100 de ani de unire în 10 statistici

La un secol de la Marea Unire din 1918, este util un stop-cadru. De unde venim, ca țară? Care era situația noastră în urmă cu 100 de ani? La ce stăm mai bine decât atunci? Dar mai prost?

Multe răspunsuri pot fi date sub formă de numere şi statistici – pentru că sunt clare și, sub rezerva capacității de a strânge date a statului român, destul de precise.

Cât de mare și de bogată e România

În comparație cu situația teritorială reglementată prin Tratatele de pace din 1919-1920, România a pierdut într-un secol o cincime din suprafață, adică 60.000 de kilometri pătrați. (Victoria obținută acum câțiva ani în procesul de la Haga contra Ucrainei nu are impact asupra suprafeței propriu-zise, acolo fiind vorba de jurisdicția asupra unui teritoriu maritim aflat în afara apelor teritoriale).

Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța și Cadrilaterul au fost pierdute într-un singur an: 1940.

Economic însă, PIB-ul a crescut de 16 ori în 100 de ani. În 1968, după 50 de ani de la Marea Unire, PIB-ul era de circa 8 ori mai mare decât cel din 1918.

Din păcate, avea să urmeze sărăcia din anii '80 și deruta din anii '90, astfel că valoarea PIB-ului din 1970 a fost atinsă din nou doar în anii 2000. După care s-a dublat în anii de apartenență la Uniunea Europeană.

Regina Maria, alături de comandantul Armatei a II-a din Primul Război Mondial, generalul Averescu. Sursa foto: Asociația Pleniceanu

Câți (mai) suntem în țară

Suntem mai puțini decât eram după Marea Unire, când România ajunsese la circa 18 milioane de locuitori.

Acest lucru e mai ciudat decât pare: în acești 100 de ani, populația Marii Britanii a crescut cu 65%, a Statelor Unite s-a mărit de aproape 4 ori, iar a Braziliei, de 9 ori.

Doar Rusia se află într-o situație similară cu a noastră. Însă ei au avut pierderi imense:

  • în războiul civil de după instaurarea regimului bolșevic (10 milioane de oameni, incluzând victimele epidemiilor concomitente),
  • în al Doilea Război Mondial (26 milioane) și
  • în represiunea internă care a durat decenii la rând.

Prin comparație cu Rusia, România a pierdut teritorii (Basarabia avea 2 milioane de locuitori în 1918) și a suferit mai multe valuri de migrație:

  • etnicii maghiari care au plecat în Ungaria imediat după Unire,
  • etnicii germani, vânduți în perioada comunismului sau emigrați după 1990, plus
  • plecarea la muncă în Vest din ultimii 10-15 ani.

Câte orașe mari avem

Scriam mai sus că, după Unire, aveam cam aceeași populație ca aceea aflată în ţară astăzi. Importanța mediului urban este însă mult mai mare.

România de acum un secol avea o singură localitate cu peste 150.000 de persoane: Bucureștiul. Acum are treisprezece.

Doar 20 de orașe aveau atunci mai mult de 30.000 de locuitori. Acum, în această categorie se află 67 de localități.

Centralizarea României nu s-a făcut simțită la nivel demografic atât de mult pe cât s-ar crede: într-un secol, Bucureștiul și-a mărit populația de 2 ori și jumătate. Prin comparație, Constanța a crescut de 5 ori, Clujul, de 4 ori, iar Timișoara și Iașul, de 3 ori.

În primii ani de după Unire, Clujul era al doilea oraș al României ca populație, iar Timișoara, al treilea. Din cauza haosului creat de război, o estimare precisă este imposibilă, dar fiecare dintre cele două avea, probabil, între 110.000 și 150.000 locuitori.

Migrația etnicilor maghiari a schimbat lucrurile în mod rapid: la doar 10 ani după Unire, patru dintre primele cinci orașe, ca număr de locuitori, se aflau în Moldova: în ordine, Chișinău, Cernăuți, Iași și Galați. Clujul și Timișoara coborâseră pe locurile 6, respectiv 7.

După 100 de ani, Clujul și Timișoara sunt din nou pe locurile 2, respectiv 3, ca populație.

Piața Constituției din București. Foto: Lucian Muntean

Ponderea minorităților etnice

S-a redus la jumătate.

Marile schimbări sunt scăderea drastică a numărului de etnici germani (de la 730.000, la 35.000) și a numărului de evrei (de la 700.000, la 3.200).

Ponderea etnicilor români a crescut de la 70% la 89%.

Imagine din satul Mălâncrav (judeţul Sibiu), de la una dintre ultimele sărbători pe care le mai organizează comunitatea de sași. Foto: Raul Ștef

O țară îmbătrânită

După Unire, aproximativ 6,6% din populația regatului României avea peste 60 de ani.

Acum, în această categorie intră 21%, iar dacă ne raportăm strict la cetățenii aflați în țară, ponderea trece de 25%.

Această situație demografică influențează major multe aspecte ale vieții de zi cu zi.

De exemplu: discursul public (ce teme devin atrăgătoare pentru politicieni?), economia (cui vinzi ce?) și sistemul medical, care e mult mai important într-o societate îmbătrânită.

Cum a evoluat alfabetizarea

Acum un secol, un pic peste jumătate din populația României știa să citească. Ponderea celor alfabetizați nu depășea 90% în niciun județ.

Procentul știutorilor de carte era mai mic decât în Ungaria, Bulgaria sau țările baltice, dar era mai mare decât în Portugalia și comparabil cu cele din Spania sau Rusia.

Astăzi, cel puțin pe hârtie, rata analfabetismului este mai mică de 2%. La recensământul din 2011, numărul persoanelor care nu știau să scrie și să citească era de 245.000.

Imagine de la o lecție din cadrul programului guvernamental "A doua șansă", creat de Ministerul Educației pentru a-i ajuta pe adulții care nu au reușit să absolve nici clasele primare. Foto: Raul Ștef

Câți alegători la un parlamentar

În 1917, Constituția a fost modificată și s-a eliminat votul cenzitar. Astfel, la momentul Unirii, dreptul de vot era acordat tuturor bărbaților care aveau peste 21 de ani. (Femeile au căpătat drept de vot abia în 1938).

Sistemul electoral era cvasi-identic cu cel de acum: proporțional, pe liste de partid.

Parlamentul rezultat era însă mult mai mare: un deputat reprezenta circa 30.000 de locuitori (față de 73.000, acum), iar un senator, 70.000 (față de circa 168.000, acum).

Ce datorie externă ave(a)m

La începutul Primului Război Mondial, Vechiul Regat încă rostogolea datorii contractate în 1880.

În timpul conflagrației, a împrumutat bani de la Aliați pentru a finanța armata, iar apoi, conform Tratatelor de pace, a trebuit să plătească o cotă-parte din datoriile Imperiului Austro-Ungar: 1,6% din datoria externă a părții austriece, în virtutea unirii cu Bucovina, și 21,6% din datoria componentei ungare a Imperiului (pentru Transilvania).

Unirea în sine a avut, bineînțeles, și un cost financiar: în februarie 1919, statul a contractat un împrumut pentru "împlinirea nevoilor rezultate din noua organizare a României întregite", urmat de două împrumuturi similare în anul următor. Dobânzile aferente celor trei credite erau de 5,9%, 6,17% și 6,14%.

Ca să avem o idee ce înseamnă aceste valori, zilele trecute România a împrumutat 2 miliarde euro, pentru susținerea deficitului bugetar. Acest împrumut are două componente: una cu dobândă de 2,585% , cealaltă, cu o dobândă de 3,45%.

La finele lui 2017, datoria externă pe termen lung a României era de aproape 70 de miliarde de euro, dintre care aproape 33 de miliarde reprezintă datorie publică directă.

Soldați români în Primul Război Mondial.

A scăzut numărul bugetarilor?

A rămas aproape același. Modul în care se colectau datele statistice în perioada interbelică separa sistemul de sănătate de ceilalți angajați ai statului.

Conform acestei metode, administrațiile locale și cea centrală aveau împreună 800.000 de salariați.

Astăzi − tot excluzând sistemul de sănătate − sunt 920.000.

În context intră și faptul că atribuțiile statului s-au mărit în mod considerabil prin comparație cu anii '20 ai secolului trecut: au apărut domenii noi (precum asistența socială) și nevoi suplimentare de personal (comunicarea cu publicul, atragerea fondurilor europene, managementul sistemelor IT etc.)

Berea după vin

Consumul de alcool s-a schimbat semnificativ. În 1918, fiindcă eram o țară preponderent rurală, vinul era băutura preferată (42 litri/cap de locuitor/an, față de 18, în zilele noastre).

Producția anuală de bere a rămas mai mică de 1 milion de hectolitri până în 1927 (după care a scăzut din nou).

În 2016, în România s-au băut 15 milioane de hectolitri de bere. Mai direct spus, consumul de bere pe cap de locuitor a crescut de la 4 litri/an, acum un secol, la 89 litri/an.

Foto: Lucian Muntean

În concluzie

Imediat după Marele Război, România era o țară tânără și cu un potențial imens în mai multe domenii.

Prin comparație, acum avem un profil mai apropiat de cel al Europei de Vest, dacă ne raportăm la îmbătrânirea populației, gradul de urbanizare sau eficiența economică.

Migrațiile au o relevanță majoră dacă vrem să înțelegem acești 100 de ani: valurile de plecări au schimbat portretul demografic și cultural al țării și au frânat sever dezvoltarea multor localități din țară.

*

Alte surse: Enciclopedia României, 1938; Recensământul României, 2011; Institutul Național de Statistică.

Foto: Raul Ștef

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează