"Le-am spus că pot cere azil şi în Ungaria sau în România. Nu vor decât Germania"

Sirianul Mohamad Al Hamwi, student la Politehnica din Timișoara, s-a alăturat unui grup de sprijin pentru refugiaţii care ajung în Balcani şi care rămân blocați la graniţele Uniunii Europene. El a povestit pentru PressOne cum a fost întâlnirea cu conaţionalii săi care erau campați la Horgoš, punct de trecere a frontierei  între Serbia şi Ungaria.

Mohamad Al Hamwi e student în anul III la Facultatea de Electronică și Telecomunicații. Provine dintr-o familie mixtă, româno-siriană. Şi tatăl său, medic în Damasc, şi-a făcut studiile universitare în România:

„Tatăl meu a venit aici în 1979, la Medicină. El mereu îmi zicea că termin bacalaureatul în Siria şi mă trimite să fac facultatea în România. Că, până la urmă, iau diplomă de la o universitate aflată într-o ţară europeană care e mai bună decât cea din Siria. El, care a terminat tot în România, are mai multe beneficii decât colegi de-ai lui care au făcut universitatea în Siria. Are şi un salariu mai mare. De asta a preferat ca şi eu să fac facultatea aici.”

Acum, familia lui e împărţită. În timp ce tatăl se află în continuare în Siria, unde munceşte ca medic, mama i s-a întors în ţară. Tatăl său a ales să rămână la Damasc pentru a-şi îngriji mama, care „e bătrânică și nu se poate deplasa”.

Pe 15 septembrie, Mohamad a primit un telefon. Era actorul Victor Dragoș, unul din organizatorii expediţiei de la Horgoš. „M-a întrebat dacă nu vreau să merg cu ei, știind că vorbesc arabă. Și i-am zis că da, cum să nu”.

În lipsa unei reacţii organizate a statelor de la graniţa spaţiului Schengen, timişorenii și-au coordonat acţiunea umanitară prin intermediul unui grup de Facebook, Refugees Welcome – Romania. Ajutoarele şi donaţiile au venit din toată țara. Din Bucureşti, Arad, Oradea, Suceava şi Cluj au fost trimiși bani pentru alimente şi apă. Din Iaşi, celebrul accelerat Foamea a adus câţiva saci cu haine şi pelerine noi de ploaie.

Microbuzul roşu aparţinând unui britanic stabilit în Timişoara a plecat către Horgoš miercuri, 16 septembrie, pe la prânz. Prima încercare de a trece graniţa la sârbi a eşuat, căci poliţia de frontieră a solicitat acte sanitare pentru micul convoi umanitar format din… două maşini.

„Nu ne-au lăsat. Atunci ne-am întors prin Jimbolia. Şi acolo am declarat că ne ducem să facem un film documentar şi că avem cu noi şi câteva ajutoare. Şi atunci ne-au lăsat. Dar asta ne-a întârziat. Am ajuns abia pe la 8 seara”, povesteşte Mohamad.

La Horgoş, mulţimea abia începea să se calmeze după incidentele violente cu poliţia ungară. Voluntarii plecaţi din România s-au lovit de o dilemă: cum să împartă ajutoarele fără să rişte, din nou, să provoace agitație printre refugiați? Un ajutor nesperat a venit din partea unor activişti spanioli dislocaţi în zonă şi care, în mod cu totul excepţional, lucrau de câţiva ani în Oradea şi vorbeau româneşte.

În cortul lor, tinerii timişoreni au descărcat tot ceea ce au adus cu ei, conserve de carne de vită, haine şi plapume, fructe cumpărate din Timișoara, plus apă și pâine made in Serbia. Acolo, stând la coadă, oamenii au venit pe rând şi au ales ce aveau nevoie.

Ce l-a impresionat pe tânărul student sirian a fost cât de puţin informaţi erau cei mai mulți dintre refugiaţii cu care a discutat. Ce îi interesa, mai ales, era dacă drama lor e conştientizată de oameni, dacă „se dă la televizor” ceea ce se întâmplă la graniţele UE şi dacă statele fac ceva ca să îi ajute.

„Le-am spus că pot să ceară azil şi în Ungaria, şi în Croaţia, şi în România, nu trebuie neapărat în Germania. Dar ei vor doar acolo. Spun că oamenii îi aşteaptă şi că va fi o viaţă mai bună. Asta zic. Eu am încercat să le explic că, dacă sunt într-o ţară din UE, nu e nimic schimbat, dar au zis că ajutoarele de stat sunt mai mari în Germania. Şi nu vor altundeva”.

Am vorbit şi cu cel care a pus în mişcare întreaga deplasare umanitară. Victor Dragoş spune că l-a impresionat senzaţia de „părăsire” a sutelor de oameni.

„La vreo 10 kilometri de graniţă, într-un sat era un câmp organizat de autorităţile sârbe, cu paturi, duşuri şi internet. Era deschis, oricine putea intra sau ieşi la orice oră, dar mulţi refugiaţi erau temători să nu fie înregistraţi şi să nu mai poată, pe urmă, pleca”, spune el.

Dincolo de imaginile televizate care surprind disperarea refugiaţilor, Victor povesteşte că în tabăra improvizată de pe graniţă erau toate felurile de oameni, obosiţi şi tensionați.

„Foarte mulți oameni se aşteaptă să îi vadă oropsiţi şi săraci, dar mulţi dintre ei nu sunt aşa. Unii poate aveau mai mulţi bani decât noi, care am mers să îi ajutăm. Mulţi aveau super echipament, rucsaci şi bocanci”, explică tânărul.

În Timişoara, tinerii continuă să strângă donaţii cu gândul că, în viitorul apropiat, şi în România vor începe să vină refugiaţi. Cei care vor să contribuie o pot face ducând obiecte sau alimente la cafeneaua Ambasada sau la bistro-ul Reciproc.