Cinci motive pentru care părinţii nu au încredere în "contul tuturor copiilor"

Am învățat de mici, încă de pe vremea când aveam pușculițe, că economiile sunt un lucru bun. Așa că, la o privire din avion, ideea că guvernul îi încurajează pe părinți să pună un ban deoparte pentru copiii lor n-are de ce să pară greșită. Cel mult redundantă, dacă te gândești că există zeci de produse bancare destinate tocmai acestui scop.

Ideea contului Junior Centenar a apărut în OUG 104, publicată pe 28 noiembrie 2018.

Ordonanţa spune că fiecărui minor i se va deschide automat, la Trezorerie, un cont în care părinții sau tutorii vor putea depune bani, prin virament bancar, mandat poștal sau direct numerar, la orice casierie.

Banii respectivi rămân blocați ani de zile: ei sunt puși la dispoziția copilului doar când împlinește 18 ani, dacă se îmbolnăvește grav sau în caz de deces.

Dobânda este de 3%, iar dacă, la sfârșitul anului, în cont sunt cel puțin 1.200 de lei, statul acordă o bonificație de 600 de lei. Nu, nu 50% din sumă, ci suma fixă de 600 de lei, indiferent cu cât ai depășit suma minimă de 1.200 de lei.

Ordonanţa prevede ca fiecare copil să aibă un cont individual; asta ar însemna ca statul să deschidă circa 3,8 milioane de conturi – pe numele tuturor minorilor din România.

Dar, potrivit unui ordin semnat de Eugen Teodorovici pe 17 decembrie 2018, Ministerul Finanțelor a ales soluția mai simplă: să deschidă la Trezoreria Sectorului 1 un singur cont, pentru toţi minorii din România, urmând ca plățile și evidența să se facă pe baza CNP-ului.

Părinților cu care am stat de vorbă − și pe care puteți să-i și auziți, în fișierul audio de mai jos − le e teamă nu doar că statul n-o să le gestioneze banii adecvat, ci că vrea să-i fure de-a dreptul.

Problema nr. 1: dobânda e sub rata inflației

„Guvernul îmi propune un depozit la termen, însă cu termenul de 18 ani, ceea ce este nebunie.

Puține bănci ar spera să convingă un client să depună într-un depozit cu termen de 18 ani, și cu dobândă de 3% − mai mică decât rata inflației, care e 4,7%”. (Radu, 36 de ani, programator, tată a doi copii)

La o dobândă sub rata inflației − tehnic vorbind  −, când primeşti banii înapoi, primești cu 1,7% mai puțin decât ai depus. Asta dacă inflația ar rămâne la valorile din 2018.

Mai mult decât atât, OUG 104 nu precizează în ce fel va ține cont Guvernul de fluctuațiile pieței:

„Ai 18 ani în care nu poți să retragi banii din cont și fluctuațiile în piață sunt foarte mari. E o modalitate de economisire cu risc.

Există undeva prevăzut că dobânda se va actualiza în funcție de piață? Cu 3% acum ești ca la bancă, dar dobânzile pot ajunge la 5% sau 7% în câțiva ani, nimeni nu știe ce se va întâmpla. Toată lumea ține cont de evoluția din piață, statul − nu”. (Sorin, 35 de ani, economist, un copil)

Problema nr. 2: bonusurile anuale de 600 de lei nu se primesc decât la sfârșit

„Singurul avantaj al acestui cont este acel bonus de 600 de lei pentru fiecare 1.200 de lei depuși, dar acel bonus nu e garantat prin lege, ci prin Hotărâre de Guvern, chestie care se poate schimba foarte ușor.

Dar statul nu depune anual cei 600 de lei, adică banii nu devin ai tăi odată cu trecerea fiecărui an, ci o singură dată, la final.

Asta înseamnă că tu nu acumulezi nimic timp de 18 ani și speri că, la final, guvernul care va fi atunci la butoane va avea și va binevoi să dea retroactiv 600 de lei pentru fiecare an în care tu ai depus 1.200 de lei sau mai mult”. (Radu, programator, 36 de ani, doi copii)

Dincolo de asta, suma de 600 de lei pe an pare atât nesemnificativă în raport cu riscurile, cât și aleatoriu aleasă:

„Ce garanție am că banii ăia or să îi revină copilului meu?” (Raluca, 34 de ani, specialist recrutare, un copil)

„De ce nu au mers pe procent? Cât contribui tu să contribuie și ei. Ca la indemnizația de creștere a copilului, care e procentuală, dar cu condiția să nu depășească o anumită valoare. De ce fix 600 de lei? De unde au scos suma asta?” (Mirela, 38 de ani, specialist resurse umane, un copil)

Problema nr. 3: statul a pierdut încrederea populației

Probabil cea mai tristă concluzie a discuțiilor pe care le-am avut cu părinții este că niciunul nu are încredere în statul român.

Într-o formă sau alta, toți ne-au spus − mi-e teamă că această măsură e doar o tentativă disperată de a strânge bani de la populație.

Mai ales că Ordonanța nu prevede ce face Guvernul cu acești bani.

„Iertat să îmi fie, există și un context. Dacă un vecin despre care știu că îl urmăresc niște cămătari pentru 10.000 de lei vine și-mi propune o super-idee de afaceri prin care eu îi dau lui azi 10.000 de lei și el îmi dă înapoi, peste 18 ani, 15.000 de lei (dar negarantat de niciun contract oficial), nu sunt atât de prost încât să cred ca el chiar are o super-idee de afaceri, ci voi crede că e disperat sa găsească pe loc o metodă să le plătească acelor cămătari cei 10.000 și vede el mai apoi”. (Radu, programator, 36 de ani, 2 copii)

Mai mult, unii părinți se tem că, dacă nu se vor strânge rapid bani în contul Junior Centenar, statul îi va obliga să cotizeze la el:

„Mie îmi e teamă să nu ajungă să colecteze banii ăștia prin impozite, să ne crească impozitele cu 100 de lei pe lună numai ca să se vireze banii acolo.

E clar că nu e în interesul copiilor. Dacă era în interesul copiilor, măreau alocațiile. Se găseau alte variante”. (Monica, 35 de ani, traducător, un copil)

Alți părinți sunt neîncrezători din cauza instabilității legislative:

„La cât de des se schimbă legile, de unde știu eu că, între timp (13 ani în cazul meu), alte guverne nu se vor răzgândi și voi ajunge să iau mai puțini bani decât am băgat?” (Dana, 30 de ani, jurist, un copil)

„Cel mai rău mă deranjează că e un produs conceput de stat, în care nu mai am încredere. Statul poate să dea oricând o lege care să mă lase fără banii ăștia”. (Aura, 38 de ani, economist, un copil)

„Nimeni nu îți garantează că ei vor respecta acea lege. Lumea nu are încredere, dovadă ce trebuia să se întâmple cu Pilonul II de pensii și ce urmează să se întâmple cu Pilonul III. Și chestia asta mai e și înainte de campania electorală. Cam miroase a mici și bere”. (Mirela, 38 de ani, specialist resurse umane, un copil)

Problema nr. 4: banii pot fi scoși doar când copilul împlinește 18 ani sau în circumstanțe vagi

„De principiu, este o inițiativă bună. Ca părinte cu posibilități medii, aș completa alocația copilului ca suma să ajungă la 100 de lei și i-aș pune acolo. Cei 100 de lei nu mi-ar influența semnificativ bugetul.

Problema e că am aceleași avantaje la bancă, dar cu mențiunea că pot retrage oricând banii − cu un comision măricel, dar pot. Întrebarea e: îmi doresc sau nu să pot scoate banii?”. (Dana, 30 de ani, jurist, un copil)

Ordonanța spune că banii pot fi scoși din cont în cazul în care copilul se îmbolnăvește de o „boală cu risc de deces”, precum: „boli infecțioase, boli rare, boli oncologice, malformații congenitale, diabet, accidente domestice și intoxicații”.

Dar cum demonstrezi că ai nevoie de bani? Cui îi duci probe? Și, de pildă, intoxicațiile alimentare intră în categoria de mai sus?

„Informațiile nu sunt foarte clare. Se specifică undeva că poți umbla la bani dacă copilul este bolnav, dar este foarte vag”. (Sorin, 35 de ani, economist, un copil)

Nici Trezoreria Sectorului 1 nu e foarte lămurită cu privire la procedurile de retragere a banilor, în cazul în care copilul se îmbolnăvește:

„Nu știm. Avem doar ordonanța, pe care ați văzut-o și dumneavoastră. Ce știți dumneavoastră știm și noi.

Așteptăm procedurile de lucru, ca să vedem exact ce se întâmplă și la care cazuri se aplică. Nu știm când vor veni. Ar fi trebuit să fie de la început, de la deschiderea contului, dar nu sunt”.

Problema nr. 5: nu există transparență cu privire la conținutul contului

Spre deosebire de bănci, care îți pun oricând la dispoziție un extras de cont, contul colectiv Junior Centenar face imposibil un astfel de control.

„Dacă vreau să consult contul ăla, să știu dacă am primit suma de 600 de lei ori dobânda anuală, n-am acces la nicio informație. E foarte grav”. (Sorin, 35 de ani, economist, un copil)

„Într-o bancă, poţi să vezi oricând informațiile despre depuneri, dobândă și celelalte. La contul Junior le ascund”. (Aura, 38 de ani, economist, un copil)

Trezoreria Sectorului 1 ne-a confirmat că nu există un echivalent al extrasului de cont pe care îl primesc clienții unei bănci comerciale:

„Nu există extras de cont. Puteți veni să întrebați, noi verificăm și vă zicem ce bani sunt în cont. Păstrați chitanțele dacă depuneți cash, ca să aveți o evidență. Sau, dacă faceți transfer prin bancă, extrasul de cont”.

Până la urmă, care e scopul acestei măsuri?

„Ei nu spun: «îți dau banii ăștia cu condiția să urmeze o copilul o formă de învățământ», să se lege ceva. Ți-i dau când copilul face 18 ani. De ce?

Sărbătorim majoratul sau ce? Care e scopul? Ce urmăresc eu, statul, prin a da banii aceștia?” (Mirela, 38 de ani, specialist resurse umane, un copil)

„Sorry. E ca referendumul. Țara arde și ei fac conturi”. (Dana, 30 de ani, jurist, un copil)

În cele din urmă, am găsit și un părinte care crede că Junior Centenar e o idee bună:

„Cred că fiecare dintre noi s-a gândit să facă o rezervă pentru copii. De la bancă m-au tot abordat pe subiectul ăsta și am fost neîncrezătoare. Dar acum o să fac chestia asta.

Îmi pare rău că n-am făcut-o mai demult. E la stat, e garantat într-un fel. E dobândă bună, 600 de lei pe an nu e mult, dar oricum…

Sunt încrezătoare că statul va gestiona corect banii. Simt că la stat nu sunt așa de multe variabile ca în sistemul privat”. (Alina, 42, economist, un copil)

Oamenii nu se înghesuie însă la oferta guvernului.

Trezoreria Sectorului 1 ne-a comunicat că, de la începutul anului, cam zece persoane pe zi depun bani în contul Junior Centenar.