Atomic Blonde: Agenta sub acoperire

Charlize Theron şi James McAvoy, într-o scenă din film.

În 1989, serviciul de spionaj britanic MI6 o trimite pe Lorraine Broughton (Charlize Theron) la Berlin pentru a-şi supraveghea colegul, David Percival (James McAvoy). Aflat acolo de mai bine de zece ani, el resimte această durată şi pare că, uitând protocoalele, a devenit una cu acest loc nesigur.

Aşa că Lorraine primeşte sarcina pe care David nu a putut-o duce la îndeplinire: să recupereze un microcip important, căzut în mâinile unui agent sovietic care a devenit rebel. O greșeală a KGB-ului, pe care spionajul sovietic încearcă să o drege cumva.

Ficţiunea este preluată din The Coldest City, carte de benzi desenate semnată de Antony Johnston şi Sam Hart, iar povestea are iz politic.

Astăzi, în plină tensiune ruso-americană, Hollywood-ul reia firul roşu al luptei între cele două moduri de operare. Acest duel este descris printr-un espionage plasat la graniţa dintre est şi vest, înainte de căderea Cortinei de Fier.

Contextul din Atomic Blonde e de aşa natură încât personajele, oportuniste şi foarte suspicioase, şi-au uitat reperele morale, fapt pentru care nimeni nu (mai) este ceea ce (se) pretinde a fi.

Dincolo de acest schelet narativ şi ideologic, realizatorii filmului trebuie lăudați pentru coregrafierea scenelor de luptă şi contopirea coloanei sonore în poveste.

Cea mai solicitantă secvenţă survine când eroina, încercuită într-un bloc aparent părăsit, se luptă cu mai mulţi agenţi KGB. Dacă acceptăm convenţia de supra-om atribuită lui Lorraine, putem privi fără prejudecată această confruntare derulată la mai multe nivele ale imobilului şi terminată în stradă.

Bătaia – filmată şnur, fără tăieturi de montaj – ţine câteva minute şi incorporează cascadorii, lovituri, împuşcături, mişcări haotic-controlate ale aparatului de filmat. E tipul de realizare remarcabilă, pentru care merită să urmăreşti acest film.

Virtutea momentului se trage (şi) din originea de cascador a regizorului David Leitch. În primii 15 ani ai carierei sale, Leitch a dublat actori celebri. De pildă, pe Brad Pitt în Fight Club sau în Mr. & Mrs. Smith. Totodată, a coregrafiat lupte în filme de acţiune precum Jupiter Ascending, Ninja Assassin, V for Vendetta etc.

În Atomic Blonde, performanței tehnice din scenele de luptă i se adaugă muzica aleasă pentru a potenţa tensiunea unor momente sau ostalgia altora. O mulţime de piese folosite în film au fost lansate în anii '80, printre care Blue Monday (a trupei New Order), Cat People (scrisă de David Bowie şi Giorgio Moroder) ș.a.

Aceste aspecte oferă calitate unui film plin de evenimente şi personaje altfel greu de crezut. Lorraine, care se bate deodată cu zece agenţi ruşi sau miliţieni nemţi, reprezintă un prototip uzat în cinematografia de profil. Construcția ei reia trăsături epuizate, de pildă, în seria James Bond.

Filmul adoptă o privire retrospectivă romanţată şi pune faţă în faţă două mentalităţi: Germania capitalistă, cu o anumită bunăstare, și Germania comunistă, colapsând către unificare.

Abundenţa de tineri în poveste și atitudinea lor combativă sugerează că muzica şi alte produse de consum trecute peste graniță și vândute pe sub mână reuşiseră să ţină cât de cât împreună cele două zone separate după Al Doilea Război Mondial.

Mirajul vestului, comparaţia cu estul şi raportul dintre cele două pot fi regăsite într-o formă ceva mai obiectivă în Good bye Lenin!. În lumea academică, ele fac obiectul unor analize istorice, politice, antropologice despre felul cum rememorăm astăzi perioada Războiului Rece.

Agenta sub acoperire

Titlul original: Atomic Blonde.

Regia: David Leitch.

Scenariul: Kurt Johnstad.

Cu: Charlize Theron, James McAvoy, John Goodman.

★★★☆☆