Dulapul

Când l-au văzut pentru prima oară, faima îl preceda și îi crease deja o aură a așteptării, se zicea că nu seamănă defel cu dulapurile obișnuite, nu stă înclinat, nu miroase a stătut sau a mucegai, se închide bine și fără efort,

dar, mai cu seamă - și asta îi uimea pe mulți -, se spunea că e suficient să-l deschizi și, ca prin farmec, dispunerea etajerelor, luciul său proaspăt, dar cu un binevenit aer vintage, glisarea lină a sertarelor, toată această ordine predefinită, condiția sa de dulap altfel, dintr-un lemn temeinic, care nu putrezește și nu prinde cari, îți va prelua obiectele magnetic,

ca și cum ai pătrunde într-o lume lipsită de griji, a curățeniei și disciplinei fără de cusur,

asta își imaginau oamenii - de fapt noi, cu toții, așa fantazam când l-am văzut prima dată acolo, la expoziția de dulapuri, mai înalt decât celelalte, cu un soi de onoare a tăcerii, cu ușile blocate ermetic, altă abordare!, nu heirupistă, ca la noi - ziceau trecătorii,

n-are nevoie să ne arate interiorul, e din esență diferită, ce siguranță și ce stabilitate, îl instalezi și ți-a rezolvat hainele rămase pe fotolii, ciorapii aruncați lângă pat, cămășile necălcate, tot ce-ai lăsat aiurea își va găsi locul în spațiile lui, gândite să-ți facă diminețile mai optimiste și alegerile mai ușoare,

nu doar casa, ci viața toată ți se va lumina cu dulapul ăsta, comentau învârtindu-se stingheri în jurul lui,

nimeni nu îndrăznea să-l atingă, nu cumva să-i zgârie patina, ehe, de-am avea mai multe, dintr-odată am putea să ne întoarcem la treburile cu adevărat importante, pentru că abia când ai lucrurile de-acasă puse la punct te poți apuca de marile proiecte, de viziunile pe termen lung, de strategii și, în general, de tot ce-ai abandonat pentru că nu găsiseși dulapul potrivit,

așa vorbeau oamenii până când unii au început să-l fotografieze, singuratic în măreția lui mută, măcar o amintire să aibă cu el, apoi alții au îndrăznit chiar să-i întoarcă spatele pentru un selfie, deja își închipuiau cum va atârna autoportretul cu mult-visatul dulap vizavi de prozaicul lor dulap din dormitor,

și, în timp ce îl acopereau cu blitz-uri, întinzând bețele special concepute să încapă eul în cadru, undeva, printre zâmbetele lor unanime, s-a ivit, din dulap, un cap de copil, un chip mirat că nu găsise nimic deasupra, ca la o butaforie,

cine știe când se strecurase înăuntru, acum aluneca și iar apărea, agățat cu mâinile de muchiile de sus, de parcă voia să nu rateze nimic din acel spectacol în care, tot mai mulți și tot mai aproape, vizitatorii continuau să se înghesuie în haloul intact, în faimoasa aură a așteptării, încântați să surprindă și să salveze imaginea de neuitat a unui dulap perfect.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează