Cum se explică setea noastră de ştiri negative şi ce efecte are presa asupra viitorului unei naţiuni, acestea sunt două dintre întrebările cărora le răspunde Alain de Botton în volumul intitulat Ştirile. Manualul utilizatorului, apărut în traducere românească la editura Humanitas.

Aşa ar putea debuta un articol neutru despre această carte. O ştire, nu o cronică. Vi s-ar părea interesant? Aţi continua să citiţi ca să aflaţi detalii?

Pentru că, la fel de bine, ar putea să înceapă aşa, piaristic:

Îndrăgitul scriitor britanic Alain de Botton, autorul bestseller-ului Eseuri de îndrăgostit, revine pe piaţa din România cu o nouă provocare adresată cititorilor săi.

Sau pretenţios:

Derizoriul cotidian, adicţia mediatică şi rădăcinile iluministe ale presei îşi dau întâlnire în cel mai recent excurs al filosofului Alain de Botton, tradus şi la noi, cu atente nuanţe, de neobositul Radu Paraschivescu.

Sau conspiraţionist:

PREDICŢIA CUTREMURĂTOARE a unui CELEBRU intelectual EVREU de la LONDRA: cum se va menţine DICTATURA VIITORULUI.

În funcţie de educaţie şi de aşteptări, de interese şi de timpul pe care îl avem la dispoziţie, vom alege unul sau altul dintre aceste începuturi. Ne vom alătura astfel unui anume public şi vom deveni target pentru câţiva, relativ puţini, selectori de informaţie.

Să ne imaginăm aşa: undeva, la porţile lumii fiecăruia dintre noi, nişte străini, pe care nu-i vom cunoaşte niciodată, dar pe care i-am ales cu bună ştiinţă, triază tot ceea ce ajunge la noi, bun sau rău, adevărat sau fals, real sau fictiv. Nişte străini ne afectează opţiunile într-o măsură comparabilă cu aceea în care suntem influenţaţi de familie şi de prieteni.

Cam atât de importante sunt ştirile în viaţa noastră. Cam atât de importanţi devin aceia pe care, neoficial, îi mandatăm să ni le aleagă.

Se vorbeşte rareori despre acest rol esenţial al producătorilor, redactorilor ori editorilor de presă: cum se face selecţia materialului brut care ajunge la public sub formă de ştiri coerente?

De ce un accident mortal din propria ţară are mai mereu întâietate la un jurnal tv, iar o descoperire din medicină sau o declaraţie-cheie a unui lider străin sunt exilate la coadă, înainte de meteo?

Care eveniment ne va influenţa mai mult viitorul? Şi cine răspunde pentru selecţia stupidă?

Cum este ordonat haosul informaţional şi cât de îndreptăţiţi sunt cei ce fac această muncă? Au studiile necesare? Dar experienţă de viaţă? Profesională? Şi, dincolo de toate, au dovedit constant, în cazuri dificile, că au discernământ?

Ştirile se mulţumesc să modeleze selectiv realitatea − scrie Alain de Botton −, şi asta are loc, pur şi simplu, ca urmare a deciziilor luate de câţiva oameni:

"Pe acest fapt se sprijină o putere enormă şi în mare măsură neînţeleasă: puterea de a compune imaginea pe care cetăţenii o au în cele din urmă unul despre celălalt; puterea de-a dicta cum va arăta ideea noastră despre «alţi oameni»; puterea de-a inventa o naţiune în imaginaţia noastră. (…)

Dacă ni se va spune în mod regulat că mulţi compatrioţi sunt isterici şi violenţi, ne va năpădi frica şi ne vom uita în jur de fiecare dată când vom ieşi din casă.

Dacă vom primi mesaje subtile potrivit cărora banii şi statutul contează mai presus de orice, ne vom simţi umiliţi dacă vom avea o existenţă obişnuită.

Dacă se va sugera că toţi politicienii mint, ne vom abandona în tăcere idealismul şi inocenţa, şi ne vom bate joc de fiecare dată când vor prezenta un plan sau vor deschide gura".

Vă sună cunoscut?

Ar trebui să ne protejăm de asemenea campanii, să refuzăm ştirile, să evadăm cât mai des din realitatea filtrată de presă? Nu cumva problema e şi la noi, publicul?

De pildă, pentru că avalanşa de informaţii ne uşurează "povara de a trăi cu noi înşine"? Sau pentru că ştirile rele ne fac să ne simţim "sănătoşi şi binecuvântaţi prin comparaţie"?

Le zice bine, nu, filosoful? Sau v-a rămas gândul la predicţia cutremurătoare? N-am să vă dezamăgesc:

"O dictatură s-ar menţine mai uşor prin bombardare cu ştiri irelevante şi lipsite de context decât prin cenzurarea ştirilor".

Clickbait.

*

Alain de Botton, Ştirile. Manualul utilizatorului, traducere de Radu Paraschivescu, editura Humanitas, 2015

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează