Ce-ar fi ca, în loc să ne plângem cu lacrimi de crocodil poeții naționali pe veci pierduți, să-i citim? Încă și mai bine: ce-ar fi să-i recunoaștem la timp pe cei aflați printre noi?

Printre cei mai nedreptățiți "clasici în viață" ai poeziei românești actuale se numără Mariana Codruț, care a debutat cu poezie în 1982, cu Măceșul din magazia de lemne. Recent, a publicat un volum pe care îl mai găsiți la Editura Paralela 45, intitulat Hiatus (2015). Lectura lui m-a făcut să cred că poate face obiectul uneia dintre recomandările de aici, adresate atât cititorilor de cursă lungă, cât și curioșilor care exclud din start poezia contemporană dintre categoriile preferate.

Dacă ar fi să găsesc un singur element distinctiv al poeziei Marianei Codruț, acesta ar fi marea sa capacitate de a se reinventa. Cei mai mulți poeți rămân fideli, în toate volumele și vârstele lor, unui anumit tip de poetică, unei voci, unei sintaxe, unui registru tematic, unei maniere destul de fixe de a imagina conexiuni și relații. Aș spune că este bine că e așa, pentru că poezia vine mai ales din intensitate și, adesea, poeții care schimbă registrele o pierd mai ales pe aceasta.

În schimb, Mariana Codruț se află printre puținii care reușesc să rămână recognoscibili fără să devină monomani, deci imitabili, în opțiunile scrisului lor. Cred că poeta este conștientă de compensarea acestei "imprecizii" în altă parte când scrie "nu sunt o tăietură precisă/ în carnea zilei colective/ viața mea nu e/ o tăietură precisă/ în carnea istoriei comune./ când mă apropii prea mult/ de un om, inima lui/ se pulverizează/ iar eu cad în gol./ dar cu atâta putere a disperării/ știu să mă-ntorc spre cerul/ și pământul din mine,/ încât le fac să vorbească."

Poate și mai explicit în acest sens este micro-poemul care dă titlul volumului: "zbor când prin aer, când pe pământ/ - încurcate căile Domnului sunt./ dar inima grea nu se scufundă/ și nici nu lasă în urmă vreo undă."

hiatus copertaDeși cunoscătorii într-ale poeziei nu recomandă întotdeauna să aplicăm legile reprezentării când citim poezie, cred că Hiatus se oferă, generos și simplu, unei lecturi care vrea să afle despre ce se vorbește. Despre ce hiatus e vorba?

Frumusețea răspunsului stă în multiplele lui posibilități. Totuși, pentru a rămâne fidelă ideii că Mariana Codruț este memorabilă, aleg unul singur. Ruptura de nivel, sincopa la care trimite titlul volumului este mai ales cea dintre singularitate și gregaritate, dintre a fi de unul singur și a fi înghițit de gloată.

Poeta este, pe de o parte, o împătimită a singurătății: "nu doar forța de a trăi, ci și fericirea unui singuratic e misterioasă. vine iute și intensă ca un fulger și la fel de iute se scurge în pământ. nu știi de unde irumpe, nu poți crede cu tărie că simpla vedere a soarelui pe un zid într-o dimineață ca oricare o naște. dar nu te întrebi mai mult. ți-e destul ce simți: brusc, se deschide o trapă în tine și te cotropește din adânc o lumină atât de dulce, de intensă, că schimbă totul."

Pe de alta, aceeași poetă scrie despre amprentele colective ale manipulării, în poeme precum juni români:

"care au de partea lor teoremele învățate în școli regale în timp ce părinții le-au învățat în frig, pe întuneric și cu vărguța peste degete; care au de partea lor jocurile iubirii deprinse pe plajele lumii, în timp ce părinții le-au învățat sub pături, pe furiș, să nu le audă partidul chiotul orgasmului; care au de partea lor toate personajele, goale-goluțe, în timp ce părinții le-au smuls pe ascuns dintre croșete; care au de partea lor bărbile și mustățile à la Beatles, fără teama ca tovarășul responsabil cu decența să le radă cum li se întâmpla părinților; care au de partea lor libertatea de a da cu căciula în câini, de a șuiera în biserică, de a spune nu, în timp ce părinții trebuiau să spună mereu da, ștergându-și scuipatul de pe față, ăști juni români, frumoși, deștepți și liberi, au nostalgii după vremea părinților lor."

Luați neapărat la citit acest mic volum care vorbește despre poezie în același timp în care vorbește despre adevăr și singurătate.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează