Departamentul de Justiție al SUA cere companiei Apple, printr-un ordin judecătoresc, să ajute FBI să decripteze datele de pe un iPhone 5C. Telefonul i-a aparținut lui Syed Rizwan, implicat în atacul de la San Benardino (California), în urma căruia 14 oameni au murit și 22 au fost grav răniți.

Normal ar fi ca Apple să ajute - asta e reacția multora dintre noi, pentru că e vorba despre un atac terorist. De altfel, un poll rapid spune că 51% dintre americani consideră și ei că, sigur, Apple trebuie să ajute FBI. 38% spun că nu.

E vorba de un singur telefon, argumentează directorul FBI, James Comey. Intervine chiar și Bill Gates - da, Apple trebuie să ajute, doar de data asta.

Apple răspunde că, de fapt, Departamentul de Justiție vrea acces la 12 telefoane. Alte voci zic că Apple a mai făcut ăsta și că nu e singura companie care a servit prompt cererile guvernului federal. (Dacă vă amintiți, într-un articol anterior despre criptare am exemplificat cu cazul Microsoft.)

Ambele tabere argumentează, dar și dezinformează prin intenție sau prin omisiune. Parcă asistăm la un scandal de la noi, dar în formă civilizată. Adică o dezbatere care va sfârși la tribunal. Pentru că Apple a declarat că va face recurs la acel ordin judecătoresc. Cam așa stau lucrurile în dosarul "Apple vs FBI".

FBI întreabă: vreți confidențialitate sau siguranță? Nu le puteți avea pe ambele. Tabăra adversă replică: de fapt, ne oferiți siguranță sau supraveghere în masă.

Pare un dans fără sfârșit. Oare nu există o cale de mijloc?

Foto: ifixit.com

Foto: ifixit.com

Din comunicatul trimis de Apple către clienți reiese că FBI îi solicită o versiune specială a sistemului de operare iOS, pe care specialiștii Biroului să o poată instala pe telefonul lui Syed Rizwan.

Una dintre modificări, în varianta customizată, ar fi posibilitatea de a testa în mod automat dacă un cod PIN este bun sau nu.

Astăzi, în iOS și Android, codul PIN se introduce manual. Dacă ai greșit, sistemul de operare te lasă să reîncerci după un număr de secunde. Acel număr crește odată cu numărul de încercări.

Dacă cineva încearcă se ghicească PIN-ul, trebuie să aștepte o oră pentru a încerca a noua oară. După un anumit număr de încercări, datele de pe telefon se șterg. Lucruri simple, dar extrem de eficiente.

Ei bine, FBI ar vrea să facă testele astea automat și fără întârzieri. Să verifice un cod PIN în câteva milisecunde. Astfel, cele 10.000 de variante de PIN format din 4 cifre ar fi testate în maximum o oră. Un cod PIN de 6 cifre ar fi aflat în câteva ore.

FBI susține că ar urma să folosească iOS-ul special doar în situația asta. Greu de crezut. Apoi, există riscul ca acea versiune să scape din mâinile agenților federali. Ajuns în proprietatea cui nu trebuie, acest software poate face mult rău.

Telefonul mobil este una dintre cele mai "intime" unelte. Prin el curge o mare parte din gândurile, ideile și sentimentele noastre. E important, în unele cazuri vital, să știm că datele ne sunt protejate și criptate.

În forma actuală a cererii, e firesc ca Apple să nu vrea să cedeze. Nici măcar o dată.

Ca în mai toate situațiile, există și a treia cale. Apple creează o versiune specială de iOS, dar o ține pentru sine. FBI se prezintă la Apple cu telefonul și cu ordinul judecătoresc, intră in camera specială, instalează versiunea modificată și extrage datele din telefonul teroristului.

Apoi, aparatul este distrus în acea încăpere. Am simplificat, dar acest scenariu ar rezolva îngrijorările ambelor tabere.

Din moment ce există o ieșire elegantă, nu poți să nu te întrebi: de ce atâta încrâncenare? Să fie mai mult decât vedem noi de jos, din iarbă? Să fie alte interese la mijloc? Și uite-așa intrăm din nou în zona conspirațiilor, despre care vorbeam în articolul precedent.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează