"Când te joci, e ca un drog"

Primul meu job, la 16 ani, a fost administrator de sală de internet. Când îmi începeam tura de opt ore, era un tip care se aşeza la calculator şi se apuca să se joace. Plecam acasă, intra un coleg în tura de noapte, termina și el, mă întorceam eu la sală, iar tipul ăla era încă acolo. Mai stătea o oră-două și, când pleca, era cârcit și cu ochii cât gogonelele.

Luna trecută, Organizația Mondială a Sănătății a inclus dependența de jocuri video pe lista tulburărilor mintale.

Cum ajunge un puști să fie dependent de adrenalina din lumile virtuale și ce pot să facă părinții în această situație?

Counter-Strike, unul dintre cele mai populare jocuri de tip shooter.

"Jocurile pe calculator ar trebui asociate cu șahul"

"Toată lumea se naște cu dorința de a se juca. Această trăsătură a ajutat omenirea să supraviețuiască. Joaca reprezintă sistemul educațional al naturii", crede George Lemnaru, 36 de ani, CEO și fondatorul companiei Green Horse Games, care dezvoltă jocuri online.

Cel mai popular joc al lor are 7 milioane de instalări. Sute de mii de utilizatori se joacă, în medie, 15 minute de două ori pe zi. Cei mai înfocați se joacă 20 de minute de 4-5 ori pe zi.

George spune că firmele care dezvoltă asemenea jocuri creează, de fapt, lumi paralele:

"Tu ai nevoie de aceste lumi paralele dacă lumea ta se dărâmă. Ai nevoie să găsești o scăpare către altă lume, să ieși un pic când ai probleme la serviciu. Un joc, dacă nu exagerezi și nu devine lumea ta principală, te ajută foarte mult".

Dacă un joc creează dependență, înseamnă că este cu adevărat bun, crede George: "O ciocolată care este mai gustoasă o vei mânca mai des".

Octav Crețu are 24 de ani și este jucător profesionist de League of Legends (LoL) − un joc video online, cu două echipe, al căror scop este să-și distrugă una alteia baza. În funcție de abilitățile pe care și le dorește, gamer-ul alege un "erou" pe care-l crește să fie din ce în ce mai puternic și să-și ajute echipa.

După ce s-a jucat 3.000 (trei mii!) de ore într-un an, Octav nu are nevoie acum decât de o oră sau două pe zi ca să se mențină la un nivel competitiv.

Octav își câștigă existența din administrarea unei săli de jocuri din Bucureşti și din concursurile la care participă ca gamer profesionist.

"Cine poate spune că este dependent de cărți? Sunt unii care stau să citească 20 de ore pe zi. Nu dorm noaptea ca să citească. Este fix același lucru, din punctul meu de vedere.

Jocurile pe calculator ar trebui asociate cu șahul. Dacă îi interzici şahul cuiva care se joacă 8 ore pe zi, reacționează urât", spune Octav.

La sala pe care o administrează merg în jur de 1.000 de oameni pe săptămână. Un client stă, în medie, cam 4 ore, iar cei mai pasionați se joacă 6-8 ore pe zi.

Lui Octav îi plac jocurile video cât mai competitive, în care trebuie să se concentreze și să-și ascută reflexele ca să câștige.

"Jocurile pe calculator duse la performanță pot să fie considerate sport", spune el.

Octav Crețu, 24 de ani, jucător profesionist de League of Legends.

"Mă trezeam la 2 ziua, mă jucam până la 2 noaptea"

Nu toți cei care se joacă intens ajung să câștige bani prin competiţii internaționale. Unii o fac doar pentru a fugi de problemele din realitate.

"Când te joci, e ca un drog", crede Andrei, 25 de ani, a cărui identitate o vom păstra ascunsă pentru că nu vrea să fie arătat cu degetul pe stradă.

"Când voiam să mă rup cu adevărat, intram în joc și nu mai eram atent la nimic altceva", povesteşte el.

Timp de 10 ani, el s-a jucat League of Legends (LoL), Heroes of Newerth (HoN), Defense of the Ancients (Dota) și Counter Strike (CS).

"Mă trezeam la ora 2 ziua, mă jucam până la 2 noaptea, mă culcam. Mă trezeam şi o luam de la capăt, nu mă pișam, nu nimic, stăteam 10-12 ore la calculator.

