Cel mai rapid soldat din România

Raluca Strămăturaru (32 de ani), soldat în Batalionul 21 de Vânători de Munte din Predeal, a reușit cea mai bună performanță a României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 24 de ani: locul 7 în proba de sanie, la recenta ediție de la PyeongChang.

În fața ei s-au clasat trei sportive din Germania, două din Canada și una din SUA. Din exaltare patriotardă am refăcut rapid socotelile și ne-a dat un clasament în patru, cu România din nou printre marile puteri ale lumii, imediat în spatele nemților, canadienilor și americanilor.

Că doar săniușul e sport național, și uite cum, de la jocurile copilăriei, am ajuns performeri la cele olimpice.

Realitatea va fi complet ignorată până la următoarea competiție majoră. Pentru că în România nu există nici o pârtie de sanie. Ca să te antrenezi, trebuie să mergi afară.

Până și campionatele naționale ale României se desfășoară în Austria, la Innsbruck. Iar asta se întâmplă de peste zece ani, de când a fost lăsată în paragină singura pârtie de bob și sanie omologată la nivel internațional, cea de la Sinaia.

Mai avem trei pârtii de starturi. Arată ca niște tobogane din parc și înseamnă exact asta, că sportivii pot repeta numai starturile, pe o distanță de vreo 10 metri. Și nu sunt de gheață, ci de ciment, iar săniile sunt urcate pe roți.

Fără nicio exagerare, la infrastructură suntem la nivelul jamaicanilor. Măcar despre ei s-a făcut un film simpatic.

Face sanie de 20 de ani

"Din păcate pentru noi, nici nu cred că o să existe prea curând o pistă înghețată artificial. Am avut-o pe cea naturală de la Sinaia, unde am început activitatea. Depindeam de cât de friguroase erau iernile în România.

Bine, să nu se înțeleagă că fac o dramă din asta. E greu, da, că n-ai o pârtie unde să te antrenezi, dar asta ne-a și motivat să ne dorim și să muncim mai mult", a povestit Raluca Strămăturaru pentru PressOne.

Pentru toți săniorii și boberii, sezonul începe în octombrie. Sportivii români își fixează antrenamentele în funcție de locurile unde se dispută etapele de Cupă Mondială.

Când au concurs în Germania, de exemplu, merg și se antrenează acolo. Nemții au patru piste înghețate artificial. Cum e normal, programul de pregătire al sportivilor germani e mult mai încărcat.

Investițiile în acest sport sunt uriașe în comparație cu cele de la noi. Din acest motiv, performanța Ralucăi poate fi încadrată în categoria micilor miracole.

"Hai să zicem că e un rezultat foarte bun. Miracol? Nu! Am muncit pentru asta".

Raluca s-a apucat de sanie în urmă cu aproape 20 de ani. Avea 12 sau 13 ani când un antrenor a făcut o selecție la școala ei din Poiana Țapului.

S-au înscris câteva zeci de copii. Iernile erau mai "prietenoase" atunci, era mai multă zăpadă și pârtia de sanie rămânea destul de mult timp înghețată.

N-a părut prea interesată la început. "Eu, sanie? Nu e pentru mine, sigur n-o să fac așa ceva. Asta a fost reacția, n-a fost în niciun caz dragoste la prima vedere.

Antrenorul a tot insistat, cred că a văzut un pic de talent la mine. Și uite că am ajuns până aici".

De atunci, echipamentele au evoluat enorm. S-a modificat și designul "copăii", care acum e din fibră de carbon. S-au redus și dimensiunile saniei, ca să întâmpine o rezistență minimă din partea aerului. De altfel, de la an la an se aduc noi îmbunătățiri.

Echipamentele sunt testate în "tuneluri de vânt"

Sania Ralucăi a fost proiectată special pentru datele ei fizice de un constructor american.

"Totul se învârte în jurul ideii de a folosi materiale care să te ajute să dezvolți o viteză cât mai mare. Asta te interesează, ca materialul să fugă cât mai tare.

Săniile se fac pentru fiecare concurent, în funcție de înălțime, de masă, se alege un centru de greutate. Contează foarte mult și patinele. Poate fi gheața foarte tare, se poate întâmpla ca afară să fie foarte cald, deci gheața n-o să aibă temperaturi de minus 10 sau minus 15 grade.

Sunt anumite setări pe care le faci la sanie în funcție de temperatura de afară. Se măsoară temperatura gheții, iar temperatura patinei trebuie să aibă cu 5 grade mai mult. Se vrea ca toată lumea să meargă cu aceeași temperatură. Cu cât patina este mai caldă, cu atât poți dezvolta o viteză mai mare".

Cea mai mare viteză atinsă de Raluca a fost de 138 de kilometri pe oră, la Whistler Sliding Center, în Canada, unde austriacul Manuel Phister a stabilit în 2010 recordul mondial, 154 de kilometri pe oră.

Mulți săniori spun despre ei că sunt adrenaline junkies și că nu pot renunța la dependența legată de senzațiile trăite pe circuit.

"Știi, am senzația că respir o singură dată într-o manșă, iar uneori pulsul îmi ajunge la 120. Și am măsurat asta. Vorbim despre cel mai rapid dintre sporturile pe gheață".

Vitezei foarte mari la care ajunge săniorul i se adaugă forțele gravitaționale care acționează asupra corpului în viraje. Acestea sunt comparabile cu sarcinile suportate de astronauți în timpul decolării.

De altfel, o latură importantă a acestui sport olimpic este legată de alegerea echipamentelor. Sportivii le testează în "tuneluri de vânt" pentru a le găsi pe cele mai potrivite. Adică pe cele mai aerodinamice. Într-un sport în care vorbim despre diferențe infime, de ordinul zecilor de secundă, detaliile sunt esențiale.

Pentru a putea concura în Coreea de Sud, Raluca a fost obligată ca în antrenamentele desfășurate cu câteva luni înainte să parcurgă traseul olimpic de cel puțin 20 de ori. E un criteriu de siguranță, introdus în 2010 după accidentul fatal al georgianului Nodar Kumaritaşvili.

Pregătirea minții e la fel de importantă precum cea fizică. Manșa mentală oferă un spectacol fabulos, ceva între meditație și dans: săniorii memorează traseul, fiecare viraj și fiecare șicană, apoi construiesc și reconstruiesc un fel de puzzle imaginar cu provocările de pe pistă.

"E un sport în care contează îndemânarea. E și solicitant fizic, dacă te gândești că lucrezi, în același timp, umăr, mână, picior, ca să conduci sania. Trebuie să fii foarte atent. De cele mai multe ori nu se întâmplă să ai trasa ideală. Și atunci, trebuie să ai în minte alte două sau trei trase, ca să te ajute să ieși cu bine din situația creată".

Raluca Strămăturaru

"Trebuie să ai grijă de ea, ca ea să aibă grijă de tine"

Pentru Raluca, sania e ca un bibelou. După fiecare antrenament, îi "lucrează" patinele cu șmirghelul.

"E obiectul muncii. Trebuie să ai grijă de ea, pentru ca ea să aibă grijă de tine. La sfârșitul operațiunii cu șmirghelul, patinele săniei se dau cu o pastă de diamant care le face să arate ca o oglindă".

Absolventă a Facultății de Management, Raluca Strămăturaru este militar profesionist: are gradul de soldat și face parte din Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal.

Ca sportiv, e legitimată la clubul Steaua. Și-a propus să concureze și la Jocurile Olimpice din 2022, de la Beijing.

"Dacă m-aș fi apucat de sportul acesta pentru bani, probabil că aș fi renunțat de mult. Experiența acumulată în aproape 20 de ani de muncă mă face să mă gândesc cu încredere la viitor. Vârsta e doar un număr".

Pe site-ul Federației române de Bob și Sanie se găsește încă strategia pentru ciclul olimpic 2010-2014, o analiză SWOT.

La puncte tari, se face trimitere la "tradiția și rezultatele sportive obținute în decursul timpului", precum și la "recunoașterea internațională a Federației". La punctele slabe apare un mic impediment: "Inexistența unei pârtii de bob și/sau sanie, la standarde internaționale".

În dreptul oportunităților, râdem și glumim: "Depunerea candidaturii României pentru organizarea în anul 2022 a Jocurilor Olimpice de Iarnă".

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează