Cinci capodopere la 50 de ani (II)

Săptămâna trecută puneam pe foaie cinci titluri emblematice ale tulburatului 1968 și priveam spre cele care, pe nedrept, rămâneau pe dinafară, de la comedii la filme politice. Așa că, fără a pretinde că lista poate fi completă, e obligatoriu să adăugăm măcar:

Balul pompierilor (The Firemen’s Ball / Hoří, má panenko)

Da, aveți dreptate! Balul lui Miloš Forman are premiera oficială la jumătatea lui decembrie 1967. Apelez, totuși, la clemența dumneavoastră pentru a-l lăsa în listă, fiindcă:

− este o oglindă perfectă a blocului estic, una atât de supărătoare, încât filmul a fost și cenzurat după invadarea Cehoslovaciei;

− a circulat dincolo de granițe mai degrabă în 1968, iar în anul următor s-a aflat pe lista celor mai bune filme străine;

− lumea e mai tristă fără cehi.

Și acum, la jumătate de secol distanță, "Balul pompierilor" rămâne una dintre cele mai bune comedii făcute vreodată.

La fel ca lumea în care trăiesc, membrii echipei de intervenție dintr-o mică localitate a Cehoslovaciei, care adună toată comunitatea la căminul cultural pentru a-l omagia pe cel mai bătrân dintre ei, nu sunt altceva decât o adunătură de clovni în uniformă: ridicoli, naivi, impulsivi, manipulabili, plini de bune intenții și cu funcție. Ei sunt fața umană și impotentă a sistemului totalitar.

Aproape că i-ai lua acasă dacă Forman – care se și desparte de Europa după '68 – nu i-ar face protagoniștii unei farse monumentale, în episoade care curg în cascadă, de la primul afiș pus pe pereți și până la tombolă, concursul de frumusețe ad hoc și marele eșec comunitar.

Producătorii (The Producers)

Mel Brooks, Zero Mostel, Gene Wilder și "Führerul n-a zis niciodată baby!". Fotografia acestui film ar trebui să apară în enciclopedii la definiția comediei.

După ce a ajuns la "groapa de gunoi" a Broadway-ului, Max Bialystock seduce văduve bătrâne pentru câte un cec care să-i asigure supraviețuirea.

Sfârșitul pare iminent, numai că în biroul lui aterizează Leo Bloom, un contabil aerian și nevricos, care scapă porumbelul: e mult mai probabil să te îmbogățești dacă produci un spectacol prost, care se joacă doar o dată, decât dacă muncești pentru o capodoperă.

De aici, nu mai rămâne decât să pui cele două personaje să construiască un eșec absolut, care pare să fie garantat când pun mâna pe piesa "Primăvară pentru Hitler: O zbenguială veselă cu Adolf și Eva la Berchtesgaden", scrisă cu toată dragostea de nazistul Franz Liebkind.

Ce poate ieși bine dintr-o sminteală? O burtă plină de râs.

Și mireasa purta negru (La mariée était en noir / The Bride Wore Black)

Quentin Tarantino spune că, înainte de "Kill Bill", nu a văzut niciodată această nebunie a lui François Truffaut, care, la rândul ei, e inspirată de Hitckcock.

Poate că povestea unei mirese care vânează cinci bărbați responsabili de moartea soțului ei în ziua nunții este ceva ce plutește tot timpul în aer, din amestecul de pozitiv și negativ pe care îl conține și din felul în care femeile puternice și răzbunătoare au gâdilat mereu imaginația cineaștilor.

În 1968, regizorul francez lansa, pe lângă comedia "Săruturi furate", acest thriller foarte european, cu o Jeanne Moreau seducătoare și calculată, într-o "vânătoare” de bărbați care nu se pierde în detalii inutile.

A fost odată în Vest (C'era una volta il West / Once Upon a Time in the West)

O gară părăsită, în legendarul Vest sălbatic. Trei bandiți, cu pistoale și pălării, așteaptă. Unul se luptă cu o blestemăție de muscă ce-i invadează fața. Al doilea suportă cu stoicism un rezervor de apă care-i picură, cu perseverență chinezească, pe pălărie, în timp ce al treilea stă cu ochii pe linia orizontului.

E atât de liniște, încât morișca ruginită și telegraful care bate chiar te scot din minți. Noroc că vine trenul, care nu lasă decât un pachet. Nimeni nu coboară din vagoane... Abia apoi se aude muzicuța.

Secvența asta de început, semnată în clar de Sergio Leone, e o bijuterie în sine. Apoi apar starurile.

Claudia Cardinale, o fostă prostituată din New Orleans și văduvă peste noapte, e prinsă în jocurile de interese ale mafiei locale, și trebuie să supraviețuiască războiului dintre baronul transporturilor și mâna lui dreaptă, Frank (Henry Fonda), în care mai intră și enigmaticul Muzicuță (Charles Bronson) și banditul local Cheyenne (Jason Robards). Totul, pe ritmurile lui Ennio Morricone.

"A fost odată în Vest" este, da capo al fine, unul dintre momentele esențiale ale western-ului, atât de atent la fiecare cadru și la fiecare personaj, oricât ar fi el de insignifiant, încât nu poți decât să te bucuri că Leone n-a abandonat genul după ce a pus punct Trilogiei dolarilor.

Dacă... (If...)

Pentru că prinde spiritul generației '68 în aproape două ore, nu cred că există un film mai bun cu care să închei această listă.

Dacă sunteți la prima vizionare a peliculei lui Lindsay Anderson, atunci pregătiți-vă pentru o sumă de experiențe care se schimbă de la o scenă la altă, până când, posibil, veți ajunge la limita uimirii.

"Dacă..." e acel film care nu seamănă cu sine însuși de la o secvență la alta. E un colaj de furie, romantism, politică și poezie, într-o parabolă a omului care își câștigă, chiar dacă suprarealist, dreptul de a spune "Nu, nu voi fi doar o altă cărămidă în zid!".

La primul lui rol în cinema, Mick Travis (interpretat de Malcolm McDowell, consacrat cu "Portocala mecanică") este doar unul dintre cruciații moderni care luptă pentru libertatea sa și a celor abuzați de Sistem, redus aici la regimul aproape totalitar al unei școli britanice.

Sătul de uniformizare, demagogie și represiune, băiatul dă tonul unei rebeliuni care va răspunde, cu un imn al libertății, uneia dintre puținele observații valide primite în timpul orelor: istoria nu e despre dictatorii plini de cruzime, ci despre indivizi ca noi, care suntem asemeni lor.

Offscreen

După succesul de public cu "Două lozuri" (2016), Paul Negoescu revine săptămâna asta în cinematografe cu "Povestea unui pierde-vară", comedia unei maturizări târzii, cu Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter și Crina Semciuc.

Netflix reușește să mențină interesul pentru animația destinată adulților cu BoJack Horseman, ajuns deja la al cincilea sezon.

Dincolo de orizontul pesimist al destinului fostei vedete TV, unele episoade sunt tururi de forță în scrierea și regia de serial animat.

Așteptări mari pentru viitorul film din seria Bond, după ce regizorul Cary Joji Fukunaga a preluat hățurile lăsate de Sam Mendes (care a semnat Spectre și Skyfall).

Dacă Bond 25 va împrumuta ceva din stranietatea personajelor din primul sezon al Detectivilor din Louisiana, nu poate fi decât un câștig pentru întreaga serie.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează