Ce am face noi, oamenii, dacă am afla că o civilizație extraterestră s-a îmbarcat pe mii de astronave, fiecare de dimensiunea unui oraș, și că va ajunge pe Pământ, pentru a se stabili aici și a ne elimina pe toți, peste vreo 400 de ani?

Ce am face împreună, ca specie, dacă am ști cu certitudine așa ceva?

Cum am reacționa dacă acei aliens, mult mai avansați din punct de vedere științific decât noi, și-ar fi trimis deja nenumărați spioni invizibili, care comprimă cele 11 dimensiuni ale micro-universului cuantic și care interceptează și transmit către flota-mamă toate comunicațiile noastre – discuții personale, întâlniri, dialoguri telefonice, emailuri, semnale radio – orice?

Cine ar fi capabil, în aceste condiții, să conceapă o strategie de supraviețuire, ba chiar să ia în calcul victoria?

*

Dacă, în "Problema celor trei corpuri" (despre care am scris aici), m-a impresionat imaginația lui Liu Cixin, acum, după acest al doilea volum al trilogiei sale, sunt entuziasmat de soluțiile pe care scriitorul chinez le-a găsit pentru ipoteza unei amenințări situate în viitorul îndepărtat.

Într-o situație de supraveghere completă, singurul loc unde omul poate să se ascundă și să plănuiască nestingherit este mintea sa.

În consecință, Consiliul de Apărare Planetară − constituit sub jurisdicția ONU pentru a pregăti războiul ce va să vină − alege patru oameni, denumiţi Cei cu Fața la Zid (The Wallfacers), cărora le acordă credit total și buget nelimitat pentru a elabora tot atâtea strategii.

Și, pentru că dușmanul ascultă, celor patru li se cere ca, în toți anii în care se vor gândi cum să salveze omenirea, să adopte o atitudine publică prin care să nu dezvăluie nimic din partitura lor lăuntrică − să escamoteze, să mascheze, să dezinformeze cât mai mult posibil, astfel ca nimeni să nu poată bănui ceea ce ei consideră a fi răspunsul salvator la cea mai mare amenințare din istoria Pământului.

Unul dintre Cei cu Fața la Zid a condus Pentagonul, altul e un strălucit cercetător în neuroștiințe, al treilea e un fost președinte sud-american cu viziune dovedită și, în fine, eroul nostru e un sociolog chinez despre care mulţi se întreabă cum de a ajuns pe lista scurtă a "mântuitorilor" globali.

De altfel, în primii ani după încredințarea misiunii, Luo Ji nu face decât să profite că are drepturi discreționare: se retrage într-un loc idilic, unde-și duce la îndeplinire propria fantezie de dragoste.

Numai că, paradoxal, el, răsfățatul, el, iresponsabilul și egoistul, e singurul de care se tem trisolarienii, civilizația care se apropie implacabil și a cărei conducere, pentru a anihila orice rezistență terestră, desemnează patru "umbre" pentru cei patru aleși ai pământenilor, patru supraveghetori al căror obiectiv este să descopere și, deci, să anihileze strategia secretă a Celor cu Fața la Zid.

Drept pentru care aceștia sunt denumiți Spărgătorii de Zid.

*

De unde începi să te gândești la o idee care trebuie să fie valabilă peste patru secole?

Chiar presupunând că planul tău va funcționa, de unde știi dacă generațiile următoare se vor ține de el? Cum poți prezice evoluția științifică și politică a unei planete?

Și, nu în ultimul rând, cum faci ca, totuşi, la un moment dat să le comunici alor tăi care ți-e planul, dar fără ca el să fie înțeles de omniprezenții spioni ai dușmanului?

Liu Cixin se gândește la toate.

Și nu imaginează o singură strategie, ci patru, una mai surprinzătoare decât cealaltă. Fiecare denotă o cunoaștere bine controlată în fizică nucleară, astronomie, astrofizică, rețele neuronale, tactică de front și altele și altele.

Și se mai gândește la ceva neaşteptat: cum ar putea să abordeze conducerea militară a Terrei defetismul din rândul propriilor trupe.

Fiindcă decalajul tehnologic dintre cele două civilizații este atât de mare, încât pe Pământ se conturează, printre altele, o atitudine de tipul "carpe diem" (cine știe ce va fi peste 400 de ani, hai să ne trăim viața...), dar și un curent mult mai serios, de escapism (haideți să construim nave suficient de avansate, cu care să pornim în căutarea unei alte planete pentru omenire...).

Iar dacă disperarea e o realitate astăzi, oare cum va fi peste 100-200 de ani sau şi mai încolo, când dușmanii vor fi intrat deja, cu toată flota lor invincibilă, în sistemul solar?

*

Unul dintre meritele lui Liu Cixin este că, prin acest roman excepțional, propune o explicație originală pentru paradoxul lui Fermi − care poate fi rezumat aşa: de ce nu am fost contactați de nici o civilizație, cu toate că numai în galaxia noastră sunt miliarde de stele în jurul cărora ar putea gravita planete similare cu Terra și, deci, matematic vorbind, probabilitatea să nu fim singuri este una considerabilă?

Where is everybody?, s-ar fi întrebat Fermi, în timpul unei plimbări pe holurile laboratorului de la Los Alamos.

Unde sunt celelalte ființe și de ce nu dau niciun semn? Sau de ce nu răspund măcar la semnalele radio pe care noi, de bună-credință, le-am trimis în spațiu?

Soluția lui Liu Cixin e condensată în titlul acestei cărți: Universul e o "pădure întunecată", un teritoriu totalmente necunoscut, dar despre care putem formula următoarele două axiome:

Supraviețuirea este prima necesitate a civilizației.

Civilizația crește și se extinde în permanență, dar cantitatea totală de materie din Univers rămâne constantă.

Sunt ideile pe care sociologul Luo Ji, aparent cel mai neștiutor dintre Cei cu Fața la Zid, le-a primit în dar de la eroina primei părți, cea care, inocentă, stabilise primul contact cu civilizația trisolariană.

E o moștenire al cărei sens i se va revela la momentul potrivit. Fiindcă tot ea l-a îndemnat să se gândească la un concept fără de care cele două axiome rămân niște propoziții goale: lanțurile suspiciunii.

Și, după ce oamenii vor întâlni, pentru prima dată în istoria lor, o navă a civilizației care vrea să îi şteargă din Univers, Cel cu Fața la Zid va realiza ce a vrut să-i transmită acea femeie excepțională și care e șansa lui de a-și salva semenii.

Abia aștept volumul trei.

*

Liu Cixin, Pădurea întunecată (partea a 2-a din seria "Amintiri din trecutul Terrei"), traducere din limba engleză de Nina Iordache, editura Nemira, 2019

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează