Naivități

Trăim în lumi atât de diferite, încât nu-mi mai rămâne decât imaginația.

Pentru mine, premierul unei țări ar trebui să știe o meserie, să aibă experiență politică și să mai fi condus echipe. Așa mi-l reprezint.

Ar trebui să vorbească fluent măcar o limbă străină, să poată întreține un dialog despre o idee teoretică și, în principiu, să nu-mi fie rușine la gândul că va participa la un summit. Dacă se poate, chiar să fiu mândru de el. Sau de ea, mi-e indiferent.

Să-mi zic la televizor: Uite-l pe premierul nostru! Dacă e acolo, înseamnă că nu riscăm să negociem în genunchi. Pentru că nu-l sperie compania selectă și n-are nici complexele unei culturi periferice. Știe cum se pune problema, deci hai să ne vedem de viețile noastre. Țara e pe mâini bune.

În lumea mea, ar fi imposibil ca lui Sorin Grindeanu, lui Carmen Dan, lui Adrian Țuțuianu sau Olguței Vasilescu să li se propună această funcție.

Primul ministru al României, Lia Olguța Vasilescu, s-a întâlnit cu omologul său...

Fiindcă alții te respectă cel mult cât te respecți tu pe tine. Alții mai apleacă urechea și la vorbe, unul-altul te mai sapă, prejudecățile istorice în ceea ce te privește sunt greu de modificat și toate astea atârnă greu în construirea demnității.

Iar când tu, țară, ți-i alegi așa, ce așteptări mai ai? De ce România e adesea "pe ultimul loc în clasamentul european al…"? Pentru că liderii României nu pot ridica privirea mai sus. Se văd pe ei înșiși în oglinzi și se reproduc și se clonează și lumea lor nu seamănă cu lumea noastră.

Și poate că nici nu este aceeași.

Nu e straniu că, de 25 de ani încoace, șefii celui mai important partid al țării stau din ce în ce mai prost la combinația dintre anvergură intelectuală și inteligență politică? Nu e relevantă involuția Iliescu - Năstase - Geoană - Ponta - Dragnea?

Ai bea o bere cu Dragnea? Ai vrea să afli cum gândește?

Iertați-mă, dar, apropo de prim-miniștri, Ion Gheorghe Maurer era avocat pledant și vorbea cel puțin trei limbi străine, iar Manea Mănescu, oricât l-am eticheta azi de politruc, fusese mai întâi un economist foarte bun. Aparatul comunist avea ștachete mult mai înalte decât cei de azi. Nu-și permitea să lase țara la îndemâna oricărui ignorant.

Cine te mai ia în serios la nivel internațional pe tine, premierul Ponta, când află că ți-ai copiat lucrarea de referință, realizarea cu care te mândrești în profesia aleasă?

Cine te mai crede pe tine, premierul Grindeanu, dacă două dintre cărțile pe care le-ai trecut într-un CV oricum anemic sunt de negăsit?

Sau ce deschidere vei găsi tu, posibilul premier Tudose, dacă deja se știe că ai renunțat singur, de teama unui dosar penal, la titlul de doctor într-o știință inexistentă, unde oricum doctoratele se dau "pe teren"?

Iar dacă tu, premierul, nu ești credibil, nici țara ta nu poate fi credibilă.

Da, te vor chema pe la ei și vor veni pe la tine, veți discuta și veți semna, vă veți poza și veți da declarații comune, iar, la final de mandat, portretul tău va fi pe holul Palatului Victoria, dar nouă, în lumea noastră, ne va fi rușine de fiecare dată când te vom vedea discutând, semnând, pozând și declarând.

Recunosc că m-am gândit și așa: poate nu e nevoie de multă carte ca să conduci o țară. Instinctele de prădător (cum se zice mai nou), darul de a te descurca, o anume încăpățânare și o piele tăbăcită pot compensa, cel puțin aparent, incapacitatea de a face conexiuni între idei.

Dar, într-o democrație, asta nu se întâmplă decât pe termen scurt.

De aceea, nu-mi pot imagina decât cum vă mâncați între voi, acolo, în spatele ușilor închise ale minților voastre, în timp ce vă pasați de la unul la altul, patriotic, cu sentimentul sacrificiului, dar și al nedreptății care vi se face, țara în care se cuvenea ca fiecare să fiți, măcar pentru câteva luni, așa, de intrat în istorie, prim-ministru.