Cinci seriale cu care să treci în 2019

Anul care se încheie nu a fost deloc rău pentru producțiile de televiziune, ba chiar a acutizat competiția dintre platformele online și cinematograful tradițional.

Dincolo de controverse precum cea de la Cannes, de replicile pe care Netflix, HBO sau Amazon le-au dat prin lansarea unor filme de festival sau nominalizate la cele mai vizibile premii (cum sunt "Roma" lui Cuarón sau "Balada lui Buster Scruggs", al fraților Coen), la finalul acestui an rămân producții tv al căror salt calitativ nu mai poate fi trecut cu vederea.

Așa că, dacă nu ajungeţi la cinema în aceste zile libere, vă propun câteva seriale lansate în 2018 pe care le puteți strecura în program:

"Alienistul" / The Alienist

La sfârșitul secolului XIX, o echipă condusă de doctorul Laszlo Kreizler (Daniel Brühl), specializat în psihologia celor considerați alienați, trebuie să găsească un criminal în serie după ce prima dintre victimele acestuia e găsită sfâșiată pe un pod.

Alături de un grafician, doi detectivi ingenioși și prima femeie angajată de poliția din New York, "Alienistul" te poartă din înalta societate americană până în lumea rău famată a bordelurilor și infractorilor.

Chiar dacă nu sunt fără reproș, cele zece episoade lansate de Netflix te țin conectat la căutarea criminalului cu colți de argint.

"Barry"

Aflat la primul sezon, "Barry" e cea mai bună comedie pe care am văzut-o în ultimele luni, cu mai mult umor într-o singură secvență decât "Crazy Rich Asians" în două ore.

Barry Berkman (Bill Hader) e un fost militar american, reprofilat pe lichidarea unor indivizi pe care îi indică unchiul său (Stephen Root), care a intuit că poate face bani frumoşi după întoarcerea nepotului său de pe front.

Într-o seară în care îşi filează una dintre următoarele victime, Barry e deturnat de chemarea artei. De aici încolo, prins între o gașcă de mafioți ceceni, o echipă de poliție ineptă și o fată pe care e incapabil să o cucerească, el jonglează ca un clovn impasibil într-un scenariu de comedie neagră.

Primul sezon, disponibil pe HBO, are opt episoade a câte 30 de minute.

"Homecoming"

... nu aduce doar primul rol principal al Juliei Roberts într-un serial tv (pentru care a fost deja nominalizată la un Glob de Aur), ci şi un format neconvențional, cu episoade de aproximativ 25 de minute, pentru o poveste despre reintegrarea militarilor întorşi din teatrele de operaţii.

Pendularea între diferite stiluri de imagine pentru prezent și trecut, dar și decorul care îți dă un disconfort mai mare decât zgomotul pelicanului care apare din primele episoade arată că regizorul Sam Esmail (cunoscut pentru "Mr. Robot") și-a dat timp să experimenteze.

După ce un trimis al Pentagonului vine să-i pună întrebări legate de centrul pentru veterani în care lucra drept consilier, protagonista Heidi Bergman începe să vadă lucrurile care se derulau în spatele unui proiect aparent născut din bune intenții.

Alături de Julia Roberts, în distribuție mai apar Bobby Cannavale ("Boardwalk Empire"), Stephan James ("Selma") și Sissy Spacek ("Carrie").

"Un scandal foarte britanic" / A Very English Scandal

Această mini-serie, produsă de BBC şi distribuită la noi de HBO, vine cu un alt mare actor care s-a reconvertit la ecranele mai mici: Hugh Grant.

Cele trei episoade urmăresc un moment controversat din istoria Marii Britanii, petrecut la începutul anilor '70: încercarea celui mai tânăr lider al Partidului Liberal de a-l asasina pe fostul său iubit, care amenința să facă publică relația lor petrecută cu 10 ani înainte, într-o vreme în care homosexualitatea era ilegală în insulă.

Întâlnirea dintre Hugh Grant și Ben Whisaw creează unul dintre cele mai puternice cupluri actoricești din 2018.

Pentru starul britanic, acesta este unul dintre acele roluri cu care încearcă să scape de imaginea băiatului drăguț cu ochi albaștri care l-a transformat, în anii '90, în junele prim al cinemaului britanic.

"Bodyguard"

... îl readuce pe Richard Madden (Rob Stark din "Game of Thrones") pe lista celor mai bune apariții actoricești în televiziune.

Creată tot de BBC și accesibilă în România prin Netflix, această serie e un thriller cu bătaie politică pe Europa bântuită de amenințarea teroristă.

Încă de la prima secvență, ți se propune imaginea unui fost militar, întors din Afganistan, care trebuie să negocieze în paralel cu o femeie care ameninţă că se aruncă în aer, dar și cu echipa de intervenţie care se pregăteşte să o lichideze.

Apoi, protagonistul primeşte misiunea de a o proteja pe Julia Montague, ministrul de interne al Marii Britanii, cu al cărei discurs radical nu este însă de acord.

Acțiunea e condensată fericit în șase episoade, iar realizatorii evită astfel timpii morți, care pot sufoca un serial din acest gen.

*

Alte seriale de succes ale anului:

"Obiecte ascuțite" (Sharp Objects), HBO;

"Obsesia Evei" (Killing Eve), HBO

"Wild Wild Country", Netflix.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează