Blocați în trafic: pot mașinile zburătoare să ne elibereze șoselele?

Airbus Pop-Up, rod al colaborării Airbus, Audi și Italdesign

Anul e 2025. Autostrada Moldovei tot nu e gata, iar lucrările la autostrada Pitești - Sibiu se târăsc pe ultimii metri. Valea Prahovei e în continuare blocată pe ambele sensuri în weekend, iar orașele mari ale României sunt, de fapt, niște parcări în aer liber. Nu-i nimic, ai o alternativă nouă la îndemână.

Te deplasezi cu o mașină electrică de oraș nu mai mare decât un Smart până la o parcare specială din oraș. Te oprești și apoi apeși pe un buton. Buburuza din plastic ranforsat cu fibră de carbon se poziționează singură cu precizie peste niște marcaje de pe asfalt, iar dintr-un hangar alăturat se înalță o dronă de două ori mai mare. Aceasta plutește deasupra mașinii, apoi se cuplează automat. Se aude un declic sub mașină, apoi cabina pasagerilor este ridicată în aer, lăsând șasiul (cu tot cu baterii și roți) în urmă.

De aici încolo, vei călători complet automat până la destinație. Nu va trebui să știi să pilotezi, va fi suficient doar să-i spui dronei care e destinația, iar ea va face restul: decolare, zbor, aterizare.

Când ajungi, ești poziționat deasupra unui alt șasiu aflat într-o parcare specială, auzi un alt clic, vezi cum pleacă drona, iar tu îți poți continua liniștit drumul spre destinația din oraș. Adio congestie în trafic, adio timp pierdut degeaba, adio poluare.

Acesta este scenariul pe care-l propun Audi și Airbus, două companii uriașe, cu suficient de multe fonduri la îndemână pentru a duce la bun sfârșit un proiect de asemenea magnitudine. Dar nu sunt singurele.

Larry Page, unul dintre fondatorii Google, finanțează proiectul celor de la Kitty Hawk în colaborare cu Boeing și Air New Zealand. Aceștia dezvoltă o mașinuță de două locuri numită Cora, care poate fi apelată printr-o aplicație așa cum chemăm azi un Uber. Apoi zboară autonom, sub supravegherea unui pilot aflat într-un birou.

Airbus Pop-Up, rod al colaborării Airbus, Audi și Italdesign

Boeing are o întreagă divizie, intitulată NeXt, pentru dezvoltarea de soluții de folosire în siguranță a spațiului aerian de către drone pilotate și automate. De altfel, compania a început să cumpere start-up-uri specializate în dezvoltarea de mașini zburătoare autonome.

Cei de la Aurora Flight Sciences se numără printre achizițiile făcute, lucru deosebit de interesant dacă avem în vedere că aceștia aveau deja contracte cu Departamentul Apărării SUA pentru dezvoltarea unor avioane cu decolare și aterizare verticală.

Atât Boeing cât și Uber vor să înceapă primele teste de mașini zburătoare autonome în 2020 și să intre pe piață în 2023, iar giganți de genul Lockheed Martin Group, Raytheon Co. și alții sunt implicați în diversele etape de realizare a unei infrastructuri care să permită mutarea unei părți din traficul auto în aer.

În fine, companii precum Terrafugia promit că scot chiar anul acesta pe piață primele exemplare funcționale, cu o autonomie de peste 780 de kilometri în zbor și o viteză de croazieră de 172 km/h.

Terrafugia TF-X are ambiția să devină prima mașină zburătoare produsă în serie

Pe șosea, mașina-avion poate ajunge la viteze de 110 km/h și se conduce la fel ca orice coupe ușor. Dar arată extrem de ciudat și nu este câtuși de puțin practică - în realitate, avem de-a face cu un avion ultraușor capabil să-și rabateze aripile și să se deplaseze și pe șosea.

Și mai ciudat arată Volocopter, proiect sprijinit de Daimler. Vorbim, în acest caz, despre o dronă electrică în stare să decoleze vertical și să transporte pasageri pe distanțe scurte.

Volocopter este, practic, un mini-elicopter care zboară autonom

Totuși, acesta e doar începutul unei piețe estimate de analiști citați de Bloomberg să ajungă la peste trei mii de miliarde de dolari în 2040. Cu alte cuvinte, nu vorbim aici despre fantasmagorii. The Jetsons ar putea deveni realitate chiar în deceniul viitor, spun analiștii, cel puțin pentru cei care-și vor permite să plătească un preț pe măsură.

Cu ce diferă mașinile zburătoare de avioane și elicoptere

Ideea mașinilor zburătoare nu e deloc nouă, însă cât timp am avut de-a face cu motoare cu combustie internă, nu a fost fezabilă. Timp de peste 90 de ani ni s-a tot promis că ele sunt doar la un deceniu distanță, începând cu însuși Henry Ford, cel care arăta lumii în 1926 un mic avion cu un singur loc numit Flivver, proiect abandonat după o prăbușire fatală în timpul testelor.

Ford nu și-a pierdut speranța că va vedea o combinație între o mașină și un avion în timpul vieții sale, însă toate încercările au rămas la stadiul de prototip - de la conceptele făcute tot de Ford în 1958 (Volante Tri-Athodyne) sau Aerocarul lui Molt Taylor din 1949, la "jeepurile zburătoare" dezvoltate de Chrysler, Curtiss-Wright și Piasecki pentru armata americană în 1957.

Apariția mașinilor electrice și a sistemelor de conducere autonomă a permis mutarea discuției din domeniul science fiction în cel al realității palpabile, și încă într-un orizont de timp "cu adevărat accesibil".

Diferența față de avioane și elicoptere e destul de simplu de explicat: avem de-a face, mai degrabă, cu drone de dimensiuni mari, acționate în general electric și autonom, cu o capacitate de transport destul de limitată (2-4 persoane și câteva bagaje), pe distanțe relativ scurte (50-250 de kilometri, în funcție de soluție) și cu o viteză de croazieră mult mai mică (circa 100-160 km/h), dar suficient de atractivă atunci când e comparată cu traficul auto.

Unele dintre start-up-urile din domeniu încearcă să creeze struțocămile: mașini care pot rula singure pe stradă până la un loc desemnat, apoi să-și extindă aripile și elicele, cu decolare verticală sau pe distanțe scurte.

Până acum, însă, cele mai mari șanse de realizare le are ideea celor de la Audi/Boeing/Italdesign de a concepe o cabină de pasageri care se poate deplasa pe șosea cu un șasiu electric iar în aer cu o dronă atașată. Restul proiectelor sunt, de fapt, niște aeronave cu multe elice, incapabile să ruleze pe șosea.

Avansurile înregistrate în sistemele de conducere autonomă, precum și sistemele avansate de siguranță sunt două elemente-cheie de care depinde succesul acestei idei. Toate dronele de pasageri vor fi dotate cu parașute capabile să evite tragediile, iar sistemele de telecomunicații 5G vor fi vitale și în acest caz.

Totuși, obstacolele din fața mașinilor zburătoare sunt uriașe.

Cât de greu decolează, de fapt, mașinile zburătoare

Întrebat cu privire la șansa mașinilor zburătoare, Elon Musk s-a amuzat pe seama anxietății generale a publicului, care n-ar fi dispus să-și petreacă timpul ferindu-se de bucăți de elice care cad din cer. Astăzi nu poți pilota nici măcar o dronă de 5 kilograme peste oraș, din cauza pericolului ca aceasta să înceteze să mai funcționeze și să cadă în capul cuiva, omorându-l pe loc.

Să ne așteptăm, așadar, ca orașele să fie traversate de sute sau mii de drone de 5-700 de kilograme? Greu de crezut. Cel mai probabil, ele vor fi limitate pentru început la câteva culoare de zbor bine definite, situate deasupra unor zone nelocuite.

Sunt mai multe probleme care trebuie rezolvate pentru ca mașinile zburătoare să devină realitate: bateriile electrice sunt deocamdată prea grele raportate la autonomia oferită, așadar trebuie așteptat ca tehnologia acestora să avanseze; sistemele de zbor autonom trebuie să fie suficient de sigure pentru a se ocupa singure de absolut toate detaliile unei călătorii, astfel încât utilizatorii să nu aibă nevoie de un brevet de pilot; infrastructura de zbor trebuie pusă la punct, atât în privința culoarelor de zbor, cât și a platformelor pe care pot ateriza acestea; în fine, plasticul ranforsat cu fibră de carbon e foarte scump, iar caroseriile din compozit cu grafen sunt încă în stadiul de prototip.

Va mai fi o problemă, cel puțin la început: costul unei călătorii cu o mașină zburătoare - în fapt, cu o dronă de pasageri - va fi simțitor mai mare decât al unei călătorii cu mașina sau cu trenul de mare viteză. Capacitatea redusă de transport nu va permite călătoria cu o familie numeroasă, iar traversarea munților va fi exclusă, din cauza turbulențelor și a diferențelor de temperatură care apar.

Așadar, destinația principală a mașinilor zburătoare va fi naveta dinspre suburbii sau aeroporturi spre locuri aflate în interiorul orașelor. Nici acestea nu vor putea fi situate în centru, ci tot în periferie, din cauza problemelor legate de siguranță.

Însă cea mai mare problemă legată de mașinile zburătoare e legată de zgomot. Dacă o simplă dronă te asurzește când zboară la mică altitudine, una destinată transportului de persoane poluează sonor de zece ori mai mult. Vă imaginați cum ar arăta un oraș cu un cer brăzdat de sute de astfel de mașinării?

În fine, va veni și ziua în care să avem primul investitor cu câteva sute de drone de pasageri autonome în aer. Dar la primul accident mortal cu o astfel de dronă există riscul ca publicul să se sperie suficient de tare încât întreaga idee să fie abandonată.

Zecile de companii importante deja implicate în crearea mașinilor zburătoare consideră că toate aceste probleme nu sunt suficient de grele încât să împiedice realizarea visului unui transport fluid prin aer. Că va fi în 2025, că va fi în 2030 sau puțin mai târziu, un lucru le este clar: milioane de oameni vor lua calea aerului, iar ei vor face bani buni din asta.

Între timp, și nouă ne este clar altceva: că măcar unii dintre noi vor apuca să survoleze dintr-o mașină zburătoare șantierele autostrăzilor neterminate de peste un deceniu.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează