Tot ce trebuie să știți despre corupția din FIFA

Ce e FIFA?

FIFA e asociația federațiilor naționale de fotbal din toată lumea. Nu e o corporație și nici o instituție guvernamentală. Asta înseamnă că nu are nici acționari și nici comisii care s-o tragă la răspundere. Fiind un ONG sportiv, sub legile elvețiene, FIFA nu dă socoteală decât celor 209 federații de fotbal afiliate. Aceste federații sunt finanțate parțial de FIFA, așa că tind să nu muște mâna care le hrănește.

De unde are bani să sprijine două sute de federații?

85% din veniturile FIFA sunt de pe urma Campionatului Mondial de fotbal. Mondialul din Brazilia, de anul trecut, a generat venituri de 4,8 miliarde dolari din vânzarea drepturilor de televizare (50%), a biletelor (17%) și de la sponsori precum Adidas, Coca Cola, Hyunday, sau Visa (33%). În acord cu legile elvețiene, impozitul pe veniturile unei asociații sportive e doar 1%, astfel că, în ultimii zece ani, FIFA a pus deoparte mai bine de 1,5 miliarde de dolari pentru zile negre.

Și care-i problema?

Corupția. FIFA e coruptă ca o primărie de țară. Rulând miliarde de dolari anual fără să dea socoteală nimănui, FIFA a devenit o organizație autarhică și netransparentă. Totul se întâmplă în spatele ușilor închise, de la alegerile interne până la remunerarea înalților oficiali.

Salariul președintelui Sepp Blatter, estimat la 6-10 milioane de dolari, nu e publicat în raportul financiar anual. Șeful departamentului financiar, Markus Kattner recunoaște că nu e o doar o neglijență: „L-am ascuns ca să nu-l găsiți. Nu-l facem public, în primul rând, pentru că nu suntem obligați”.

Cum ajunge o asociație sportivă să fie atât de coruptă?

S-o luăm cu începutul. FIFA a fost înființată la Paris, în 1904, de către delegații a șapte țări: Belgia, Danemarca, Franța, Olanda, Spania, Suedia și Elveția. La scurt timp li s-au alăturat Germania, Austria, Italia și Ungaria. Țările sud-americane se cuplează la FIFA în perioada interbelică dar europenii își păstrează influența.

După Al Doilea Război Mondial, pe măsură ce fostele imperii europene se retrag din colonii, lumea întreagă și fotbalul intră în faza post-colonială. Până la mijlocul anilor ’70, FIFA primește aproape o sută de membri din Africa, Asia, și Caraibe. Pierderea controlului european asupra FIFA e marcată de alegerile din 1974, când brazilianul João Havelange devine președinte cu sprijinul acestor federații marginale, dar numeroase.

Abil și calculat, Havelange bate lumea în lung și în lat, vizitând în anul alegerilor 86 de țări, ale căror voturi le curtează promițându-le beneficii ulterioare. Această strategie avea să se dovedească eficientă de-a lungul timpului. Havelange a rămas președintele FIFA până în 1998, timp în care fotbalul a devenit o industrie globală, profesională și comercială.

Și ce-i rău în asta?

Ce-i rău e că s-a perpetuat acest model de putere bazat pe cumpărarea la pachet a voturilor accesibile. Votul Germaniei contează la fel de mult ca al Tongăi, al Angliei la fel ca al Maldivelor, un sistem electoral care pare democratic, dar de fapt e pervertit, ținând cont că mulți dintre delegații națiilor periferice îl fac pe Mircea Sandu să pară sărac și cinstit.

Cine e beneficiarul acestui sistem?

Urmașul lui Havelange la șefia FIFA a fost protejatul său, Sepp Blatter, secretarul general al organizației încă din 1981. Elvețianul a câștigat cu scandal în 1998, după ce a trimis ajutoare de 50.000 de dolari către țările mai puțin privilegiate din familia FIFA, cu doar câteva zile înainte de alegeri. Aceste plăți nu au mai putut fi urmărite pentru că înregistrările tranzacțiilor FIFA din perioada în care Blatter era secretar general au dispărut în mod misterios.

Apropo, n-a fost un congres anul ăsta?

Ba da. Sepp Blatter a fost reales la al 65-lea congres. A câștigat al cincilea mandat de președinte al FIFA, dar după câteva zile a anunțat că se retrage. Elvețianul a promis că „își va depune mandatul” la următorul Congres Extraordinar. Până atunci, Blatter rămâne președintele FIFA.

De ce se retrage, dacă tot a câștigat alegerile?

Greu de spus. Poate din cauza presiunii din partea sponsorilor corporatiști, sau a UEFA, dar cea mai plauzibilă variantă e că știa că ancheta va ajunge până la el. Și el, și Jerome Valcke, secretarul general, și-au angajat avocați americani de elită. Valcke a fost suspendat recent de FIFA, fiind bănuit ca a fost implicat într-o schemă sofisticată de revânzare a biletelor la Campionatul Mondial.

Pe 25 septembrie, Sepp Blatter a fost audiat ca suspect și pus sub acuzare în cadrul unei anchete conduse de Procurorul General al Elveției. Ancheta vizează două plăți dubioase către un fost și un actual vicepreședinte al FIFA, Jack Warner și Michel Platini.

Pentru munca prestată în perioada 1998-2002, Platini a primit două milioane de dolari de la FIFA. Ce bate la ochi e că plata s-a făcut cu nouă ani întârziere, exact înaintea alegerilor din 2011, când Platini a ales să nu candideze împotriva lui Blatter.

Ancheta elvețienilor, care-l vizează pe Blatter, este corelată cu cea a americanilor, de la care a pornit întregul scandal.

Adu-mi aminte: cum a pornit scandalul?

În mai, cu două zile înainte ca Blatter să fie reales, poliția elvețiană a descins la un hotel de cinci stele din Zürich și a arestat șapte înalți oficiali FIFA. Ei sunt acuzați de Departamentul American de Justiție că au luat șpăgi în valoare de 150 de milioane de dolari de-a lungul a 24 de ani.

O anchetă separată, derulată de autoritățile elvețiene, investighează licitația de desemnare a țărilor care vor găzdui Campionatele Mondiale de Fotbal din 2018 și 2022. Rusia și Qatar au fost alese de către membrii Comitetului Executiv al FIFA, organism din care Chuck Blazer încă făcea parte în 2010. De atunci însă au apărut mai multe acuzații de mituire a membrilor Comitetului Executiv. Dacă vor fi dovedite, FIFA poate retrage atât Rusiei, cât și Qatarului dreptul de a găzdui Campionatul Mondial.

FIFA a deschis în 2012 o investigație internă pe acest subiect, condusă de un fost procuror american, Michael Garcia. După ce FIFA a publicat în 2014 doar un rezumat de 42 de pagini, refuzând să facă public întregul raport de 430 de pagini, Garcia și-a dat demisia, punând la îndoială integritatea Comisiei de Etică a FIFA.

Ce treabă au americanii cu FIFA? Ăștia iar se bagă unde nu le fierbe oala.

Americanii au intrat pe fir când Fiscul lor a descoperit că un anume Chuck Blazer, fost membru în Comitetul Executiv al FIFA, nu și-a plătit taxele mai bine de zece ani. El a fost intrarea lor în famiglia FIFA.

Blazer era unul dintre cei doi samsari care controlau CONCACAF, Confederația nord-americană de fotbal. Aceasta confederație e importantă în ecuația alegerilor FIFA pentru că include, pe lângă Mexic și Statele Unite, mai bine de 30 de insule din Caraibe.

Blazer avea un contract prin care, începând din 1990, a luat 10% din toate veniturile CONCACAF, de la berile vândute pe stadioane până la drepturile de televizare a meciurilor. Asta l-a făcut atât de bogat, încât își permitea să închirieze în Trump Tower, situat în centrul New Yorkului, un apartament pentru el și încă unul pentru pisicile lui.

Bun, dar cum au ajuns la ceilalți mahări FIFA?

Fiscul a mers pe firul banilor lui Blazer și a descoperit o schemă complexă prin care acesta luase tot felul de șpăgi, inclusiv pentru a influența votul de desemnare a țării gazdă a Mondialului din 1998 și 2010. Rechizitoriul procurorilor e întemeiat pe faptul ca șpăgile au fost plănuite în SUA și au trecut prin conturi bancare americane. Așa a intrat FIFA sub jurisdicția lor.

Fiscul l-a dat pe Blazer pe mâna FBI-ului, care i-a stabilit zece capete de acuzare, fiind pasibil de o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare. Blazer a pledat vinovat și a devenit informator FBI încă din 2011, purtând un microfon ascuns într-un breloc la întâlnirile cu membri FIFA.

Și Blatter? Poate e nevinovat, poate era singur împotriva tuturor.

Asta e și versiunea lui: că FIFA a devenit putred de coruptă în ciuda eforturilor lui. Pe fondul investigațiilor de presă și a scandalurilor de corupție care s-au acumulat, Blatter a încercat să se erijeze în reformatorul FIFA. Elvețianul a înființat mai multe „comitete și comiții” de etică și audit, care să facă rapoarte cu propuneri de reforme.

Și ce s-a ales de ele?

Primul raport a fost făcut de Transparency International. Al doilea a fost făcut de Mark Pieth, profesor de drept penal la Universitatea din Basel.

Transparecy International ar fi trebuit să conducă, alături de Pieth, un Comitet Independent de Guvernare, dar s-a retras după ce s-a aflat că Pieth e plătit de FIFA cu 5000 de dolari pe zi și că nu are de gând să investigheze nimic din trecut. Mai târziu, un document al firmei de audit PWC a arătat că fiecare dintre cei zece membri ai Comitetului Independent a primit de la FIFA 80.000 de dolari și a avut alți 30.000 de dolari decontați.

Pieth a condus singur acest comitet care a făcut un al treilea raport final, unde se explică, printre altele, ce-i face pe unii delegați FIFA să aibă un comportament nepotrivit:

„Aproape întotdeauna e o combinație de lăcomie personală, un eșec al sistemelor de control și o lipsa de cultură etică și morală a organizației.”

În total, aceste trei rapoarte au recomandat 59 de măsuri, de la adoptarea de standarde externe până la o mai mare transparență financiară. FIFA a implementat complet șapte dintre ele, și zece, parțial.

E mai bine decât nimic, nu?

Este, dar cele mai importante măsuri, cum ar fi limitarea numărului de mandate sau dezvăluirea salariilor membrilor, nu au fost implementate. În discursul de retragere, Blatter a spus că aceste măsuri sunt prioritare și că eforturile lui de a le pune în practică au fost blocate.

Alexandra Wrage, singurul membru care și-a dat demisia din Comitetul Independent în semn de protest, spune că Blatter însuși e cel care le-a blocat.

Cine vine în locul lui Blatter?

Nimeni nu știe. Favoriți sunt prințul iordanian Ali bin Hussein, Chung Mong-Joon, vicepreședinte FIFA și moștenitor al imperiul Hyundai, și, bineînțeles, Michel Platini, fost mare fotbalist, președintele UEFA din 2007 încoace. Dacă comisiile de etică ale FIFA sau procuratura elvețiană nu îl agață pe Platini până la alegeri, el e favoritul.

Platini a fost urmașul ales de Havelange, dar, simțindu-se nepregătit să preia șefia FIFA în 1998, l-a lăsat pe Blatter, care nu s-a mai dat dus. Platini a devenit protejatul lui Blatter, însă relația s-a rupt când protejatul și-a dat seama că mentorul nu are de gând să-i lase locul de voie bună. „FIFA funcționează ca o mașină electorală al cărei scop e să asigure șefia lui Blatter”, observa Platini.

De când Platini și-a anunțat candidatura la alegerile din februarie 2016, Blatter duce o campanie agresivă împotriva lui, acuzându-l că a avut un rol decisiv în acordarea Mondialului din 2022 Qatarului.

E adevărat? Ce știm de fapt despre Platini?

Știm că, înainte cu câteva zile de desemnarea țării gazdă a Campionatului Mondial din 2022, Platini a participat la o întâlnire la Palatul Elysee, alături de președintele Nicolas Sarkozy, emirul Qatarului și șeful Qatar Sports Investments, fond de investiții care a preluat clubul PSG.

Știm că Platini a votat în favoarea Qatarului și le-a recomandat membrilor federației europene să facă același lucru. Știm că, după acea întâlnire, Qatarul a cumpărat de la francezi flote întregi de Airbusuri și avioane de vânătoare Rafale, în valoare de miliarde de dolari. Știm că fiul lui Platini, Laurent, e angajat din 2011 la Qatar Sports Investments.

Ăsta e viitorul președinte al FIFA?

Dacă o țară minusculă precum Qatar poate găzdui Campionatul Mondial de fotbal, atunci orice se poate întâmpla la FIFA, dar calculele îl dau favorit pe Platini. Francezul are sprijinul celor două confederații americane și al confederației asiatice. Asta deși principalul său contracandidat e sud-coreeanul Chung Mong-joon, unul dintre principalii acționari ai Hyundai, și un vechi rival al establishment-ului de pe linia Havelange-Blatter-Platini.

Când și-a anunțat candidatura, coreeanul a spus despre Platini că e un produs al actualui sistem FIFA. Are dreptate, dar tocmai asta îl face pe Platini atât de greu de bătut în cursa pentru șefia FIFA.