Ghidul PSD-istului care se visează ministru

Audierile de luni, 29 ianuarie, ale candidaților propuşi să facă parte din Guvernul condus de Viorica Dăncilă au confirmat criteriile de competenţă pe care trebuie să le îndeplinească un PSD-ist pentru a ajunge ministru.

Pe scurt: nu există.

Metoda Ana Birchall: Copleşeşte-i cu limba de lemn

În jurul orei 9.30, îmbrăcată complet în negru, Ana Birchall intră în Salonul Alb de la Senat unde Comisiile reunite de politică externă îl audiază pe Teodor Meleșcanu.

Considerată unul dintre cei mai bogați membri ai PSD, Birchall are 43 de ani şi a mai făcut parte din Cabinetele Ponta şi Grindeanu.

În cel condus de Viorica Dăncilă urmează să fie vicepremier pentru parteneriate strategice, funcţie inventată special pentru ea.

Cu alte cuvinte, portofoliul său este „rupt” din aria de activitate a Ministerului de Externe.

Când o vede intrând pe Birchall, senatorul PSD Cristian Dumitrescu retează expunerea monotonă a lui Meleșcanu.

− Aveți ceas? Dacă nu, vi-l dau pe al meu, se enervează Dumitrescu, când un coleg parlamentar încearcă să îi mai adreseze o întrebare lui Meleșcanu.

Ana Birchall zâmbește cu un aer înțelegător. Se repede către scaunul lui Meleșcanu înainte ca acesta să își fi părăsit locul și, nerăbdătoare ca o tocilară, începe să turuie ce-a pregătit pentru astăzi.

Vreme de aproximativ 20 de minute, Birchall lecturează un text care abundă în fraze și expresii de felul următor:

Birchall mai și explică: firul roșu al mandatului său, în această poziţie proaspăt scornită, este oportunitatea și obligația de a valorifica mai curajos avantajele României din  relația cu partenerii strategici.

Întrebată de ce România ar trebui să aibă doi miniștri de Externe − pe Teodor Meleșcanu și pe ea −, o ţine una şi bună: i s-a acordat încrederea și onoarea de a se ocupa de implementarea parteneriatelor strategice. 

În final, enumeră, cum altfel, parteneriatele strategice ale României.

După ce primește aviz favorabil cu majoritate de voturi, nu uită să se plângă de timpul prea scurt, care nu i-a permis să enumere și celelalte țări de care se va ocupa în calitate de vicepremier.

Metoda Valentin Popa: Recunoaște că nu vorbeşti bine româneşte

Pe principiul „greșeala recunoscută este pe jumătate iertată”, noul ministru al Educației, Valentin Popa (rector al universităţii din Suceava), admite, în fața membrilor celor două Comisii de învățământ, că a făcut o serie de greșeli gramaticale.

Apoi se justifică:

„Recunosc că am avut, probabil, și bâlbe, și cuvinte stâlcite, și greșeli gramaticale, în general datorate emoției și dorinței de a argumenta cu pasiune”, spune ministrul desemnat.

Apoi, profesorul universitar şi rectorul Popa ne învaţă că plagiatul este un fenomen marginal, care nu merită atenția unui demnitar, mai ales că sancțiunile pentru copiat sunt și ele imperfecte.

Deci, mai bine o lăsăm baltă:

„Învăţământul nostru este foarte bun şi este păcat că umbrim aceste valori ale învăţământului românesc printr-o scoatere în evidenţă a unor elemente nu atât de importante, cum ar fi plagiatele.

Vorbim mult prea mult de 0,1% din tezele de doctorat care s-au constatat a fi plagiate, mai ales în condiţiile în care nici legea după care ar trebui să îi condamnăm nu este chiar perfectă”.

În fine, totul va fi bine după ce îşi va prelua funcţia:

„Afirm cu tărie că, în calitate de ministru al Educației, trebuie să am un limbaj perfect. Mă voi strădui să-l am”.

Metoda Ioana Bran: Dacă nu știi nimic, promite ceva

Audierea deputatei PSD Ioana Bran, propusă pentru Ministerul Tineretului și Sportului, furnizează o nouă soluţie pentru cineva care habar n-are ce domeniu va administra: promite că vei reveni cu informații.

Bran este întrebată, în această ordine:

La întrebarea despre rugby, deși i se ceruse un răspuns bliţ, îl dă abia după un sfert de oră.

− Știam că vi se va servi răspunsul, îi reproşează parlamentarul care îi adresase întrebarea. De asta am spus că aș vrea un răspuns bliț.

Ioana Bran zâmbeşte.

La întrebările vizând stadiul construcțiilor promise de PSD, zice aşa:

Sunt un ministru desemnat, pentru că nu am ajuns să ocup funcția de ministru efectiv, ca atare nu pot să vă răspund. 

Nervos, deputatul PMP Robert Turcescu − cel care adresase întrebările inspirate din capitolul Tineret și Sport al programului de guvernare −, îi solicită măcar un punct de vedere. 

− V-a interesat care e stadiul acestor proiecte? S-a pus vreo piatră la temelie, s-a săpat vreun metru?

Aici, Ioana Bran predă o lecţie pe gratis oricărui PSD-ist care, pe viitor, va fi pus în încurcătură de vreo întrebare la obiect:

− Vă înțeleg interesul. Este și interesul meu, și al guvernului, și al tuturor celor prezenți. Nimeni nu contestă importanța realizării acestor lucruri și, cum acum două minute am spus că anumite măsuri pot fi realizate doar printr-o colaborare interministerială…

− Greșit, doamnă. Ați răspuns greșit, o întrerupe Turcescu.

Însă un candidat la poziția de ministru nu are cum să greșească. Așa că Ioana Bran continuă, vorbind despre contractele cu federațiile:

− Până în 23 ianuarie a fost termen pentru depunerea cererilor de finanțare, iar acestea au fost depuse conform metodologiei. Interesul meu și al ministerului e acela ca, într-un timp cât mai scurt, aceste contracte să fie finalizate.

− Termenul? Există un termen?, intervine deputatul.

− N-aș putea și nici nu aș vrea să vă dau un termen, spune ea, prompt. Şi adaugă: la ce termen vă referiți?

Când i se explică despre ce este vorba, răspunde că „undeva la 10 zile”. 

Altă-ntrebare!

Audierea continuă în același stil, până când Turcescu o întrerupe din nou:

− Vă dau un sfat, doamnă. Când nu știți nimic despre un lucru, cel mai onest este să spuneți că nu știți. Despre patrimoniul fostului UTC nu știți nimic. E mai onest să spuneți: „Nu știu”.

Ioana Bran nu dă semne că ar fi de acord. De altfel, sfatul deputatului PMP se dovedește eronat, pentru că și ea primește aviz favorabil, cu majoritate de voturi.

Metoda George Ivaşcu: Ține un monolog

„Cultura României nu începe cu fiecare ministru al Culturii. Miniștrii trec, cultura rămâne”. Așa își începe monologul actorul George Ivașcu, propus pentru Ministerul Culturii.

Ce urmează aduce mai degrabă cu o piesă de teatru în două acte decât cu o audiere în Parlament. Durata monologului: 45 de minute.

Vizibil emoționat încă de când a intrat în sală, Ivaşcu citeşte cu intonație o seamă de truisme:

„Nu vreau să fiu patetic. (…) Cultura ne dă echilibru. (…) Trebuie să recunoaștem că, deseori, cultura a fost Cenușăreasa politicii de stat. (…)

Fiind în Anul Centenarului, avem datoria să îi omagiem pe înaintașii noștri. (…) A venit timpul să devenim noi înșine înaintașii cu care să se mândrească urmașii noștri”, a afirmat Ivașcu în debutul monologului său.

Urmează enunțarea câtorva direcții pe care și le propune ca ministru, printre care:

Timp de 20 de minute, deputații și senatorii din Comisiile de Cultură ascultă fără să intervină. Apoi, președintele de ședință cedează: „Domnule ministru, încercați să încheiați”.

Pe un ritm mai alert, Ivașcu mai enunță câteva obiective, încheind astfel:

„Cultura română trebuie pusă la locul ei, acela pe care îl merită în civilizația contemporană. Prin cultura noastră suntem dintotdeauna europeni. Deci, suntem universali, trebuie să credem în cultură”.

Nu urmează aplauze, în ciuda felicitărilor şi a privirilor admirative din sală. Doar întrebări fără răspuns, precum: „Va avea viitorul ministru susținere politică pentru a-și duce la îndeplinire proiectele?”.

La finalul lor, actorului, care nu este membru PSD, i se îngăduie doar două minute pentru a răspunde.

Apoi, cu 16 voturi „pentru” și șapte „împotrivă” (venite de la PNL și USR), George Ivașcu primeşte aviz pozitiv de la Comisiile de Cultură reunite.

Însă nu toți membrii celor două comisii sunt mulțumiți.

„Îl puneți într-o situație absurdă, jenantă. L -am ascultat, l-am votat, dar nu pentru răspunsurile pe care ar fi trebuit să ni le dea, ci pentru că îl știu pe George. Nu e corect ce ați făcut”, zice preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Emoțiile protagonistului se menţin până la final. Întrebat de jurnaliști, pe holurile Parlamentului, cum se simte în noua ipostază, George Ivașcu mărturiseşte, cu lacrimi în ochi: „O să-mi fie dor de scenă”.