Nefericita șansă a bucuriei

La primul său rol în cinema, Anwulika Alphonsus reușește să construiască unul dintre cele mai complexe personaje din filmele care vorbesc despre sclavia sexuală.

"Joy" (Austria, 2018). Regia și scenariul: Sudabeh Mortezai; Imaginea: Klemens Hufnagl; Muzica: Thomas Hohl; Montajul: Oliver Neumann; Cu: Anwulika Alphonsus, Mariam Sanusi, Angela Ekeleme.

Distincții: Premiul Hearst (pentru cea mai bună regizoare) – Veneția, 2018; Cel mai bun film austriac – Viennale, 2018; Cel mai bun film – Festivalul de Film de la Londra, 2018; Cea mai bună actriță – Festivalul European de Film de la Sevilia.

Într-o încăpere mizeră din Nigeria, o femeie se pregătește pentru călătoria pe care urmează s-o facă în Europa, unde speră să o aștepte un viitor mai bun. Un vraci african taie o găină pentru ritualul voodoo fără de care nimeni nu s-ar porni pe acest drum. Un ritual care să o protejeze pe tânără de relele care s-ar putea abate asupra ei: agresiune, raidurile poliției sau deportare.

Cel de-al doilea film de ficțiune al regizoarei austriaco-iraniene Sudabeh Mortezai, după "Macondo" (2014), încearcă să cuprindă sincer și direct formele de abuz și de exploatare la care sunt supuse femeile venite din Africa pentru a se prostitua în Europa.

Joy (bucurie-n.r.), personajul care dă și titlul ironic al filmului, bate străzile lăturalnice din Viena pentru a câștiga banii de care are nevoie pentru a-și întreține familia și pentru a-și plăti datoriile către Madame, o fostă prostituată bătrână care se ocupă de propria rețea de trafic de persoane, sau către vraciul care le protejează de la distanță.

Primele scene o pun în legătură cu Precious, proaspăt ajunsă din Nigeria, o fată fără experiență și care ar alege orice altceva, dar nu să se culce cu necunoscuți care o culeg de prin parcări.


De aici, regizoarea începe construcția unui personaj a cărui singură scăpare e obținerea celor 60.000 de euro pentru a plăti în întregime pentru "binele" care i s-a făcut. Calea pe care o alege nu e numai una realistă, ci puternic acidă. Spre deosebire de alte filme care au atins problema sclaviei sexuale și a traficului, Mortezai alege ca întreaga rețea să aibă perversitatea de a se prezenta ca un puternic mediu familial: femei care vând femei, nigerieni care exploatează nigerieni.

Iar filmul nu se ferește de scenele cu impact afectiv puternic, ca cea a unui viol comandat de Madame, la care, împreună cu celelalte femei, spectatorul este obligat să "participe" în timp real. În încăperea de la demisol în care trăiesc femeile, camera trece atent de la un chip la altul și descoperă, ca prin reflexie, frica, durerea și prăbușirea.

Cu toate acestea, regizoarea reușește să imprime ficțiunii sale mai degrabă o notă documentaristă, detașată, pe care a deprins-o în experiența sa de autor de film documentar, și să observe transformări culturale pe care alege să nu le catalogheze, ci doar să le prezinte ca realități palpabile. Spațiile pe care le traversează, de la cele africane, la cele care aparțin comunității mutate în Austria, oferă densitate întregului film, cu toate că prima reacție e să le cataloghezi ca iremediabil viciate.

Chiar dacă se află la primul său rol, la fel ca majoritatea actrițelor din film, Anwulika Alphonsus îi dă personajului principal o expresivitate remarcabilă. Un exercițiu de forță afectivă, cu un aproape imperceptibil joc de stări, în spatele măștii unei femei care este prizoniera propriilor decizii și care-și asumă exploatarea ca pe o datorie, ca pe singurul drum posibil.

La polul opus, Angela Ekeleme reușește să aducă în imaginea femeii proxenet o cruzime rece, într-un ritual continuu al banilor.
De aceea, în ciuda unor scurte momente de uitare la care apelează victimele pe care le urmărește Mortezai, "Joy" nu oferă nici speranță, nici bucurie, ci doar o imagine foarte exactă a distrugerii pe care personajele o acceptă în căutarea lor.

"Joy" poate fi văzut acum în România pe Netflix.

On/off-screen

În așteptarea și în România a "Parazitului" / "Parasite", al sud-coreeanului Bong Joon-ho, marele câștigător de la Cannes din acest an, două dintre filmele sale anterioare, "Snowpiercer" (2013) și "Okja" (2014) pot fi vizionate pe Netflix.

Într-o conferință de presă, Alejandro González Iñárritu, președintele juriului acestei ediții, motiva entuziasmul unanim al juraților prin felul în care "Parazitul" discută probleme extrem de actuale într-o manieră "amuzantă și sensibilă" și prin amestecarea mai multor genuri cinematografice.

Remarcile regizorului mexican se suprapun, de altfel, peste mare parte din filmografia lui Bong Joon-ho, de la parabola anti-imperialistă din "Monstrul" / "The Host" (2006) până la mult mai simpla solidaritate din "Okja" sau superba spectaculozitate vizuală cu sămânță politică din "Snowpiercer".

O investigație mediată de multitudinea de ecrane pe care le folosim zi de zi face din "Căutarea" / "Searching", primul lungmetraj al americanului Aneesh Chaganty, un thriller care te ține mereu atent, ca un copil mai mic al celebrului "În spatele ferestrei" / "Rear Window" al lui Alfred Hitchcock.

Deși nu e imobilizat fizic, David Kim (John Cho) conduce aproape doar de pe scaunul de la birou și din fața computerului căutarea obositoare a fiicei sale, care a dispărut într-o noapte în timp ce mergea cu mașina spre un loc necunoscut. Conturile de Facebook și Instagram, clipurile postate pe alte rețele de socializare, mesajele personale ale fetei și tranzacțiile bancare, cărora li se adaugă imagini de pe camere de supraveghere sau televizate, sunt materialul principal pe care regizorul îl oferă spectatorului în această formă detectivistică virtuală.

Deși finalul filmului nu reușește totuși să țină pasul cu întreaga poveste, iar actorii par mai degrabă constrânși de aceste dimensiuni tehnice, "Căutarea", care poate fi vizionat acum și pe HBO Go, după ce anul trecut primea două premii importante la Sundance, nu e cu siguranță o pierdere de vreme.

Săptămâna aceasta, Netflix lansează cea de-a cincea serie a mult premiatei antologii SF "Black Mirror", cu trei episoade care, așa cum ne-am obișnuit, ating zonele de anxietate și angoasă produse de dezvoltarea tehnologică și anticipează provocările inconfortabile pe care le aruncă asupra civilizației umane dintr-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Noile episoade de câte o oră, care vor fi accesibile din 5 iunie, încearcă să mențină calitatea seriei de până acum, care i-a adus șase premii Emmy pentru părțile "USS Callister" (2018) și "San Junipero" (2017).

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează