Omul care trezește. Sau când poți să spui că un film este european

Scenaristul Philippe Mangeot (în dreapta), alături de producătoarea Marie-Ange Luciani și de actorul Antoine Reinartz, la festivitatea din Parlamentul European.

În vara acestui an am câştigat un concurs creativ dedicat cinefililor (28 Times Cinema), pe care Parlamentul European îl organizează de 7 ani încoace în toate cele 28 de țări ale UE.

Singura condiție pentru a participa e să ai între 18 și 25 de ani. Eu am aflat despre el pe la sfârșitul primăverii, de pe pagina de Facebook a cinematografului "Elvira Popescu" din București.

Cei 28 care am fost selectați ne-am reprezentat țara la Festivalul de Film de la Veneția unde, printre vizionări și discuții cu profesioniști, ne-au fost prezentate și cele trei filme finaliste pentru premiul LUX al Parlamentului European: "120 BPM", "Sami Blood" şi "Western".

A câştigat "Sami Blood" ("Sânge de lapon"), un film nordic despre destinul unei fete dintr-o familie de crescători de reni, aparținând poporului indigen Sami.

După Veneția, misiunea noastră a fost să promovăm filmele pentru proiecţiile de la noi din țară. (Acestea sunt organizate în cursul lunii noiembrie sub numele de "Zilele Filmului Lux", iar anul ăsta au fost la Tîrgu Mureș, Cluj-Napoca și București).

Așa că invitația Parlamentului European de a fi prezentă la Strasbourg, pentru anunțarea câștigătorului premiului LUX, a venit cumva neașteptat, dar natural.

Din ceea ce am trăit acolo, am ales să vă povestesc următoarea întâlnire.

*

E un sfârșit de amiază de toamnă în Strasbourg. Într-o sală din clădirea Salvador de Madriaga a Parlamentului European, francezul Philippe Mangeot, co-scenaristul filmului "120 Beats Per Minute" (120 de bătăi pe minut), participă la o discuţie despre forța unor filme europene de a trezi conștiințe şi de a-i stimula pe oameni să se gândească la probleme ale timpurilor pe care le trăim.

Mangeot este seropozitiv din 1986, iar "120 BPM" – propunerea Franței pentru Oscarul din 2018 – vorbeşte despre un grup de activiști parizieni, denumit ACT-UP, care a luptat împotriva SIDA la începutul anilor '90.

La ce vă referiți când spuneți că o cinematografie este "europeană"?

Philippe Mangeot stă la pupitru alături de Doris Pack, coordonatoarea Premiului LUX și moderatoarea discuției, Silvia Costa și Bogdan Wenta − membri ai Comitetului pentru Cultură și Educație din Parlamentul European, plus Valeska Grisebach, regizoarea filmului "Western".

În discuție se insistă mult asupra acestei întrebări: cum pot ajunge filmele europene la cât mai mulți oameni? Cum se pot lupta producţiile europene cu industria americană?

Intervine, după o lungă tăcere, şi Philippe Mangeot:

− Deși am co-scris scenariul la "120 BPM", nu sunt din domeniul cinematografiei. Predau literatură franceză, dar scriu și pentru Cahiers du Cinema, o revistă critică de film din Franța. Am fost Președintele Asociației ACT-UP (1997-1999), organizația prezentată în film.

Am o întrebare. Ambii − și aici mă refer la ambii membri ai Parlamentului European prezenți −, dar și la dumneavoastră, doamnă Pack, vorbiți despre "cinematografia europeană".

Aș vrea să știu la ce vă referiți atunci când spuneți că o cinematografie este "europeană", pentru că nu înțeleg.

Oscilez între a-mi pune căștile pentru a asculta traducerea în engleză și a rămâne cu urechile deschise. Aleg să-l ascult în franceză, altfel aș pierde mult din ce vrea să transmită.

Philippe Mangeot: Din postura unui spectator, mereu am simțit că cinematografia americană a avut o oarecare înclinație spre a vorbi despre ce se întâmpla în America: să se concentreze, de exemplu, pe aspecte referitoare la minorități sau pe aspecte conflictuale ancorate în prezent, lucru care nu e neapărat valabil și în cinematografia "europeană".

Poate filmul "Western" face asta, dar nu știu în ce măsură se poate spune despre "120 BPM" că e un film european.

Vorbim doar despre modul în care a fost finanțat un film? Asta face un film să fie european? (...) Vorbim despre subiectele care sunt tratate în filme, despre estetică sau stil? Sau poate e vorba despre diversitate?

Are de-a face cu reprezentarea unor situații conflictuale? Despre ce vorbim când utilizăm termenul de "cinematografie europeană"? Asta mă interesează pe mine.

În sală, jurnaliștii încep să se miște în spațiul locurilor pe care le ocupă. Pentru prima oară de când au început discuțiile, lumea pare a-și rearanja postura şi se apleacă în față.

E un soi de de trezire pe alt plan.

De la stânga la dreapta: scenaristul Philippe Mangeot, europarlamentarul Bogdan Wenta, moderatoarea Doris Pack, europarlamentarul Silvia Costa și regizoarea Valeska Grisebach.

"Eu voi reflecta la asta, și cred că și voi"

Doris Pack: Filmul european, din punctul meu de vedere, e un film care e produs undeva în Europa, care e gândit, creat în Europa și, într-o oarecare măsură, jucat de actori europeni.

Philippe Mangeot: Dar asta nu e clar. Dacă Wim Wenders (regizor german − n.r.) face un film în Cuba, asta îl face european?

D.P.: Da, e un creator de origine germană, e european. (...) Nu înțeleg de ce ai pus o asemenea întrebare, nu mi se pare a fi o întrebare foarte interesantă.

P.M.: Dar e o simplă întrebare! Dacă nu găsim un răspuns la această întrebare, mi se pare că ne învârtim doar în cercuri, vorbim despre banalități, diversitate, valori culturale ș.a.m.d.

Nici nu știu dacă putem vorbi despre o cinematografie "franceză". Mai mult, eu predau literatură și mereu mă lupt cu această idee, a existenței unei "literaturi franceze". Există literatură scrisă în limba franceză, dar asta e altă poveste.

La invitația lui Mangeot, intervine nemțoaica Valeska Grisebach, regizoarea filmului "Western".

Spune că nu are un răspuns la întrebarea lui și că în cinematografie e foarte greu să trasezi limite, din moment ce un film are nevoie de sprijin (financiar, creativ etc.) din foarte multe părți.

Grisebach consideră că e mai urgent e să ne axăm pe promovarea cinematografiei europene, din moment ce popularitatea filmelor de Hollywood în Europa se datorează în mare parte sumelor pe care americanii le investesc în marketing.

Philippe Mangeot întreabă în sală dacă vreunul dintre cei prezenți vrea intervină.

Un singur jurnalist ia cuvântul:

Sunt, într-o oarecare măsură, de acord cu colegul nostru francez (se referă la Mangeot – n.r.), pentru că Wim Wenders e chiar un exemplu bun, și-a făcut ultimele filme în America și zice într-un interviu: "Mă exprim mai bine în engleză decât în germană". (...)

În Germania e o întreagă dezbatere când vine vorba despre "ce e acela un film german" sau "ce face un film să fie german".

Asta pentru că finanțări considerabile de la guvern sunt investite în filme americane, cum a fost și cazul cu "The Monuments Men", pentru că eram așa de fericiți să-l avem pe George Clooney la Berlin.

Nu mai rămâne timp pentru a continua dezbaterea, iar moderatoarea Doris Pack conchide: "Nu există un răspuns clar la întrebarea ta, Philippe. Eu voi reflecta la asta, și cred că și voi".

Când scenaristul francez iese din sală, un impuls îmi spune să-l urmez. Intervențiile lui mi-au transmis că este genul de om ale cărui cuvinte sunt pline de sens și pot funcționa ca o pastilă de curaj.

Pe parcursul unei ore, întrebarea sa a fost singura capabilă să-i anime pe cei prezenți.

15 minute mai târziu, într-o încăpere mică, printr-un noroc chior, reușesc să mă strecor la un interviu de 10 minute cu Philippe Mangeot și cu unul dintre actorii din "120 BPM": Antoine Reinartz (care îl interpretează pe președintele ACT-UP).

Phillippe Mangeot, în perioada în care făcea parte din grupul ACT-UP.

"Am inventat un mod de a lupta"

"120 de bătăi pe minut", care va intra în cinematografele din România abia în 2018, este un film despre cât de inteligent și creativ se pot exprima tinerii.

Deci, îl întreb pe Philippe Mangeot care e cel mai important lucru pe care a vrut să ni-l arate nouă, tinerilor, despre perioada aceea.

P.M.: E greu să răspund, pentru că ce aș spune azi poate nu mai e valabil și mâine...

Azi aș spune așa: în Franța, la începutul anilor '90, toată lumea zicea că n-o să se întâmple nimic. Că e sfârșitul istoriei și că nu mai suntem capabili de mișcări în masă, cu un impact puternic.

Iar noi muream.

Dar am inventat un mod de a lupta. Acum, prea mulți tineri își spun: "Nu putem face nimic".

Dar eu cred că încă e posibil să ne ridicăm și, implicit, să ridicăm lumea la un alt nivel de conștiință, începând cu lucruri foarte mici. Asta e ideea de bază: încă se mai pot întâmpla multe, încă nu e târziu".

Grupul ACT-UP s-a implicat în viața publică din Franţa anilor '90 pentru a determina autorităţile să gestioneze mai bine prevenirea SIDA și să faciliteze accesul la medicamente în curs de testare.

De asemenea, membrii grupului au vrut să trezească majoritatea indiferentă, care asocia boala cu "persoane din afara societății" − homosexuali, deţinuţi, consumatori de heroină etc.

Philippe Mangeot a scris scenariul împreună cu Robin Campillo, pe care l-a cunoscut în timpul anilor de activism ai ACT-UP.

Deși intenţionau încă din 2000 să se reunească pentru a scrie ceva despre SIDA, atunci nu au simțit că era momentul potrivit pentru a transpune memoriile acelor ani tumultuoși.

− Robin m-a sunat și mi-a zis: "Uite, poate e timpul să lucrăm cu amintirile noastre, să scriem despre ce am făcut atunci, să spunem ce n-am spus niciodată". Așa că am început să ne vedem săptămânal, timp de un an.

Am insistat: de ce "120 BPM" a apărut acum? Iar Philippe Mangeot a zis aşa:

Nepoții mei au vârsta pe care o aveam eu când eram activist. Sau poate pur și simplu trebuie să treacă 25 de ani pentru a lăsa ca tristețea și lacrimile să se exprime.

Cum se acordă premiul LUX

Premiul LUX a fost creat de Parlamentul European pentru a intensifica distribuirea filmelor de pe continentul nostru − cele trei finaliste sunt proiectate în toate țările UE − și pentru a încuraja dezbateri pornind de la subiectele ilustrate.

Filmele care intră în competiție sunt selectate, din producţia ultimului an, de către un juriu format din 21 de profesioniști din industria europeană a cinematografiei (printre ei, Mihai Chirilov, director artistic la TIFF).

Dar cei care desemnează câștigătorul sunt membrii Parlamentului European, la mijlocul lunii noiembrie. Anul ăsta, circa 30% din parlamentari au ales să vizioneze filmele înscrise în competiţie, să participe la vot și să-și aleagă preferatul.