Interviu Șuie Paparude: „Muzica, în România, este oglinda extrem de fidelă a societății în care trăim”

Șuie Paparude este una dintre cele mai longevive trupe din peisajul muzical contemporan. În urmă cu peste 30 de ani (în 1993), Mihai (Michi) Câmpineanu și Mihai (Dobrică) Dobre au adus stilul alternative-new-wave în România, au experimentat cu genul electronic și continuă să facă asta până azi. 

Nu prea dau interviuri, nici nu fac compromisuri muzicale adaptate vremurilor, dar au concerte sold-out și rămân relevanți în ochii publicului, format atât din cei care au crescut odată cu ei, cât și din noua generație. „Obiectivul nostru a fost și este să exprimăm ceea ce simțim prin muzică și întotdeauna când vedem la concerte că muzica noastră este primită bine, ni se pare și acum miraculos”, spun artiștii. 

Formația a debutat în 1995 cu piesa „La mare”, iar în 1997, odată cu clipul melodiei „Iarba Verde de Acasă”, regizat de Tudor Giurgiu, artiștii au ajuns la inimile publicului. Ani mai târziu, în 2006, au deschis concertul Depeche Mode de la București, în fața a 40.000 de spectatori, iar în 2010 au fost prima trupă românească ce a oferit publicului gratuit un album, „E suflet în aparat”.

În 2013, Michi s-a prăbușit, în urma unui infarct, pe scena unui club din Timișoara, iar după o comă indusă și două operații pe cord, a revenit pe scenă, lângă oameni. În 2020, Șuie au lansat „Noul Album” și trupa continuă să evolueze și să meargă înainte. 

Adevărul este că trebuie să simți pe pielea ta un concert Șuie ca să înțelegi cum e. Să aplauzi cu mâinile în aer și să te bucuri de energia pozitivă pe care formația reușește să o transmită oamenilor.

În jurul lor se formează, timp de câteva ore, o comunitate pentru care nu mai există nimic altceva decât muzica. La fel ca în versurile celebre ale melodiei „Pentru inimi”: „Pentru că sunetul ajunge, din difuzoare până-n sânge/ Pentru că inima ta moare, atunci când sunetul dispare.”

În prezent, Șuie înseamnă Michi, Dobrică și Cezar Stănciulescu (Junkyard), iar împreună au acceptat provocarea Red Bull SoundClash 2024 și vor lua parte la o „bătălie” muzicală, pe 23 mai, la Romexpo, împotriva lui Connect-R. 

Am stat de vorbă cu Michi despre cum s-a schimbat Șuie de-a lungul anilor, despre noua generație de ascultători, despre rolul muzicii în societatea din România și responsabilitatea față de public, dar și despre viitorul muzicii electronice.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

„Sinceritatea în muzică este cheia longevității carierei noastre”

Sunteți una dintre cele mai longevive trupe din peisajul muzical românesc – care ar fi cele mai importante lecții pe care le-ați învățat în toți acești ani?

Muzica este o activitate care necesită talent. Cu asta te naști, așa că nu e neapărat meritul tău. Pe lângă talent, la fel de importante sunt seriozitatea, cuvântul, sinceritatea. Altfel, îți irosești talentul cu oamenii greșiți. Lecția pe care am învățat-o este să nu pierdem timpul prețios din viețile noastre înconjurați de oameni care nu împărtășesc aceste valori, pentru că pe noi ne trag înapoi neserioșii, nu pe ei.

Cum priviți publicul și evoluția lui de-a lungul anilor – ați reușit să rămâneți alături de fanii de la început, care au crescut odată cu voi, sau ați ajuns și la publicul tânăr?

Publicul a evoluat enorm de-a lungul anilor, are acces la informație pe telefoane, ascultă, vede, emite păreri în timp real, și (te) judecă pe baza a ceea ce faci. Noi am făcut și facem muzică. O muzică sinceră, venită din suflet. Sinceritatea asta în muzică este cheia longevității carierei noastre. Publicul simte asta și ne bucurăm enorm că am reușit să rezistăm fără să facem compromisuri în această lume artistică. 

Am constatat cu mare plăcere, și un pic de surprindere (pentru că încă suntem surprinși că o piesă de-a noastră este plăcută și ascultată), că oameni mult mai tineri decât noi ne percep ca modele de urmat. Și că un instrumental pe care l-am făcut poate fi apreciat de producători mult mult mai tineri decât mine și că sunt curioși de modul de lucru pe care îl am. 

Pe lângă faptul că mă simt onorat, mă simt și cumva dator să încerc să dau mai departe din ce am învățat făcând din pasiune și timp enorm alocat muzicii. De aceea am și predat câțiva ani, până-n pandemie, cursuri de EMP (Electronic Music Production) la SAE, o școală de muzică din București. Atunci când fac o piesă, iar băieții fac versuri și venim cu idei, nu ne propunem în mod special să placă cuiva. Este important să ne placă nouă și apoi sunt toate șansele ca piesa aceea să trăiască și în concerte, și pe platformele muzicale, un timp îndelungat.

Și apoi, tinerii au simțul lor și își dau seama imediat când ceva nu e sincer și când vrei să pari altceva decât ești. Respect.

„Dacă nu-ți place ce faci, atunci percepi că pierzi timpul, nu că-l câștigi”

Dar stilul vostru cum a evoluat de-a lungul timpului? Ce v-a împins mereu către schimbare?

Noi ne schimbăm în primul rând ca oameni și odată cu asta, ne place să credem că fără să ne pierdem stilul propriu trupei noastre, evoluăm și noi în pas cu vremurile. Scena, totul se schimbă rapid, trenduri vin, stau puțin și se duc, unele mai lent, altele de pe o zi pe alta.

Noi am prins foarte multe valuri de genul ăsta, dar am navigat și navigăm pe această mare agitată fără să ne pierdem busola. Dar acest lucru se face cu foarte multă muncă, dedicare, timp și plăcere de a munci. Dacă nu-ți place ce faci, atunci percepi că pierzi timpul, nu că-l câștigi.

Stilurile pentru noi au fost, sunt și vor fi evident o inspirație, dar ca producător al muzicii Șuie, dacă un stil nou apărut îmi place și simt că mi-ar plăcea să fac o piesă cu influențe din acel stil, atunci fac. Dar adaptând acel stil felului meu de a face piesele și felului vocalilor de a cânta. Adică mai simplu spus, să sune a Șuie.

Cum vedeți afinitatea Gen Z față de muzica electronică?

Este important ca toată muzica, inclusiv cea clasică, să fie ascultată de cât mai multă lume, muzica fiind unul dintre cele mai frumoase lucruri făcute de om pe planeta asta. E păcat să te restrângi voluntar la ascultarea exclusivă a unui stil de muzică.

De aceea este super ok ca, pe lângă muzica electronică pe care o iubim cu toții, să ne lărgim aria de preferințe si spre lucruri un pic mai timeless, care nu pleacă odată cu trecerea timpului.

Muzica electronică îți permite să combini stiluri de muzică și influențe diferite care au un rezultat original și interesant pentru public. Acest lucru vine ca o mănușă pe modul de gândire al acestei generații.

Apropo de asta, cum ați observat schimbările în mentalitatea și comportamentul tinerilor din România în ultimii ani și cum credeți că acestea se reflectă în muzica pe care o ascultă?

Muzica încă este (și e foarte bine că e așa) un mod de a-ți arăta public personalitatea pentru cei din jur. Și noi ne strângeam, predominant, în funcție de preferințele muzicale, iar discuțiile erau de multe ori legate de muzică. Și ei fac acum la fel, cu singura diferență că pe lângă interacțiunea din lumea reală, a apărut și cea de pe rețelele sociale.

Care sunt momentele sau experiențele din viața voastră personală care au influențat cel mai mult muzica pe care o creați?

Pentru mine – Mihai Câmpineanu – Michi – cel care face muzică de vreo 30 de ani în trupă – momentul cel mai important a fost apariția pianinei în casă, pe la vârsta de 5 ani. Apoi școala de muzică clasică Iosif Sava. Plus colecția enormă de viniluri si benzi de magnetofon din casa părintească.

Iar momentele din viața personală se oglindesc extrem de sincer în piesele care ies atât in muzică, cât și în versuri. De exemplu, un instrumental vesel ca „Cea mai bună zi” nu-i poate inspira pe colegii mei să scrie versuri triste. Apoi cele legate de iubire, pericol, de viață și de moarte, de trădare, toate se regăsesc câteodată mai explicit, câteodată mai criptat în muzică și în versuri. Cu speranța că cei care ascultă piesele astea găsesc în ele ceva frumos care să-i bucure, să-i aline, să le dea speranță pentru ziua de mâine.

„Muzica, alături de celelalte arte, este esențială în progresul unei societăți”

Poate fi muzica un instrument de transformare a realității sociale și culturale?

Muzica, prin stilurile muzicale care exprimă la un moment dat evoluția unei societăți, este un vector care dinamizează profund schimbările dintr-o societate. Muzica, alături de celelalte arte, este esențială în progresul unei societăți. Ea coagulează foarte bine intențiile de progres ale tinerilor în mod special, pentru că așa e normal.

Vă asumați și un astfel de rol, simțiți că aveți vreo responsabilitate față de public?

Responsabilitatea este în primul rând față de noi, prin munca depusă, ca să putem atinge standardele pe care ni le-am fixat. Apoi, muzica rezultată din această muncă de creație are deja viața ei aproape autonomă, pentru că, fiind un lucru sincer, efectele pe care le are pentru public sunt câteodată și pentru noi, repet, o surpriză plăcută. Atunci când vedem că influențăm în bine viața ascultătorilor, atunci există sentimentul unei realizări imense.

Cum vedeți industria muzicală din prezent din România? Care sunt părțile bune, dar și cele negative?

Industria muzicală din România este o oglindă fidelă a României în ansamblul ei. Ce e bun și ce e rău în noi se regăsește fidel în toate domeniile de activitate, inclusiv, sau mai ales, în domeniul artistic. Noi, individual, suntem de vină fiecare pentru cele ce se întâmplă bine, dar și rău în egală măsură.

Pentru că e foarte ușor, mai ales acum, în epoca internetului, să te erijezi în judecătorul suprem.

Muzica în România este oglinda extrem de fidelă a societății în care trăim.

Credeți că pentru un artist la început de drum e mai ușor sau mai greu să facă muzică acum și să se facă cunoscut?

Este pe de-o parte mai ușor dacă vorbim din punct de vedere al promovării, dar și mai greu, pentru că este foarte foarte multă informație de tot felul, inclusiv muzicală online, și este greu să răzbești prin noise-ul ăsta informațional, ca artist nou apărut.

E greu și pentru noi. Trebuie să fii încăpățânat, să nu renunți niciodată. Să muncești enorm cu plăcere, fără să ai sentimentul că pierzi timpul. Să simți nu că pierzi timpul, ci că este cel mai frumos moment posibil pentru un creator de muzică – nașterea unei piese.

Care sunt valorile de bază ale trupei Șuie Paparude și cum se reflectă ele în muzica și mesajele voastre?

Cuvânt, sinceritate, seriozitate. Publicul este singurul care poate spune cum se reflectă ele în muzica și versurile noastre.

„Am continuat și continuăm până când publicul ne va spune «gata»”

Cum ați gestionat relațiile interne în trupă și cum ați reușit să mențineți coeziunea și colaborarea pe termen lung?

Întotdeauna cu o strângere de mână, cu privitul direct în ochi, cu repartizarea naturală a rolurilor în trupă, judecătorul fiind absolut întotdeauna publicul. Publicul de la concerte. Aceste roluri s-au repartizat natural, bazat numai pe calitățile și defectele fiecărui membru în parte și al impactului concret în procesul de creație a muzicii. Având această structură foarte bine stabilită de viața creativă concretă a trupei, fricțiunile sunt neglijabile, pentru că nu au obiect. De aici vin și cei 32 de ani de existență ai formației Șuie Paparude.

Cât de des apar momentele de „nu mai vreau să fac asta, nu mai pot, am obosit” în viața voastră? Vă confruntați cu ele, cum vă mențineți motivați?

Ne-am confruntat cu situații extreme, în urma cărora condițiile ulterioare acestor momente ar fi dus la concluzia că ar fi mai bine să nu mai facem această activitate. Dar, dimpotrivă, am continuat și continuăm până când publicul ne va spune „gata”.

Apropo de asta, vă simțiți vreodată presați să scoateți ceva nou, să rămâneți relevanți, cum gestionați toate aceste stări?

Când fac muzică, nu mă gândesc niciodată să fiu relevant. Nu ăsta e motivul pentru care facem o piesă. Ne gândim să ne placă nouă și dacă ne place nouă, atunci e posibil să mai fie cineva care să rezoneze cu noi, la sunetele astea, la versurile astea. De pe vremea Studio Martin, făceam piesele având în fața mea între monitoare publicul din Martin. Pentru el, pentru senzația pe care o aveam toți atunci, eram o familie. Mare. O familie unită de muzică. Am devenit relevanți natural. La fel de natural muncim să rămânem relevanți prin muzica noastră și acum.

„Cât vor exista oameni, atunci va exista și muzica”

Cum vedeți viitorul muzicii electronice și al culturii underground în contextul actual al globalizării și al schimbărilor sociale și tehnologice?

Viitorul muzicii în general este foarte sigur. Cât vor exista oameni, atunci va exista și muzica. Viteza cu care informația circulă este cea care determină scurtarea ciclurilor în care un curent muzical domină, precum și diluarea lui ca personalitate muzicală, din cauză că se combină foarte multe stiluri simultan, ceea ce este foarte bine, numai că încet – încet (ca să fac o glumă) infinitul devine finit. 

Ceva nemaiauzit, de impactul apariției stilurilor majore, un alt stil major, nu a apărut de multă-multă vreme. Aici este într-un fel și vina underground-ului, pentru că de aici ar trebui să apară lucruri care să fie noi și fresh, care să nu aibă legătură cu nimic din ceea ce s-a făcut înainte. Ceva de dimensiunea apariției rock-ului, de exemplu. Sau hip-hopului. Sau muzicii exclusiv electronice. Speranța însă există, pentru că omul este foarte creativ și va duce muzica spre alte și alte stiluri, sunt convins de asta.

Cum credeți că muzica și cultura pot contribui la schimbarea din societatea românească?

Muzica a fost, este și va fi, alături de celelalte arte, unul dintre motoarele schimbării. Prin muzică se pot prezenta toate lucrurile negative și se poate îndemna la acțiune societatea civilă, mai puține vorbe nesfârșite și mai multă acțiune. Și mă gândesc aici la John Lennon – „Imagine”, Pink Floyd – „The Wall” și lista poate continua. O cultură pasivă, ruptă de realitate și ancorată într-un manierism pasiv, poate fi o piatră legată de piciorul unui popor.

Noi suntem o picătură în oceanul muzical mondial. Noi facem muzică, muncim onest și am ajuns deja la peste 30 de ani de activitate. Atunci când vedem că aducem un strop de fericire publicului și că putem reprezenta un model de urmat pentru cei mai tineri decât noi, atunci suntem fericiți.

Care sunt principalele lucruri care vă nemulțumesc la țara noastră și la mentalitatea românilor?

Noi avem un nume românesc – Șuie Paparude – apărut la începutul anilor `90 atunci, când trend-ul era clar spre adoptarea limbii engleze în tot. Și de atunci până acum, toate piesele noastre sunt în limba română, au versuri în limba română, titluri în limba română. Și cred că asta spune tot despre noi. Încercăm și noi prin ceea ce facem să schimbăm lucrurile în bine.

„Să fie pace. Asta doresc României. Pace”

Ce speranțe aveți de la România și de ce nu ați plecat din ea până acum?

Nu am plecat pentru că aici este acasă. Simplu. Speranțele, în primul rând acum, sunt cele legate de pace. Să fie pace. Asta doresc României. Pace.

Apropo de asta, de ce ați ales provocarea de la Red Bull SoundClash?

Am pornit de la muzică în acceptarea ei. Ni s-a părut foarte provocatoare din punct de vedere muzical. Și avem și o concluzie, muzica va câștiga. Pentru că am pregătit ceva ce nu am mai făcut până acum din punct de vedere stilistic. Am adoptat alte metode de lucru, am folosit și alte instrumente, fără să afectăm identitatea sonoră a formației noastre, Șuie rămâne Șuie. Am muncit și muncim mult și sper să vă placă ce o să auziți.

Veți asculta piese Șuie interpretate în stiluri diferite, una dintre ele chiar acustic. Șuie, o formație exclusiv de muzică electronică, cântă acustic. Eu zic că e ceva de văzut.

V-ați gândit și la o colaborare cu Connect-R pentru o piesă?

Never say never. Atâta vreme cât din punct de vedere muzical ești deschis, totul e posibil. 

Ce urmează pentru voi în plan muzical?

Concerte, un videoclip la o piesa nouă, apoi album nou.