Bornele melcilor. Poveștile pensionarilor studenți care au luat la pas Via Transilvanica

Când a ieșit la pensie, ceferistul Marin Mihai (73) s-a gândit la ce e mai rău. Un ultim jalon, și-a spus, și apoi va merge la Ghiță Vasiliu. Așa obișnuiesc să se amuze gălățenii care au prins și alte vremuri, când iau ca reper cimitirul Eternitatea. Vasiliu fusese primar al Galațiului pentru câteva luni. Erou de război distins cu Steaua României în grad de cavaler, un om despre care se spunea că își pălmuia subalternii violenți cu consoartele lor, Vasiliu a rămas în folclorul local pentru o coincidență sumbră. La înmormântarea lui s-a inaugurat clopotnița pe care chiar el apucase s-o „comande” în scurtul său mandat. Astfel, pentru Vasiliu au bătut pentru prima oară clopotele, pe 8 decembrie 1942.

În zilele noastre, Marin Mihai a tras semnalul de alarmă și a refuzat să privească pensionarea ca pe o retragere pe linia dezafectată a vieții. În 2016, a aflat de un proiect inedit desfășurat chiar la el în oraș, numit Universitatea Vârstei a treia (U3A). Era dedicat seniorilor și continuării procesului de învățare pentru gălățenii trecuți de 55 de ani. Funcționa în cadrul Universității Dunărea de Jos, iar Mihai s-a înscris fără să ezite.

La primele cursuri s-a trezit în compania a peste 150 de „tineri bătrâni”. După ce a asistat la o prelegere a unui invitat, care a vorbit despre o excursie pe Camino de Santiago, lui Mihai i-a venit o idee. Ce-ar fi să inițieze o discuție despre un grup de drumeții și să le propună noilor săi colegi să facă plimbări în proximitatea Galațiului. Până la materializarea n-a fost decât un pas. Au numit grupul Drumeții de Vârsta a Treia, prescurtat DDV3, fapt care a ridicat câteva proteste timide din partea „lingviștilor” care au contestat înălțarea prepoziției „de” la rang de majusculă.

„Noi, ca-n Peneș Curcanul. Ne dase nume de Curcani/ Un hâtru bun de glume / Noi am schimbat lângă Balcani / Porecla în renume!

E greu să faci primul pas, dacă l-ai făcut totul devine ușor. Primul lucru e să zici hai, bă, să plec de acasă! Eu am sunat goarna cu DDV3, ca să zic așa. Știți cum e în România: toată lumea vrea să facă ceva, dar măcar unul să înceapă”, se distrează Marin Mihai.

„Suntem tineri de vârsta a treia și, ca să nu cădem în depresie, o luăm pe coclauri, pe malul Dunării, pe unde găsim”. Acesta a fost punctul de plecare, își amintește fostul șef de serviciu din cadrul C.F.R.

Grupul de drumeți s-a legat destul de rapid printre noii studenți. Explorările au început în vecinătate, cu mici excursii în zona Galațiului și s-au extins cu drumeții în Munții Măcin, ghidate de profesorul de la Inginerie, Toader Buhăescu, și el parte din grup, ajuns între timp la 87 de ani.

Apoi DDV3 a trecut la o viteză superioară odată cu organizarea unei călătorii pe jos, de la Galați la Putna, în 2019, urmată anul trecut de „tura” Sulina-Gura Portiței. 15 zile „cu cortul și cu picioarele prin apă”, sub supravegherea polițiștilor de frontieră care veneau zilnic să se intereseze ce fac pensionarii plimbăreți din Galați.

În august anul acesta a venit rândul unei expediții pe Via Transilvanica. Marin Mihai a parcurs alături de 25 de colegi din DDV3 și U3A peste 70 de kilometri din drumul care traversează România de la nord la sud: secțiunea Poiana Stampei – Lunca Ilvei – Tășuleasa – Bistrița Bârgăului, cu o deviere până la Colibița.

„A fost absolut minunat”, spune șeful expediției. Studenții pensionari din Galați au achiziționat o bornă de pe Via Transilvanica, iar aceasta va purta simbolul DDV3, melcul. Totodată, au devenit „părinții unui kilometru” și s-au angajat că-l vor întreține pe viitor și se vor îngriji ca marcajele să nu se șteargă. Au bătut palma cu frații Ușeriu în tabăra de la Tășuleasa a organizației care a gândit și trasat Via Transilvanica.

Pe vremuri copiii veneau la noi să ne ceară voie. Tată, pot să mă duc la…? Și eu le dădeam voie sau nu. Acum, marea majoritate dintre noi zic așa: știi, aș merge încolo, dar nu-mi dau voie copiii, spun că e prea riscant, prea obositor. Deci noi cerem voie la copii acum. Or asta o chestie tare nostimă.

Marin Mihai

În 4 ani, la acțiunile Drumeților au participat în jur de 200 de persoane. Nucleul dur e format din 60 de pensionari care au adunat, fiecare, între 800 și 1.500 de kilometri în expedițiile organizate din 2016 încoace. După o săptămână pe Via Transilvanica, DDV3 s-a regrupat la Galați și a organizat o întâlnire la care au invitat-o și pe Violeta Pușcașu, profesoara universitară care a lansat proiectul Universității Vârstei a Treia și a pus la punct structura cursurilor și forma desfășurării lor.

Marin Mihai n-a ajuns să facă o facultate în tinerețe. S-a înscris la IEFS, dar un accident în preajma examenelor l-a împiedicat să se le susțină. Spune că U3A e un fel de miracol apărut în viața lui și că beneficiile au fost imense.

„Chiar mă gândeam acum, stând așa și uitându-ne unii la alții. Băi, uite, am învins și pandemia, e incredibil. A fost un restart în viețile noastre, cu bani puțini, efort minim și multă inimă. Le doresc tuturor bătrânilor tineri din țară să aibă șansa noastră. Mi se rupe sufletul când aud că cineva stă în casă, bolnav la pat, sau că altcineva a căzut în depresie. Încercăm să-i mai tragem spre acțiunile noastre, pentru că în DDV3 se simte un tonus foarte optimist”, a mai spus gălățeanul.

Drumul i-a oferit mereu întâlniri neașteptate și mici revelații. De pildă, pe traseul dintre Galați și Putna, pe un deal între două mănăstiri din zona Bârladului, a întâlnit un tânăr cu o vioară în spate. Apariția i-a prilejuit o asemenea surpriză încât l-a oprit pe violonist să-l întrebe ce caută acolo, în mijlocul pustietății. Puștiul i-a spus că merge până în satul vecin să studieze cu un profesor de vioară venit de la oraș, care urma să-i dea lecții pe gratis. Faptul în sine i s-a părut uluitor.

„Era un profesor de la Bârlad care făcea muzică cu copiii din satele din jur. Să vezi așa ceva pe dealurile alea e o minunăție, un bulgăre de aur. Nimeni nu mai spune poveștile astea. Nimeni nu le vede. Vedem doar găina aia violată de nu știu cine în cotețul de la Vaslui. De asta-i frumos să calci țara asta cu pasul, că vezi oameni buni și frumoși”, încheie bărbatul de 73 de ani.

Proiectul de la Galați a fost preluat și la Cluj, sub umbrela Universității Babeș-Bolyai. În pandemie, la cursurile online organizate de clujeni au putut participa și studenții gălățeni.

„Onlineul e rece, totuși, nu are căldura prelegerilor susținute în fața studenților”, spune Bonica Voinescu. În octombrie va împlini 76 de ani, e și ea studentă la U3A și s-a întors recent de pe Via Transilvanica.

Bonica Voinescu s-a înscris la cursurile U3A încă de la început. Venea după o perioadă mai grea în familie, iar nepoții crescuseră mari și nu mai aveau atâta nevoie de ea. În primul an a avut 165 de colegi și, din acel moment, nu s-a mai simțit niciodată singură. Își amintește de reacția unui profesor invitat să susțină o prelegere când a găsit sala plină. Le-a mărturisit că, până atunci, văzuse în pensionari doar publicul captiv al telenovelelor și al serialelor turcești. Adevărul e că nici seniorilor generațiile mai tinere nu le lăsaseră o impresie grozavă: cocoșați de la privitul în telefoane, captivi ai unor „povești cu regi și regine care n-apucă următorul episod”.

Oferta educațională e variată la U3A, explică doamna Voinescu: de la cursuri de istorie, artă, cultură și civilizație, filosofie, psihologie sau politică, la cele de nutriție și medicină. Taxa pe an una derizorie, 150 de lei, iar invitații vin cu subiecte neașteptate. În aceeași aulă, puteai asculta povestea unei călătorii pe El Camino și la fel de bine sfaturile unor specialiști legate de nutriție și știința alimentației.

În tinerețe, Bonica a studiat la Facultatea de Inginerie, iar mai târziu a făcut un masterat în administrație publică și consiliere. Reactivarea interesului pentru studiu i-au oferit un context nou și o agendă lărgită cu subiectele la zi.

„Înainte eram limitată de informațiile de pe internet, de pe rețelele sociale. Mergând la universitate și ascultând prelegerile unor persoane care ofereau multă informație, îmi notam și veneam acasă să citesc suplimentar. Sunt pasionată de politică și de istorie, și pot spune că mi-am îmbogățit informațiile și am descoperit noi abordări la U3A”, spune doamna Voinescu.

Melcul își poartă mereu casa cu sine, ceea ce înseamnă că este într-o relație foarte bună cu sine însuși, unde își rezervă mai mult timp de calitate. Căci adevărata noastră casă este în inima noastră!

Grupul Drumeților de Vârsta a treia

Grupul drumeților a fost un bonus. Bonica face parte din „Comitetul Central”, format din cinci persoane care stabilesc itinerariul și organizează aspectele practice ale expedițiilor, legate de rezervarea cazărilor de pe drum. DDV3 e alcătuit în mare parte din colegi de facultate, are statut, imn, tricouri și eșarfe personalizate și melcul ca simbol imprimat pe echipamentele de drumeție

„Ne-am cunoscut, ne-am plăcut și ne bucurăm unii de alții. Ne întâlnim, socializăm, ne plimbăm. Și asta înseamnă sănătate. E un grup eterogen, cu profesii și personalități diferite. Dar fiecare, dincolo de școala pe care a făcut-o, are un dar, o cunoaștere care, împărtășită, valorează și mai mult.

În România, pensionarii sunt priviți ca o povară. Dacă nu vom face altceva decât să ne văităm, lumea se va uita la noi cu milă și cu o ușoară silă. Dacă noi acceptăm vârsta, bolile pe care le avem, dar o facem cu o față senină, cu zâmbet și atitudine, vom impune respect. Eu refuz să fiu o povară”, insistă doamna Voinescu.

În tabăra de la Tășuleasa a dormit pe prici, „ca-n tinerețe când hălăduiam pe munți”. I-a cunoscut pe frații Ușeriu, doi dintre ambasadorii Via Transilvanica.

„Voluntarii de la Tășuleasa sunt extraordinari, niște tineri foarte atenți și generoși cu noi. Bine, ne-au și atras atenția că suntem cam gălăgioși, dar le-am spus că vorbim mai tare pentru că suntem tari de urechi. Mi-au plăcut frații Ușeriu, au construit tabăra asta pe un teren pe care l-au moștenit de la bunicul lor. Am reținut ceva extraordinar din discuția cu Alin. Ne spunea că patriotismul înseamnă educație și respect pentru semenii noștri și ceea ce avem în comun, natura”, povestește Bonica.

