Împăratul-filosof, eroii şi reţeaua

Câteva fraze dintr-un interviu pe care Emmanuel Macron l-a acordat în această toamnă revistei germane Der Spiegel ne oferă indicii nesperate despre Europa viitorului.

Cu Angela Merkel ajunsă la al patrulea mandat de cancelar şi cu Marea Britanie revenită la "splendida izolare", noul preşedinte francez are mari şanse de a deveni prim-solistul Uniunii Europene.

Primele sale luni la Palatul Élysée arată că, pe lângă prerogativele politice, el are o energie, o dorinţă şi mai ales o anvergură intelectuală cu care poate marca istoria.

Interviul său mi-a amintit de un altul, al preşedintelui Băsescu, care se plângea că şcoala românească produce prea mulţi "filosofi" şi prea puţini chelneri şi tinichigii. Avea să rectifice această formulare, înlocuind "filosofi" cu "tâmpiţi", dar era tardiv.

O folosesc ca pretext pentru a spune că ar fi extraordinar, şi imperios, ca România să "producă", indiferent dacă în sistemul public sau printr-o întreprindere izolată, măcar un filosof.

Unul singur.

Un filosof recunoscut nu doar în ţară, ci şi în spaţiul occidental al ideilor ar fi îndeajuns pentru un salt de nivel al grupului de politicieni, universitari şi ofiţeri în care se iau deciziile majore pentru România.

Poate să nu vă placă Noica, puteţi să-i dispreţuiţi emulii, dar ei reprezintă un exemplu concret despre cercurile concentrice pe care un filosof cu răbdare, creator de şcoală, le iradiază într-o societate aflată mereu în căutare de repere.

Parafrazând un antic încăpăţânat, am putea cere aşa: "Daţi-ne un filosof şi vom muta România din loc".

*

Ce zice, deci, Emmanuel Macron în interviul din Der Spiegel?

"Viaţa politică modernă trebuie să redescopere un sens al simbolismului. Avem nevoie să dezvoltăm un soi de eroism politic. Asta nu înseamnă că eu vreau să joc rolul eroului. Dar trebuie să redevenim capabili de a crea istorii măreţe (în varianta engleză, grand narratives - n.m.).

Postmodernismul a fost cel mai rău lucru care i se putea întâmpla democraţiei noastre. Ideea că trebuie să deconstruieşti şi să distrugi toate marile istorii (mituri) n-a fost bună deloc. Fiindcă, de atunci încoace, a dispărut încrederea în orice şi în oricine. (...)

De ce credeţi că o parte a tineretului nostru este fascinată de extreme, de pildă de jihadism? De ce democraţiile moderne refuză să-şi lase cetăţenii să viseze? De ce nu poate să existe un fel de eroism democratic? Poate că tocmai asta e misiunea noastră: să redescoperim împreună un asemenea eroism pentru secolul 21".

Ce avem aici? Un anunţ.

Unul dintre liderii Uniunii Europene, poate cel mai îndreptăţit, dată fiind formaţia sa (de ucenic al unui filosof), prevesteşte sfârşitul postmodernismului, cel puţin în politică.

Avem nevoie de eroi şi de poveşti ale măreţiei, spune Macron, şi nu pot să nu mă întreb dacă acest semnal este recepţionat la Bucureşti, iar, în cazul fericit, cine îl şi ia în seamă.

*

Unul dintre atributele postmodernismului a fost refuzul de a mai accepta ca filosofia, în sensul ei clasic de "regină a ştiinţelor", să legitimeze noile descoperiri ale Occidentului.

Simbolic vorbind, fizica a înlocuit metafizica. Simplificând, Einstein a devenit mult mai credibil şi mai prizabil decât Heidegger (şi nu din motive politice).

Detronarea filosofiei ca instanţă de validare a cunoaşterii a dus, evident, la deprecierea filosofului în societate. De aceea, sfârşitul postmodernismului ar putea face ca el să-şi recapete aura sau măcar o parte din influenţă.

Dar asta nu ar fi o răsturnare de neconceput.

Marea provocare ar fi renaşterea eroului şi a poveştilor de măreţie, în sensul descris de Emmanuel Macron, pentru că acest fenomen ar intra în coliziune cu cea mai puternică structură a vremurilor de azi: reţeaua.

Şi asta fiindcă reţeaua nu mai este doar modelul folosit pe internet şi în noua economie bazată pe lipsa proprietăţii (Uber, Airbnb etc), ci şi structură a minţii noastre, pattern de organizare şi de raportare la ceilalţi.

În forma sa cea mai prezentă, cea de socializare, reţeaua a încurajat cel puţin trei atitudini care inhibă apariţia eroilor: ipocrizia, victimizarea şi indignarea.

*

Ajung, după acest ocol, şi la principalul scop al acestui text, acela de a vă recomanda o carte.

E o carte care dovedeşte cât de puternică peste timp poate fi combinaţia dintre un potenţial descoperit din vreme, o educaţie în spiritul unei etici a datoriei şi o experienţă de viaţă asupra căreia omul meditează în fiecare zi.

"Gânduri către sine însuşi" − singura lucrare în care Marcus Aurelius, împărat al romanilor între anii 161 şi 180, şi-a strâns concepţia filosofică − este o sumă de "tehnici" prin care o persoană preocupată de trecerea cu rost prin această lume poate învăţa să tindă spre liniştea de sine şi spre o relaţie neconflictuală cu gândul morţii.

Ce legătură există între eroism, reţelele de socializare şi ideile formulate acum 2000 de ani de un adept al şcolii stoice?

1) Sinceritate şi ipocrizie.

În procesul de divizare a vieţilor noastre între real şi virtual, conceperea unui avatar favorabil, marketingul personal, selectarea acelor gânduri şi imagini care să ne arate mai buni şi mai frumoşi au ajuns să fie parte din rutină.

În aceste condiţii, cum şi când poate apărea eroismul?

Fiindcă eroul, mai întâi de toate, este un om sincer. E sincer cu alţii şi e sincer faţă de sine însuşi.

Scrie Marcus Aurelius:

"Te laşi influenţat de impresiile care vin din afară? Oferă-ţi un răgaz pentru a mai învăţa ceva bun şi încetează să te laşi purtat de colo-colo.

Trebuie să te fereşti totuşi de o altă rătăcire: căci proşti sunt cei care, chiar datorită acţiunilor lor, sunt obosiţi de viaţă şi cei care nu au nici un scop către care să-şi călăuzească orice impuls al lor şi, într-un cuvânt, reprezentările lor". (pagina 87)

2) Sacrificiu şi victimizare.

Erou este cel care se ridică la înălţimea unui moment, cel care iese din orizontalitate (deci, şi din reţea) pentru a răspunde unei chemări interioare.

Erou este cel ce alege acţiunea în locul pasivităţii şi al văicărelii. Este cel care nu (mai) aşteaptă nimic de la ceilalţi, nici un fel de răsplată.

Ce şanse de producere are eroismul într-o societate care stimulează beneficiile rapide de imagine? Cine mai e dispus să renunţe la glorie antumă sau măcar la nişte laude contabilizate instantaneu?

Scrie Marcus Aurelius:

"Omul care i-a făcut un serviciu cuiva nu-l face cunoscut strigând în gura mare, ci se îndreaptă spre săvârşirea altuia, precum viţa-de-vie a produs din nou ciorchini când a fost timpul potrivit, sau precum un cal care a alergat, un câine care a urmat vânatul, o albină care a produs mierea. Aşadar, trebuie să fii printre cei care fac servicii într-un fel fără să o ştie". (149)

Omul trebuie să tindă, spune împăratul-filosof, către o stare în care se va simţi o parte a marelui Întreg. Dacă atinge acea stare, nu va mai trebui să se tot convingă pe sine să facă binele, ci îl va face pur şi simplu, ca acţiune potrivită naturii sale.

Căci cum ar fi dacă smaraldul, de pildă, ar trebui să-şi tot repete − "Orice ar face sau ar spune cineva, eu trebuie să fiu smarald şi să-mi păstrez culoarea" ?

3) Neabatere şi indignare.

Ce am ajuns să exclamăm prea des noi, dependenţii de reţele? "Incredibil!". "Nu se poate aşa ceva!". "Nu creeed!".

Reţelele ne-au adus în situaţia în care băgăm de seamă orice, ne îmboldim să reacţionăm la orice sau, cel mai grav, avem o părere despre orice.

Eroul are drumul lui. Nu se împiedică în fleacuri, nu se opreşte să-şi facă un selfie pe parcurs, nu dă refresh să vadă câte like-uri a mai primit fapta sa în ultimele 5 minute.

Scrie Marcus Aurelius:

"Castravetele este amar? Aruncă-l! În drum sunt mărăcini? Ocoleşte-i! Este de ajuns. Nu mai adăuga: «De ce se întâmplă acestea pe lume?».

Fiindcă vei fi luat în râs de un om care cercetează natura, precum ai fi luat în râs de un tâmplar sau de un cizmar, dacă-i acuzi că vezi în atelier surcele şi bucăţi rămase din cele fabricate de ei". (257)

Şi gata:

"De fapt, ce te nemulţumeşte? Răutatea oamenilor? Gândeşte-te la principiul că fiinţele raţionale sunt născute unele pentru altele, că a se suporta unele pe altele este o parte a dreptăţii şi că oamenii greşesc fără voia lor, iar toţi cei care până acum s-au duşmănit, s-au bănuit şi s-au urât, străpunşi de lăncii, zac întinşi la pământ şi sunt cenuşă; atunci calmează-te!" (117)

*

Marcus Aurelius, "Gânduri către sine însuşi" (ediţie bilingvă), traducere din greaca veche, studiu introductiv, note şi indici de Cristian Bejan, Editura Humanitas

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează