Cine judecă editurile: ANCSI, prin CNCS, cu secretariatul la UEFISCDI. Sau un nou CNCSIS

În ultimii doi ani, CNCS, care e fostul CNCSIS, nu s-a mai întrunit pentru a clasifica și certifica editurile românești care publică lucrări științifice. Certificatele au expirat și, între timp, UEFISCDI și-a pasat către ANCSI atribuțiile de secretariat al CNCS.

E clar?

Așa arată, în rezumat, transcrierea birocrației din Ministerul Educației care a lăsat editurile românești fără clasificare științifică.

*

Consiliul Național al Cercetării Științifice și Învățământului Superior (CNCSIS), structură aflată în subordinea Ministerului Educației, a fost desființat în 2011, fiind reorganizat într-un alt for – Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS), care este doar organism consultativ al ministrului.

Membrii acestuia, adică ai CNCS, nu s-au mai întrunit pentru a clasifica editurile tot din 2011. De atunci datează ultima competiție deschisă editurilor care vor să obțină certificatele de tip A, B sau C.

În România, nici o editură care publică lucrări științifice nu are clasificare de tip A. O seamă de edituri universitare, ba chiar și Editura Academiei dețin certificate B sau C pentru domenii precum filosofia, teologia sau artele vizuale.

Asta înseamnă că ele publică autori mai puțin importanți și că lucrările apărute sub titulatura lor nu se găsesc în biblioteci internaționale de prestigiu.

A, B sau C

Editurile pot obține certificări în trei categorii: A, B sau C. Grila CNCS aplicată la ultima certificare s-a făcut în baza a zece criterii și sub analiza a trei evaluatori.

Pentru certificarea de tip A, o editură ar trebui să adune peste 80 de puncte. Nici o editură din lista aflată pe site-ul CNCS nu a obținut acest punctaj.

Pentru categoriile B și C, numărul minim de puncte cerut a fost 55, respectiv 30.

Criteriile minimale pentru aceste două categorii sunt:

Diferența “majoră” dintre CNCSIS și CNCS

Timp de doi ani, până în 2013, CNCS a funcționat ca entitate consultativă în cadrul UEFISCDI, adică Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.

UEFISCDI este tot o structură din subordinea ministrului Educației, care, potrivit descrierii de pe propriul site, asigură „activitatea executivă a Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS), Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), Consiliului Național al Bibliotecilor Universitare (CNBU) și Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU)”.

Între fostul CNCSIS și actualul CNCS există, chiar dacă nu pare, o diferență majoră.

Dacă CNCSIS avea și o componentă executorie, CNCS este doar „consultat” de ministrul Educației. CNCS poate emite doar recomandări în privința cercetării din România, fără a avea drept de decizie.

Numai că: în 2013, CNCS a demisionat în bloc, membrii săi motivând ingerințe ale Guvernului Ponta în desfășurarea programelor de cercetare, precum și subfinanțarea acestui domeniu.

*

CNCS a fost reactivat abia la începutul lui 2015, fiind cuplat cu ANCSI (Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare), un organism care, aflat și el în subordinea Ministerului, se ocupă cu definirea, asigurarea, planificarea, evaluarea, stimularea, dar și cu finanțarea și monitorizarea „unor programe în scopul atingerii obiectivelor stabilite”.

Ce trebuie să reținem din acest haos de acronime, din această birocrație care ne amintește de romanele lui Ilf și Petrov?

Următoarea idee: în conformitate cu normele în vigoare, editurile și revistele cu profil științific se certifică pentru o durată de 4 ani. Din 2011 însă, niciun organism nu a mai organizat vreo sesiune de certificare.

Cum s-a ajuns aici și cine sunt persoanele în măsură să convoace comisia de certificare?

Răspunsurile sunt, pur și simplu, „citate” dintr-un potențial Kafka român.

Suferințele domnului Velter

Victor Velter este persoana de contact de pe site-ul CNCS. El este expert în scientometrie și reprezintă – n-o să credeți – UEFISCDI.

Pentru că lucrează de mult în sistem, Velter este omul care a păstrat legătura cu editurile, din partea Ministerului.

„Noi, cu UEFISCDI, am asigurat în perioada 2011-2012 un fel de secretariat tehnic. Între timp, acel CNCS și-a dat demisia în bloc. Alt consiliu s-a înființat anul trecut, în ianuarie, și nu a mai lucrat cu noi. Secretariatul CNCS a fost asigurat de atunci de ANCSI. Deci, e problematic să dăm noi un răspuns când ei ar trebui să îl formuleze”, a declarat Victor Velter pentru PressOne.

Dar oare noi suntem PressOne?…

Victor Velter recunoaște că certificările editurilor și revistelor științifice au expirat: „Este firesc să apară o repoziționare, niște reguli noi. Vă dați seama că, dacă s-ar introduce niște criterii drastice, ar dispărea aceste edituri. Totuși, ele sunt niște firme care trebuie să trăiască pe piață și normal că își caută clienți în toate domeniile, nu doar în zona universitară.”

Deci, criteriile drastice nu sunt bune.

“Să iasă un ordin de ministru”

Din moment ce Victor Velter ne-a spus că secretariatul CNCS a fost asigurat, între timp, de ANCSI, am luat legătura și cu președintele ANCSI, Tudor Prisecaru, care are rang de secretar de stat.

Soluția lui pentru rezolvarea crizei editurilor este originală: să se înființeze un alt organism, care să le poată evalua, iar acest nou organism să fie pe modelul… CNCSIS. Regretatul.

Limpede, nu?

Mai mult, ANCSI așteaptă, potrivit lui Prisecaru, „să iasă un ordin de ministru”, pentru ca secretariatul CNCS-ului să revină, cum altfel?, celor de la UEFISCDI.

„Este foarte greu de dat unui colegiu consultativ (adică CNCS-ului, ca să pricepeți – n.r.) aceleași atribuții pe certificarea editurilor. Pentru că, vedeți dumneavoastră, nu toate editurile produc literatură științifică. Unele produc și literatură științifică, și beletristică. E foarte complicat să dai asemenea atribuții fără niște proceduri clare și fără, să spunem, demararea unor activități clare pe buget.”

Deci, o recunoaște și președintele ANCSI: trebuie proceduri clare.

Care ar putea fi acestea? Ne lămurește tot Tudor Prisecaru:

„Soluția este continuarea, printr-un ordin de ministru, a activității fostului CNCSIS, de către o entitate care să poată să fie un consorțiu sau o agenție executivă de finanțare, dar pentru asta trebuie niște proceduri foarte clare. Cele care existau în urmă cu aproape 10 ani, când s-a făcut prima certificare, trebuiesc adaptate la situația României de astăzi.

Numărul de edituri a crescut enorm. Trebuiesc impuse niște criterii legate de analiza lucrărilor; asta înseamnă niște bani foarte mulți, pentru că vor trebui niște evaluatori. Evaluatorii aceia trebuie plătiți.

E un efort bugetar destul de mare. Și, întâi și întâi, trebuie făcut un studiu de impact, din care să rezulte clar necesitatea unei certificări.”

Ăăăă…..

Tudor Prisecaru mai spune că primul pas în sensul clarificării acestei situații s-a făcut la începutul lunii decembrie 2015. Atunci, ministrul Curaj a cerut CNCS-ului să facă ceea ce știe mai bine: o recomandare privind procedura de certificare a editurilor.

O recomandare.

CNCSISANCSIUEFISCDIHIVSRMEBXYSKJDRGFBAEJBVYDF.