Gabriel Liiceanu şi H.-R. Patapievici, în dialog la Ateneu: "Ideea de a repudia Grecia, Roma, creștinismul a devenit ceva cool"

Prima ediţie a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim”, organizat de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, a fost deschisă, sâmbătă, de scriitorii Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, printr-un dialog intitulat „Splendoarea Europei”, desfăşurat la Ateneul Român din Bucureşti.

Timp de aproximativ două ore, ei au vorbit despre conceptul de Europa, au punctat repere ale excepţionalismului european şi, cum era de aşteptat, au ajuns şi la criza de astăzi a valorilor pe care este întemeiată cultura noastră.

„Când începe Europa?”

Gabriel Liiceanu: Noi în ce calitate vorbim astăzi despre «Splendoarea Europei»? Ce specialiști suntem noi?

Horia-Roman Patapievici: În chestiunea Europei, noi avem specialitatea iubirii. Ne-am specializat în Europa pentru că am iubit-o și, cum orice om cu scaun la cap încearcă să se cultive în obiectul iubirii lui, cred că și noi am făcut la fel. Deci, începem foarte platonic, ca unii care sunt îndrăgostiți.

Astfel a început discuţia dintre cei doi gânditori, care au lansat apoi prima temă a dezbaterii: când începe Europa?

„I-am pus această întrebare lui Horia-Roman Patapievici în urmă cu câteva zile și mi-a dat un răspuns surprinzător. Mi-a zis − «Începe ca zborul unei rachete care își lasă treptele în urmă»”, a spus Gabriel Liiceanu.

El a continuat pe larg cu ideea că Europa nu poate fi înţeleasă în absenţa rădăcinilor sale iudeo-creştină, elină şi romană, dar nici fără dimensiunea sa homerică − trimitere la „Iliada” şi „Odiseea”:

„În secolul IX î.Hr, intră în lume epopeile − prin care înțelegem literatura într-o formă perfect structurată, cu o narativitate cum nu existase niciodată până atunci, și care aruncă în lume modelul trecerii de la real la ficţional”.

Alte momente esenţiale în devenirea Europei ar fi democraţia ateniană, primul Sinod ecumenic de la Niceea (325 d.Hr.), Codul lui Iustinian − care structurează „cadrul juridic al unei mari societăţi” − sau, mai aproape de noi, despărţirea Statului de Biserică şi apariţia liberalismului.

Horia-Roman Patapievici l-a completat pe Gabriel Liiceanu detaliind metafora rachetei în trepte:

„Toate cele pe care le-ai enumerat sunt Europa, doar că ele devin Europa pe măsură ce această etalare de remarcabile contribuții de cultură și de civilizație se propune lumii.

Ele vor afla că sunt Europa în momentul în care ceva le va include și va face sistem din ele. La început, Grecia este doar istoria Greciei. Primul moment de sistem este când, în secolul II î.Hr., istoria Romei începe să includă și istoria Greciei.

Din acel moment, cineva care e diferit de celălalt asumă integral trecutul şi cultura celuilalt. Și mai e un lucru remarcabil: cel care o face este învingătorul.

Roma înțelege că Grecia, în cultura ei, filosofia ei, arta ei, îi este întru totul superioară, și atunci cel puternic se pune la școala celui slab, pentru că înțelege că îi lipsește ceva.

Este un fel de a decola nu aruncând în spate treptele, ci consumându-le prin asimilare și păstrare permanentă.

Modelul Europei este Enea părăsind Troia în flăcări, cu tatăl lui în spinare și cu băiatul lui de mână. Așa merge Europa – ea nu își aruncă niciodată trecutul, iar trecutul nu e întotdeauna doar al ei”.

„Cetatea greacă, în varianta ateniană, e cea care, descoperind democrația − în cu totul altă formă decât o trăim noi azi −, avea sensul de a pune laolaltă oameni care erau liberi în măsura în care participau cu toții la hotărârile cetății. Acest model − care astăzi e valabil, să zicem, în cantoanele elvețiene − a fost primul model de conviețuire politică, primul moment de acțiune în comun vizând guvernarea bună”.

Gabriel Liiceanu, la Ateneul Român

 *

„Splendoarea Europei începe cu excepționalismul Europei”

Discuția a ajuns apoi la această întrebare: cum se justifică splendoarea Europei?

Răspunsul lui Gabriel Liiceanu s-a referit la excepționalismul din ştiinţă şi artă:

„În universitățile lumii se învață știința europeană, în universitățile lumii se predă gândirea europeană, în universitățile de arte ale lumii se învață pictura Renașterii și pictura modernă europeană”.

H.-R. Patapievici a exemplificat vorbind despre forma politică europeană, adică acel raport modern dintre individ şi stat care, printr-un reglaj fin al instituţiilor, dă dreptate individului, şi nu colectivităţii:

„Pornind de la cetatea greacă, trecând prin Imperiul Roman, prin inovațiile pe care le-a adus creștinismul politic, apoi prin lupta dintre Biserică și Imperiu şi prin secularizare, s-a ajuns la o formulă politică, care e a Europei și e universală, în care omul trăiește împreună cu statul într-un raport care nu îl ucide pe el ca individ, ci îi dă dreptate, în cele din urmă”.

„De ce s-a ajuns la repudierea splendorii Europei înăuntrul Europei?”

În ultima parte a discuției, cei doi intelectuali au vorbit despre cauzele a ceea ce ei consideră a fi „repudierea”, în interiorul Europei, a propriilor valori întemeietoare.

H.-R. Patapievici consideră că, după al Doilea Război Mondial, s-a produs o inversiune morală prin care elitele europene au început să renege fundamentele culturii noastre.

„Ideea de a repudia Grecia, Roma, creștinismul a devenit ceva foarte la modă, ceva cool, care te pune în trendul epocii. Combinați această repudiere, care este consecința unei inversiuni morale, cu relativismul care duce la poziții absolutiste și o să obțineţi un sistem care este implacabil”, a spus Patapievici.

În final, Gabriel Liiceanu a elogiat reforma învățământului făcută de noul preşedinte francez Emmanuel Macron, pe care îl apreciază pentru că a reintrodus în licee, ca obligatorii, limbile greacă și latină, adică „bazele civilizației și culturii europene”.

„A redat demnitatea notei. Apropo de demonii Europei, cum să ajungi să spui că nu mai trebuie să dai note mici, pentru că îl jignești pe cel căruia i-ai dat notă mică? Și nu trebuie să dai nici note mari, pentru că îi jignești pe cei care au note mici. Drept care toată lumea trebuie să aibă note mari”, a mai spus Gabriel Liiceanu.