Punctul ultim al expediției a fost Colibița, unde s-au găsit foarte puține dovezi de educație.

„Nu mi-a plăcut. Ca orice zonă frumoasă a țării, a fost invadată de clădiri fără cap și fără coadă. Nu mai poți face o plimbare pe malul lacului. Zona e superbă, dar e păcat că nu știm să respectăm și să păstrăm aceste locuri minunate”.

Proiectul Universității Vârstei a Treia a fost lansat de Violeta Pușcașu, profesoară de Turism și Demografie la Universitatea „Dunărea de Jos”. Descoperise conceptul printr-un program Erasmus desfășurat la Universitatea din Liege, care avea peste 3.500 de studenți vârstnici. L-a adaptat și configurat pentru un oraș care se prăbușea odată cu combinatul care-i oferise armătura socială. Combinatul Siderurgic a pierdut în ultimii 20 de ani peste 25.000 de angajați, prin pensionare sau disponibilizare.

Violeta Pușcașu a plecat de la o observație de ordin statistic și de la o preocupare personală. Prima releva declinul demografic al Galațiului: segmentul populației de peste 60 de ani crescuse de la 8,7% în 1992, la peste 20% în anul deschiderii U3A, 2016.

„Apoi vedeam ce se întâmplă cu vârstnicii din oraș. Aici unde locuiesc eu există un parc căruia i se spune Parcul șahiștilor. E plin de dimineața până seara mai ales de domni care joacă table, rummy, cărți sau stau pur și simplu de vorbă. Sunt oameni nu doar de 70+, ci foarte mulți de 50+. Caută companie, socializare, spațiu de discuție și de schimb de idei.

M-am gândit de multe ori înainte de a porni U3A. Ce vom face când vom fi noi în situația lor, când va veni generația decrețeilor? Vom fi sute de mii în parcuri, când vom ajunge la 65, la 70, cu o speranță de viață în ușoară creștere. Ce vom face? Vor fi sute de astfel de parcuri de șahiști și doamne cu croșetul în mână și cu cățeii la plimbare? Asta e singura soluție? Sigur că și asta, că nu-i poți aduce pe toți înapoi la școală”, crede Violeta Pușcașu.

În primii trei ani cât Pușcașu a condus proiectul, pe la cursurile U3A au trecut în jur de 500 de oameni cu vârste cuprinse între 55 și 85 de ani. 80 la sută dintre aceștia aveau studii superioare, iar trei sferturi sunt femei.

„Impactul și receptivitatea foarte bună a fost în rândul oamenilor cu studii superioare. În această categorie, cei mai mulți nu au nevoie de foarte mult ajutor. Știu să se descurce, au pensii rezonabile. Au mintea mobilată, au avut în viața activă funcții, poziții, și atunci ei nu par nici pe departe un grup vulnerabil. Dar asta e fals, pentru că aceștia, tocmai fiindcă au avut activitate și așteptări mai înalte, sunt mai degrabă susceptibili de depresii, de pierderea sensului în viață. Cu cât știi mai mult și ești mai bine plasat intelectual, cu așteptări sociale și culturale mai mari, cu atât izolarea e mai dură dacă nu găsești în societate ceva pe măsura așteptărilor.

Provocările acestui proiect au fost și de ordin emoțional și sentimental. Atunci când lucrezi cu oameni în vârstă descoperi povești pe care nu aveai cum să le găsești la studenții tineri, la oameni de 20-30 de ani. Seniorii au alte probleme, singurătatea, bolile, căutarea rostului, a sensului vieții, dar și resurse nebănuite”, a concluzionat Violeta Pușcașu.

*

Următoarea excursie organizată de studenții pensionari din Galați e la podgoriile Sarica-Niculițel din Tulcea. Merg să ajute la culesul strugurilor. În schimb, un specialist în enologie le va vorbi despre particularitățile vinului din zonă. Cu un drum mai învață ceva.