Corina Crețu și Gabriela Firea, prezente la o conferință comună susținută la sediul Primăriei București GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

După 30 de ani. Corina și Gabriela, înainte de toate

La 30 de ani de la Revoluție, Corina Crețu (52 de ani), fost comisar european, actual deputat în Parlamentul European, și Gabriela Firea (47 de ani), primarul general al Capitalei, sunt două nume importante în politica românească.

”Ar avea profil prezidențiabil”, decreta recent aproape-președintele României, Victor Ponta.

Întâmplător sau nu, Crețu și Firea au un element biografic comun. Și-au început ascensiunea în același loc, la oficiosul Frontului Salvării Naționale, ziarul Azi.

Corina a fost angajată în vara lui 1990, iar Gabriela a venit un an mai târziu, cele două fiind colege pentru câteva luni. Le-am urmărit activitatea jurnalistică din 1990 și 1991, când au făcut front comun pentru consolidarea partidului condus de Ion Iliescu.

Cotidianul Azi s-a născut aproape în același timp cu începutul protestelor din Piața Universității, în luna aprilie. Costa 1 leu și avea patru pagini. ”Un ziar viu, cald, tăios, cu echilibru și dreptate, ca un geam deschis primăvara care te prinde fără cămașă”, așa sunau promisiunile redacției.

Să deschidem o fereastră în timp și să lăsăm să pătrundă mireasma amețitoare a trandafirului. Suntem cu puțin timp înainte de angajarea celor două tinere jurnaliste, Corina Crețu și Gabriela Vrînceanu. Ne despart câteva săptămâni de primele alegeri libere din România de după Revoluție.

Pentru încălzire, iată câteva știri din primăvara lui 1990, așa cum au fost ele relatate în ziarul Azi.


”Luați-vă Kentul și plecați!”

Luni după-amiaza, un telefon ne-a chemat insistent la una din porțile I.C.T. București (fostă APACA). Am mers cât am putut de repede să vedem despre ce-i vorba. Lume multă înconjurase două mașini Dacia 1310. Pe la orele 13,30, mașinile albe și doldora de tot felul de lucruri din străinătate au vrut, cu șoferii lor cu tot, să pătrundă în incinta intreprinderii bucureștene de confecții și tricotaje. Nereușind să intre, năimiții au încercat să ”agațe” puștoaice pentru a adera la P.N.Ț-c.d., oferindu-le Kent, blugi, chiar chiloți de damă, spray-uri și alte micii ”atenții”.

Recunoașteți stilul, avea să fie preluat puțin mai târziu și în fața camerelor de luat vederi de un prezumtiv miner care găsise droguri și armament la PNȚ și mașini de tipărit banii la PNL.

În cazul relatat mai sus, Maria Tudor, muncitoare la secția a VI-a, și Maria Arsene, de la secția a V-a, n-au semnat adeziunile. Și-au strigat indignarea, prilej cu care au dat și titlul reportajului: ”Luați-vă Kentul și plecați!”. Prima voia doar să fie lăsată în pace, să muncească și să-și crească frumos cele două fetițe, știind ea foarte bine ”cine vrea binele țării”, ca de altfel și autorul materialului: ”Oameni buni, lăsați semenii noștri să decidă ce e bine și ce e rău! De ce vă dedați la momeli ieftine? Așa înțelegeți să faceți politică?”. Articolul este semnat de Ion Predoșanu.

Un alt ”caz autentic” – Șocul Pietonului, titlul unui material de câteva rânduri – făcea referire și la faptul că partidele istorice ar folosi ”băuturi cu conținut narcotic” pentru a-și conserva priza la tineret.

Faptele: în ziua de 3 mai, ora 9:30, în Piața Leontin Sălăjan, un tânăr ce venea din Piața Universității striga jos F.S.N., jos Iliescu!, după care a căzut inconștient pe bordura din fața florăriei fiind înconjurat de trecătorii curioși. Cea mai promptă poziție a fost luată de doamna Socol Livia, de profesie telegrafistă, care s-a apropiat de băiatul căzut și l-a întrebat ce are. El a răspuns că-l doare inima (de menționat că tânărul are 15 ani, e slăbuț și blond). După ce i s-a dat băiatului lapte să bea, a vomitat revenindu-și puțin. Doamna Socol Livia l-a întrebat pe băiat de unde vine. Acesta i-a răspuns plângând că de două zile stă la Universitate unde a primit 300 de lei, mâncare și băutură.

În același ziar, tatăl Victoriei, fetiță născută în satul Bazoșu Vechi (Timiș) și botezată așa după izbânda Revoluției, avea să-și declare încrederea totală în Frontul Salvării:

”I-am văzut la televizor pe domnii din Consilul F.S.N. Cum împreună cu televiziunea au înfruntat moartea; l-am văzut pe domnul Iliescu câtă bunătate are în dânsul și atunci, în acele zile grele ale Revoluției, după cele ce am văzut și ce-a fost la Timișoara, m-am hotărât ca fetița noastră să poarte numele de VICTORIA. Și să știți că noi îi vom vota pe cei din F.S.N., pe domnii Iliescu și Roman, că ei ne-au scăpat de foame și de frig. Vrem să mâncăm pâine albă, nu neagră, că de asta am mâncat destulă”, spunea Leonida Slăvoacă.

Iliescu îl vizitase în satul natal pentru a-i ura micuței Victoria ”sănătate și fericire deplină în noua noastră Românie”.

Pe pagina 3, Azi prelua dintr-un interviu dat de Brucan în Libération. De ce Frontul Salvării Naționale era un rău necesar și, în consecință, trebuia susținut la alegeri? Explica Oracolul din Dămăroaia: ”Faute de mieux on couche avec sa femme” (În lipsă de ceva mai bun, te culci cu nevasta).

Iar opoziția nu reprezenta nimic bun. Aflat în campanie electorală la Sibiu, candidatul PNL, Radu Cîmpeanu, a fost la un pas să fie linșat. Dialogul cu mulțimea furioasă a fost transcris de unul dintre reporterii Azi:

Mulțimea: Iliescu, Iliescu! Jos Cîmpeanu, jos Cîmpeanu!

Radu Cîmpeanu: Acesta este un superprimitivism, o caricatură!

Mulțimea: Sibiul nu te vrea, Sibiul nu te vrea. Nu te votăm, nu te votăm.

Radu Cîmpeanu: Ar trebui să dau pe unii în judecată, pentru insulte și calomnie. Am aflat că Ceaușescu nu iubea Sibiul, noi vă iubim.

Mulțimea: Noi nu te vrem, du-te înapoi!

Caseta redacției ziarului Azi, iulie 1990

”Minerii au apărat un început de viață nouă”

Manipulările de acest gen făceau agenda zilnică a publicației apărute în preajma Paștilor lui 1990 cu invitația: ”Între florile ce vor împodobi masa de Paște, nu uitați trandafirul”.

Lăstarul avea nevoie de redactori dedicați ca să se prindă pentru totdeauna la butonul publicului larg. Și nu de orice fel de jurnaliști, după cum doritorii aveau să afle din anunțul de angajare: ”studii superioare, vârsta maximă de 33 de ani (vârsta lui Hristos și-a lui Bălcescu), să nu aparțină organizațiilor așa-zis apolitice, să nu provină de la publicații autointitulate ”independente”, de ”opinie”, ”creștine și democrate”).

Astfel, la 3 iulie 1990, în caseta redacțională avea să apară pentru prima dată numele Corinei Crețu. Actualul europarlamentar tocmai împlinise 23 de ani. Se săturase să lucreze în provincie, la Întreprinderea de Mașini Unelte din Blaj, unde fusese economist, și dorea să fie în mijlocul evenimentelor, într-o redacție a unui ziar din Capitală.

A ales să fie o unealtă a mașinațiunilor Frontului. Nu oricum, ci din convingere.

Ea n-a dat interviu de angajare (anunțul de mai sus a reapărut și în septembrie cu o listă de câteva nume ale candidaților potriviți). După ce a devenit celebră, s-a vorbit în spațiul public despre prietenia dintre tatăl ei, fizicianul Traian Crețu, și Ion Iliescu, dar Corina Crețu a dezmințit mereu faptul că ascensiunea ei s-ar datora unui aranjament atât de banal.

Crețu a intrat în departamentul Demnitate socială la puțin timp după Duminica Orbului (când Iliescu și FSN au câștigat alegerile cu o majoritate zdrobitoare) și după Mineriada din 13-15 iunie, pe care Azi avea s-o descrie ca pe o pagină de glorioasă redare a sensului democrației de către clarvăzătorii veniți din subteran.

”Au venit minerii și muncitorii în Piața Universității. Nu sunt atât de eleganți și modern îmbrăcați cu lucruri de la ”pachet” ca ”luptătorii” pentru democrație și dreptate care au ocupat-o până mai ieri.

Au venit mulți, direct din șut. Din Valea Jiului, 4-5 garnituri de tren i-au adus aici, fiindcă vor să apere acest început de viață nouă, în care demnitatea fiecăruia să fie respectată, să nu ne mai fie teamă, să putem respira, vorbi, trăi ca niște oameni pentru care starea de normalitate nu e doar o speranță. Nu sunt cumpărați de Ion Iliescu cum sună acuzațiile ce li se aduc de către ”campionii” adevărului”.

În ceea ce-i privește pe cei care ocupaseră Piața, ”golanii”, aceștia lăsaseră în urma lor un întreg arsenal de arme susținea Azi. ”Cu tristețe am trăit momentul când, urmare a intervenției ”bestiale” a Poliției, ”Zona liberă de neocomunism”, ”Primul Parlament liber stradal din România” a dispărut (nu știm pentru cât timp, definitiv sperăm) de pe harta orașului.

În dorința lor pură, ilustrând înalte aspirații umaniste, locuitorii pașnici ai acestui spațiu ”istoric” ne-au lăsat, simbolic, elemente constitutive ale unui viitor muzeu: bâte, ciocane, lanțuri, toporiști, pietre. În general, arme folosite în comuna primitivă, ca o ilustrare a revenirii la origini”.

”Dacă gândești cu propria minte, te vor cataloga drept fesenist și KGB-ist”

Aceasta era atmosfera de la ziarul Azi, în momentul în care Corina Crețu a început să facă presă. În șase luni, de la câteva știri și reportaje inofensive, avea să devină una dintre semnăturile importante și să adere fără rezerve la cauza publicației și a Frontului. Începuse să aibă opinii și nerăbdarea de a le împărtăși.

Crețu a pornit la drum prin a semnala fapte diverse: ”Japonezii ne caută”, titlul unei știri ce vorbea despre o întâlnire între reprezentanții români și directorii adjuncți de la Honda; „Miss Tinerețe sau mis-tificare ”, un reportaj despre un concurs de frumusețe în care organizatorii, după ce au anunțat câștigătoarele, au revenit a doua zi într-o conferință de presă invocând o eroare de procedură și o mică rearanjare a ierarhiei – locul III a dispărut de tot, în timp ce locul I i-a revenit fostului loc II.

În fișa postului Corinei Crețu era, printre altele, și acordarea unei griji însemnate pentru organizațiile studențești, văzute capabile să reînvie ”Piața Universității”. Tânăra jurnalistă nu ezita să se declare scârbită de preocupările unora dintre cei de-o seamă cu ea.

”Am trecut prin Piața Universității. Institutul de Arhitectură, ca mai toate institutele de învățământ superior, și-a început cursurile. ”Bravii noștri apolitici” n-au timp însă, sau poate nu vor, să se gândească la asta. Pe zidurile facultății au apărut trei cearșafuri mari (la propriu), umplute cu inepțiile oamenilor din umbră. Primul începe cu un apel în franceză (!?) către ziariștii de aici și de pretutindeni, urmat de un text într-o limbă română stâlcită și agramată.

Nu înțelegi mare lucru și, după cum am văzut, oricum n-are nimeni răbdare să citească. Este însă suficient pentru a aduna lumea, curioasă din fire, în jurul textului. Acolo, nici o grijă, se află la pândă vulturii, păianjenii, gata să înhațe pe oricine se apropie, să convingă, să aducă argumente învățate și repetate zile și nopți la rând, să-ți lanseze în ureche coropișnițe care, se știe, odată ajunse aici îți pot sparge chiar timpanul.

Dacă nu te iei după nimeni și gândești cu propria ta minte, te vor cataloga drept ”fesenist, securist, KGB-ist”. Și pentru ca imaginea să fie completă, mai adăugăm că, la câțiva pași de grupurile „apolitice”, animatoare de mitinguri și proteste, se vinde fotografia xeroxată a ex-regelui Mihai și a familie sale. Poate că cele două, hai să le zicem ”acțiuni”, nu au nici o legătură una cu alta. Sau poate că au.

Acest articol nu se vrea altceva decât un fel de punere în gardă a tuturor celor cinstiți, onești. Așa cum s-a mai spus, e cert că asistăm (impasibili?) la o campanie de intimidare a tuturor – președinte, armată, poliție, a noastră, în general. Nimic nu se face degeaba pe lumea asta. Dincolo de ea se ascund, se pare, alte planuri. Poate că a venit timpul să ne facem auziți și noi, cei mulți. Să fim atenți la vulturi, păianjeni și coropișnițele ce ni se lansează”, scria Crețu.

În același timp, ziarul încerca un fel de eroizare a minerilor, cu o serie de reportaje din Valea Jiului, intitulată Despre cum trăiesc, muncesc și mor minerii – Sufocați de indignare. Țiriac dădea un interviu în care povestea cum a achiziționat un domeniu de vânătoare în Franța și cum n-ar fi permis niciodată ca fenomenul Piața Universității să aibă loc. ”I-aș fi lăsat să se desfășoare la marginea Bucureștiul și a doua zi aș fi chemat Sanepidul”, susținea omul de afaceri.

În aceeași perioadă, Andrei Pleșu se plângea de faptul că nicio publicație din România nu e frecventabilă. O făcea chiar în ziarul Azi, căruia îi oferise un interviu: ”Nu am nici un motiv să am încredere în vreunul dintre ziarele care apar (mă refer la cele de mare tiraj). Într-o zi mi-am pus problema să public și mi-am dat seama că nu am unde. Poate doar în Contemporanul, editat de Ministerul Culturii, dar cu o circulație, din păcate, restrânsă.

La Azi nu pot, pentru că practică o strategie și un limbaj față de care Scînteia nu era nimic. România liberă, la rândul ei, are excese și unilateralități cu care nu mă pot împăca. Repet: nu pot să public în nici un ziar, fără a face un rabat de la convingerile mele (Sper să nu-mi faceți supriza proastă de a publica acest interviu fără să mi-l arătați înainte, pentru verificare)”.

”Glasul nostru, al celor care viețuim aici și știm exact ceea ce se petrece, se aude din ce în ce mai slab. În schimb, sunt considerate drept cuvinte de lege vorbele unui Dumitru Mazilu sau a unei Doina Cornea, peregrini neîntâmplători care nu stau cu lunile prin țara pe care o hulesc cum pot și pe unde apucă”.

Corina Crețu, în ziarul Azi

”Talentată și extaziată prezidențial”

Corina Crețu continua să vadă peste tot semne ale reactivării ”neoplasmului din Piața Universității”: ”Cum putem tolera ca acești indivizi cu instincte atavice să înjure, să împroaște cu noroi memoria eroilor, să ceară moartea unui om care este chiar președintele țării, ales în mod democratic, să calce în picioare coroane, flori, lumânări, să-și bată joc de locul în care s-a murit nu în ultimul rând pentru curățirea sufletească a tuturor?

Întrebări, întrebări, deocamdată fără răspuns. Dincolo de ele însă, rămâne tristețea, mâhnirea. Și hotărârea de a nu mai tolera mizeria morală care începe să ia amploare”.

Crețu își încheia editorialul cu un avertisement și un citat din Panciatantra, cele cinci cărți ale înțelepciunii – ”cine privește nepăsător cum înaintează pe furiș dușmanul sau boala, acela cu încetul e distrus din această pricină”.

Dușmanul și boala erau identificate și într-un alt editorial al jurnalistei. ”Kitsch-ul domnește chiar și la Arte. Am avut un șoc la vederea avizierului din holul de la intrare. Am văzut desenat (doar suntem la Arte, nu?) un cap de mort, secera și ciocanul și ironizarea lozincii ”învățați și iar învățați”. Așadar, dragi studenți, nu vă mai bateți să învățați. Faceți politică! Cartea e-o creație comunistă, dați-o încolo! Înjurați Frontul!”.

Sau, tot în paginile cotidianul Azi, Corina povestea la rubrica ”Semnal de alarmă” cum a primit un telefon la redacție care a ”zguduit-o și întristat-o în egală măsură”.

La capătul firului era o doamnă care amenința, nici mai mult nici mai puțin, că-și va da foc, pentru că ”nu mai suporta și nu mai putea face față fizic și psihic, nici manifestărilor care au drept unic țel destabilizarea țării, dar nici poziției pasive a partidului de guvernământ față de toate acestea”.

În acea perioadă, în redacție se primeau multe telefoane care îi cereau Frontului să nimicească o dată pentru totdeauna dușmanul.

Și scrisori. Una dintre ele îi inspiră Corinei un editorial. Elevul Anton din Turda îi reproșa lui Ion Rațiu că i-a făcut orașul de rușine (Rațiu se născuse și el în Turda) și că nu exclude posibilitatea ca acesta s-o ”șteargă din nou englezește din țară, ca în urmă cu 50 de ani”. ”Dacă va fi așa, atunci goodbye, domnule Rațiu, și sper să n-am ocazia să vă mai văd, că ne-ați făcut Turda de râs”, scria elevul Anton.

Într-o zi, și Crețu a insistat să i se adreseze ”direct” lui Ion Rațiu. Se angajase în iulie și, cum se făcuse deja decembrie, venise momentul pentru o confruntare de anvergură.

”N-aș vrea să fiu acuzată de demagogie când spun că fiii dvs., români liberi și ei, n-au învățat la cinci grade Celsius să intre la facultate, cu mănușile în mână. Noi am făcut-o! N-aveți de unde să cunoașteți senzația. Dar într-un fel ne asemănăm, domnule Rațiu. Eu, datorită vârstei, n-am cunoscut prin experiență proprie ororile comunismului. Dv., datorită despărțirii. Ați venit înapoi să ne aduceți pe tavă democrația. Bine ați venit.

Eu am 23 de ani, dv. 73. Eu îmi încep viața iubind. Dv. girați, la vârsta senectuții, prin revista formației pe care o conduceți, intoleranța și ura. Ne despart 50 de ani de viață. Britanică. Eu sunt frontistă, dv. țărănist.

Sunt un om tânăr, liber și frontist. Vreau să trăiesc liber. Poate ar trebui să-mi iau măsuri de protecție. Ce mă sfătuiți, să-mi caut pentru măritiș vreun vârf al opoziției? Țineți minte, domnule Rațiu, o dată mi-ați zâmbit…Să mă agăț de asta?”, întreba Crețu în editorialul ei.

Însă, până la urmă, Crețu s-a lăsat sedusă de ”zâmbetul melifluu” al celui dintâi frontist. Colegii o descriau ca fiind foarte talentată și ”exaltată prezidențial”.

Aveau dreptate: ”Cam asta ar fi, domnule Președinte Iliescu. Știm că sunteți bulversat de insultele ce vi se aduc aproape zilnic, dar dacă cei care vi le adresează nu au nimic cu vorbele, cu ideile dumneavoastră și au ajuns să se lege de gesturi, atunci nu cred că merită vreo atenție. Nu mai încercați să vă schimbați! Noi vă iubim pentru că avem de ce să o facem, iar loazelor care au tot timpul ceva cu dumneavoastră, niciodată nu le veți face pe plac. Nu v-ați dat seama încă? Așadar, zâmbiți-ne, domnule Președinte! Nouă…”.

Corina Cretu, comisarul european pentru politica regionala, si Ion Iliescu, presedinte de onoare al PSD, viziteaza proiectul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), la Institutul National de Fizica Nucleara ‘Horia Hulubei’ (Magurele). SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

Regele Mihai era de fapt ex-regele sau ”regele”, între ghilimele, pe care ”nimeni nu și-l mai dorea”, iar Doina Cornea o ”peregrină neîntâmplătoare care-și ura și hulea țara”. Când Regele Mihai a încercat să se întoarcă pentru prima oară în România, în decembrie 1990, și a fost întors de militari din drumul spre Curtea de Argeș, ziariștii de la Azi l-au acuzat că ar fi încercat să se furișeze și să ne deturneze de la aspirațiile democratice.

”Îmi aduc aminte de un articol apărut în România liberă, purtătoare de cuvânt a Alianței Civice, imediat după venirea intempestivă și umilitoare pentru condiția sa, a ex-regelui, care se termina cu vorbe agresive adresate domnului Iliescu, prin care era întrebat dacă l-ar fi împușcat pe Mihai dacă ar fi făcut un pas în afara aeroportului. Și toate acestea după ce o țară întreagă îl văzuse pe ex-rege cum reușise să se furișeze până aproape de Pitești. Și pentru că tot a venit vorba de ”maiestatea sa”, nu cred că mai trebuie să explic în vreun fel infantilismul politic practicat cu încrâncenare de opoziție, dovedit și prin perseverența pe care o are în aclamarea unui ”rege” pe care nimeni nu și-l mai dorește”

Corina Crețu, în ziarul Azi

După aceste servicii făcute din ”convingere” Frontului, Corina Crețu a fost promovată în 1992, devenind consilier prezidențial și purtător de cuvânt al lui Ion Iliescu. 20 de ani mai târziu, corespondența unei idile cu fostul secretar de stat american, generalul american Colin Powell, a ajuns în presă, iar din acel moment Corina Crețu a primit supranumele de ”curtezana roșie”, generalul Pacepa spunând despre ea că ar fi unealta ”KGB-ului”: ”O nouă generație de agenți sexy și inteligenți – cunoscuți în trecut drept ”rândunici” – este încă printre noi”. Powell a negat că ar fi avut relații intime cu Corina Crețu.

Crețu a plecat din PSD în 2019 și a obținut al patrulea mandat consecutiv de europarlamentar reprezentând partidul condus de Victor Ponta, Pro România.

”Uneori întâlnești figuri uimite, contrariate, de faptul că oameni tineri cu mintea întreagă și necompromiși scriu la acest ziar. Imaginea ce le-a fost inoculată sau pe care ei înșiși și-au creat-o despre feseniști nu coincide cu realitatea din fața lor. Numai cei urâți, bătrâni, proști, fără dinți, rău îmbrăcați, agramați, inculți, exaltați că se găsește salam în magazine pot fi, în opinia unora, de partea Frontului. Și filmul Piața Universității întărește această constrângere, arătând clar (nu-i așa?) că tinerii plini de viață, efervescenți, iubitori de muzică folk cu mesaje antiprezidențiale, purtători de umbrele asortate cu hainele (țoalele) lor occidentale, cei tineri deci, care privesc spre viitor, urăsc cu pasiune trandafirul”

Corina Crețu, în ziarul Azi

”Frumosul prezentator Roșiianu a transferat-o pe Gabi Firea la TVR”

Gabriela Vrânceanu (Firea) s-a angajat la Azi cu o lună înainte să împlinească 19 ani. Ion Predoșanu, secretarul general al cotidianului la acea vreme, și-a amintit mai târziu, în ziarul Gorjeanul, că tânăra, ”fiica primarului din Panciu”, i-ar fi scris că vrea să vină la București pentru a-și urma ”pasiunea de tinerețe, gazetăria”.

Omul a chemat-o în Capitală după mai multe insistențe, dar Gabriela nu avea să stea prea mult timp la cotidianul Frontului Salvării Naționale. ”Frumosul prezentator al TVR, Corneliu Roșiianu, a pus ochii pe ea și, rapid, s-a transferat la Televiziunea Română”, spunea Predoșanu.

G4Media scria în 2018 că Firea i-a mulțumit mai târziu lui Roșiianu, fostul prezentator al Telejurnalului înainte de ’89, și l-a numit anul trecut la conducerea Companiei municipale Pază și Securitate București.

Fostul coleg al Gabrielei a văzut la actualul primar ”inteligență sclipitoare”, dar în prezent nu-i mai place ”cum se comportă fosta jurnalistă de la Azi”: ”A umblat din floare în floare și a cules până a ales”. Conflictul cu Dragnea și Carmen Dan (căreia i-a cerut demisia în septembrie 2018) a fost ”o greșeală politică” de neiertat pentru Predoșanu: ”parcă ar fi apucat-o isteriile de femeie neiubită”.

Dar să ne întoarcem în anii ’90.

Gabriela Vrânceanu venea în redacție în iunie 1991, într-o zi care va marca istoria cotidianului printr-un gest extraordinar. Unul dintre reporterii de la sport își cerea scuze cititorilor pentru întârzierea cu o zi a corespondenței sale.

Motivul? Invitat la Stuttgart, la salonul VIP, de către Ion Țiriac, a avut parte de un șoc gastronomic și cultural. ”Prezint scuzele de rigoare, invitat la salonul VIP (very important person), homarii, racii și creveții nu s-au acomodat cu stomacul meu (sau poate invers), ceea ce a determinat indisponibilitatea de o zi”. Semnat Cătălin Alexandru.

La început, Vrânceanu a fost trimisă la munca de jos, să-și facă mâna cu știri aparant neînsemnate. Iar semnătura sa a început să devină vizibilă la interiorul ziarului: Și la Bacău există șomeri, Clubul patronilor, Moda azi, Pe cuvânt de polițist, Avicola geme de carne etc.

Apoi, avea să fie selectată printre cei trei reporteri care urmau să aducă trei perspective diferite din trei piețe bucureștene. Gabrielei i-a revenit George Coșbuc. Din relatarea ei răzbate deja spiritul gospodăresc și administrativ.

”La cele câteva tarabe ocupate, se vindeau, în special, roșii cu 30 lei kg (mari și frumoase), castraveți cu 40 de lei kg și dovlecei (15 lei bucata). Un băiețel vindea zarzavaturi – 5 lei pentru fiecare legătură de mărar și pătrunjel. Trei fire de ceapă tot 5 lei. Ultima tarabă era ocupată cu fel de fel de nimicuri: pixuri (50 lei), pastă de pix (10 lei), jucării din plastic (50 lei), baloane (15 lei), gumă (10 lei) și pompe de bicicletă (125 lei).

Mai bogat sortiment de ”nimicuri” decât cel de alimente. Ar fi timpul să se mai gândească cineva și la amenajarea pieței. Atâta risipă de spațiu, iar negustorii vând în drum. În restul pieței – pustiu și bălți. Desfundați canalele, domnilor!”.

Mai departe, Vrânceanu a anchetat la Cluj un caz de trafic de droguri. Un columbian, un italian și o româncă au introdus în țară 10 kilograme de cocaină pe traseul Columbia – Ecuador – Frankfurt – Cluj.

”Cocaina a fost ascunsă în coperțile unor cărți de medicină naturistă. Columbianul nu s-a mulțumit numai să pună coletele la poștă, ci a venit el însuși în România, pentru a desface, cântări, reambala și preda stupefiantele curierilor italieni.

Dar ce caută cocaina la o atât de mare distanță de țara ei de baștină? Se pare că piața latino-americană este suprasaturată datorită activității prodigioase a cartelului de la Medellin și a altor grupuri de traficanți. Prețul cocainei a scăzut, așa că producătorii s-au orientat către Europa, unde prețul e triplu și pericolul – aparent – scăzut. Dar la noi nu le-a mers!”, jubila Firea.

În august, e trimisă la Spitalul Polizu pentru un reportaj. Se întoarce cu o relatare și o statistică a avorturilor de la maternitatea bucureșteană.

”Spitalul Polizu, un loc unde mulți bucureșteni, și nu numai, au dat primele semne de viață. De la intrare simți un aer ciudat, ceva ce vibrează netulburat între acești pereți. O poftă de viață născută din crâmpeie de vieți omenești. Astfel de gânduri supraviețuiesc numai până la ghișeul de informații, unde un afiș scris cu litere de-o șchioapă te anunță: taxa pentru avortul la cerere este de 500 de lei.

Câteva femei, mai mult tinere, câteva chiar copile, așteaptă. Privesc fiecare nou venită cu un soi parcă de plăcere că nu sunt singurele. Că, uite, și altele mai vin aici. Nu e nici o nenorocire, nu? Probabil că nici una dintre aceste prea tinere femei nu a aflat că spitalul are și un cabinet de consultații pentru educație sexuală. Că de acolo se pot lesne învăța câteva metode practice de contracepție, care înlătură riscul de-a mai ajunge la chiuretaj. Vinovat? Mentalitatea, cine altcineva.

Cu câteva luni în urmă se făceau în medie cam 95 avorturi pe zi. Acum, ce-i drept, s-au mai redus – 65 pe zi – dar nu într-un număr îmbucurător. Cifra rămâne în continuare ridicată. Vârsta la care se fac cele mai multe chiuretaje este de la 23 la 35 – perioada optimă de procreere. Bineînțeles că sunt și excepții. Vin fete și de 13 ani, nu mai este nici un secret”.

Pentru Gabi Firea au urmat câteva interviuri, printre care unul cu ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Niculescu-Duvăz și unul cu Eugen Simion, fostul președinte al Academiei Române (1998-2006).

La finalul anului și-a făcut ieșirea de la Azi, pentru televiziune. A făcut carieră la TVR și Antena 1 și apoi a devenit una dintre vocile importante din PSD, câștigând ultimele alegeri pentru Primăria Capitalei.

După 30 de ani, Firea și Crețu arată că încă sunt capabile să pună totul în joc pentru accesul în zona rarefiată a puterii. Ambele au contestat ierarhia PSD: Firea a provocat un cutremur în partid după ce a intrat în conflict cu Dragnea și Carmen Dan, iar Crețu a părăsit corabia după 27 de ani cu direcția ProRomânia. Semn că ambițiile lor sunt mult mai mari. Și că visul fostelor ziariste din anii ’90 e palatul Cotroceni.

Gabriela Firea, Primar General al Capitalei. Foto Lucian Muntean
REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Ți-a plăcut articolul nostru?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim!

Donează