Michael Jackson și moartea inocenței

Michael Jackson și Jimmy Safechuck în timpul unui turneu din 1988. Safechuck avea atunci 10 ani.

"Leaving Neverland" (2019, documentar). Regie: Dan Reed; muzică: Chad Hobson; montaj: Jules Cornell; cu: Wade Robson, Jimmy Safechuck, Michael Jackson.

*

Michael zâmbitor, cu bebeluși în brațe, într-o maternitate din București, apoi pe un scaun de grădiniță, în timp ce ascultă copii care cântă "Heal the World". Elevi de 7-10 ani care-i strigă "Te iubim!" și adolescenți atârnând prin copaci ca să-l vadă la prima sa venire în România, în 1992.

Șase luni mai târziu, începea sfârșitul inocenței.

Tatăl unui puști de 13 ani pe nume Jordy Chandler depunea mărturie privind abuzurile sexuale la care băiatul său fusese supus de către regele muzicii pop. Pentru a nu se ajunge la proces, Michael Jackson plătea familiei Chandler 23 de milioane de dolari.

Această față detestabilă, pe care vedeta a încercat mereu s-o ascundă, este subiectul documentarului "Leaving Neverland", pe care HBO îl difuzează și în România începând de duminică, 10 martie.

Filmul a scandalizat o lume întreagă în cele câteva săptămâni de când a fost lansat.

Și asta pentru că mărturiile celor doi protagoniști, Wade Robson și James Safechuck − care spun că au fost agresați sexual de Michael Jackson începând de la vârstele de 7, respectiv 9 ani −, descriu acte monstruoase, petrecute pe un fond de fanatism și iresponsabilitate.

Australianul Wade Robson l-a cunoscut pe Michael Jackson când avea 5 ani: câștigase un concurs de dans al cărui premiu consta în prezența pe scenă la unul dintre concertele artistului.

La 7 ani a ajuns în America și a petrecut mai multe nopți împreună cu Jackson la Neverland − domeniul desprins din povestea lui Peter Pan pe care starul îl deținea din 1987.

James Safechuck l-a văzut prima dată pe Jackson la 9 ani, când a fost ales pentru rolul copilului dintr-o reclamă la Pepsi. Apoi, cu acordul familiei sale, a petrecut tot mai mult timp în compania cântărețului și chiar l-a însoțit într-unul dintre turneele sale americane.

În cele patru ore ale documentarului, Robson și Safechuck descriu relațiile sexuale pe care Michael Jackson le-a întreținut cu ei.

Pentru primul, totul s-a derulat de la vârsta de 7 ani până la 14 ani. Pentru cel de-al doilea, între 9 și 17 ani.

Lor li se adaugă cazurile altor copii care l-au denunțat public pe Michael Jackson, voci de părinți, dar și pasaje de arhivă în care vedeta și avocații săi resping acuzațiile de pedofilie care i se tot aduceau de-a lungul anilor.

Deși cuminte ca structură, "Leaving Neverland" te răscolește prin imaginile care se nasc din amintirile celor intervievați.

Și, pe lângă revolta față de abuzuri, nu poate să nu te irite iresponsabilitatea părinților care, într-un joc de slăbiciuni și compromisuri, au ales să nu vadă ceea ce li se întâmpla copiilor lor.

S-a discutat mult timp despre vinovăția lui Jackson, iar unele dovezi (dormitul împreună cu minori, filmele porno sau descrierile corpului său făcute de Jordy Chandler), precum și decizia sa din 1995 de a plăti ca să nu se ajungă la proces au fost preluate de mulți ca probe pentru o condamnare care nu a venit niciodată în timpul vieții artistului.

De aceea, pentru unii, "Leaving Neverland" vine ca o judecată pe care au formulat-o, poate, cu ani în urmă.

Noutatea ține însă de acești doi bărbați care, în contexte diferite, au negat că ar fi fost abuzați de Jackson și care acum, la 37, respectiv 41 de ani, au decis să răstoarne versiunea publică a poveștii.

Ajunși și ei părinți între timp, Robson și Safechuck fac ca povestea să escaladeze cutremurător proiectând ce li s-a întâmplat lor ca pericol pentru propriii copii.

Bineînțeles, din toată această spirală a dezgustului și furiei nu lipsesc apărătorii lui Jackson.

Aceștia își construiesc argumentația pe faptul că dovezile, deși verificate cu atenție de presă și de anchetatori, nu au fost considerate niciodată concludente pentru a se formula o decizie oficială.

Mai mult, persoane care au fost apropiate starului american (dintre care cel mai cunoscut e Macaulay Culkin – protagonistul seriei "Singur acasă") resping ipoteza pedofiliei și, la fel ca familia Jackson, prezintă un Michael grijuliu, naiv și copilăros. (Un articol concludent, aici.)

De aceea, recenta știre că o serie de radiouri au decis să nu mai difuzeze piesele lui Michael Jackson poate părea o exagerare.

E cert însă că, după mărturiile lui Robson și Safechuck, va crește numărul celor care, după 10 ani de la moartea vedetei, se vor enerva când în playlist le va mai apărea "Billie Jean", "Bad" sau "Smooth Criminal".

On/Off-screen

Anul trecut, filmul libanez "Capernaum" − ajuns pe listă scurtă la Oscarul pentru cel mai bun film străin − a cucerit publicul cu imaginea copilului care înfruntă mizeria și relațiile de putere din suburbiile Beirutului.

Deși e un personaj fictiv, Zain poartă nu doar numele, ci și o parte din datele tânărului actor neprofesionist Zain Al Rafeea. Fiu al unor refugiați sirienicare, acesta nu a avut acces la educație și, până la 12 ani, vârsta la care apare în film, nu știa să scrie și să citească.

Regizoarea Nadine Labaki își construiește povestea din momentele care îl determină pe Zain să formuleze o plângere oficială împotriva părinților săi, pentru că l-au adus pe lume.

Purtați în trecutul apropiat al copilului, devenim martori ai sărăciei, violenței și lipsei de afecțiune, precum și ai tratamentului subuman la care sunt supuși refugiații.

Memorabil document despre acest secol, "Capernaum" poate fi văzut, din această săptămână, și în cinematografele din România.

Cu cel mai recent film al său − "Sub umbra părului sălbatic" (The Wild Pear Tree) −, regizorul turc Nuri Bilge Ceylan invită spectatorul să călătorească alături de un tânăr intelectual care se întoarce acasă pentru a-și găsi destinul într-o lume atinsă de sărăcie și sufocată de propriul trecut.

Sub o imagine impecabilă, vedem o odisee de trei ore în care Sinan, proaspăt absolvent de facultate, parcurge drumuri care se împletesc: alături de un tată scufundat în patima pariurilor, împreună cu foști prieteni și colegi, și, în fine, în tentativa de a-și publica prima carte.

Concurent anul trecut la Palme d'Or, filmul bate dincolo de simpla biografie a personajelor și devine o frescă socială și politică, dublată de un discurs consistent despre relația dintre viață și artă și despre provocările individului de a sparge un destin ciclic în căutarea propriei identități.

După ani buni de când anunțaseră pregătirea unui film biografic dedicat colosalului J.R.R. Tolkien (autorul romanelor "Hobbitul" și "Stăpânul inelelor"), producătorii au început să distribuie primele imagini din peliculă, programată pentru lansare la începutul lunii mai.

Cu Nicholas Hoult în rolul principal și Lily Collins în cel al lui Edith Bratt (partenera de viață a lui Tolkien), producția pare să racordeze romantic opera scriitorului cu anii săi de școală și experiențele de pe frontul Primului Război Mondial.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează