Breaking news de pe Marte: "O aterizare perfectă"

Se întâmplă, câteodată, ca știrile purtătoare de încărcătură istorică să nu-și adjudece imediat blazonul de „Breaking News”.

S-ar putea, astfel, ca ziua de luni, 26 noiembrie 2018, să rămână în istorie nu pentru ceea ce ni s-a întâmplat aici, pe Pământ, ci pentru un eveniment petrecut la 483 de milioane de kilometri depărtare de planeta noastră: aterizarea reușită a sondei InSight pe Marte.

Mai corect spus, amartizarea.

Într-un interviu pentru PressOne, Cristian Ionescu, cercetător la Institutul de Științe Spațiale din Măgurele, explică de ce, pentru omenire, acest moment e promițător și prețios: unul de „democratizare a spațiului cosmic”.

*

„Cele 7 minute de teroare” cărora orice misiune pe Marte e nevoită să le facă față s-au încheiat luni, 26 noiembrie, la 21.53, ora României.

Ultimele sute de metri din călătoria sondei InSight, lansată de NASA în mai 2018, picură ritmic, disciplinat, sub frâul unei voci feminine desemnate să facă numărătoarea inversă până la impact.

„InSight înaintează acum cu o viteză de 2.000 de metri pe secundă” − anunță, imediat după 21.52, vocea.

2.000 de metri pe secundă înseamnă 7.200 de kilometri pe oră, adică o viteză cam de 10 ori mai mare decât cea pe care o atinge, în medie, un Boeing 747.

Doar că, pe Planeta Roșie, condițiile de aterizare sunt radical diferite: o sondă are șanse de 40% să reziste impactului, notează cotidianul The Independent, pentru că atmosfera e în cel mai bun caz neprietenoasă.

Suprafața e accidentată, iar mașinăriile pe care le trimitem pe Marte nu fac față, de multe ori, impactului.

Cu mai puțin de un minut înainte de momentul amartizării, „vocea” ne dă prima confirmare că InSight e încă în bună stare: „Stația de la sol primește semnale care indică deschiderea parașutei”.

În sala misiunii de control a centrului NASA din Pasadena, California, tensiunea e maximă. „Altitudine 600 de metri… altitudine 400 de metri… 200 de metri… 80… 60…”, anunță vocea.

„30 metri… 20 metri… 17 metri… Urmează aterizarea”.

În acest moment, filmulețul dat publicității de NASA se fixează pe doi membri ai echipei care a coordonat misiunea InSight: ambii sunt îmbrăcați, regulamentar, în cămăși vișinii.

Unul stă cu ochii țintă la ecranul din fața lui, iluminat de-un zâmbet încrezător; trupul însă îi trepidează, semn că pe sub masă bate din picioare.

Celălalt își mută privirea, probabil din cauza încordării, de la ecranul computerului. Bărbia îi tremură ușor, aproape insesizabil, preț de câteva secunde.

Sunt ultimele secunde de tensiune dintr-un parcurs de aproape șapte luni, cât a trecut de la lansarea InSight, și de ani întregi de la inițierea acestei misiuni istorice.

„Aterizare confirmatăăă!”, anunță vocea. Zeci de cămăși vișinii sar instantaneu din scaunele centrului de comandă; aplaudă, chiuie, se îmbrățișează.

Puțini pământeni își pot imagina sentimentul unei misiuni spațiale reușite, dar cu toții știm cât de greu e să rămâi așezat pe scaun la golul victoriei, la tie break-ul decisiv ori la trecerea atletului favorit peste linia de finiș.

La scara sistemului nostru solar, misiunea InSight e un fel de sportiv non-uman − care și el are nevoie, poate, să-i ținem pumnii.

Cercetătorul Cristian Ionescu:
„Se democratizează explorarea spațială”

− Ați urmărit derularea evenimentului din 26 noiembrie?

