Povestea bărbatului care-și ascultă soția când îi spune: "Aici mai trebuie hamei"

Darko Jovik avea cam tot ce-și poate dori un bărbat de la viață: o soție veselă, propria companie de limuzine și propria făbricuță de bere, acasă.

Cum s-ar spune pe ardelenește, omul avea „cazanul” lui.

După ani de muncă asiduă în America, viața lui Darko părea să intre pe un făgaș sigur, fără surprize prea mari: creditul, casa în suburbie, copiii, concediile planificate din timp.

Vine, însă, un moment în viața fiecărui bărbat când…

*

… soția începe să-și pună întrebări sensibile, cum ar fi asta: ce facem noi aici?!

Ca răspuns, soții Jovik au decis să vândă tot ce aveau în SUA și să se mute înapoi în Europa de Est.

Mai rămânea de văzut dacă în Macedonia, țara de baștină al lui Darko, sau la Cluj, orașul natal al soției lui, Dana.

„Am locuit câteva luni în Macedonia, apoi câteva luni la Cluj. Am realizat foarte repede că acesta este locul în care vrem să ne stabilim”, povestește Darko.

S-au mutat la Cluj și s-au apucat de făcut ale – un soi aromat și nu foarte alcoolizat al celei mai consumate băuturi din istoria lumii: berea.

Darko povestește despre toate astea învârtindu-se într-o sală rece, plină de cuve metalice, furtunuri și cesulețe care măsoară presiunea.

Probabil din delicatețe, ori din acea legendară ospitalitate (dar nu totdeauna confirmată), nimeni nu i-a spus că, la Cluj, pe linie politică, s-a dat mesajul că berea ar fi pentru căruțași.

În spate e depozit: acolo ține drojdia, frigiderele pentru hamei, sacii și butoaiele cu malț, sigilate. Sunt aduse care de unde, Germania, Belgia și SUA.

Le hidratează din belșug cu apă pură de izvor din robinet de Cluj, despre care spune că nu are nevoie decât de puțină atenție și oleacă de „tratament” – altfel e perfectă pentru bere. Cum ar veni, ingredientele sunt „atent selecționate”.

Să faci bere de casă e ca și cum te-ai juca un joc fără sfârșit. Sau ca și cum ai găti cu aceleași patru ingrediente și-ar ieși de fiecare dată alt fel de mâncare.

Aici, Darko recunoaște că el e doar tehnicianul. Adevărata magie o creează Dana.

„Ea are un miros foarte fin. Ea este cea care-mi spune – trebuie să mai pui malț sau hamei, aici trebuie să mai scazi puțin din dulceață, aici trebuie potențată aroma de fructe. Eu o ascult când amestec ingredientele, pentru că nu punem în bere decât apă, malț, hamei și drojdie. Gustul diferit vine de la combinațiile și cantitățile diferite. Toate berile noastre sunt făcute după rețete proprii, și clienții nu se plâng”, zâmbește Darko.

Până acum, Darko a produs cinci feluri de bere, de culori diferite și arome dintre cele mai ciudate. De pildă, cea blondă și palidă se numește Autopilot și, spre bucuria consumatorului din Cluj, face mărgeluțe când o torni în pahar.

De altfel, consumatorii sunt doar clujeni, majoritatea din Mănăștur (cartierul unde locuiesc Dana și Darko), din simplul motiv că, în acest moment, cei doi soți nu pot produce lunar decât un total de 700 de litri.

Ale nu este o bere pe care s-o găsiți prea des în România. E aromată, mai dulceagă și cu mai puține calorii. Fermentează la cald, spre deosebire de clasicul lager, cu care suntem obișnuiți.

În Evul Mediu, berea de tip ale făcea parte, alături de pâine, din alimentația zilnică. Pe atunci însă, nu era aromată cu hamei, ci cu diverse amestecuri de ierburi sau condimente.

Fiind obținută prin fierbere, era considerată de multe ori mai sănătoasă decât apa și era produsă mai ales de către femei, în gospodărie.

Berocrația

Opt luni de hârtii, avize, adeverințe și ștampile pe timbru le-au trebuit soților Jovik până când statul român le-a dat voie, oficial, să producă și să vândă bere de casă îmbuteliată.

Etichetele sunt realizate pe plan local, iar „jumătate din magazin” e pagina de Facebook pe care Darko pune un anunț de fiecare dată când o nouă tranșă de bere e gata. De regulă, cantitatea se vinde în aceeași zi, în cealaltă jumătate de magazin, care e un spațiu de vreo doi metri pătrați, aflat la intrarea în mini-făbricuța lor din Mănăștur.

„Soția mea visează să conducă un pub, ăsta e unul dintre planurile noastre. Acum producem cam 700 de litri pe lună. Am făcut un calcul și obiectivul e să ajungem la 1000 de litri. Asta ne-ar duce cu costurile pe zero, adică din banii obținuți am putea plăti materia primă și facturile la utilități. 1000 de litri pe lună e milestone-ul nostru”, mai spune Darko.

El susține că e mai interesat să facă o bere bună, din ingrediente sănătoase, decât să se „strecoare” în dinamica pieței de bere din România.

Tot printre planurile soților Jovik, odată ce lumea se va obișnui cu berea lor, e să cumpere un recipient mai mare pentru fiert hameiul – un „cazan” mai pântecos.

Până atunci, seară de seară, ei extrag, din hamei și orz, arama și aurul și pământul, pe un foc mic care arde în făbricuța lor din cel mai aglomerat cartier al orașului.

*

Potrivit Beeracademy, începuturile procesului de fermentare a berii ne duc în urmă cu vreo 4000 de ani, în Mesopotamia, unde, datorită beției ușoare pe care o dădea, berea era considerată „băutură divină”.

Babilonienii și egiptenii erau, de asemenea, mari maeștri berari. Așa că, pe vremea când Burebista dădea foc viilor geților, berea era deja a treia cea mai consumată băutură în lume, după apă și ceai.

De-a lungul vremii, berea a fost inspirație pentru mari poeți, de la Rumi la Baudelaire, Yeats sau Bukowski. (O selecție de zece poeme dedicate berii puteți citi aici.)

E o băutură atât de iubită, încât, în fiecare secundă, 0,7% din populația lumii este… ușurel amețită de la bere. De unde și refrenul: Domnu’-i mare, berea-i bună și oamenii-s nebuni…