Dacă doriți să retrăiți: anii '80

De când Liviu Dragnea a prezentat programul de guvernare al PSD, mulţi români trăiesc cu senzația unui recul înspre mentalitatea din anii ’80.

Impresia a devenit și mai puternică după ce în noul Guvern au apărut denumiri precum Ministerul Culturii și al Identității Naționale sau Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Ideologizarea culturii și a muncii, în sprijinul construirii unui viitor luminos, nu sunt noutăţi pentru cei care au trăit pe propria piele planul de restructurare socială conceput de Partidul Comunist Român (PCR), „în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceaușescu”.

Este simbolică, în acest context, declaraţia făcută de noul ministru al Agriculturii, Petre Daea, după audierea sa în comisia de specialitate a Parlamentului: „Am venit să îndeplinesc misiunea pe care partidul mi-a încredințat-o”.

PressOne a găsit asemănări între măsuri promise de PSD și felul în care PCR gestiona societatea românească în ‘anii 80.

I. Implicarea școlarilor în reciclare

La audierea din Parlament, ministrul Mediului, Daniel Constantin, a arătat că România trebuie să atingă, până în 2020, țintele de reciclare și depozitare a deșeurilor.

Astfel, de la 4,5%, cât reciclează acum, obiectivul României este de 50% la finalul actualului mandat parlamentar.

„Sunt alte țări care nu sunt mai avansate decât România, cum este Bulgaria, care a ajuns la 30% grad de reciclare a deșeurilor. În momentul de față, mai avem încă o problemă, cea a ambalajelor. Cred că e o problemă care trebuie tratată cu seriozitate încă de săptămâna viitoare.”

Daniel Constantin

Soluția anunţată de ministrul Daniel Constantin este implicarea totală a societății românești, începând de la nivelul școlilor.

„RRR” sunt inițiale rămase în mintea tuturor celor care au fost elevi în anii ’80, fiindcă li se cerea să ducă la şcoală, trimestrial, maculatură, plante medicinale şi materiale reciclabile, precum metal sau sticlă.

„Recuperare, Recondiţionare, Refolosire” a fost mai mult decât o campanie de conștientizare, fiind transformată în obligație cetățenească de pe urma căreia s-au dezvoltat chiar și mici ramuri industriale.

Prin „Decretul 465/1979 privind recuperarea şi valorificarea resurselor materiale refolosibile, utilizarea şi circulaţia ambalajelor” a fost instituită obligativitatea colectării, sub amenințarea sancțiunilor contravenționale sau penale, pentru toți cetățenii și instituțiile din România.

Decretul a intrat în vigoare la începutul lui 1980. Aşa a apărut şi practica de a duce sticle goale la schimb pentru băuturi sigilate, care n-a dispărut încă, mai ales în ceea ce privește berea. Decretul a fost abrogat în 2000.

Decretul 465/1979, articolul 32:

„Cetățenii care cumpără din unitățile de desfacere cu amănuntul mărfuri ambalate în sticle și borcane vor plăti numai contravaloarea mărfii, dacă predau unității ambalaje de înlocuire.

În cazul în care cumpărătorul nu predă ambalajul de înlocuire, va plăti contravaloarea acestuia, stabilită potrivit legii, care se consideră garanție. La predarea ambalajului fără a se cumpăra mărfuri, garanția se restituie de către orice unitate comercială de profil.”

Colectarea reciclabilelor a fost o responsabilitate de primă mână, asociată economisirii resurselor și achitării datoriei externe.

De acest „proiect” se ocupa Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe. Toate celelalte ministere, precum și organele centrale și locale transmiteau situații privind reciclarea.

Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale fusese înființat de Guvernul Maurer în 1971, când a debutat şi faimoasa „revoluție culturală” din România. A fost condus de Mihai Marinescu, apoi, până în 1978, de Maxim Berghianu, soțul actriței Silvia Popovici.

În ultimul Guvern Dăscălescu, portofoliul a fost deținut de Gheorghe Stoica. Ministerul a fost desființat în noiembrie 1989.

„Învățământul românesc nu şi-a revenit nici astăzi în urma feluritelor schimbări la care a fost supus (…) Ultima etapă 1977/1978 – 1989, ca şi prima – 1948-1962, a fost intens politizată, la care s-a adăugat:

a) Munca «voluntară» – obligatorie a elevilor şi studenților la strângerea recoltelor sau alte lucrări. În mediul rural, şcoala generală începea, de fapt, între 15 octombrie şi 1 noiembrie, deoarece, în primele 5-6 săptămâni, elevii şi elevele erau la câmp.

b) Campania promovată pentru «colectarea de materiale refolosibile», îndeosebi hârtie, carton, sticle, borcane, metal vechi. Clasele aveau «plan» de colectare, iar elevii erau obligați să aducă, indiferent de unde le procurau.”

Fragment din discursul academicianului Dinu C. Giurescu, la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova, în 2001

II. Sportul de masă

Marius Alexandru Dunca, noul ministru al Tineretului și Sportului, a anunţat, la audierea din Parlament, o altă intenţie care amintește de anii ’80: înființarea Consiliului Național al Mișcării Sportive din România.

„Îmi propun să ofer respect sportului românesc și recunoștință și onoare sportivilor. Pentru aceasta trebuie să implicăm toate ministerele și de aceea vom institui Consiliul Național al Mișcării Sportive din România. Acest Consiliu va avea obligația să elaboreze și să armonizeze legislația în vigoare după niște norme și reguli clar stabilite. Este nevoie, de asemenea, de reluarea legăturilor între sportul de masă și sportul de performanță.”

Marius Alexandru Dunca

Înainte de revoluție, în Republica Socialistă România funcționa un organism care se numea Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport.

Acesta avea consilii locale responsabile cu planificarea „de perspectivă în domeniul educației fizice și sportului de masă și de performanță” și cu „exercitarea îndrumării de specialitate a activității de educație fizică și a sportului de masă”.

Fragment din articolul „Primii în sport, primii în producţie”

Oamenii trebuie învăţaţi să nu-şi irosească timpul liber, ci să-l utilizeze în mod inteligent”. Pentru asta, sistemul comunist nu a gândit un sport „reacţionar”, „burghezo-capitalist”, caracterizat prin „vedetism”, ci un sport pentru toţi, sport cu şi pentru tot poporul: sport de masă.

Portretul-robot al noului sportiv, practicantul sportului de masă, „arăta” că acesta este devotat cauzei socialismului, apoi trebuie să-şi manifeste dragostea faţă de patrie şi pământul natal.

O atenţie specială se acordă atitudinii faţă de muncă – criteriul de apreciere a contribuţiei fiecăruia la crearea noii societăţi. Munca devine o chestiune de morală, glorie şi eroism, o dovadă a înaltului patriotism. Adevăratul sportiv este în primul rând un bun cetăţean, un participant activ la construirea socialismului, fruntaş la locul de muncă.” (Articolul a apărut pe site-ul sport-inromania.ro)

Așa au luat naștere celebrele Daciade, din care au avut loc 6 ediții și în care erau angrenați sportivi amatori din toată țara, concurând la toate sporturile olimpice.

Din rândurile muncitorilor s-au ridicat, în timpul Daciadelor, halterofilii Nicu Vlad şi Traian Cihărean, atletele Maricica Puică, Ella Kovacs, Alina Astafei şi Paula Ivan, canotoarea Sanda Toma, luptătorii Ştefan Negrişan şi Andrei Iancu, care aveau să și reprezinte România la competiţii olimpice şi mondiale.

„Suntem responsabili pentru viitor și trebuie să luăm în calcul că sportivii își sacrifică întreaga tinerețe pentru a ne face mândri pe noi, românii. Ei sunt singurii care ne scot în stradă și de aceea este de datoria noastră de a reda sportului românesc gloria de altădată”.

Dacă vi se pare că e tot o declarație de acum 30 de ani, vă înșelați. Îi aparține noului ministru al Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, şi datează de săptămâna trecută.

În 2013, ministrul de atunci al Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu (tot PSD), anunța o măsură identică: „Toţi şcolarii, toţi tinerii care vor face sport” să aibă un „cadru de manifestare şi locuri de manifestare”.