Cristian Ionescu: Am urmărit cu mult interes știrile legate de eveniment, m-am simțit extrem de bine. Mai ales că orice reușită de amartizare este o chestiune extraordinară.

Marte este una dintre cele mai dificile planete pe care să aterizezi.

− Este această amartizare un moment istoric?

Cristian Ionescu: Categoric. Din punct de vedere al procedurii, este prima dată când se folosește un ansamblu de sateliți mici de suport pentru a monitoriza amartizarea.

Acești sateliți mici au putut să transmită dintr-o anumită zonă care nu era accesibilă, fiind într-un con de umbră.

Sunt suficient de mici, de ieftini și de ușor de construit încât orice țară sau organizație cu buget mic să-și permită să-i facă: se democratizează explorarea spațială.

Construim nanosateliți și noi, la Institut (Institutul de Științe Spațiale de pe platforma Măgurele − n.r.). Îi folosim ca structuri de ajutor sau independent, odată cu alte lansări.

Ceea ce, după cum am zis, va democratiza explorarea spațiului cosmic.

− Cât de dificilă este aterizarea pe Marte?

Cristian Ionescu: Marte are o atmosferă mult mai rarefiată decât a Pământului, ceea ce face amartizarea extrem de dificilă.

Atmosfera nici nu poate fi ignorată: e acolo și „arde” la frecare. Nu e ca pe Lună, dar nici nu poate fi folosită, într-un mod eficient, ca frână. Cum e mai rău, de-asta au și eșuat foarte multe amartizări.

− Ce informații ne va aduce sonda InSight?

Cristian Ionescu: În primul rând, vrem să aflăm mai multe despre interiorul planetei Marte.

InSight încearcă să rafineze imaginea geologică a planetei. Și încearcă să răspundă la întrebări legate de formarea planetelor pietroase, cum sunt Marte și Pământul.

Ce face acest roboțel trimis pe Marte? Montează un seismometru, un aparat care înregistrează cutremurele, undele seismice.

S-a mai încercat treaba asta în trecut și nu s-a reușit prea bine, din cauza interferențelor atmosferice. Atmosfera planetei Marte interferează cu aparatul, și atunci toate aceste vibrații generate de atmosferă trebuie excluse.

Atmosfera este atât de rarefiată, încât permite trecerea mult mai ușoară a meteoriților mici decât ceea ce permite atmosfera Pământului: mulți dintre aceștia se izbesc de scoarță și trimit unde seismice − ceea ce permite un fel de „tomografiere” a interiorului planetei Marte prin aceste unde seismice.

Sonda InSight conține și o mică stație meteo. Cei de la NASA vor îngropa un mic dispozitiv la 5 metri adâncime și vor monta o serie de senzori cu care vor monitoriza fluxul de căldură.

Dezvoltarea acestui dispozitiv este chiar foarte interesantă: e un fel de cui care se bate singur. Un mic aparat care se îngroapă singur în pământ, ca un mini-pickhammer.

A fost poreclit „cârtița”, deși nu sapă ca o cârtiță; dar e amuzant.

− Ce înseamnă InSight și „aterizarea perfectă” din 26 noiembrie pentru viitorul omenirii?

Cristian Ionescu: Este clar că explorarea spațială se va face cu roboți. Ființele umane sunt mult prea fragile ca să le folosești pentru explorare.

Eu înțeleg visele de colonizare, dar astea sunt altceva. În ceea ce privește explorarea, în ceea ce privește răspunsurile științifice fundamentale − legate de apariția vieții sau de formarea diverselor planete −, e bine să folosești roboți, să nu supui oameni la riscuri.

Mai mult decât atât, dacă vom avea interese economice în spațiu − de pildă, să „minăm” asteroizi pentru a extrage platină și iridiu − o vom face tot cu roboți; nu putem să trimitem mineri în spațiu.

Și fiecare pas pe care-l facem pe calea acestei tehnologii robotice este un pas important către expansiunea noastră spațială. Ăsta e viitorul: robotica.