Alain Delon în România: omul şi cojocul

„Femeilor le datorez totul. Ele au făcut să vreau să citesc în ochii lor motivația pentru ceea ce fac: Ești cel mai bun, ești cel mai talentat! Femeia a fost și încă este lucrul care mă interesează cel mai mult în viață. Femeia este iubire, înțelegi, draga mea? Eu nu m-am îndrăgostit niciodată în timp. M-am îndrăgostit pe loc!”

Astfel se descrie pe sine, la 81 de ani, actorul care, alături de Marlon Brando, Cary Grant sau James Dean, a configurat imaginea bărbatului în secolul XX. Până nu demult, acest model era funcţional. Astăzi, e considerat învechit.

Venit pentru prima oară în România la ediția 2017 a TIFF, Alain Delon a spus că nu și-a scris niciodată memoriile. A decis, pur şi simplu, să nu mai joace nici în teatru şi nici în filme, decât extrem de rar. Preferă să trăiască, spune el, din amintiri.

La întâlnirea cu presa de sâmbătă, 10 iunie, Alain Delon a promis că îşi va povesti, totuşi, viaţa, dar o va face pentru copiii săi, care, cu excepția unuia, s-au născut după ce el împlinise 50 de ani și nu știu mare lucru despre filmele sale, despre felul în care a influenţat lumea.

În ceea ce priveşte proiectele cinematografice din zilele noastre, bătrânul cuceritor spune că nu mai sunt create pentru actori, ci doar pentru a face bani.

*

Cât de bine e să fii Alain Delon, l-a întrebat un ziarist, parafrazând o piesă a celor de la Șuie Paparude.

„Sunt mulțumit că am făcut ce-am vrut, toată viața, cu cine am vrut, când am vrut. Mereu am trăit așa. E foarte greu, adesea, să fii singur cu tine”, a răspuns actorul.

Unul dintre prietenii care i-au fost alături, încă de la debutul de acum 55 de ani, a fost Jean-Paul Belmondo.

„Am survolat împreună un anumit tip de cinema. Fugim împreună, obișnuiește să spună Belmondo, cursa de 100 de metri. Într-o zi câștigă unul, într-o zi, celălalt”.

Un alt prieten, dar şi mentor, i-a fost Jean Gabin.

„Gabin a fost primul meu maestru. Era un tip foarte pasional. Dacă iubea pe cineva, era nemaipomenit. Dacă ura, era îngrozitor. Pe mine m-a iubit. Spre sfârșitul carierei, mi-a făcut onoarea să îmi permită să îi spun pe numele mic, Jean”.

„E vina publicului. Voia să mă vadă fie bandit, fie polițist, iar la sfârșit trebuia să mor, pentru ca toată lumea să fie fericită”. 

Alain Delon, răspunzând de ce s-a ferit să joace comedie

*

Ca să înțelegem dimensiunea întâlnirii dintre Alain Delon și publicul tinereții sale, venit din toată țara să îl vadă, ar trebui să ne imaginăm că, peste 30-40 de ani, copiii noștri ne vor cumpăra bilet la un eveniment unde îi vom vedea, pentru prima oară, pe Brad Pitt sau pe George Clooney.

Vineri seară, în Piaţa Unirii din centrul Clujului, înainte de proiecţia în aer liber a filmului Afacerea Pigot, câteva mii de oameni au tăcut brusc, într-o atmosferă intensă, de zici că le săreau inimile din piept, așteptând să îl vadă pe Delon pe covorul roșu.

Alendelon, substantiv comun

E o haină de piele întoarsă, groasă, cu guler din blană de miel aflat în contrast cu restul. Nu e un simplu cojoc. E un alendelon.

Alain Delon ar fi purtat pentru prima oară un astfel de palton cu rever din blană în Rocco și frații săi (1960), filmul lui Luchino Visconti care a însemnat explozia carierei sale de star mondial.

Însă adevăratul alendelon a început să facă furori abia 5 ani mai târziu.

În producția americană A fost cândva un hoț (Once a thief, regia: Ralph Nelson), actorul francez a purtat o variantă a cojocului tradiţional care, de la acel moment, a intrat şi a rămas timp de câteva decenii în garderobele românilor.

În România, firmele care prelucrau piei crude sau argăsite au fost naționalizate împreună cu mijloacele de producție încă din 1948.

Printre ele se număra şi afacerea blănarului Ion Szekely din Orăștie − care avea să devină întreprinderea Vidra, nume de mare angajament pentru cumpărătorul român.

În anii ’50-’60, pieile erau ale statului, iar fabricile lucrau după tipare proprii, fără a ţine cont de modă și de cerințele pieței.

Dar alendelonul a forțat mâna comuniștilor, îşi aminteşte Dalia Bălan, fostă șefă de secție la blănărie în anii ’90, astăzi director al fabricii Geronimo Design din Orăștie.

Ea conduce una dintre cele 6 firme de profil din oraș, care dăinuie datorită forței de muncă rămase de pe vremea fostei întreprinderi socialiste.

„În anii ’60, aproape toată producția mergea la export. Aveam vreo 3.000 de angajați, gândiți-vă cât era de mare! Făceam cojoace, haine de blană, dar, cum comenzile se duceau mai ales către Uniunea Sovietică, era foarte foarte greu să îți procuri aşa ceva.

Oamenii, de obicei, aduceau ei piei crude la fabrică, și aici erau cusute alendelonurile. Nu era chiar la negru, dar nu era nici pe comandă…”, povesteşte Dalia Bălan.

„Alendelonul clasic se poartă încă”

În orașele mai mari ale ţării, unde întreprinderea Vidra avea reprezentanțe, se preluau piei pentru producţia de alendelonuri. Se lucra după tipare cerute pe piața din Rusia − haine largi, drepte, cu mâneca largă, groase şi rezistente în timp.

Astăzi, spune Dalia Bălan, linia s-a schimbat cu totul, căci oamenii preferă haine mai subțiri și pe corp. Și totuși: „Alendelonul clasic se poartă încă, mai lucrăm câte-un model”.

Acum 40 de ani, un alendelon costa cât 3-4 salarii medii. Astăzi, spune şefa fabricii din Orăştie, e mai puţin de un salariu mediu pe economie: în jur de 1.300 de lei, dacă e luat direct de la reprezentanță.

Câteva sute de kilometri mai la sud, în Feteşti (Ialomiţa), croitorul Ionel Gârbocea are, din 1995, o mică firmă denumită chiar Alendelon SRL.

Şi-a ales acest nume ca să fie „mai frumos și mai cu impact”, mai ales că, la vremea respectivă, nu era client să nu știe ce este şi cât valorează un alendelon.

„Eu lucrez din 1986, am făcut UCECOM-ul la Timișoara și am luat-o de la început în meserie, de la simplu ucenic. Făceam hăini de piele. Venea omul la noi cu piei de la tăbăcărie, îi luam măsurile și-i făceam ce voia el, haină de piele, alendelon.

Ăsta era la mare modă, pe vremea aia. Acuma nu mai sunt tăbăcării, nu își mai face nimeni haine. Nici eu nu le mai fac, mă ocup cu transportul de furaje”, ne-a spus, încurcat, croitorul Gârbocea.

În prima fază, n-a înțeles ce avem cu el. De ce îl sună un ziarist din Cluj?

„N-avem noi treabă cu din astea, doamnă!” Pe urmă i-am spus că vine Alain Delon la Cluj.

„Aaa, păi multă sănătate din partea noastră! Sper să nu se supere că i-am folosit numele. Poate o să mă trezesc mai încolo că vine cineva din Paris și îmi spune: «Bă, ți-a lăsat Alain Delon ceva moștenire că i-ai făcut reclamă în România!»”, a mai zis  patronul firmei Alendelon Com, din piaţa agroaliamentară a oraşului Feteşti, Ialomița.

La TIFF, lui Alain Delon i s-a arătat o fotografie cu un român îmbrăcat într-un alendelon. A spus că nu-și mai amintește să fi purtat această haină.