Atunci, scopurile declarate erau lărgirea bazei de selecție a federațiilor și să-i convingă pe tineri să facă mișcare.

III. Cultura în slujba identității naționale

Ministerul Culturii a fost redenumit, în noul guvern, Ministerul Culturii și Identității Naționale, iar ministrul Ionuț Vulpescu a anunțat că, printre prioritățile sale, se află și restaurarea cetăților dacice – subiect preferat al naționalismului nostalgic.

De altfel, bugetul Ministerului Culturii se va dubla anul acesta, pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Nu mai demult de acum 27 de ani, cultura era asimilată ideologiei și singurul ei scop oficial era unul de propagandă.

În anii ’70 şi ’80, protocronismul a reprezentat o direcție de „securitate națională”, care a pus cultura română în subordinea intereselor politice ale conducătorilor comunişti ai ţării.

Anual, Consiliul Culturii și Educației Socialiste întocmea liste cu evenimente istorice marcante care trebuiau „cântate” de artiștii epocii, de la scriitori la muzicieni sau artiști plastici.

S-au sărbătorit, de pildă, 70 de ani de la răscoalele ţărăneşti din 1907, 50 de ani de la luptele minerilor de la Lupeni, 100 de ani de la naşterea lui Ştefan Gheorghiu, 40 de ani de la prăbuşirea Doftanei sau „2050 de ani de la primul stat dac centralizat sub conducerea lui Burebista”.

În 2016, premierul Cioloş a decis înființarea, în cadrul Guvernului, a Departamentului Centenar, care pregăteşte evenimentele destinate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.

Departamentul a fost condus de profesorul universitar Daniel Şandru, prorector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi şi director al revistei „Timpul”, deci un reprezentant al societăţii civile.

Săptămâna trecută, după validarea noului Guvern, Liviu Dragnea a anunțat că cel mai potrivit pentru a coordona acest proiect este fostul vicepremier Vasile Dîncu.

IV. Fabrici noi

În programul de guvernare al PSD se spune că una dintre direcțiile de dezvoltare vizate în următorii ani este reîntoarcerea la producția proprie:

„Considerăm că România trebuie să investească masiv în infrastructură și în fabrici noi. Nu mai putem doar să vindem ce produc alții.

Ne trebuie capacități de producție noi și aici, pe lângă investițiile private, credem că și statul poate juca un rol prin Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare și schema de start-up propuse, prin investiții în industria de apărare, energie, tehnologia informației, industrie alimentară și altele”.

De altfel, ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, a anunțat că va lansa un amplu proiect de construire a mii de grădinițe și creșe, precum și a peste 1.500 de locuințe sociale.

Formularea din programul de guvernare ne reaminteşte combinatele și uzinele comuniste care asigurau locuri de muncă pentru mii de persoane.

Numai că industria metalurgică și cea constructoare de mașini, care erau interconectate şi aveau un loc aparte în mitologia comunistă, au produs mai curând pagube, şi asta din cauza lipsei de materie primă – minereul de fier (care se importa) -, a lipsei de inovație și a tehnologiilor depășite.

„Încă și mai grav a fost faptul că dezvoltarea industrială a României a atins cote maxime într-un moment când, pe plan mondial, stimulate de creșterea prețului resurselor energetice și de intensificarea preocupărilor pentru protecția mediului înconjurător, țările dezvoltate se concentrau tot mai mult pe dezvoltarea serviciilor și acceptau să renunțe la unele dintre activitățile industriale consumatoare de energie și/sau distrugătoare ecologic.”

Istoricul Bogdan Murgescu, în volumul „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”

Potrivit statisticilor citate de istoricul Bogdan Murgescu, între 1951 şi 1960 statul comunist a dat în folosință 125.070 de apartamente în mediul urban, iar în deceniul următor, 529.319 apartamente, „construite din fondurile statului, ale întreprinderilor și ale organizațiilor cooperativiste și obștești”.

În anii ’70, când s-a produs și cea mai mare migrație de la sat la oraș, au fost date în folosință peste 1,2 milioane de apartamente.