M-a încurcat mult când a venit vorba despre orice responsabilitate. Aveam examen, mă apucam de învățat, citeam ceva și-mi ziceam că fac o pauză, dau un Counter-Strike. Şi, gata, nu mai învățam nimic.

Pe plan social, vorbeam cu oameni să ne vedem, mă puneam să joc și nu mai ieșeam din casă deloc. Așa am pierdut zile întregi dintr-o groază de veri".

Ana Maria Moldovan, psihoterapeut, spune că "un obicei devine dependență în momentul în care persoanei îi este afectată viața în ansamblu, îi este afectată funcționarea, fie că vorbim despre sănătate, fie că e vorba de viața socială, academică sau profesională".

"Creierul uman se definitivează pe la vârsta de 25 de ani. Cam pe atunci un tânăr se poate gândi la consecințele acțiunilor lui", explică şi Marius Rusu, psiholog la organizația Salvați Copiii.

Până atunci, tinerii trăiesc pentru recompensa imediată.

"În loc să existe o preponderență către eforturi repetate pe termen lung, ceea ce creează endorfine, ne dă sănătate psihică și stare de fericire, ne ducem în zona de recompensă imediată, dai un click, se deschide ecranul și, pfffiiuuu, explodează dopamina în creier", spune Marius Rusu.

"Nu mai ieșeam din casă cu lunile, ăsta e cel mai mare regret al meu"

Andrei îşi aminteşte că sedentarismul îl parazita cel mai mult:

"Nu mai ieșeam din casă cu lunile, ăsta e cel mai mare regret al meu. Anul trecut nu am avut calculator juma' de vară și am făcut o groază de activități, voluntariat, am mers la mare, la munte, peste tot. În august mi-am luat PC și nu am mai făcut nimic".

Marius Rusu spune că părinții sunt cei care trebuie să le insufle copiilor pasiunea pentru diverse activități.

"A venit la noi o mamă care s-a gândit că fotbalul nu este un sport demn de copilul ei, pentru că fotbaliștii sunt agramați. «Bine, doamnă, dacă-i luăm fotbalul, ce punem în loc?»"

Părinții pun prea mult accent pe școală, consideră psihologul, și uită că un copil, orice copil, are nevoie să se joace ca să-și consume energia.

Marius Rusu îşi aminteşte şi de o altă mamă, supărată că băiatul ei petrece prea mult timp cu kendama, o jucărie cu trei cupe și o bilă cu care trebuie să faci șmecherii.

"I-am zis: Doamnă, credeți-mă, la vârsta asta învață mai multe din kendama decât de la școală.

Își dă cu bila în cap și dezvoltă rezistență la frustrare și perseverează, învață să se organizeze, să se documenteze ca să descopere lucruri noi.

Ulterior se va plictisi de kendama, dar va ști că succesul presupune un efort susținut".

Până la un punct, învățăturile astea pot fi desprinse și din jocurile video. Problema este că "ecranul creează un handicap emoțional și social", explică psihoterapeuta Ana Maria Moldovan.

"Ei discută în timpul jocului, dar sunt într-un mediu în care există un interes comun. Or, socializarea autentică înseamnă că tu trebuie să mergi la o persoană, să te prezinţi, să discutați despre ceva, să vă vedeți".

Grand Theft Auto, un joc de acțiune și aventură, simulator de mafioțeală

Trei tragedii

2003, Statele Unite ale Americii. Un băiat obsedat de jocul Grand Theft Auto: Vice City, care nu a avut niciodată probleme cu legea, fură o mașină.

Este arestat, dus la secție, unde reușește să fure pistolul unui polițist, îl împușcă, mai împușcă doi polițiști și evadează cu o mașină de poliție. În cele din urmă, băiatul este prins și condamnat la moarte. Printre ultimele lucruri pe care le-a spus a fost: "Viața este un joc video. Toată lumea trebuie să moară la un moment dat".

2012, Taiwan. Un adolescent de 18 ani moare într-un internet café în timp ce se juca Diablo III. "Sedentarismul i-a creat probleme cardiovasculare", spun autoritățile locale. Băiatul nu s-a ridicat de la calculator timp de 40 de ore.

2015, Rusia. Un puști de 17 ani moare în casă după ce s-a jucat un joc video online, intitulat Defense of the Ancients (DOTA), timp de 22 de zile, cu scurte pauze pentru somn și mâncare. Doctorii spun că din cauza sedentarismului i s-au format cheaguri de sânge care i-au fost fatale.

*

"Mi-am spălat mințile grav, eram robot"

Jocurile video izolează, iar interacțiunea socială înseamnă empatie, dezvoltarea emoțiilor și a aptitudinilor sociale.

Acum, lui Andrei îi place să se joace FIFA (un simulator de fotbal), dar cu amici aflaţi în aceeași cameră, nu online:

"E altceva dacă doi oameni sunt unul lângă altul, e contact vizual și verbal și asta mi se pare caterincă".

Pe vremuri, mergea la un prieten și făceau sesiuni de 8-10 ore încontinuu, zi de zi.

"Mi-am spălat mințile grav, eram robot".

Nu mai știau când e zi sau noapte, lumina de afară era blocată de obloane și stăteau amândoi la o masă murdară de scrum, printre pachete de țigări, cutii de bere și peturi de suc: "Centrul acțiunilor se întâmpla în jurul calculatorului".

Psihoterapeuta Ana Maria Moldovan spune că asta se numește saliență − "comportamentul care devine centrul vieții persoanei respective, totul, de la banii pe care-i face, la timpul și relațiile pe care le are".

Mai departe, sedentarismul poate duce la diabet, retragere și inadaptare socială, anxietate, tulburări de atenție și de memorie.

Robert (în dreapta) și tovarășul lui.

Robert are 17 ani și se consideră un jucător de top la League of Legends. Îi place competitivitatea și să fie cel mai bun, așa că se joacă cam 6 ore pe zi. Ca să se mențină în prima linie, zice el.

"Dintre toți prietenii mei, eu mă joc cel mai mult. În ultimul timp am întrecut măsura, mi-a afectat viața socială, nu mai ies și iau note proaste".

Un tovarăş de-al lui Robert confirmă: "Grupul nostru merge într-o tabără gratis și l-am chemat și pe el. Dar n-o să vină ca să se joace pe calculator. Nouă ne pare rău, că el e super de treabă și o să piardă distracție, caterincă, fete".

Psihologul Marius Rusu atrage atenția că "adaptarea socială se practică la fel ca orice abilitate, prin încercare-eroare, altfel o să ai un copil la 22 de ani care este inadaptat".

Iar golul va fi umplut prin comportament învățat din jocuri.

League of Legends, un joc online de tip "battle arena".

În Bucureşti există un consilier la 1250 de elevi

Nu toți copiii care se joacă pe calculator ajung să fie dependenți. Măsura face diferența.

George Lemnaru, patronul de la Green Horse Games, spune stop când fiica lui exagerează cu iPad-ul.

"Încerc să-i ofer alternativă, eu merg la alergat, ea merge cu bicicleta. Mergem la escaladă, mergem la atletism. Dacă va vedea că îi dau un exemplu și fac sport alături de ea, atunci învață prin imitare".

Psihoterapeuta Ana Maria Moldovan le recomandă părinților să fie atenți la programul zilnic al copilului, să se impună cu fermitate când apar derapaje și să nu-l lase neglijat cu nasul lipit de ecran.

În plus, părinții au și ei nevoie de educație și consiliere, crede psihologul Marius Rusu: "O campanie de informare, care să zică − oameni buni, uitați, în funcție de vârsta copilului, dacă se joacă mai mult de X ore pe zi, există aceste riscuri".

Apoi, ar mai fi nevoie de o atenție sporită din partea serviciilor publice și a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

"Conform ultimului studiu lansat de organizaţia Salvaţi Copiii, doar 29% dintre comune și orașe au serviciu de asistență socială", spune Marius Rusu. "Pretenția de a le oferi servicii părinților este iluzorie".

Nici măcar în Bucureşti nu există destulă atenţie şi personal suficient pentru această problemă: există doar un consilier la 1250 de elevi.

"Am făcut un calcul şi acest consilier are la dispoziţie, pe an, 12 minute de copil".

Andrei e unul dintre cei care s-au salvat la timp. A recurs la o metodă radicală: refuză să-și repare calculatorul, ca să nu se mai joace. "Măcar nu bag heroină", glumește el, ducând mâna la venă.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează