Cum a început anul Marii Uniri. Memoriile unui parlamentar dedicat țării sale

O națiune săracă şi deznădăjduită, abandonată de aliați și măcinată de dileme politice − astfel descrie atmosfera din timpul Primului Război Mondial un parlamentar oltean refugiat la Iași, iar mai apoi la Odessa, alături de circa 60 de colegi de-ai săi, într-un episod puțin cunoscut al vieții politice din Vechiul Regat.

Parlamentul în pribegie. 1916-1918 Amintiri, note și impresii, publicată anul acesta de Editura Humanitas, aduce la lumină mărturia lui Grigore Procopiu, fost magistrat și primar în Râmnicu Vâlcea.

Marele Război îl găsește ca membru al Parlamentului din partea PNL, iar el notează cu conștiinciozitate tot ce observă, dar și ceea ce înțelege din reacțiile partenerilor politici.

Volumul este binevenit pentru a înțelege cum funcționa sistemul politic din România înainte de unirea cu Transilvania.

Istoricul Daniel Cain, care a îngrijit această carte, notează că, în mai 1914, la ultimele alegeri organizate sub domnia regelui Carol I, 85% dintre parlamentari erau aleși de câteva mii de mari proprietari, în timp ce 15% reprezentau 5 milioane de țărani.

Sistemul politic al Vechiului Regat era definit de faptul că regele, și nu Parlamentul, decidea componența Guvernului.

Monarhul desemna miniștrii prin decret, iar ulterior erau organizate alegeri pentru a se forma Parlamentul.

Totuși, Carol I avea grijă să păstreze o alternanță la guvernare, care se reflecta și în structura Legislativului. Cu alte cuvinte, Parlamentul depindea de Guvern și nu invers, ca acum.

După ce, în 1916, România se alătură Antantei, Parlamentul este convocat doar pentru a legifera chestiunile arzătoare privind participarea la război.

Cititorul pasionat de discursuri politice va descoperi, în fragmente citate de istoricul Daniel Cain, cuvinte care astăzi nu-și mai găsesc firescul în declarațiile politicienilor.

De pildă, în prima sa alocuțiune în fața Parlamentului, după intrarea în Război, regele Ferdinand le solicită parlamentarilor tot sprijinul pentru ca el să poată duce la îndeplinire "diferitele proiecte de legi cerute de împrejurări sau menite să îndestuleze trebuințele armatei". Armată pe care, spune regele în discursul său, întreaga națiune trebuie să o înconjoare cu "dragoste și încredere".

În realitate, armata română nu este deloc pregătită. Istoricii notează că premierul Ionel Brătianu calculează atât de mult momentul propice pentru intrarea în conflagrație − și că toate dezbaterile se duc cu înverșunare în jurul alegerii acestei date −, încât nimeni nu mai discută cum va face faţă armata noastră realităţii de pe front.

Iar efectele sunt dezastruoase.

Premierul Ionel Brătianu. Sursa foto: rador.ro

"În curând, acei eroi trebuiau să guste amărăciunea de a-și da seama că, pentru a se opune mașinismului și abilității tehnice a armatelor dușmane, nu sunt îndestulătoare numai vitejia și căldura patriotismului", scrie Grigore Procopiu despre militarii care urmau să fie trimişi în luptă.

Paragraful ilustrează plecarea sa din Vâlcea către București, odată cu avansarea trupelor germane, net superioare românilor. Din București, deputatul se va refugia în Moldova, la Tecuci, și apoi va merge la Iași pentru o nouă sesiune parlamentară departe de Capitală.

Memoriile lui Procopiu merită să fie citite și numai pentru a vedea un politician cu dileme morale.

Grigore Procopiu alocă pagini întregi din jurnal dilemelor care dădeau linia dezbaterilor politice din acele vremuri:

Am intrat sau nu prea repede în Război?

E oportun pentru țară ca Parlamentul să ceară Guvernului explicații privind eșecurile armatei?

E în interesul țării ca, în acest caz, Guvernul să fie tras la răspundere?

Nu ar fi acesta un facil succes parlamentar?

Pregătiți-vă pentru aceleași jocuri de culise pe care le vedem și astăzi, și care duc la schimbări în componența guvernului, dar, mai ales, la mărirea lui.

Circula această glumă amară, consemnată de autor: "Dacă țara s-a micșorat prin invazia cotropitoare a dușmanilor, avem cel puțin o compensație: s-a mărit guvernul, sporindu-se numărul membrilor cari-l compun".

La începutul lui 1917, în plină retragere spre Rusia, Grigore Procopiu notează: "Era în sufletul meu, de cetățean liber al unui stat cu regim democratic, aproape o teamă inexplicabilă, dar nejustificată. Nu era doar îngândurarea pribegiei, dar și o anume stare de spirit nedefinită, une espece de malaise. Ceva asemănător cu senzația morbidă pe care psichiatrii o numesc fobie și pe care aș risca la rândul meu s-o numesc rusio-fobie".

Temerea se dovedește justificată. Rusia se va dovedi un aliat nepăsător şi, mai mult decât atât, va încerca să transfere pe teritoriul românesc și revoluția bolșevică, după ce Lenin și ai lui preiau puterea la Moscova.

Procopiu va ajunge chiar prizonier al trupelor bolșevice, în timpul refugiului său la Odessa, fiind recuperat prin negocierile canadianului Joseph W. Boyle.

Detaliile pe care le rememorează parlamentarul oltean dau tușe unei lumi înstrăinate, marcată de lăcomie, neîncredere și lipsă de umanitate.

Rămân în paginile sale mărturii din zilele de îndoială în care visul unei Românii Mare pare să se îndepărteze, dar și portretele unor politicieni care azi ar face notă discordantă: oameni cu studii și cariere solide, preocupați de binele națiunii înaintea oricărui alt interes, sinceri și plini de un curaj aproape nebunesc.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează