Cinci personaje surprinzătoare pentru care să citești "Războiul solomonarilor"

"Lupta dintre bine și rău e câștigată, de obicei, de bine. Binele e atotputernic și are ființă proprie. Răul, nu. Însă oamenii sunt liberi să aleagă. Dacă cei mai mulți aleg răul, atunci războiul e pierdut pentru noi". (Războiul Solomonarilor, de Moni Stănilă, editura Polirom, 2018)

*

Ideea unui roman fantasy cu personaje inspirate din folclorul românesc apare la răstimpuri în cercul meu de prieteni, din mai multe motive.

Mai întâi, copiii ar descoperi fragmente de imaginar românesc de care, altfel, nu prea sunt interesați; nu cred că ați auzit mulţi puști de 10-11 ani entuziasmați de puterile sânzienelor sau ale ielelor din basme.

Apoi, datorită bogăției și stranietății ființelor din legendele noastre populare, scriitorilor le-ar veni ușor să închege fire de naraţiune cu adevărat epice.

Și avem din belșug: frumusețe, cruzime, grandoare, înțelepciune, prietenie și paradox − ingredientele de bază ale fantasy-urilor cu bătaie lungă.

În fine, fiind o poveste pentru copii și oameni mari, potențialul ei cinematografic ar fi extraordinar. Am avea în sfârșit o ficțiune sută la sută producție proprie, cu personaje cool, atrăgătoare și, mai ales, autohtone.

Nu știu dacă la argumentele astea s-a gândit Moni Stănilă când a scris Războiul Solomonarilor (Polirom, 2018), dar, pentru o primă încercare, romanul ei atinge fiecare dintre posibilitățile enunțate.

Mi-a plăcut şi pentru că se întoarce cu subiectul poveștii la înfruntarea sublimă dintre bine și rău, într-un moment în care majoritatea cărților pentru copii din librării sunt un soi de self help pentru comunicare, integrare socială și popularitate.

Așadar, avem un Pământ împărțit în Cetăți și o Pădure Întunecată, un Defileu al Voiniceilor, casa Sfintei Duminici, parcelele vrăjitoarelor și ale balaurilor, colonii − dintre care una e Colonia românească, plus o mare Beznă care vine de la Apus.

Avem ultimii solomonari buni − vrăjitori stăpâni ai furtunilor și vijeliilor, cu puteri vindecătoare. Dar și solomonarii răi, "căzuți": ei împing bezna către inima ținutului, ajutați și coordonați de Imoralul Athanasie, un fel de Night King de pe meleagurile noastre.

Totul culminează cu înfruntarea dintre bine și rău și cu o victorie: care nu e nici a cui vă așteptați, și nici cum vă așteptați.

Am selectat cinci personaje pentru a vă face o idee despre povestea care așteaptă cuminte între coperțile cărții:

Cioroiul Onceagain. Așa îl cheamă, Onceagain. Și este slujitorul vrăjitoarei Malaverba. Trebuie să știți că vrăjitoarele au slugi din rândul oamenilor sau animalelor, pe care le chinuiesc groaznic, iar ciorile au o tradiție în care întreaga familie cârâitoare urmează ruda care ajunge slugă.

Onceagain vorbește colorat, așa, cam ca Paraziții prin albumele lor bune de-acum 10 ani, dar nu cu chestii de după blocuri, ci... cu chestii din pădure: "să-mi trag craca", "ce aripa neamului meu", "ce fras și beznă", "fir-aș al zilei".

Eu, de exemplu, abia aștept un context în care pot să întreb cu cel mai mare firesc: "Ce bubele beznei cauți aici?".

În ciuda limbajului și-a cinismului afișat, cioroiul e curajos, isteț și mucalit. Și se transformă pe nesimțite într-unul dintre personajele-cheie.

Solomonarul Ilie. Cel mai bătrân și mai înțelept solomonar, fost luptător în ultimul război cu Bezna − de la care au trecut 300 de ani.

Moșul locuiește în Colonia românească, într-o căsuță simplă cu pridvor, înconjurată de munți și de un drum înșelător, făcut să năucească și să alunge călătorii prea curioși. E un soi de Dan, căpitan de plai, dacă vreți.

Aparent inofensiv și bătrâior, "moșul" se transformă cu repeziciune în acel luptător legendar care a mai salvat Pământul de forțele răului.

Înarmat cu un bici din coajă de mesteacăn şi cu un topor fermecat, însoțit de calul Năzdrăvan al Sfintei Duminici, pe care l-a "rechiziționat" cu un vătrai de jăratec, Ilie devine mintea și tactica forțelor binelui.

Un bătrân solomonar am mai avut în benzile desenate HAC (Harap Alb Continuă), care recuperează și ele câteva personaje legendare din folclorul tradițional.

Bezna. "Doar Binele este atotputernic. Răul nu este nici legat, nici înfrânt. Feriți-vă de răutate".

Se spune că asta ar fi strigat, la războiul de acum 300 de ani, Îngerul care a adus lumina și i-a alungat pe solomonarii trecuți de partea răului.

Dar nimeni nu l-a mai văzut de atunci. Și, în timp ce pe Pământ se vorbește des despre iele și vrăjitoare, balauri și vârcolaci, despre Îngeri nu se știe mai nimic.

Din Beznă pândește lipsa luminii și a binelui. Durerea, cruzimea, neomenia.

Solomonarii apostați au găsit o cale prin care deschid uneori ușa tainică spre Beznă, și acum în lume răzbat ființele groaznice care aduc suferință.

În Beznă e și Athanasie, Imoralul alungat acum 300 de ani. Nu e chiar Voldemort, și nici Ochiul lui Sauron, dar tot seamănă cu vreun politician autohton lipsit de inimă și căldură sufletească.

În final, Bezna înaintează ca un zid și riscă să cuprindă tot ceea ce există...

Balaurul Zo Y. Ați mai auzit despre balauri atipici, peltici și fascinați de povești? Dar de balauri buni, care nu mănâncă de îndată oamenii pe care-i întâlnesc, ci îi salvează din robii umilitoare și le oferă vieți noi?

Zo Y nu își cunoaște părinții și e un singuratic. Între toate ființele din Pădurea Întunecată, el e un fel de ciuca bătăilor, balaurul pe care nu-l stimează semenii și de care oamenii nu se tem. Ba chiar se amuză.

Și totuși, printr-un gest de mare curaj, Zo Y devine una dintre puținele speranțe pe care forțele binelui le primesc.

Și, în timpuri de restriște și suferință, o speranță poate să încline balanța unui război mai mult decât greutatea în aur a unui balaur.

Ionuț e un băiat cu un vis cam mare pentru locul de unde vine: Colonia românească. Nu are niciun talent special, nu știe să mânuiască biciul de solomonar, nici să vindece.

Nu poate struni focul, la fel ca Piticii Focului, și nici nu poate dansa ca sânzienele.

Are, în schimb, o inimă curată și generoasă, de care frica nu se poate lipi. Și o naivitate senină, o încredere orbească în puterea Binelui de a aduce pace și lumină. Și este stră-stră-stră-nepotul Solomonarului Ilie.

Rămâne de văzut cu ce-l vor ajuta toate astea într-o noapte teribilă, în care e prizonierul unei vrăjitoare care vrea nici mai mult nici mai puțin decât să-i despice pieptul și să-i scoată inima cea pură.

Asta în timp ce forțele Imoralului Athanasie înaintează, împingând zidul de Beznă tot mai departe în lume.

*

Moni Stănilă este poetă și absolventă a Facultății de Litere și Teologie din Timișoara, precum și a unui masterat în Teologie, la Sibiu. În prezent locuiește la Chișinău, unde este editorialist pentru timpul.md și susține cenaclul "Republica".

Poate cel mai emoționant lucru pe care ea ni-l amintește cu Războiul Solomonarilor este câtă nevoie avem de personaje luminoase și iubitoare, curate, capabile de sacrificiul suprem pentru Binele tuturor. Generozitatea și iubirea lor sunt atât de frumoase, încât salvează lumile noastre.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează