Cu câteva zile în urmă, profesorul meu de Bioinformatică spunea la curs că genomul uman încape pe un stick USB. Și că, în viitorul nu prea îndepărtat, toată această informație genetică care ne definește va fi stocată într-un cip pe care, probabil, oamenii îl vor purta sub piele.

La fel ca vechile buletine cenușii, în care era obligatoriu să fie trecută grupa sanguină, acel cip ar urma să servească unui scop concret: în caz de accident, respectivele date medicale ar putea să ne salveze viața. (Aceasta e varianta neconspiraționistă a problemei.)

La câteva zile după acel curs, Veritas Genetics, un start-up din Cambridge (Massachusetts), anunța că, din aprilie 2016, orice posesor de mobil va avea acces, pentru 1000 de dolari, la o aplicație care-i va livra cele peste 6 miliarde de litere care alcătuiesc genomul său unic.

Compania Veritas Genetics este desprinsă din Personal Genome Project - inițiativă lansată, acum mai bine de zece ani, de Universitatea Harvard. Tot ce ne mai trebuie e un stick USB să descărcăm lungul șir format numai din literele A, C, G, U.

veritasx1409Pe lângă secvenționarea propriu-zisă, un algoritm va analiza predispozițiile genetice spre boli cardiovasculare, cancer, tulburări nervoase și alte categorii înspăimântătoare pentru fiecare dintre noi.

De asemenea, într-o notă mai pozitivă, rezultatele interpretării ne vor spune cât de buni atleți putem fi și cum să ne antrenăm.

Vom afla despre intoleranța la diverse alimente, dacă nu am aflat deja prin experimentare, cât ADN de Neandhertal avem, cât la sută suntem europeni, africani sau asiatici. Vom putea descoperi și rude îndepărtate, în caz că mai avem nevoie de alte rude.

Probabil că mulți dintre noi sunt speriați de posibilitățile și tendințele geneticii. Pe bună dreptate, pentru că genomul spune cine ești și ce "proprietăți" ai. Însă nu spune cine vei fi.

Cunoașterea propriului genom va oferi posibilitatea de a acționa din timp, adică, în multe cazuri, de a-ți salva sau prelungi viața. Spre exemplu, prezența unei mutații BRCA indică o probabilitate de 5 ori mai mare de apariție a cancerului la sân. O astfel de informație duce la o înțelegere mai bună a riscului, a situației și, implicit, la o monitorizare adecvată.

Nu mă refer aici la modificări genetice, pentru că e un alt subiect, cu o mare încărcătură etică și morală. De altfel, același profesor de la Masterat ne-a recomandat filmul Gattaca. Vi-l recomand și eu.

Revenind la Veritas Genetics, trebuie spus că nu e singura companie de acest fel. Există și Sure Genomics, și Illumina sau Helix, care și-a propus să dezvolte un "DNA App Store", adică un loc unde părți din genom - sau chiar întreg genomul – ar urma să fie puse la dispoziția unor dezvoltatori de aplicații care să prelucreze datele genetice și să ofere cine știe ce informații interesante.

Poate că un puști, într-un garaj, va scrie o aplicație de 10 dolari care ne va arăta chipul de peste 15 sau 20 de ani. Există o mulțime de alte companii specializate în analiza anumitor gene. De pildă, 23andMe îți spune, pentru 99 de dolari, diverse lucruri despre originile tale, iar Myriad Genetics a patentat metode de testare pentru pacienții ce au mutația BRCA.

Asistăm, probabil, la primii pași către un alt fel de a face medicină. Iar telefonul mobil va juca, alături de doctor, un rol important în stabilirea unui diagnostic, prin intermediul aplicațiilor care ne vor analiza informația genetică.


Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează