Referendumul care va veni

Intuiesc că peste un an și câteva luni o să avem (iarăși) un referendum național pe o temă ideologică, oarecum similar cu cel al Coaliției pentru Familie. Nu am “surse din interior” și nu am cunoștință de existența unui plan anume. Însă există câteva indicii în acest sens.

Pandemia a menținut la un nivel înalt energia conservatorilor din România

Influența statului român și a evenimentelor internaționale asupra vieții individuale au atins apogeul, activând un nerv important pentru foarte mulți oameni. Și mai roz a devenit trecutul – cel în care nu exista pandemie, nu existau legi cu privire la minoritățile sexuale sau drepturi de fel și chip, statul nu dicta până la ce oră poți sta în oraș etc. În același timp, au continuat modificările în legislația Uniunii Europene într-un sens progresist, acutizarea diferențelor dintre țările cu guverne conservatoare și celelalte, declarațiile epatante și conflictele de valori.

Biserica Ortodoxă Română are nevoie de o clarificare internă

Tabăra conservatoare, cu Teodosie în prim-plan, a fost extrem de activă în timpul pandemiei și a prins încredere în propria voce. Eșecul campaniei naționale de vaccinare le-a dat curaj. Te rog să nu uiți că și în BOR se duce o luptă pentru definirea instituției, rolului său în spațiul public și a României pe care și-o dorește.

Țara noastră pare a fi la fel de tradiționalistă ca întotdeauna

Sondajele arată în linii mari aceeași situație ca înainte de referendumul Coaliției pentru Familie: conform BCS, de exemplu, doar 6% din români sunt atei. Nu există motive, în cifre, pentru ca oamenii conservatori să creadă că România a devenit brusc atee și progresistă, și deci că lupta lor s-ar fi încheiat cu un eșec. Cel mai recent sondaj INSCOP, conform căruia 60% din românii aflați în țară ar vota un partid naționalist și bisericos care susține familia tradițională, aruncă gaz peste foc.

“Ai eșuat? continuă!”

Nu ignora capacitatea credinței – nu numai religioase, ci și într-un set de valori – de a reinterpreta în mod creativ și optimist realitatea. Eșecul referendumului de acum câțiva ani poate fi citit în chei ce dau încredere pentru viitor: “Am greșit că ne-am bazat pe Dragnea pe care îl ura toată lumea”, “N-am folosit mesajele potrivite”, “Așa e prima dată: eșuezi. A doua oară iese întotdeauna mai bine” etc.

Scena politică e înclinată spre dreapta

Cu excepția USR-PLUS toate partidele de pe scena politică țintesc, într-o măsură mai mult sau mai puțin evidentă, publicul cu valori conservatoare. Mai mult, politicienii înșiși au valori conservatoare. Atenție, în context, la moderația propusă de Vasile Dâncu, de facto strategul PSD, într-un interviu acordat Europa Liberă, în urmă cu câteva săptămâni:

“Gradul nostru de acceptare este gradul de acceptare al populației României. Noi reprezentăm segmentul din electorat creștin, ortodox.”

Vasile Dâncu

Partizanul principal al deplasării PSD pe stânga abandonează ideea unei formațiuni politice corelate la valorile europene ale stângii. Ca de obicei, PSD abandonează viitorul pentru prezent, întorcând spatele segmentelor care l-ar vota decenii la rând de acum înainte.

Principalul partid de opoziție încearcă să fie “în trend” cu România și niciun pas mai la stânga. Iar trendul, am arătat mai sus, va părea să indice o dreaptă culturală hotărâtă.

Sumarizând, ca și în legislatura trecută, o modificare constituțională spre dreapta nu va avea probleme în a fi adoptată de parlament.

Opoziția are nevoie de un succes evident

În contextul în care adoptarea unei moțiuni de cenzură este improbabilă din cauza aritmeticii parlamentare, opoziția va dori să-și arate puterea. Patru ani de stat de tușă, cârâind și comentând, e cam puțin pentru partide cu mândria PSD și cu vioiciunea AUR. Și PSD, dar mai ales AUR, ar beneficia de un gest simbolic care să semnaleze în vederea alegerilor din 2024 că dețin încrederea populației.

AUR în special are nevoie de benzină: dacă se vorbește de autostrăzi, inflație, salarii și spitale, AUR e în afara discuției. AUR are nevoie ca de aer să se vorbească despre cruce, tradiții, familie și sexualitate, cum UE calcă în picioare specificul național și teme asemănătoare. Fiecare clipă în care se discută despre primul set de subiecte și nu despre al doilea AUR pierde vizibilitate și procente.

În termeni de poker, găsesc probabil scenariul în care AUR este promotorul în parlament al unei modificări constituționale în sens conservator, cerând tuturor celorlalte partide să-și arate cărțile: sunteți alături de poporul creștin? Sau nu, trădători de neam ce sunteți? Astfel, AUR ar forța celelalte partide să se “încoloneze” în spatele său, o ipostază ideală pentru a căpăta vizibilitate în vederea alegerilor din 2024.

Ungaria are nevoie de aliați

Polonia și Ungaria sunt din ce în ce mai izolate, aflându-se chiar în cătarea Uniunii Europene. Dacă influența guvernului primei țări în România este mică, Viktor Orban poate activa cercuri de diferite feluri. De când ai început să citești acest text și până acum, în Transilvania au mai intrat niște bani din țara vecină, mărind geometric influența FIDESZ în rândul comunității de etnie maghiară din țara noastră. 

Știu că ideea unei alianțe ungaro-române (fie și “contra Europei progresiste”) este amuzantă, dar din perspectiva cercurilor conservatoare râcile și urile de acum 100 de ani sunt mai puțin relevante decât confruntările prezentului. Chiar și pentru naționaliștii din țara noastră, antipatiile statornicite prin manualele de istorie pălesc în fața admirației pentru premierul Ungariei, văzut drept un stâlp de rezistență contra modernității.

Rampă pentru prezidențiale

Un referendum este prin definiție o rampă de vizibilitate pentru 2024. Un aspect interesant este că există și competiții în interiorul partidelor pe care referendumul le poate clarifica. De exemplu, îmi este lesne să îmi imaginez o Gabriela Firea devenită vector major de imagine al referendumului, fostul primar al Capitalei încercând să folosească un eventual succes al acestuia pentru a se impune drept candidat al PSD la prezidențiale în 2024.

Din ce în ce mai mulți români își permit să dea atenție subiectelor ideologice

Creșterea nivelului de trai mărește vizibilitatea discuțiilor non-concrete, conform piramidei lui Maslow. Adică o țară dominată de sărăcie nu-și permite discuții privind drepturile minorităților sexuale, de exemplu. Planul tradițiilor și dezbaterilor despre gen sau sex este accesibil oamenilor cu frigiderul plin, care pot turna în pahare un vin de 50+ euro în timp ce discută relaxați istorie, ideologie, interferența dintre credință și valori sociale etc. Dacă frigiderul ți-e gol și bei bere la PET de doi litri, grijile tale sunt ceva mai concrete.

În România din ce în ce mai mulți oameni au frigiderul plin.

Precizez în context că AUR a performat foarte bine în România ce se ridică încet din sărăcie, pășind hotărât în spațiul burghezirii: Crișana, Dobrogea, nordul și sudul Moldovei. A performat slab în România foarte bogată (și deci secularizată: marile orașe) și în România foarte săracă (Oltenia, Teleorman…).

Dezbaterea pare dezechilibrată, iar succesul spațiului conservator pare cert

România nu are un partid de stânga care să-și asume ideologia progresistă. Vectorii progresiști au impact redus, încăpând în nu foarte multe taxiuri. Secularizarea apare în societate mai mult ca reacție la excesele BOR. În planul discuției publice suntem, ca țară, în aceeași situație ca în 2018, când referendumul Coaliției pentru Familie părea a se îndrepta spre un succes cert. Am explicat mai sus de ce, în rândul eventualilor promotori ai unui nou referendum, situația nu ar fi comparabilă, ci mult mai bună pentru ei acum. O observație: nu contează ce credem tu și eu despre șansele unui nou referendum de a avea succes; ce contează este încrederea promotorilor în șansele unui nou referendum.

Și totuși…

Există un argument important care ar putea invalida tot ce am scris mai sus. Adică există un singur motiv care ar face ca referendumul din viitor să nu se întrupeze. Acest motiv are de-a face tot cu pokerul. În momentul în care îți arăți cărțile, situația este setată. Încă un referendum eșuat ar decredibiliza spațiul conservator cu totul, retezându-i accesul la prim-plan pentru cel puțin un deceniu. În continuare am avea partide și candidați la prezidențiale care vorbesc creștinilor consecvenți, însă ar fi nișați – și, foarte important, ar fi evident tuturor că sunt nișați.

O porțiune semnificativă din capacitatea de persuasiune a spațiului tradiționalist s-a știrbit odată cu referendumul Coaliției pentru Familie. Disponibilitatea presei, partidelor, administrațiilor locale, ONG-urilor și cetățenilor fără convingeri clar asumate de a lua în serios discursul conservator a scăzut. Un al doilea pas greșit ar fi extrem de periculos.

În mod sigur există oameni destul de inteligenți pe spațiul conservator ca să-și dea seama de acest lucru. Din acest motiv este posibil ca referendumul să fie plasat în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024 sau să nu mai aibă loc de fel. Forța nedefinită este extrem de puternică, iar mulți politicieni au uitat deja de crahul din 2018. Cât timp forța tradiționalismului nu poate fi măsurată concret, politicienii vor fi extrem de prudenți și respectuoși. Dacă referendumul va avea loc, va fi infinit mai bine organizat și va avea loc pe o temă ale cărei șanse de mobilizare vor fi semnificativ mai puternice decât ce am văzut în 2018.

O generație întreagă de influențatori, oameni politici, instituții și organizații își joacă prestigiul, vizibilitatea, finanțările, echilibrul psihic. Dacă intră în arenă pentru un nou referendum n-au voie să dea greș. Iar dacă nu joci nu poți să pierzi.