Oscar și literele de plumb

„Mi-aș fi dorit un actor care să arate mai bine decât mine, ceea ce, sincer, n-ar fi fost foarte greu. Sunt, totuși, mulțumit, interpretează rolul meu mult mai bine decât o fac eu.”

Matt Caroll e unul dintre jurnaliștii de la „The Boston Globe” care au lucrat la investigațiile din 2002 privind cazurile de pedofilie și abuzurile sexuale mușamalizate de capii Bisericii Catolice din statul american Massachusetts.

În Spotlight, filmul făcut după acest caz care tocmai a câștigat cel mai important premiu Oscar, rolul lui Matt e interpretat de Brian d’Arcy James.

Ceilalți actori principali sunt Michael Keaton (care-l joacă pe Walter Robinson), Rachel McAdams (Sacha Pfeiffer), Mark Ruffalo (Michael Rezendes) și Liev Schreiber (Martin Baron).

De la ancheta care le-a adus premiul Pulitzer au trecut 14 ani. Walter Robinson are acum aproape 70 de ani. A părăsit „Boston Globe” în 2006, pentru a preda jurnalismul la Northeastern, dar a revenit anul trecut.

I-a regăsit în redacția cotidianului pe Sacha Pfeiffer și pe Michael Rezendes. Martin Baron a ajuns între timp manager editorial la „Washington Post”, în timp ce Matt Carroll a ieșit din presă și lucrează la MIT Media Lab.

Oscarul câștigat de Spotlight i-a readus pe jurnaliștii de la „Globe” în lumina reflectoarelor. O situație stranie pentru niște nostalgici ai ziarului pe hârtie.

Într-un fel, sfârșitul presei, așa cum o făceau ei, e consfințit de o paradă pe covorul roșu, într-un cor de ovații.

Robinson a formulat-o cel mai bine: „Multă lume spune că e un fel de odă adusă unei povești de dragoste mistuitoare, care a trecut și nu mai poate fi salvată niciodată. Un elogiu adus în fața unui cortegiu funerar care nu crede în reîncarnare.„

Sacha Pfeiffer și-a adus aminte de transformările presei din ultimul deceniu, de reporterii și departamentele sacrificate din cauza crizei. Echipa lor avea autonomie totală și luni întregi să documenteze un subiect – un lux pe care puține redacții și l-ar mai putea permite în prezent.

„Sunt vremuri atât de grele în industria print-ului, încât e cel mai potrivit moment pentru un film care celebrează jurnalismul”, avea să declare Sacha Pfeiffer după noaptea Oscarurilor.

*

Pe 6 ianuarie 2002, Walter Robinson privea de la volanul mașinii sale convoiul mașinilor de distribuție. Ziarul urma să ajungă pe tarabe.

Church allowed abuse by priest for years, acesta era titlul subiectului de deschidere.

Biserica a închis ochii ani de zile la abuzurile unui preot. Pentru comunitatea din Boston, era mult mai mult decât un subiect tabu. La începutul anchetei, publisherul ziarului îi avertizase echipa Spotlight că 53% dintre abonați sunt catolici.

Între timp, ei obținuseră dovezi suficiente. Aveau argumente de nezdruncinat pentru a pune sub semnul întrebării autoritatea unei instituții infailibile.

Descoperiseră că, timp de zece ani, Arhidieceza din Boston negociase în liniște condițiile renunțării la acuzațiile formulate împotriva a cel puțin 70 de preoți.

Un scurt trailer: Baron preia funcția de redactor-șef la „Boston Globe”. „Un outsider, primul editor din afara orașului, un evreu care urăște baseball-ul”. E caracterizarea din film la care Baron subscrie fără rezerve.

Venea din Florida, cu lecțiile făcute. Nu știa pe nimeni în Boston, dar un subiect insuficient exploatat la noul său ziar îi atrăsese atenția: un preot catolic, John Geoghan, era acuzat că abuzase nici mai mult, nici mai puțin decât 84 de copii.

Cu o zi înainte să-și intre în atribuții, a apărut o nouă știre legată de avocatul reclamanților. Acesta îl arăta cu degetul pe cardinalul Bernard F. Law, de la Arhiepiscopia Boston, pe motiv că știuse și acoperise comportamentul deviant al lui Geoghan.

Cum continuăm acest subiect?, a fost provocarea lansată de Martin Baron în deschiderea ședinței de sumar din prima sa zi de lucru la „Boston Globe”.

Și ancheta a fost încredințată echipei Spotlight.

Filmul reconstituie efortul ziariștilor de a trece peste tentația epuizării un caz particular, pentru a săpa în continuare și a demonstra vinovăția unui întreg sistem. Filmul se oprește în ziua publicării primului articol.

„Mi-ar fi plăcut să văd un film de patru ore care să fi surprins și ceea ce s-a întâmplat după publicarea primului articol. Dar cred că nu s-ar fi uitat nimeni la un astfel de film”, s-a amuzat Walter Robinson.

Peste 300 de victime i-au contactat pe jurnaliștii din echipa Spotlight în primele două săptămâni de la lansarea subiectului.

Vorbim doar despre oameni care aparțineau de Arhiepiscopia Boston. Povestea s-a dezvoltat, a crescut. Au urmat peste 600 de materiale, istorisiri care au reconstituit un tablou înfricoșător.

În cele din urmă, 271 de clerici au fost acuzați în mod public de abuzuri sexuale asupra copiilor din Arhidieceza Boston, conform datelor adunate de ziarul „Boston Globe”.

Preoți, pastori, capelani, diaconi și călugărițe, pe o listă a ororilor. Cardinalul Law a demisionat în 2012 și a fost mutat la Basilica di Santa Maria Maggiore din Roma.

„The New Yorker” a stat de vorbă cu o parte dintre jurnaliștii care încheiaseră la toți nasturii ancheta din 2002.

În film, Sacha Pfeiffer are o replică puternică într-o discuție cu un bărbat care-i povestește cum a fost molestat. „Joe, I think that language is going to be so important here” (Joe, cred că limbajul va fi foarte important în această poveste).

Ziarista e mulțumită că regizorul n-a ocolit acel moment.

„A fost mantra mea, pe tot parcursul anchetei. Molestat e mai mult decât un cuvânt format din 8 caractere. E generic, atât de steril. E ușor pentru oameni să spună – oh, a fost molestat, e îngrozitor. Am vrut ca oamenii să înțeleagă – iată cum s-a întâmplat și care e dimensiunea exactă a ororii. Pentru că, în funcție de ce informații am pus la dispoziția publicului, unii preoți au mers la închisoare. Și detaliile au făcut diferența”, a povestit Sacha Pfeiffer, interpretată în film Rachel McAdams.

Câteodată, detaliile au fost oferite chiar de către acuzați. Un interviu cu Robert Meffan, responsabil pentru noviciatul (ucenicia) unor fete de liceu care doreau să devină călugărițe, a șocat-o:

„Practic, le spunea că e trimisul lui Hristos pe pământ, și că realizau comuniunea cu Dumnezeu prin întâlnirile amoroase cu el. Spunea că voia să le arate că Hristos e uman și că ar trebui să fie iubit ca o ființă umană. Nu vă gândiți că e undeva acolo, doar spiritual. E uman, e fizic, așa le spunea.”

În discuția cu reporterul de la „The New Yorker”, ziariștii din echipa Spotlight au mărturisit în ce fel au fost afectați emoțional de anchetă.

„Spuneam adesea că ne simțeam ca niște consilieri pentru niște persoane aflate în suferință, deși nu aveam nicio pregătire pentru asta. Erau subiecte care trebuiau abordate cu răbdare și compasiune”, a mărturisit Pfeiffer.

„A fost dur”, a completat Rezendes, în timp ce Robinson și-a amintit că soția sa, asistent medical, spunea că toți ziariștii din echipa Spotlight au suferit de tulburări de stres post-traumatic.

Și Robinson a avut parte de un moment „special” în ancheta Spotlight – confesiunea unui om care fusese abuzat sexual de un preot în 1926. În ianuarie 2002, după publicarea primului articol, a sunat în redacție. Pentru o mărturisire, făcută la 87 de ani.

„A telefonat să-mi spună cum a fost abuzat când avea 12 ani și că toată viața lui a dus povara asta. Cum să trăiești așa ceva pentru trei sferturi de secol? Era unul dintre cei care credeau că sunt singuri, că numai lor li se întâmplase.”

Următoarea anchetă a celor de la Spotlight a vizat corupția în organizațiile caritabile. Pentru Rezendes a fost, într-un fel, o ușurare să stea adâncit în teancuri de documente.

„Îmi amintesc că stăteam la birou și citeam o declarație fiscală, fiind recunoscător că mă uitam la niște numere și că nu mai eram nevoit să ascult o altă poveste devastatoare despre cineva a cărui viață fusese distrusă de trădarea unui preot”, a spus Rezendes în reportajul din „The New Yorker”.

În film, un moment important e întâlnirea dintre Cardinalul Law și editorul-șef Martin Baron. Acțiunea se petrece într-o fază incipientă a anchetei.

Ziarul ceruse în instanță desecretizarea documentelor legate de cazul Geoghan. Pe finalul conversației, Law se îndreaptă spre raftul de cărți de unde extrage Catehismul Bisericii Catolice.

„Mi-a dat cartea și mi-a spus: acesta este crezul nostru! Cartea care apare în film e cartea pe care mi-a dat-o. S-au oferit să mi-o dea înapoi, dar am decis că n-am nevoie de ea.”

Law îl asigură de prietenia lui și îi spune că un oraș prosperă doar atunci când cele mai importante instituții colaborează. Baron e tranșant: „Pentru ca să funcționeze normal, un ziar trebuie să rămână independent”.