Cărțile și filmele care ne-au mișcat în 2018

Ce-am învăţat din apariţiile artistice ale anului trecut? Ce idei, ce poveşti, ce imagini ne-au emoţionat?

La fel ca în anii anteriori, am rugat oameni pe care-i respectăm să ne dezvăluie cartea şi filmul care le rămân cel mai aproape după 2018.

***

Cristi Mărculescu, critic de film:

Cartea: Am citit mai mult non-fiction decât romane în 2018. Surpriza este, indiscutabil, "Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu", de Lavinia Betea (editura Corint, 2018).

Frustă și repetitivă. Dar o perspectivă minunat de clară și imperios necesară în sfera puterii absolute. Acolo unde Elena C., soția unui diabetic aflat în descompunere, își face zilnic timp să bea o cafeluță cu Poliana Cristescu, fosta noră și încă favorita sa.

Acolo unde toate informațiile trec, deja masiv manipulate, pe la Cabinetul 2, înainte să ajungă la el, la Cabinetul 1.

Suficient de sus pe edificiul statului comunist, încât aerul să fie rarefiat de supunerea totală a apropiaților. Toți subalterni, toți complici, niciunul exterminat la revoluție.

Lavinia Betea preia, transcrie și adnotează agenda de lucru a Elenei Ceaușescu din ultimul ei de viață, 1989.

Transcriptul este exasperant de repetitiv. Aceleași nume, aceleași subiecte, aceleași tactici. Notele de subsol fac lumină, dau ironii și context, invocă (suspect de poetic, uneori) cele ce aveau să vină.

Monumentală, ermetică și intimistă ca un film de Sokurov, această carte, care pornește din Agenda de Lucru a Cabinetului 2, lasă un gust amar. S-ar fi putut intitula și Mic tratat despre slugărnicia lacheilor.

Film: "All You Can Eat Buddha" (SUA, 2017), filmul de debut al canadianului Ian Lagarde. O reacție, nu un răspuns la toate nevoile isterice de religie, miracole și misticisme care încă bântuie lumea.

O pulsație perfect confuză, dar perfect tensionată. Un gras care nu face decât să crape în el ajunge un fel de zeu noninteligibil, mântuitor soios, profet canibal.

Este capabil să comunice cu ceva din străfundurile oceanului. Probabil Cthulu, Kreken sau, în orice caz, ceva cu tentacule. Abordarea este undeva pe câmpurile de luptă și hiper-realism și supra-realism.

Parabolă destul de incertă, încât să pară ghicitoare sumbră. Sau enigmă voit deturnată înspre satiră și nihilism.

Un film teribil de plăcut ochiului, foarte recomandabil ca joacă de-a identifica natura exactă a zeului gras. Şi, nu, Buddha din titlu nu are vreo semnificație religioasă. Filmul e din ligă cu "Synecdoche, N.Y.", "Rubber" și "Alps".

P.S. Sper să existe "Mandy" și "The House that Jack Built" prin listele celorlalți respondenți.

***

Alina Purcaru, poetă:

Cartea: Am avut noroc la cărţi şi în 2018, aşa că e dureros să aleg una singură.

Pentru că asta e regula jocului, fie: anul ăsta cel mai mult m-a marcat Trilogia fiordurilor de Jón Kalman Stefánsson ("Între cer şi pământ", "Tristeţea îngerilor" şi "Inima omului", editura Polirom, toate trei traduse de Magda Răduţă).

Citisem primul volum cu ceva vreme în urmă, dar abia anul acesta, când, în sfârşit, s-a încheiat traducerea tuturor volumelor, am plonjat masiv în lumea stranie a cărţilor lui, cu tundre îngheţate, călătorii ultime şi suflete însetate de apropiere.

Atmosfera încărcată de melancolie, în care se desfac, asemeni unor poeme lungi, întrebări care ordonează vieţi, natura islandeză, sclipitoare, ostilă şi feerică în acelaşi timp, şi personajele tulburate de spectrul imposibilităţilor, toate m-au scos din ritmurile şi inerţiile mele.

Filmul: Am văzut mult mai puţine filme decât mi-aş fi dorit, dar un film de Radu Jude e mereu un festin pentru mine, aşa că aleg "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", pentru curajul de a întreba la ce bun şi pentru cine.

Ioana Iacob şi Alex Bogdan, în filmul lui Radu Jude.

***

T.O. Bobe, scriitor:

Carte: "Sălbaticul", de Guillermo Arriaga. Pentru intriga impecabilă, în care fiecare răsturnare de situație e logică și întemeiată pe trăsăturile de caracter ale personajelor.

Pentru că, sub aparența unui roman de acțiune, care are în centrul atenției conflictul dintre două lumi din Mexicul anilor '60, cartea e o punere în abis a proverbului "homo homini lupus est".

Pentru că restabilește, pe alte baze decât cele edulcorate ale lui Saint-Exupéry, relația dintre vânător și vânat și înlocuiește termenul "îmblânzire" cu acela, mult mai veridic și fundamentat pe relații de putere, de "dresaj".

Film: "Shoplifters", al lui Hirokazu Kore-eda, în primul rând pentru scenariu.

Pentru știința revelării treptate a adevărurilor din spatele aparențelor.

Pentru onestitatea de a arăta că adulterul, crima, meschinăria pot constitui liante la fel de puternice între oameni ca dragostea necondiționată.

Pentru relația între spațiile închise, deopotrivă claustrante și protectoare (casa, o carcasă de mașină abandonată, o sală pentru peepshow erotic), și spațiile deschise (orașul, plaja), deopotrivă eliberatoare și periculoase.

Daniel P. Funeriu, chimist:

Carte: A ț'șpea lectură a lui "Tom Jones", de Henry Fielding. Pentru că, de fiecare dată când recitesc cartea, înțeleg diferit lecțiile profunde de filosofie practică ascunse în narațiune.

Film: Documentarul "Operațiunea Odessa", pentru că arată într-un mod unic întrepătrunderea dintre puterea politică și lumea afacerilor în momentul căderii comunismului.

***

Doru Șupeală, specialist în marketing:

Carte: Cartea-surpriză pentru mine este "Ei mă consideră făcător de minuni", de Tatiana Niculescu, apărută la Humanitas.

E foarte utilă pentru a înțelege rădăcinile fenomenului Arsenie Boca și cât de aprigă este setea de putere și de manipulare a maselor la unele fețe bisericești, care folosesc, de multe ori instinctiv, cele mai rafinate tehnici de marketing și propagandă.

Film: Prima tentație ar fi să spun "Bohemian Rapsody". Dar cred că e mai bine să ajutăm oamenii cu referințe mai puțin mainstream, așa că: deși nu e nou, sunt foarte bucuros că am văzut anul acesta, împreună cu echipa mea, filmul NO, cu Gael García Bernal, un film care îmbină creativitatea și marketingul cu atitudinea civică împotriva dictaturii (ceva ce ne-ar putea fi și nouă foarte necesar în zilele acestea).

P.S. Ca filme scurte, aș recomanda seria de spoturi produsă de Papaya Advertising pentru companiile luminoase de la noi și mai ales pentru cauzele civice care au dominat spațiul public în 2018.

***

Anca Maco, realizator de radio:

Carte: Cărțile scrise de femei s-au numărat printre bucuriile anului 2018. Iar "Fontana di Trevi", de Gabriela Adameșteanu, "Lucruri nespuse", de Azar Nafisi, și "Femeia minimarket", de Sayaka Murata, sunt favoritele mele.

Din România până în Iran și apoi în Japonia, facem un ocol literar sănătos prin romanele acestor trei femei interesante şi cu vieți bogate − reflectate diferit, dar la fel de abrupt în scriitura lor.

Letiția Branea, personajul din "Fontana di Trevi", revine într-o Românie care n-o iubește și despre care se tot întreabă dacă are un viitor.

În volumul "Lucruri nespuse", Azar Nafisi se întoarce la copilăria petrecută în Iran și își înfruntă trecutul, evocând fabulos figurile părinților săi.

Iar Keiko Furukura, personajul din "Femeia minimarket", își pune întreaga viață în muncă, dezvăluind astfel multe despre uniformitatea și conformismul dintr-o societate care ajunge să-și depersonalizeze cetățenii.

Sunt cărți care mi-au plăcut pentru fiecare univers măiestrit așternut pe hârtie și care m-au ajutat să călătoresc mai mult decât scurtele vacanțe.

Film: Pentru mine, "Cold War", de Paweł Pawlikowski, "The Favourite", al lui Yorgos Lanthimos, și "Eighth Grade", debutul în regie al lui Bo Burnham, împart titlul emoțional de filmul anului.

Am ales, desigur, trei filme cu niște actrițe de excepție − Joanna Kulig (Cold War) , Olivia Colman, Emma Stone, Rachel Weisz (The Favourite), respectiv Elsie Fisher (Eighth Grade), care fac din personajelor lor niște repere cinematografice.

Polonezul Paweł Pawlikowski a adus cea mai frumoasă și emoționantă poveste de dragoste spusă în ultimii ani într-un film subtil alb-negru despre pasiunea dintre impusele și autoimpusele limite și libertăți.

Joanna Kulig şi Tomasz Kot, protagoniştii din "Cold War".

Grecul Lanthimos ne clătește ochii cu umor fin şi cu performanțe actoricești delicioase, și pe alocuri diabolice, iar americanul Bo Burnham face, la 28 de ani, un film extrem de sensibil despre viața unui elev de clasa a opta în haosul social media din ziua de azi.

Pentru că ne apropie de tot felul de sentimente despre care ar trebui să vorbim mai des, în loc să le judecăm și să le-mpărțim pe genuri și generații, recomand aceste filme cu toată inima.

Cristian Preda, europarlamentar:

Carte: Murakami, "Uciderea comandorului" − fiindcă e un roman despre sensul artei.

Cel mai bun film pe care l-am văzut e unul danez, "Vinovatul", despre o dramă cumplită văzută prin ochii unui polițist suspect.

***

Doru Căstăian, profesor de filosofie:

Carte: 2019 a fost anul în care am descoperit un filosof inteligent şi interesant (Mark C. Taylor) şi în care au apărut în limba română câţiva autori pe care îi aşteptam (de exemplu, Robert M. Sapolsky).

Dar, pentru că mi-am propus să scriu despre o singură carte – am avut, evident, de făcut o alegere imposibilă –, am hotărât ca această carte să fie "Viaţa spiritului",  de Hannah Arendt, lansată de editura Humanitas la Târgul Gaudeamus din acest an.

Cartea aceasta nu este doar o carte despre spirit, este în ea însăşi o sărbătoare a spiritului, un amestec de profunzime, luciditate şi obrăznicie reverenţioasă în raport cu înaintaşii.

Este cartea unei mari filosoafe care duce mai departe, cântărind şi cernând, munca unor confraţi iluştri.

Film: Dacă e să numesc un film care m-a impresionat, aş numi "Dum spiro spero", al lui Pero Kvesic, un film sensibil despre lucrurile cu adevărat importante din vieţile noastre, despre cum perspectiva morţii cerne realul, eliberându-l de accidental, de zgomotul de fond.

***

Marius Comper, jurnalist:

Cartea: Voi trișa, alegând două volume apărute anul acesta. Ambele vorbesc despre schimbarea realității.

Prima carte, "New Power", de Jeremy Heimans și Henry Timms, explică fenomene care au marcat anul 2018: de la #MeToo la plăcuța auto cu mesaj despre PSD.

Dacă vreți să înțelegeți cum se schimbă puterea în această lume nouă, recomand acest volum.

Cea de-a doua carte care m-a impresionat anul acesta este "How to Change Your Mind", de Michael Pollan, o explorare științifică și istorică a substanțelor psihedelice și a modului în care pot fi folosite în terapie.

Filmul: În 2018, filmul care m-a impresionat cel mai tare a fost "Roma" lui Alfonso Cuarón.

Regizorul își retrăiește copilăria în Mexicul anilor '70, iar pelicula este o scrisoare de dragoste către servitoarea care l-a crescut și, totodată, un mecanism prin care Cuarón încearcă să își stingă sentimentul de vinovăție față de ea.

Este un film absolut minunat, care nu poate fi văzut o singură dată, și care a depășit cealaltă capodoperă care m-a marcat anul acesta: "Cold War".

Secvenţă din "Roma" (regia: Alfonso Cuarón)

***

Teodor Baconschi, diplomat şi teolog:

Carte: Am citit anul acesta multă istorie economică și politică (Ferguson, Figes, Montefiore etc), dar cu adevărat insolitat am rămas după lectura cărții lui Philip Jenkins "Istoria pierdută a creștinismului" (Baroque Books & Arts, 2018, traducere de Mihai Moroiu): e o frescă detaliată a expansiunii misionare, pe filieră siro-iacobită și nestoriană, în primul mileniu după Hristos.

Cartea propune cartografia erudită a unei adevărate Atlantide creștine, restituind creația literară, teologică și mistică, dar și arhitectura sacră din Siria și Etiopia, Armenia, Persia, Asia Centrală, India și China, înainte ca aceste vechi spații de civilizație să fie islamizate și/sau distruse de valurile migratoare mongole, selgiucide, arabe etc.

Azi, înfloritoarele cetăți creștine din afara Bizanțului: Ani, Alep, Edessa sau Ghandisapur (unde științele și artele au prosperat cu mult înainte de evanghelizarea Europei apusene) sunt complet ruinate sau înghițite de nisipuri.

Cartea e o fascinantă întâlnire spectrală cu dinamica unei religii care n-a fost decât într-un al doilea timp occidentală...

Film: Mi-e greu să "aleg" din ceea ce distribuitorii NU au adus (nici în acest an) pe ecranele noastre, adică mai toate filmele de artă demne de interes cinefil.

Prin urmare, m-am gândit să recomand o producție savurată pe Netflix: "The Ballad of Buster Scruggs", realizat de Joel & Ethan Coen (2018).

Cei doi regizori ai deriziunii metafizice ne propun o colecție de șase narațiuni al căror cadru western e un decor mitic, fără importanță per se.

Când o poveste e bună − și bine spusă –, ea capătă, așa cum știm, statura unei parabole despre condiția umană, iar pelicula pe care vă îndemn s-o vedeți satisface pe deplin această exigență.

Două piese din antologia fraților Coen sunt mici capodopere. Cea despre căutătorul solitar de aur (interpretat de Tom Waits) și cea despre circarul ambulant (Liam Neeson) care-și aruncă în prăpastie infirmul actor, recitator de tirade shakesperiene, preferând un nou show, bazat pe divinația aritmetică a unei găini "savante".

***

Alexandra Turcu, poetă:

Poate ca un side effect al situației naționale tot mai șubrede, sau poate ca o racordare la mișcările internaționale, anul 2018 a fost pentru sfera culturală românească un bun moment de depășire a esteticului (dar, din fericire, fără să-l excludă din ecuație) înspre o artă angajată social și politic.

Amintesc aici un film și o carte care mi-au plăcut mie cel mai mult.

Film: Am văzut la TIFF "Nu mă atinge-mă" al Adinei Pintiliei, un film care tratează politic intimitatea, tăind direct prin tabuul care o înconjoară și oferind cel mai bun exemplu de female gaze din cinematografia românească.

Carte: Iarna aceasta a apărut la editura Univers volumul I din "Nesupusele. 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă", un proiect feminist absolut necesar pentru Centenar; pentru că, stai puțin și gândește-te: tu câte femei importante din istoria celor 100 de ani ai României cunoști?

***

Ion Indolean, regizor:

Carte: Recenzia pe care Bianca a făcut-o cărţii "România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie", scrisă de lui Oliver Jens Schmitt, surprinde un cercetător introspectiv, interesat să vadă dincolo de clişeele pe care istoricii le stabilesc uneori drept puncte nodale pentru existenţa unei naţiuni.

Acelaşi istoric – care cunoaşte foarte bine limba română – îi dedică un amplu studiu lui Corneliu Zelea Codreanu, prin care vorbeşte despre mentalităţile europene ale perioadei interbelice.

Am citit studiul său după experienţa scrierii aproape beletristice a Tatianei Niculescu Bran, care, în "Mistica rugăciunii şi a revolverului", preferă o abordare mai romanţioasă.

Ce aduce Schmitt cu "Ascensiunea și căderea Căpitanului" este o rigoare academică sporită. El încearcă să corecteze anumite preconcepţii şi să vadă mai departe de imaginea negativizată a omului care a condus Mişcarea Legionară.

Cu alte cuvinte, Schmitt îşi propune să îi ofere lui Codreanu un chip.

Cu siguranţă incomod pentru o societate care preferă să nu îşi discute deschis trecutul, acest studiu, care a necesitat un deceniu de cercetare, e necesar nu numai pentru a-l înţelege pe Căpitan, ci fiindcă prezintă mentalitatea, intrigile şi gândirea politice ale interbelicului.

Privind în trecut, vom remarca anumite poziţionări care au cuprins acum opinia publică.

Film: Proiectul de suflet al lui Orson Welles, "The Other Side of the Wind", care rămăsese neterminat, a fost preluat acum câţiva ani de Netflix şi a avut premiera în 2018, pe platforma online.

Filmul pare un fel de testament artistic lăsat de cineastul american. Construit pe bucăţi, extrem de fragmentat, interesat mai degrabă de situaţii, fizionomii şi senzaţii, proiectul prezintă ultima zi din viaţa unui regizor îmbătrânit care luptă să îşi termine pelicula.

Dar e o luptă cu morile de vânt, cu lumea care s-a schimbat sub ochii lui. E cumva situaţia disperată a lui Welles, care, de la copilul teribil al Hollywood-ului, a ajuns un renegat, un nebun pe care nimeni nu îl mai lua în serios.

În ciuda înrăutăţirii constante a statutului său, Orson Welles a reuşit să filmeze ceva cu adevărat remarcabil: o nebunie în cadrul căreia ficţiunea se întretaie cu realitatea, o metaforă afectivă şi vizuală.

Documentarul care însoţeşte filmul − intitulat "They'll Love Me When I'm Dead" (Mă vor iubi după ce voi muri), regizat de Morgan Neville sub egida Netflix − arată această decădere tristă şi grea, dar explică şi căutarea totală a lui Welles în direcţia efectului de realitate, pe care încearcă să îl împingă după limitele vremii.

Acest film e copilul pe care Welles l-a pregătit toată viaţa, dar nu a reuşit să îl desăvârşească. Început în anii '60 şi derulat cu mari opinteli mai bine de 20 de ani, "The Other Side of the Wind" e definit de Welles drept un continuum de accidente divine.

Cu totul special, dar foarte greu de urmărit, acesta e filmul care ar fi trebuit să îi redea aura pe care o merita. Dacă atunci nu a fost să fie, poate acum...

Orson Welles, la filmările pentru "The Other Side of the Wind".

***

Radu Valentin Băzăvan, alias Groparu, cineast şi blogger:

Carte: "The Little Book of Hygge: The Danish Way to Live Well", de Meik Wiking. Anual, danezii se declară, voioși, cea mai fericită nație de pe planetă, iar cartea încearcă să explice de ce.

Volumul vorbeşte, între altele, despre importanța comunității (suntem, la urma urmei, creaturi gregare) şi a mediului în care trăim, despre echilibrul dintre viață personală şi carieră (nu mai răspundeți la mailuri după orele de serviciu!), despre sport, concedii, interacțiuni umane, cum să-ți gândești cheltuielile ca să creezi o stare de bine și multe, multe altele. De citit!

Film: "Bohemian Rhapsody" (regizor: Bryan Singer).

Da, știm, acest biopic prezintă varianta romanțată a vieții lui Freddie, cu aprobarea formației Queen, care acum s-a transformat într-o fabrică de bani, dar când a fost rău să ne amintim de unul dintre cei mai mari artiști ai secolului trecut?

Nu exagerez cu laudele. Ia încercați să ascultați piesa Bohemian Rhapsody la volum mare, fără s-o fredonați: este că nu prea merge?

Rami Malek, în rolul lui Freddie Mercury.

***

Lavinia Bălulescu, scriitoare şi jurnalistă:

Carte: Volumul "Despre somn", de Matthew Walker, tradus la Editura Vellant. Am avut mari probleme cu dormitul de-a lungul anilor și am fost uimită câte lucruri nu știam despre somn. E o carte uluitoare, pe care ar trebui să o citim cu toții.

Film: Mi-a plăcut mult "Foxtrot" (regia: Samuel Maoz). L-am văzut în ultima seară de TIFF, într-un cinematograf de cartier din Cluj-Napoca; afară stătea să plouă și am avut sentimentul concret de sfârșit de lume.

***

Adrian Mihălțianu, scriitor şi jurnalist:

Carte: "Sapiens", de Yuval Noah Harari. Unele teorii expuse în această carte trebuie luate cu puțină sare, însă Harari a reușit să sintetizeze excelent o mare parte din istoria umană.

În plus, îmi place că te provoacă să gândești, chiar și atunci când nu ești de acord cu ceea ce scrie.

Film: Mai degrabă un serial: "The Man in the High Castle", pe Amazon Prime. Ajuns la al treilea sezon, mi-a arătat cât de ușor se acomodează oamenii cu tirania.

Chiar dacă e vorba despre o istorie alternativă, în care naziștii au câștigat al doilea război mondial, filmul reușește să redea modul în care oamenii își mutilează conștiința sub un regim totalitar.

Din păcate, asta se poate întâmpla oricând, chiar și în societatea de azi.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează