Je suis l'Europe

Mihnea Măruță

Redactor

Îmi doresc să mă nasc într-un loc luminos, să fiu imediat luat în brațe de oameni care știu să mă îngrijească, iar mama să mă ducă acasă după două-trei zile.

Îmi place că voi avea patul meu, așternuturi curate și jucării, că acolo va fi cald și că părinții mei se vor uita la mine, de mii de ori, ca și cum aș fi fermecat.

Mă bucur că voi merge la grădiniță cu alți copii de vârsta mea, că vom învăța să colorăm, să spunem poezii și să dansăm și că, întotdeauna, dar întotdeauna, mama, tata sau cineva drag, poate bunica ori bunicul, vor veni să mă îmbrace, să mă încalțe și să mă ia de mână la sfârșitul zilei.

Sunt foarte curios cum va fi la școală și mi-e un pic groază că voi tot face teme, zi de zi, dar știu că voi avea prieteni, cei mai buni prieteni, că vom evada împreună în excursii și vom râde la petreceri și că, deși mă voi plânge adesea cât mi-e de greu, acești ani vor fi cei mai lipsiți de griji din întreaga mea viață.

Știu că va trebui să muncesc pentru a putea trăi civilizat, că o voi lua de jos, la început cu bani mai puțini, că voi sta în chirie o vreme, până îmi voi permite o căsuță a mea, și că asta s-ar putea să se întâmple când voi găsi omul alături de care să-mi imaginez veșnicia,

dar mă liniștește gândul că, în toate acele zile în care mă voi da peste cap pentru viitor, voi avea parte de multe bucurii mici, de cele mai bune cărți scrise vreodată, de cele mai surprinzătoare filme, de cafele băute la soare, pe terase, de cearceafuri pe plajă, vara, de pârtii nesfârșite, iarna,

știu că, dacă îmi va fi rău – în câteva minute vor veni să mă salveze, dacă îmi va fi dor – în câteva secunde voi vorbi cu oricine, dacă voi visa alte locuri – doar mintea mea mă va opri să călătoresc,

știu că, dacă voi bate, mi se va deschide,

dacă voi avea oaspeți, vom găti ceva bun, vom bea un pahar de vin, și-apoi se vor oferi să spele vasele,

dacă voi fi invitat undeva, îmi voi lua haine elegante și mă voi da cu parfum, apoi voi cumpăra flori și bomboane de ciocolată,

dacă voi crede în Dumnezeu, mă voi putea ruga împreună cu alții ca mine,

dacă nu voi crede, nimeni nu vă ma obliga să fiu altfel,

și, în general, pentru că orașul meu și țara mea au trecut prin toate, am omorât și am fost omorîți, am cucerit continente și am fost cuceriți, am vorbit limbi pe care le uram și am șoptit doar sub pături limba pe care o iubeam, am fost închiși și eliberați, am murit și am înviat,

pentru toate astea, vă spun că voia mea e să îmi cresc copiii liberi și sănătoși, în pace,

iar dacă nu mă veți lăsa, dacă veți veni peste mine iar și iar, să nu mă pot naște în lumină, să nu pot crește voios, să nu pot munci pentru micile mele bucurii, să nu pot iubi și îmbătrâni așa cum aleg eu, furtunos sau senin, rebel sau convențional,

Pe șine ruginite. În timp ce parlamentarii se ceartă pe bugetul de la transporturi, un tren deraiază și altul are întârzieri de 80 de minute

România are aproximativ 11.000 de km de cale ferată. Mare parte din rețea se află într-o starea precară, astfel încât, dacă viteza medie impusă de normativele europene pentru transportul călătorilor este de 160 km/h, trenurile românești abia ating o viteză medie de 55 km/h. Multe modele de scuter ating fără probleme viteaza asta. 

Este nevoie de o țară ca să crești un sat

Puse în antiteză, satul și orașul diferă prin faptul că unul oferă rarefiere, celălalt aglomerare, unul acces la servicii, celălalt acces la natură, unul funcționează în cicluri sezoniere, celălalt e 24/7, unul are reziliență DIY, celălalt hiperspecializare. Dar cum se simte un sat față de oraș?

atunci îmi voi aminti cum v-am mai condus, îmi voi aminti cum v-am mai supus, cum v-am obligat să vă spălați pe mâini și pe față, să vă respectați femeile și copiii,

vă voi impune din nou legile mele, o voi face încă o dată, și încă o dată, ca să nu uitați niciodată că

eu sunt Europa,

je suis l’Europe,

soy Europa,

Ich bin Europa,

I am Europe.