PressOne. Pentru limba română

Mi-au zis şi colegii: "Dacă poţi, primul editorial să nu fie cu presa, cu starea jurnalismului din România, vechea poveste...". Şi au dreptate.

Nu vreţi să mai citiţi şi nici să tot auziţi lamentări privind presiunile patronilor, intervenţia "factorului politic" sau şansele de a rezista pe cont propriu, eventual cu un site personal. Aşteptaţi de la noi să ne facem datoria. "Doar atât". De aceea, trebuie să vă spun nu ce va fi PressOne, fiindcă aici nu avem decât proiecţii, ci de ce.

Suntem o redacţie destul de mică, în comparaţie cu echipele clasice de cotidian tipărit. Şi zic asta pentru că ne propunem ca orice articol pe care-l publicăm să stârnească interesul cititorilor de limbă română, oriunde în lume.

Aşa ne vom alege subiectele (şi, deci, nu vom miza pe cantitate): cu dorinţa ca fiecare text să fie relevant, sau măcar interesant, indiferent dacă trăiţi la Cluj, la Bucureşti sau în Honolulu. Ceea ce ne uneşte este limba română.

Şi, bineînţeles, povestea. După ce criterii selectezi situaţiile despre care merită să afli mai multe de situaţiile pe lângă care treci mai departe? În ce condiţii are rost să intervii asupra realităţii?

Pentru că spunerea unei poveşti asta face: dă viaţă feliei de realitate descrise şi, totodată, îi transformă în feluri nebănuite pe oamenii cărora acea poveste, şi nu alta, le este dăruită. Iar aici am ajuns la o idee pe cât de simplă, pe atât de greu de aplicat: (şi) jurnalismul se salvează prin mărturisire.

Cu cât autorul este mai interesat, personal, de povestea pe care o spune, cu atât acea poveste va fi mai sinceră.

Obligaţia de a relata un anume caz sau de a "acoperi" un anumit domeniu - politică, economie, cultură şamd - este pe cale de dispariţie. Omul care începe să pună întrebări în stânga şi în dreapta - şi căruia obişnuiam să-i spunem jurnalist - are nevoie tot mai acut de un semnal personal pentru a porni, iar şi iar, la drumul documentării unui articol. Ceva din fiinţa viitoarei poveşti, încă nespusă, trebuie să rezoneze cu propriile căutări.

În această direcţie credem că se îndreaptă presa. (Ca să se îndrepte.) Înspre vibraţia comună a povestitorului şi a de-povestitului. Şi într-acolo am decis să mergem şi noi.