Apropierea de realitate

Am visat această denumire: Coaliția oamenilor care ne ajută să ne apropiem de realitate. Mă culcasem cu gândul la rezultatele alegerilor și, acum, cred că sintagma nu e întâmplătoare. Cineva mă ajută să încep acest editorial.

Realitatea e că noi, minoritatea care alege zi de zi să trăiască în vârtejul știrilor, care se alimentează continuu cu toate detaliile și scenariile și comentariile referitoare la actualitate, de la politică la sport și de la corupție la modele de succes, noi suntem, paradoxal, cei mai pasibili de a ne înșela cu privire la realitate.

Nu-i vorbă, reușim uneori să influențăm opinii și să impunem tendințe, ba chiar să răsturnăm evoluții aparent implacabile, dar, cu toate astea, pe termen lung nu facem decât să lucrăm la suprafață: în majoritatea timpului, zgâriem pojghița realității.

În timp ce noi prea le băgăm în seamă pe toate (iar Facebook este chintesența acestei atitudini), ceilalți, majoritatea, își văd, imperturbabil, de viață.

Viața lor, a celor pentru care știrile sunt doar un accesoriu oricând dispensabil, e mai degrabă una a neschimbării.

Există o gravitație a timpului istoric, ca o ancoră în eternitate, care ne obligă pe toți să trăim de parcă am înota în miere, cu diferența că unii își fac iluzii că înaintează. Cei mai mulți pur și simplu nu își pun problema mișcării (și s-ar putea, ca urmare, să guste mai des din dulceața aurie care ne înconjoară).

Aceasta e o introducere pentru a vorbi, totuși, despre alegeri. Ce spune votul de duminică despre România?

1. Jumătate din țară preferă să întoarcă spatele realului, ca și cum ar fi decis că nu mai așteaptă nimic de la politică sau administrație.

"Viața mea va rămâne aceeași indiferent cine este primar, parlamentar sau președinte", aceasta e o iluzorie ieșire din timp, o confirmare a autismului nostru istoric. (Conservare mai presus de implicare, canalizare a energiei în plan personal, supraviețuire în bulă.)

2. Eticul nu doar că nu este principiu dominant, dar poate fi chiar un criteriu neglijabil.

Realegerea unui primar care a făcut pușcărie (la Râmnicu Vâlcea), victoria zdrobitoare a unor primari arestați (la Craiova și Baia Mare) ori confirmarea în funcție a unora trimiși în judecată (la Brașov și Târgu Mureș) ne arată că nici Bisericile, nici Școala, nici Presa nu produc efectele pe care le presupun rațiunile lor de a fi.

Sute de mii de români au ales, cu bună știință, să fie conduși de persoane despre care știu că sunt coruptibile, de dragul unor coafări ale realității sau dintr-o inerție mentală.

"Fură, dar e gospodar", aceasta e o contradicție în termeni, un oximoron social, e dovada că nu înțelegem principiile proprietății, diferențele dintre privat și public, serviciul comunitar și reprezentarea democratică.

Ducând gândul mai departe, ce spune despre un om faptul că își dă votul unui coruptibil? Că atâta preț pune pe sine însuși, că atâta consideră că merită și că, deci, se evaluează inconștient ca fiind viciat.

Astfel, singura posibilitate, una ideală, de a modifica această stare colectivă devine curățirea celor trei entități cu majusculă de mai sus, urmată de cultivarea neîntreruptă a fibrei morale de-a lungul câtorva generații.

3. Ofensiva anti-corupție a DNA reprezintă, de fapt, o acțiune contra curentului. Incomodează conștiințe, destabilizează structuri bine închegate, amenință traiectorii care păreau de la sine înțelese.

Dacă, prin absurd, ar fi supusă unui referendum, această campanie ar fi în mare pericol, fiindcă, odată ce coboară în straturile inferioare ale puterii, odată ce se extinde și în afara clasei politice, ea zgândărește confortul moral al întregii societăți, ne silește pe toți să ne chestionăm situarea în destin și ipocriziile cotidiene.

4. Victoria unanimă obținută în București de PSD - partidul-sistem, girantul acaparării statului de către o rețea în care fidelitatea e mai presus de competență – ne spune că revoltele și emoțiile create de tragedia din clubul Colectiv și, mai recent, de scandalul dezinfectanților sunt vii doar în rândul acelei minorități de care vorbeam la început, cea dependentă de informații și activă în oricare zi.

Faptul că moartea inocenților nu mai impresionează într-atât încât să se transforme în reacție politico-electorală înseamnă că, la nivel popular, stabilitatea socială, chiar dacă se bazează pe pârghii putrede, prevalează asupra dreptății sociale.

"Oricum se moare" e mai puternic decât "hai să facem ceva".

5. Pentru noi, minoritatea care le dezbate obsesiv pe toate, votul de duminică ar trebui să fie proba că ne luăm în serios într-o asemenea măsură, încât nu ne mai influențăm nici măcar între noi, darmite pe cei situați în exteriorul acestui cerc efervescent.

Trufia ne dizolvă argumentele și inhibă orice lider potențial.

Iar tot ce le rămâne celorlalți, cei pe care ne place nespus să-i numim followers, este să își reconstruiască un spațiu protejat, cu relele sale asumate, dar măcar aflat la adăpost de agresiunea diverșilor manipulatori.

Ei formează Coaliția oamenilor care ne ajută să ne apropiem de realitate.

S-au aliat pentru că s-au săturat să nu înțeleagă. S-au săturat de zgomot și de complicații. Vor lucruri simple, așezate, care le întrețin opțiunile de viață, oricare ar fi acelea.

E un război manifest între comoditate și nevroză, între foamea de confirmări și setea de infirmări, între somnolență și insomnie. Aceasta e realitatea.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează