Eichmann în Argentina. Raport asupra brutalității răului

Ben Kingsley îi construiește o mască plină de nuanțe lui Eichmann. Actorul susține că a fost motivat de întâlnirile pe care le-a avut, cu ani în urmă, cu Elie Wiesel. Credit foto: Metro Goldwyn Mayer ©

Operation Finale / Vânătoarea de naziști (SUA, 2018), istoric, biografic. Regia: Chris Weitz; scenariul: Matthew Orton; imaginea: Javier Aguirresarobe; muzica: Alexandre Desplat; cu: Oscar Isaac, Ben Kingsley, Mélanie Laurent, Peter Strauss, Michael Aronov.

*

Într-o sală de cinema din Buenos Aires, accidental, o fată și un băiat ajung să se cunoască. Ea e fiica adoptivă a unui bătrân orb, el e fiul lui Adolf Eichmann, arhitectul "soluției finale" − care a dus la moartea a aproximativ 6 milioane de evrei europeni în timpul regimului nazist.

De aici ajunge la serviciile secrete israeliene vestea că fostul șef al biroului pentru probleme evreiești din cadrul SS trăiește, alături de soție și copii, la marginea capitalei Argentinei, înconjurat de foști naziști și simpatizanți.

Deși liderii noului stat evreu sunt reticenți la început, la Ierusalim se conturează treptat dorința de a-l duce pe Eichmann în instanță, pentru un proces cu o imensă încărcătură simbolică: primul în care un tribunal evreiesc să stabilească vinovăția unui călău nazist și primul în care să fie ascultate mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului.

Dar nu procesul, atât de bine descris de Hannah Arendt pentru The New Yorker în perioada 1961-1962, și cuprins apoi în volumul "Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalității răului", ci prinderea și răpirea fugarului devin subiectul ficțiunii istorice "Operation Finale", lansată recent de Netflix.

Deși infidel pe alocuri evenimentelor reale, filmul încearcă să reconstituie, cu o miză mai mult dramatică decât istorică, povestea echipei de agenți secreți ai Mossad care au avut misiunea de a-l răpi pe Eichmann și de a-l duce la Ierusalim, în mai 1960.

Desfășurată pe fondul lipsei de colaborare a Argentinei, care devenise loc de refugiu pentru mulți nemți după război, operațiunea oferă din capul locului toate premisele unui thriller de spionaj consistent: coincidențe, răsturnări de situație, urmăriri, violență și dileme morale.

Pentru a construi mai bine conflictul principal (care constă în șansa la judecată oferită dușmanului), realizatorii aleg să-i opună lui Eichmann (Ben Kingsley) – un individ cu "o încredere fără margini", mereu pregătit să se laude, cum îl descria Hannah Arendt – pe tânărul agent Peter Malkin (Oscar Isaac), bântuit de pierderea surorii sale, Fruma, în timpul Holocaustului.

Pentru Malkin, la fel ca pentru alți membri ai echipei Mossad, intervalul de timp în care trebuie să locuiască într-o casă conspirativă și să aibă grijă de artizanul tragediilor lor individuale și colective e similar unei coborâri în iad.

Iar Eichmann − pe care Ben Kingsley îl construiește dintr-un amestec de slăbiciune și viclenie aproape animalice − nu le face misiunea ușoară.

Agentul Malkin (interpretat de Oscar Isaac, în centrul imaginii) încearcă să găsească soluții pentru cea mai importantă vânătoare de naziști de după război.

Din dorința de a reda cât mai limpede semnificația judecării lui Eichmann, regizorul Chris Weitz încearcă să tensioneze excesiv ciocnirile dintre cele două tabere, ceea ce duce la mai multe momente și prestații "îngroșate".

Cu toate acestea, filmul propune nu doar o popularizare a imaginii acestui personaj, ci și umanizarea unei apariții monstruoase.

În timp ce îl urmărea pe Eichmann la proces, Hannah Arendt a avut revelația banalității răului − sintagmă intrată în istorie −, care descrie situații gestionate de indivizi rupți de realitate, indiferenți sau incapabili să realizeze că sunt rotițe într-o mașinărie a cruzimii.

Eichmann, în varianta propusă de acest film, nu e tratat însă atât de blând. Rezultatele deciziilor sale (crimele gestionate direct și indirect) revin clar pe ecran pentru ca publicul să nu rateze o judecată clară, iar banalitatea răului e înlocuită de brutalitatea sa.

Eichmann a pledat "nevinovat"

Procesul lui Adolf Eichmann a început la 11 aprilie 1962 și a durat mai bine de un an. Acuzat de crime de război, crime împotriva umanității și crime împotriva evreilor, acesta a pledat "nevinovat în sensul acuzațiilor aduse" și a încercat să-i convingă pe judecători că nu a fost autorul niciunei crime.

Cu toate acestea, procurorii au reușit să demonstreze că au existat ordine directe în acest sens. Eichmann a fost condamnat la moarte și executat prin spânzurare la 1 iunie 1962.

Procesul a fost unul controversat și a incitat dezbateri juridice în anii care i-au urmat.

Anul trecut, un muzeu din New York a organizat, în colaborare cu Mossad, o expoziție care cuprindea documente și obiecte legate de răpirea și procesul lui Adolf Eichmann, printre care și celebra cușcă din sticlă securizată în care a fost ținut pe întreaga durată a procesului, de teama unor încercări de asasinat.

Offscreen

 "Femeie în război", comedia discretă și controversată a islandezului Benedikt Erlingsson, va rula de săptămâna viitoare pe ecranele românești.

Halla, o femeie de vârstă mijlocie, se află într-un conflict ascuns cu intențiile guvernamentale de a dezvolta industria grea pe insulă.

Înarmată cu un arc, un polizor unghiular, cabluri și materiale explozive, ea încearcă să apere locul în care trăiește de o viitoare degradare, prin acțiuni repetate de "ecotaj" (sabotaj în scopuri ecologiste).

În tot acest timp, viața ei se răstoarnă sub vestea că, după ani de așteptare pe liste, poate să adopte o fetiță din Ucraina, a cărei familie a murit în război, la Donețk.

De aici, conflictul se amplifică, iar cauzele pentru care luptă Halla, sub privirile lui Gandhi și Mandela, trebuie puse într-o balanță incorectă: salvezi un copil, dar abandonezi planeta, sau salvezi planeta și abandonezi copilul?

De aceea, la București, proiecția de miercuri, 10 octombrie, de la Gran Cinema Băneasa, va fi completată de o discuție cu actrița Ana Ularu, pe tema "Curajul de a lupta pentru tine".

La începutul săptămânii, Tom Hardy se plângea că i-au fost tăiate din "Venom" cele mai bune 30-40 de minute.

După câteva zile, și pe fondul reacțiilor foarte divizate declanșate de avanpremiera filmului, actorul − care îl joacă pe Eddie Brock, jurnalist contaminat de un simbiont extraterestru − a revenit asupra declarațiilor.

Se pare că i s-a dat șansa de a improviza foarte mult și, dacă toate momentele ar fi rămas în film, ar fi ieșit 7 ore de actorie marca Hardy.

Cu siguranță, mulți fani nu s-ar fi opus, pentru că primele comentarii la varianta care intră în cinematografe sunt îngrijorătoare: "neîndemânatic, dintr-o bucată și fantastic de plicticos" (The Guardian); "probabil cel mai prost blockbuster bazat pe benzi desenate din ultimul deceniu" (The Times); "am fi iresponsabili dacă l-am recomanda" (The New York Times).

Pentru cei care iubesc comedia în forma ei cea mai nebună, Netflix a lansat la începutul acestei luni probabil cel mai cunoscut lungmetraj al britanicilor de la Monty Python, "Life of Brian" (1979).

Astfel se completează colecția în care au fost incluse deja celebrul serial "Monty Python’s Flying Circus", lungmetrajul "Monty Python and the Holy Grail" (1975), înregistrări ale spectacolelor live și două serii dedicate grupului: "Monty Python’s Almost the Truth" (2009) și "Monty Python's Best Bits (mostly)" (2014).

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează