Cinicii câștigă mai puțin

Când pe ecran a apărut întrebarea, citeam un studiu făcut de doi nemți:

mesaj FB

În fundal rămăsese, doar pe jumătate citit, .pdf-ul de 18 pagini umplute cu șiruri de litere mărunțele, din alea care le plac cercetătorilor, doar din când în când deranjate de câte-un grafic:

Pe axa verticală, indexul cinismului societal, conform unui studiu care acoperă 41 de țări. Cu roșu, poziția României.

Pe axa verticală, indexul cinismului societal, conform unui studiu care acoperă 41 de țări. Cu roșu, poziția României.

CUMVA, RĂSPUNSUL a apărut înainte să vină întrebarea. Pentru ca eu să mă reîndrăgostesc de România, mi-am zis după ce-am citit-o - sau pentru ca măcar s-o pot iubi cu mai puține pierderi de energie -, aș avea nevoie să simt scăzând cota "cinismului societal".

E la 60,90 puncte acum, aflu din studiu; mai mare decât în Rusia (59,70). și cu mult mai mare decât în țările pe care noi le-am umplut cu însemnate minorități românești - Spania (55,30), Marea Britanie (52,70), Italia (51,30).

Îmi pun o dorință: aș vrea ca acest cinism societal al României să scadă cu măcar un procent pe an; văd în indicatorul ăsta cu nume inofensiv măsura statistică a acelei neîncrederi by default care hrănește suferințe, insecurități, frustrări, neputințe, rânjete, descurajare, revoltă, deznădejdi, fatalism, cruzime, rea-voință, judecăți sumare, demotivare, complexe de tot felul.

Până la urmă, cinismul se sintetizează din frica noastră de a crede, de a spera, de a o încasa din nou. Dacă stai pe margine, clar n-o mai încasezi; e mai sigur așa.

CERCETAREA NEMȚILOR, foarte interesantă altfel, descrie mai multe feluri de cinism - există de pildă o "ostilitate cinică", dar există și "cinismul machiavelic" ori "cinismul societal" despre care vorbeam.

Până la urmă, cred că acest 60,90 adună într-o singură cifră povestea felului în care privim, ca națiune, natura umană. Ce credem noi, românii, despre oamenii din jurul nostru? Că majoritatea sunt buni, onești și demni de încredere - sau că sunt egoiști, necinstiți și răi?

- Ia uite-l și pe ăsta, comenta ieri taximetristul cu care eram, uitându-se spre un tip de vreo 50 de ani care încerca să-și parcheze Audi-ul. Îl vedeți, doamnă?
- Da, răspund.
- Doar nu și-a cumpărat mașina aia din muncă.
- Cum v-ați dat seama?
- Hai, doamnă... Doar trăiți și dvs. aici, în Românica.

Există o corelație, spun mai multe cercetări, între perspectiva cinică asupra lumii și nivelul veniturilor; cinicii evită să colaboreze și să aibă încredere în ceilalți, plus că vor cheltui mult mai mult pentru monitorizare, control, securitate și altele asemenea; vor lua mai greu decizii; își vor asuma mai puține riscuri; vor avea mai puține inițiative. Iar între nivelul de cinism și starea de sănătate ar exista o corelație, spun alte studii.

E o toxină perfidă, deci, acest cinism societal; una care pe noi, cei care o generăm fără măcar să ne dăm seama, ne roade neobosit pe dinăuntru, ca o boală degenerativă. Îi roade și pe ceilalți, prin ricoșeu - le ia energia, buna dispoziție, încrederea, cheful de a face ceva.

CUM ANUME AM PUTEA SCĂDEA sub 60,90 puncte n-am de unde să știu - e clar că e mult de muncă și că n-avem cum să ne dezintoxicăm într-o săptămână. Dacă ar fi să aleg o soluție și să lucrez la ea în fiecare zi, cred că aș alege una familiară mie: cea care ține de cuvinte și de puterea lor. Înlocuiești o vorbă rostită - sau gândită doar - și vezi cum cinismul își pierde, miraculos, din puteri.

Premiile Superscrieri au lansat la începutul lunii o campanie minunată pe ideea asta; i-au spus "Campania Autocorrect" și ea ne îndeamnă să ne jucăm de-a reformulările. Cam așa:

ma doare undeva

Corectura cea mai apropiată de sufletul meu e însă alta:

autocorrect 2

PÂNĂ LA URMĂ, exact din convingerea lui Mihnea Măruță că "presa e în stare" se naște și PressOne.ro, o publicație pentru cei "care mai cred în presă onestă și în România din visurile noastre"; pentru cei care nu pleacă de la premisa că toți jurnaliștii sunt vânduți, pentru cei care-și iau riscul de a-și investi încă o dată încrederea.

Îmi vine în cap vorba unui actor american care spunea că cei mai mulți dintre cinici sunt de fapt niște romantici zdrobiți; "au fost răniți, sunt vulnerabili, iar cinismul e doar cochilia prin care ocrotesc acel ceva micuț, drag lor, care încă mai e în viață".

Îmi închei răspunsul aici, cu gândul fixat pe relația de încredere care se poate rearticula între cei care fac presă onestă și cei care vor să citească presă onestă; și nu mă gândesc doar la PressOne, ci la toate nucleele de jurnaliști care în ultimii ani s-au scuturat de deznădejdi și au pus pe picioare proiecte noi; și, bineînțeles, mă gândesc la zecile de jurnaliști buni care-au rămas pe baricade, încăpățânându-se să-și facă meseria, în presa mainstream.

Și jurnaliștii onești, și cititorii lor au început să iasă din nou din cochilii în ultimii ani - și să-și pună din nou încrederea la bătaie. Se expun, bineînțeles. Cinicii vor comenta că-s niște fraieri cu toții, și jurnaliștii, și cititorii; niște naivi care-or să și-o fure din nou.

Dar ce importanță mai are azi ce spun cinicii? Eu cred că, prin alianța dintre jurnaliști și cititori - și prin tot ceea ce poate ea radia în jur -, avem șanse să tăiem măcar un procent din indicatorul care ne roade pe dinăuntru.

*

Mona Dîrțu este jurnalist, susține seminarii de scriitură și este coautor al volumului "Cei care schimbă jocul".

*

În cadrul campaniei RoÎNDRĂGOSTIREA, mai puteți citi:

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează