Cinci fețe ale lui Bertolucci

Bertolucci, pe platoul de filmare la "Ultimul împărat". Foto: Giacominofoto/ IPA

Ce-am pierdut cu Bertolucci? Un artist fenomenal în formele lui de libertate, care a iubit cinemaul și l-a folosit ca pe o mașină de capturat vise individuale și colective, sexuale și violente, culturale și politice.

Un cineast care, prin filmele lui, a fugit mereu de banal și a sancționat complacerea în mediocritate. Un om care, la fel ca personajele sale, a trăit în asumarea propriilor decizii, chiar și a celor mai condamnabile.

Am încercat să-i compunem identităţile, într-un portret fragmentat în cinci chipuri din filmele sale.

*

1. Fabrizio – "Înainte de revoluție" (1964)

Croit să amintească de personajul lui Stendhal din "Mănăstirea din Parma", tânărul creat de Bertolucci e un intelectual dominat de dorința de a participa la schimbarea politică și socială a Italiei post-fasciste, dar care se dovedeşte incapabil să-și asume măsura potrivită.

După moartea unui prieten bun și o aventură cu mătușa sa, Fabrizio eșuează în soluția mediocrității și-și recunoaște, astfel, imposibilitatea de a fi acel om "suficient de înțelept încât să ne educe părinții".

În acest al doilea film al său, Bertolucci își arată nu doar dragostea faţă de Noul Val Francez, ci și forța de a refuza locurile comune și de a evita cinemaul ca simplă formă de escapism.

Nu există secvență care să nu te fascineze prin felul în care se distanțează de cele de dinainte, într-o extremă nevoie de libertate completată de luciditate.

"Înainte de revoluție" e filmul generației 1968, moment de cotitură în istoria lumii, iar Fabrizio e personajul prins în "nostalgia prezentului".

2. Marcello Clerici – "Conformistul" (1970)

"O să-mi fac o viață normală, cu o mică burgheză, cu aspirații și gânduri meschine".

Clerici e una dintre figurile față de care Bertolucci e extrem de dur, aproape fără urmă de compasiune.

Recrutat de fasciști ca agent de legătură într-o operațiune în care e vânat fostul său profesor de filosofie, acum exilat în Franța, bărbatul alunecă spre cea mai joasă treaptă a infernului moral.

Cu o mamă morfinomană şi un tată închis într-un ospiciu, personajul jucat de Jean-Louis Trintignant se mulțumește să ia mereu deciziile conforme, pe care și le auto-validează prin experiențele traumatizante din trecut.

Acest individ consumat de stafiile propriilor părinți e un motiv foarte mobil al operei lui Bertolucci şi îi vădeşte interesul pentru psihanaliză, pe care l-a ridicat la rang de "lentilă suplimentară" a filmelor sale.

"Ne cunoaștem fantomele, dar nu povestim nimănui despre ele. Nici măcar partenerilor noștri. Trăim cu fantomele noastre. Le ținem în interior... Dar eu pot să-mi pun fantomele pe ecran", spunea regizorul într-un interviu publicat de Washington Post.

3. Pu Yi – "Ultimul împărat" (1987)

Dacă, după "Ultimul tango la Paris" (1972), Bertolucci afirma că acesta e momentul în care a produs ciocnirea cinemaului european cu cel american, epopeea lui Pu Yi, ultimul împărat al Chinei, un etern prizonier al regimurilor pe care le-a condus sau le-a traversat, e capodopera sa din Lumea Nouă.

Filmul e construit cu un echilibru și o liniște a formelor care te apropie de exotismul spațiului oriental, dar e traversat de un crescendo politic care îi dă o dimensiune tragică acestui personaj istoric, surprins între copilăria din Orașul Interzis și îmbătrânirea sub Mao, între imaginea doicii care alăptează și brigăzile comuniste.

Cu "Ultimul împărat", Bertolucci se încăpățâna să lovească din nou în burghezia occidentală şi în apetitul ei nevrotic pentru Mao, perspectivă care va reveni și în "Visătorii".

4. Shandurai – "Asediul" (1998)

Este, cu siguranță, cel mai simplu film de pe această scurtă listă și singurul care se concentrează mai degrabă pe un personaj feminin.

Shandurai, o tânără care studiază medicina la Roma după ce s-a refugiat din calea dictaturilor militare din Africa și a lăsat în urmă un soț încarcerat, ajunge menajera unui pianist auto-izolat.

Chiar dacă e o poveste de dragoste previzibilă, Bertolucci inserează încă de la început comentariile politice și culturale pentru care a devenit atât de cunoscut.

Deși opoziția dintre cei doi e clară (african vs. european, pian vs. radio, Mozart vs. muzică africană), mai puțin simplă în "Asediul" e concluzia legată de compromisuri, de valoarea artei în cântarul realității și de forța perversă a noilor forme de colonizare, pe care femeia le conștientizează parțial.

5. Matthew – "Visătorii" (2003)

La fel ca multe dintre figurile centrale explorate de regizorul italian, Matthew e un străin.

E un american care, în timpul revoltelor pariziene din 1968, ajunge "colţul" unui triunghi amoros alături de frații Théo și Isabelle.

Sedus inițial de exotismul relației dintre cei doi frați, de discuțiile lungi despre film, muzică și politică, tânărului i se pun la încercare constant limitările sexuale sau politice.

Alături de "Ultimul tango la Paris", acesta e filmul lui Bertolucci pentru care există un adevărat cult, şi asta datorită nostalgiei față de o vârstă a ideilor înflăcărate și a dezinhibițiilor nesancționate, o vârstă a comuniunii care astăzi pare pierdută.

Offscreen

 Dacă vă era dor de Michael Douglas, trecut de o vreme într-un con de umbră din care mai iese pentru câte un "Om furnică" (Ant-Man), Netflix a lansat sitcomul în 8 episoade "Metoda Kominsky" (The Kominsky Method), în care acesta apare alături de Alan Arkin.

Personajul lui Douglas, Sandy Kominsky, este un actor ajuns la vârsta a treia, a cărui singură sursă de venit sunt cursurile pe care le ține pentru amatori.

Umorul care se hrănește din întâlnirea vârstei cu cariera fără viitor și relațiile amoroase paliative este câteodată de calitate, deși seriei îi lipsește o doză de nebunie care părea servită unui asemenea personaj.

Suferinzii de tehnofobie se vor simți răzbunați de documentarul "Adevărul despre roboții ucigași" (The Truth About Killer Robots).

Construit ca un adevărat horror despre automatizare, filmul rusului Maxim Pozdorovkin pornește de la cazul unui muncitor strivit de un utilaj inteligent într-o fabrică Volkswagen şi traversează diferite avataruri ale conviețuirii cu roboţii.

Realitatea pe care o conștientizează e una obiectivă: automatizarea nu mai e ceva de domeniul SF și ne populează viețile tot mai mult.

Întrebările pe care le pune filmul, dacă elimini tonul alarmist al scenelor de legătură, sunt și ele valide: cum vom face ca această conviețuire cu roboții să nu ducă la propria noastră distrugere fizică și spirituală?

Din fericire, multe dintre răspunsuri sunt încă deschise. Filmul este distribuit în România de HBO.

Regizoarea Anca Damian revine în cinematografe cu "Moon Hotel Kabul", premiat pentru regie la Festivalul Internațional de la Varșovia.

Pelicula urmărește un jurnalist de investigație care, după o scurtă aventură sexuală cu o traducătoare în Afganistan, este forțat să-și reconsidere viața. În rolurile principale sunt Florin Piersic Jr. și Ofelia Popii.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează