INTERVIU. Cristian Diaconescu: N-am intrat în Schengen din cauza anului 2012

Uniunea Europeană nu își va îndrepta fața către Rusia, în ciuda declarațiilor președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, consideră fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

În urmă cu două săptămâni, el i-a adresat lui Juncker o scrisoare deschisă, care a devenit faimoasă în mediul online din România (Textul, aici).

Diplomat de carieră, fost vicepreședinte al Senatului și consilier prezidențial, Cristian Diaconescu (56 de ani) vorbește, într-un interviu acordat PressOne, despre dinamica relațiilor dintre UE și Federația Rusă, despre opțiunile și obligațiile Europei în criza refugiaților, dar și despre arestarea fostului premier moldovean Vlad Filat.

Diaconescu povestește cum s-a angajat România, încă din 2004, să înceapă lupta anticorupție, care avea să fie tergiversată vreme de 10 ani, și explică în ce împrejurări a ratat România aderarea la Spațiul Schengen.

Identitatea Europei a fost pusă la încercare începând cu 2008

– În scrisoarea pe care i-ați adresat-o președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, spuneți că, dacă dorește să reseteze relațiile UE-Rusia, să excludă România din ecuație. Ce efect diplomatic are o asemenea scrisoare la acel nivel?

– În primul rând, ajunge la destinatar. Pe de o parte, pentru că am trimis direct o astfel de scrisoare și, pe de altă parte, pentru că misiunea Uniunii Europene de la București cu siguranță va informa. Ceea ce m-a interesat în egală măsură a fost să încerc să înțeleg cât împărtășesc românii un astfel de punct de vedere. Deși a făcut-o într-un mod greșit, domnul Juncker a pus în discuție o temă extrem de sensibilă, care circulă în cancelarii. Nu este doar o improvizație.

– Deci, ar avea susținere.

– Exact. Este o temă pusă în dezbatere. M-a bucurat foarte mult să văd că poziția lui este contrazisă de majoritatea românilor. M-a bucurat că românii sunt atenți la așa ceva și că înțeleg un astfel de gest foarte serios, când ne gândim la garanțiile de securitate pe care le are România, în special din zona americană.

– În aceeași scrisoare, îi reproșați indirect lui Juncker că nu și-a folosit autoritatea pentru a înlătura opoziția Franței și Germaniei în chestiunea intrării României în Schengen. Cât de „dependent” este președintele CE de liderii celor două țări?

– Trebuie să înțelegeți că, din mecanismul de decizie la nivelul UE, Franța și Germania dețin în mod natural, informal, o parte extrem de serioasă. Sigur, nu sunt singuri, dar ei dau tonul. Ei dau trendul. Din acest punct de vedere, este extrem de important să înțelegem dacă domnul Juncker exprimă și poziția acestor state. Mi s-a părut, dintr-un dialog – sigur, în mediul informal –, că Juncker a atins subiectul, dar nu a avansat într-un dialog structurat cu aceste două state.

– La urma urmei, mai există Schengen?

– Astăzi, opțiunea majoritară la nivel european este înlocuirea vechiului Acord Schengen, așa cum a funcționat, cu un nou Acord. Acest proiect va trebui făcut pentru întărirea unității europene, nu pentru acreditarea Europei ca formată din mai multe entități. Lucrurile trebuie tratate cu foarte mare atenție și, mai ales, în timp real.

– În criza refugiaților, am văzut neconcordanțe între votul europarlamentarilor români privind cotele de imigranți și poziția președintelui Klaus Iohannis. Cum ar trebui să se desfășoare o acțiune concertată la nivel extern?

– În ce privește acțiunea externă la nivel european, a lipsit unitatea. A lipsit solidaritatea. Practic, statele europene au părut luate prin surprindere. Au luat în iunie o serie de decizii în ceea ce privește principiul relocării, dar referindu-se la o cifră a refugiaților mult mai mică decât cea cu care ne confruntăm astăzi.

Evident, valul uriaș cu care ne confruntăm schimbă datele problemei. Apoi, statele UE nu au mai părut înclinate spre renegocierea și explicarea acestei situații, păstrarea unui interes clar în ce privește specificitățile fiecărui stat european.

De ce spun asta? Sunt state europene cu mult mai mare experiență în a conviețui cultural și social cu persoane venite din alte zone geografice, cu alte moduri de exprimare identitar-culturală. Statele mai noi, așa cum s-a văzut, nu au această experiență. Din acest motiv, trebuie avute în vedere și aceste specificități când iei o decizie de impunere la nivel european.

Franța a avut sistematic în Guvern câte un reprezentant al comunității musulmane, cetățean francez. În Germania sunt mai multe structuri educație și religioase dedicate acestor comunități. Societățile sunt obișnuite cu prezența lor și cu sistemul lor de valori. Alte state nu sunt.

Cum spuneam, o decizie forțată, luată fără o anume pregătire și preocupare în legătură cu detaliile naționale, a fost și este eronată. Nu este o chestiune de ambiție politică, pur și simplu este o problemă de operaționalizare.

– Unde a greșit România?

– În orice caz, România nu ar fi trebuit să ajungă la sfârșitul zilei, cum se spune, cu o decizie prin care acceptă relocarea unei cote superioare numeric celei pe care o afirmase la un moment dat și, în același timp, să se situeze alături de statele Grupului de la Vișegrad, fără Polonia (Din Grupul de la Vișegrad fac parte Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria. Ultimele trei au votat împotriva cotelor obligatorii de refugiați – n.r.). Acest gen de rezultat arată cel puțin lipsă de profesionalism pe parcursul luării deciziilor.

– Criza refugiaților, dincolo de problemele concrete, ar putea avea și un efect pozitiv: o dezbatere despre identitatea Europei. Ce șanse dați unei asemenea evoluții?

– Identitatea Europei este o temă care trebuie discutată cât mai devreme, pentru că acest concept a fost pus la încercare începând cu 2008, cu agresiunea Federației Ruse față de Georgia, când statele UE au dovedit inconsecvență și ezitare. Acest lucru s-a repetat în criza Greciei, în criza ucraineană și, iată, astăzi, în criza refugiaților. Deci, o suită de neîmpliniri care sunt preocupante, pentru că transmit un semnal către neprieteni – și anume, că Europa nu are capacitatea de a acționa unitar în situații de criză.

– Poate exista solidaritatea Europei în absența creștinismului?

– Nu trebuie să lipsească niciun fel de dezbatere. Ceea ce, din păcate, astăzi se întâmplă. Criza de spiritualitate, criza etnică, culturală, religioasă nu pot lipsi din dezbatere.

Anticorupția: 10 ani de la reguli la implementare

– Ați negociat, la începutul anilor 2000, semnarea Tratatului politic de bază între România și Federația Rusă. Cum se repercutează un asemenea Tratat în societate, concret?

– Tratatul a fost semnat în 2003. Îmi amintesc că era destul de simplu să negociem, adică să punem în prevederile Tratatului elemente privind negocierea prezentului, a viitorului. Cel mai complicat a fost să punem elemente privind negocierea trecutului: înțelegerea legată de Tezaur, de Pactul Ribbentrop-Molotov, astfel de aspecte.

Pe acest palier își arătau semnele clișeele din societate, resentimentele provenite dintr-o educație chiar greșită. Era foarte dificil în a găsi la masa negocierii acele formule care să respecte interesele fiecăreia dintre părți.

Federația Rusă, la fel ca alte mari puteri, negociază încercând să stabilească cu statul cu care se află la masă un raport oarecum asemănător cu cel stabilit cu alte state pe care le consideră de mărimi și importanță comparabilă.

A fost o negociere interesantă, sunt foarte profesioniști, sunt experți în negocierea semnificațiilor. Pe de altă parte, în momentul în care delegația Federației Ruse primea mandat politic… Au existat deschideri, totuși, și din partea lor. Aproape neașteptate!

– De exemplu?

– Una dintre ele a fost de a elimina solicitarea constantă ca toate statele candidate la NATO să se consulte în prealabil cu Federația Rusă. Au acceptat. Sigur, e un element de bun simț, dar asta e situația…

Au acceptat o variantă de egalitate de tratament între noi și Federația Rusă. V-am dat un exemplu arătând că, până la urmă, decizia politică este cea care guvernează astfel de negocieri și, în oarecare măsură, contează tehnicalitatea, capacitatea delegațiilor de a genera texte care să îndeplinească așteptările tuturor.

– În 2004, ca ministru al Justiției, ați avut misiunea de a negocia și închide capitolul Justiție și Afaceri Interne din cadrul procesului de aderare la UE. Cum evaluați acum procesul anticorupție?

– În 2004, așteptarea din partea partenerilor era să se fi întâmplat atunci ceea ce se întâmplă abia astăzi. Practic, în acel moment am asigurat cadrul legal și cadrul instituțional și am transmis promisiunile că, pe baza acestor două elemente, procesul de luptă împotriva corupției va deveni efectiv. A fost nevoie să treacă 10 ani de la stabilirea regulilor până la implementare.

– De ce atât de mult timp?

– E o chestiune de cultură, și în rândul celor din sistemul judiciar, dar și în rândul politicienilor. A fost nevoie și de o formă de conștientizare populară, la nivelul societății, pentru a se crea presiunea necesară în așa fel încât instituțiile să iasă din pasivitate.

Vom vedea ce va urma, dar vă spun: din cele trei elemente esențiale, instituții, cadru legal, implementare, atunci am reușit două dintre ele. Evident, pe baza unei încrederi politice, capitolul s-a închis.

“România e percepută ca un sistem democratic fragil”

– Ce vine în locul clasei politice trimise după gratii de către DNA?

– Nu cred că e vorba despre o întreagă clasă politică, ar fi dramatic. Aici depinde de partidele politice, nu există o aplicabilitate națională a argumentului „Să așteptăm ca partidele să se reformeze și să aducă oameni noi!” Cine sunt acești oameni noi?

Vedem mulți oameni intrați mai recent în politică care au dezamăgit în egală măsură. Este vorba despre o voință politică care nu se dobândește peste noapte și, mai ales, nu se realizează pe măsură.

– Ați fost șef al Cancelariei Prezidențiale în cursul celui de-al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu. În iulie 2012, când Traian Băsescu era suspendat, a susținut că ar fi avut o înțelegere cu reprezentanții Comisiei Europene pentru eliminarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) din luna iunie a anului 2014. Puteți confirma asta?

– Da, a existat această variantă. Mai mult, a existat varianta încă din aprilie, când ni se confirma intrarea în Schengen.

– De ce a picat?

– Din cauza dezvoltărilor din România, această înțelegere a căzut. Nu în ce privește politicianul Traian Băsescu, ci în ceea ce privește modul în care politica a atacat instituțiile statului, mai ales modul în care au fost atacate, în 2012, Curtea Constituțională și Avocatul Poporului.

România este percepută, din păcate, drept un sistem democratic și intituțional încă fragil. Gestul brutal din 2012, făcut în câteva zile de vectorul politic, a accentat această instabilitate.

Înțelegerea s-a bazat pe următoarea variantă: mecanismul în sine, de evaluare sistematică a sistemului judiciar, să rămână, numai că cea mai mare parte a acestei evaluări să se facă de către noi. Deci, ne autoevaluam, evident, și informam Comisia Europeană în legătură cu concluziile, eliminând practic evaluarea din străinătate.

– Ar fi făcut vreo diferență trecerea de la evaluarea partenerilor externi la autoevaluare?

– Situația e relativ clară în ce privește funcționarea statului de drept și a instituțiilor. Ar fi făcut o mare diferență în ce privește lectura politică pe care diverse state o dau, în diverse momente – unul mai inadecvat ca altul -, pentru interesele României.

“Președintele mi se pare evaziv”

– L-ați cunoscut pe fostul premier moldovean Vlad Filat. V-a mirat arestarea lui?

– Nu îmi este clar dacă la Chișinău are loc un proces de luptă anticorupție sau o reglare de conturi. Vlad Filat și Vlad Plahotniuc au fost considerați principalii lideri ai Republicii Moldova, iar premierii care s-au succedat erau, de fapt, intermediari ai celor doi. S-a purtat o luptă destul de la vedere. Dacă este vorba doar despre o reglare de conturi, Republica Moldova are probleme.

– Cine conduce Republica Moldova, de fapt?

– Alianța pentru Integrare Europeană… Deci, trebuie să vă gândiți că aceste partide de la Chișinău au dus Republica Moldova, în Parteneriatul Estic, pe primul loc. Depășind Ucraina, depășind Georgia și alte trei state din cele șase. Au avut rezultate, au reușit să determine un proces pro-vestic.

Problema e că pe această coaliție s-a suprapus cuvântul corupție. Așa cum s-a întâmplat și în România, din acel moment credibilitatea partidelor a devenit foarte redusă în exteriorul, dar și în interiorul țării, ceea ce dă senzația unei conduceri oculte a Republicii Moldova, în afara regulilor instituțional-democratice: oameni puternici, foarte bogați, care își folosesc influența.

Mi-e greu să vă spun cine conduce Republica Moldova, dar aș avea dificultăți egale în a vă spune că țara este condusă în condiții democratice.

*

– Cum apreciați primul an al președintelui Iohannis?

– România are încă nevoie să se afirme în zona europeană, în zona euroatlantică, mai are o serie de probleme pe care trebuie să le rezolve în plan internațional și o serie de calități pe care trebuie să le promoveze. Din acest punct de vedere, președintele trebuie să fie mult mai activ: pe de o parte, să răspundă întrebărilor importante pentru perspectivele noastre, iar pe de altă parte, să maximizeze capacitățile noastre.

Nu e vorba despre orgolii, mândrie, este vorba despre faptul că, odată ce ai un loc pe care l-ai câștigat, trebuie să-l potențezi. Altfel, situația se schimbă și e posibil ca, din cauza altor jocuri de interese, capacitatea de afirmare să devină inoperantă.

– Pe ce teme ar fi putut Iohannis să insiste mai mult?

– De exemplu, ar trebui ca situația românilor pe piața muncii să reprezinte o temă de foarte mare importanță pe agenda oricărui dialog bilateral. Se discută despre drepturile și libertățile a peste 3 milioane de români, avem de partea noastră tot cadrul legal al UE și avem împotriva noastră câteva partide extremiste care doar performează retoric, dar nimic mai mult.

Deci, toate condițiile sunt pentru a pune în piciorul în prag. Am ales o temă care ne privește pe toți, care are în spate legalitatea europeană, dar căreia îi lipsește mai ales un demers insistent din punct de vedere politic.

Sunt și alte probleme, dar poate mai greu de concretizat în timp scurt. Din acest punct de vedere, poziționarea României trebuie lucrată. Și este responsabilitatea lui constituțională. Mi se pare un pic evaziv.

Există o premisă de la care se pleacă de multe ori, și anume că, fiindcă suntem parteneri strategici ai SUA, membri NATO și ai UE, restul pleacă de la sine. Că sunt teme care se vor rezolva automat. Nu este așa. Jocul de interese, chiar între parteneri, nu e totdeauna ofertant pentru fiecare stat.

– Vă rog să evaluați episodul „Mihalache la Belgrad” din perspectivă diplomatică.

– Nu am niciun fel de evaluare. Am văzut evaluările opiniei publice. Cum să vă spun? Cred un lucru: în primul rând, trebuie să ai grijă ca astfel de incidente să nu se întâmple în condițiile în care reprezinți țara la cel mai înalt nivel.

Nu va exista posibilitatea unei concesii majore față de Rusia

– Să ne întoarcem la documentul care a declanșat aceste interviu. Într-un scenariu în care Uniunea Europeană își îndreaptă fața către Rusia, ce opțiuni are România?

– Nu se va întâmpla așa ceva. În acest moment, sunt poziții deosebite în UE în legătură cu pașii următori în ce privește Federația Rusă. Mă refer la decizia din ianuarie 2016 în ce privește regimul de sancțiuni.

Vor apărea distanțări mai mult sau mai puțin evidente și voi fi extrem de interesat să văd cum va acționa România. În ce privește criza din Orientul Mijlociu, statele europene participă individual, cu acțiuni secvențiale, neclare din punctul de vedere al unei poziții comune privind apărarea, securitatea și politica externă.

În orice caz, mai ales în situația de azi, nu va exista posibilitatea unei concesii majore, a unei întoarceri cu 180 de grade a politicilor europene în legătură cu Rusia. Va continua dialogul bilateral mai ales între unele state din Europa și Moscova, dar se va rămâne în zona de tatonare reciprocă: un pas în față, doi în spate.

– Deci, cum ar trebui să acționeze România?

– În acest moment, România are din partea NATO toate garanțiile de securitate, generate și de o situație de insecuritate, evaluată nu doar de noi. România are nevoie să rămână perfect consecventă și solidară cu aceste garanții.