Amintirile boierului care a negociat venirea lui Carol pe tronul României

"Căimăcămia se înșelase contând pe generalul Vlădoianu, ministru de război, devotat prințului Alexandru Ghica. Astfel, primul gest al trupelor trimise să depresoare Palatul Legislativ a fost să împartă cartușe populației. N-a trebuit mai mult pentru ca Adunarea să aleagă, în unanimitate, pe colonelul Cuza, domnul Moldovei. Așa s-a înfăptuit visul mult dorit al românilor din cele două provincii. După această dublă alegere, la București au urmat zile de bucurie nebună și entuziasm delirant".

("Memoriile unui pașoptist model. Amintiri politice și diplomatice, 1848-1903", Humanitas, 2019)

*

Amintirile boierului muntean Iancu Bălăceanu − publicate recent de editura Humanitas − ar putea sta la baza unui scenariu de film căruia nu i-ar lipsi niciun ingredient: război şi exil, spioni şi trădători, intrigi prin capitalele Europei, ambasadori misterioși, și, mai presus de toate, o cauză nobilă – crearea unei țări: România.

Scrise acum mai bine de 100 de ani, memoriile lui Bălăceanu salvează o voce în comparație cu care discursurile patriotice de azi sunt nişte caricaturi.

Pentru că paşoptiştii, educați la cele mai bune școli din Occident, erau curajoşi şi demni în relaţiile externe, fiind ascultați și prețuiți de politicienii europeni.

Dar mai ales capabili să se coaguleze în jurul unui ţel naţional.

După studii la Paris, Iancu Bălăceanu își începe cariera ca prefect la Câmpulung, de unde fuge în scurt timp, devenind unul dintre cei 44 de români cărora li se interzice să revină în țară: revoluția de la 1848 fusese învinsă, prin larga participare a Rusiei.

Îl urmărim ani de zile, în timp ce străbate mii de kilometri prin Europa, folosindu-se de pașapoarte false, poposind uneori la surorile sale, căsătorite cu generali sau cu oameni de afaceri, urmărind linii de front și păstrând mereu legătura cu foștii săi camarazi revoluționari.

Bălăceanu devine secretarul generalului Józef Bem, căruia îi scrie scrisorile în franceză către Kossuth.

Apoi, la capătul exilului, întors în țară, se bucură de dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la Iaşi şi la Bucureşti.

Însă cariera lui va străluci abia când România va ajunge în situația de a avea nevoie de un domn străin.

Aici, Bălăceanu va juca un rol esențial − negociind, în numele României, aducerea pe tron a lui Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig, atât cu familia de Hohenzollern-Sigmaringen, cât şi cu împăratul francez Napoleon al III-lea.

*

Amintirile lui Bălăceanu reconstituie acea lume: îi vedem pe boierii români studiind la Paris sau la Viena, călătorind prin capitalele Europei și construind rețele de influenţă care să susțină proiectul unionist.

Pe de altă parte, avem acces la informații pe care cărțile de istorie le pierd: subiective, dar relevante. De pildă: cum erau toți acești pașoptiști ca oameni?

Bălăceanu îl evocă, de pildă, pe Mihail Kogălniceanu care, ajuns șef al guvernului lui Cuza, face crize de isterie și are ieșiri nervoase de nepermis pentru o astfel de funcție publică. Memorialistul mai că nu o spune pe șleau: omului i se urcase funcția la cap.

Avem ocazia să-l cunoaștem pe Petre P. Carp în tinerețe − un flăcău dornic și dispus să facă orice pentru a parveni. La limită, chiar să se înrudească cu viitorul rege.

Bălăceanu povesteşte un episod amuzant în care Carp vizitează două surori cam trecute, sperând că se va căsători cu una dintre ele, oricare, fiindcă erau verișoare cu principele Carol.

Din păcate, viitorului rege al României nu-i surâde ideea de a se înrudi cu secretarul Agenției diplomatice a României de la Paris.

Îl mai vedem și pe liderul liberal Ion C. Brătianu, pe care Bălăceanu îl descrie ca pe un politician haotic, care încearcă să-și aroge meritele altora și se folosește de oficiosul partidului pentru a-și distruge inamicii politici.

Dinamica societăţii românești nu pare să se fi modificat prea drastic. Și atunci politicienii furau din banii publici, și atunci foloseau presa pentru a-și ataca rivalii.

Ceea ce nu a supraviețuit e modelul acesta al politicianului cu educație solidă, care vorbește mai multe limbi și care poate negocia probleme delicate cu orice omolog, în orice capitală a Europei, fără rezerve sau lacune culturale.

Dar poate motivul cel mai bun pentru a parcurge amintirile diplomatului român este legat de apariția României ca stat − un eveniment care pare miraculos, privind în urmă.

Iar volumul publicat de Humanitas îi pune în lumină tocmai pe acei oameni care, înconjurați de corupție și isterie politică, reușesc să facă miracolul posibil.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează