Cel cu Părul Lung, Cea Drăguță și dragonii din Komodo

Valentin Șchiopu

Redactor

Adrian Crapciu a renunțat în urmă cu doi ani la confortul unei existențe liniare și a plecat în Indonezia pentru a descoperi o lume pe care până atunci doar și-o imaginase.

Tânărul a părăsit la 28 de ani limbajul de programare Javascript pentru o călătorie pe cont propriu, tocmai în insula Java.

Din fața monitorului său de 22 de inci s-a teleportat pe plajele paradisiace ale arhipelagului care numără 17.508 de insule. Salba de smaralde a Ecuatorului.

Aici a cunoscut-o pe Tessa Moult-Milewska, o regizoare poloneză. S-au îndrăgostit și au filmat împreună un documentar despre dragonii din Komodo, cele mai mari șopârle din lume.

Pe insula Komodo, care are doar 390 de kilometri pătrați, trăiesc aproape 1200 de oameni și circa 3.000 de dragoni.

Dragonul din Komodo, eventuală poză de profil de Facebook. Foto: Adrian Crapciu

„Ce știți despre Komodo? Ați urmărit documentare despre animalul feroce, de 3 metri lungime și 100 de kilograme, care mănâncă oameni? Știați, de asemenea, că sunt canibali, iar femelele pot procrea fără un mascul (partenogeneză)?

Ați auzit că pot vâna și ucide un bivol uriaș dintr-o singură mușcătură? Vă puteți imagina forța acestei creaturi când își atacă prada?”

Astfel ar putea suna teaser-ul materialului documentar la care Adrian și Tessa au muncit timp de o lună, printre băștinașii din Komodo.

De fapt, nu. Nu Adrian și Tessa. Pentru că acolo, în Indonezia, românul și poloneza s-au ales cu supranumele Rambut și Cantik.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

Care înseamnă Cel cu Părul Lung, pentru că Adi poartă dread-uri de tip rasta, și Cea Drăguță, pentru că așa stau lucrurile.

În satul din Komodo unde au filmat, Rambut și Cantik l-au cunoscut pe Siwa, un puști de 15 ani. Acesta, un bricolor de înaltă clasă, e fiul cel mare al căpitanului Pak Alias, ghid într-o insulă din apropiere.

Când tatăl său pleacă de acasă, Siwa rămâne stâlpul familiei. Meșterește orice, de la un generator de curent până la un motor de propulsie subacvatică. Își ajută mama și pe cei cinci frați, iar în timpul liber explorează împrejurimile satului pentru a-i descoperi pe temuții Varanus Komodoensis.

Documentarul celor doi europeni, intitulat Siwa și Ora (denumirea dată dragonului în dialectul local), este despre relația specială dintre fiul căpitanului și uriașele reptile.

„Mulți dintre săteni aruncă cu pietre în dragoni pentru a-i împiedica să vină în sat, dar nu și Siwa. Privirea i se luminează când îi vede. Îi urmărește, se joacă, iar băiatul timid și muncitor se transformă într-o persoană plină de viață, fericită.

Începe să cânte, iar pe față îi înflorește un zâmbet larg. E așa cum spune el – Kalau tidak bisa lihat ora, orang bosan, tapi kalau bisa lihat satu saja, orang sudah senang –, oamenii se plictisesc când nu văd un dragon, dar, dacă văd măcar unul, atunci sunt fericiți„, a povestit Adrian ceea ce l-a frapat la întâlnirea cu puștiul indonezian.

Siwa „îmblânzește” un dragon.

Siwa cunoaște toate potecile și cotloanele din Komodo. Tot el i-a învățat pe cei doi europeni legenda datorită căreia dragonii nu doar că nu sunt vânați, ci sunt chiar venerați de locuitorii insulei.

Se spune că oamenii și dragonii din Komodo au o legătură ancestrală și că „s-ar trage din aceeași mamă”.

Băștinașii cred în această legendă și în ziua de astăzi. Așa au supraviețuit dragonii doar pe insulele Komodo și Rinca. În alte zone, au fost vânați până la extincție.

Varanus komodoensis

Cum se ajunge pe Komodo? Prima parte a călătoriei începe în Bali, iar destinația intermediară este portul Labuan Bajo, din insula Flores. Poți ajunge cu avionul aici. N-a fost cazul lui Adrian și al iubitei sale.

Din Bali au trecut cu feribotul în insula vecină Lombok (4 ore). Au urmat un drum de jumătate de zi cu autobuzul, spre est, 5 ore pe apă pentru a atinge insula Sumbawa, apoi alte 20 de ore cu autobuzul până în portul Sape și, în sfârșit, Labuan Bajo (după 3-4 ore pe un vas folosit de localnici). Din Labuan Bajo se găsesc multe bărci pentru turiști spre rezervația Komodo, dar un astfel de tur costă 100 de dolari.

Adrian și Tessa au făcut economie. „Cunoscând limba și obiceiurile, am preferat să mergem cu barca pentru localnici. Ne-a costat vreo 3 dolari. Au fost alte 4 ore petrecute pe o ambarcațiune veche, de lemn, incredibil de zgomotoasă. La destinație, le mulțumești tuturor zeilor că ești întreg, deși aproape surd”.

Una dintre ambarcațiunile care ajunge în insula Komodo

Odată ajunși, Cel cu Părul Lung și Cea Drăguță au constatat că, în Komodo, nu funcționează convențiile cu care fuseseră obișnuiți.

Câți ani ai? poate trece drept o întrebare lipsită de sens.

„Viața pe insulă are un timp total diferit de al nostru. Totul este lent, ai impresia că timpul nu curge. Oamenii ăia chiar nu știu ce vârstă au. Și nu i-aș considera limitați pentru asta. Am observat și eu, după numai două săptămâni, că pierdusem, practic, noțiunea timpului”, a povestit Adrian.

Satul se află în mijlocul sălbăticiei. Casele sunt construite pe stâlpi, la doi metri deasupra solului, tocmai pentru a-i proteja de animalele sălbatice.

Dragonii și șerpii sunt prezențe obișnuite, iar mistreții coboară noaptea în sat pentru a căuta de mâncare.

Pe lângă pericolele naturale sunt și pionierii civilizației, peturile de plastic.

Băștinași din Komodo

„Am învățat foarte multe despre cultura acestor triburi și despre sistemul lor de credință originar, animismul. În mare parte, aceste convingeri spirituale sunt pe cale de dispariție, deoarece, în ultimii 100 de ani, în unele zone din Indonezia s-au perindat misionarii. Multe credințe vechi există laolaltă cu cele noi, un amalgam total. Impresionează la aceste comunități legătura lor cu natura. Ca să trăiască, oamenii se bazează pe ocean, pe pădurea din spatele casei. Gunoiul e marea problemă în Indonezia. Gândiți-vă că acești oameni, generații întregi, au folosit numai materiale ecologice pentru activitățile lor. Frunzele de palmier, bambusul se degradează destul de repede. La un moment dat, pe insulă și-au făcut apariția produsele din plastic. Nu vine nimeni să ridice gunoiul și astfel totul ajunge pe plajă și în mare.”

Vreți o perlă albastră de pe fundul mării?

Siwa and Ora, documentarul realizat de Tessa Milewska și Adrian Crapciu, este în faza de editare a sunetului, a corecțiilor de culoare și a tot ceea ce ține de montaj.

Filmările s-au încheiat în toamna lui 2015, iar ei speră ca premiera materialului de 40 de minute să aibă loc în acest an.

Pentru asta, au nevoie să închirieze un studio profesional. Tessa și Adrian au lansat o campanie de crowdfunding pe platforma Indiegogo. Au nevoie de 3.000 de euro, iar până la finalul lui ianuarie au adunat puțin peste o treime din sumă.

Orice donație e binevenită și se poate face pe pagina proiectului Siwa and Ora. Toți donatorii primesc cadouri.

Cine contribuie cu 35 de euro, de exemplu, va primi un DVD cu filmul și o perlă, albă sau albastră, pescuită de sătenii din Komodo de pe fundul Mării Flores.

*

Adrian, care e sibian, a ajuns în Indonezia în vara lui 2013. Cu doi ani înainte, o prietenă îi povestise că va pleca în Asia cu o bursă Darmasiswa, oferită de guvernul indonezian studenților străini pentru a studia muzica, arta și dansul tradiționale.

A aplicat și el, în 2012. Primul răspuns a fost negativ. Un an mai târziu a fost acceptat.

Avea 28 de ani, un job bine plătit de programator la o multinațională norvegiană cu sediul în Sibiu, dar numai 20 de zile lucrătoare de concediu plătit.

„Aveam cam tot ce-mi trebuia, la prima vedere părea că-mi trăiesc visul, dar îmi rămânea prea puțin timp pentru a experimenta lumea. Prea puțin timp, nu era îndeajuns.

Îmi amintesc că, aproape în fiecare vineri după-amiaza, plecam de acasă și mă întoarceam la Sibiu numai duminică seara sau chiar luni dimineața, câteodată direct la birou”.

Visul său era să se cațere într-un cocotier și nu mai putea aștepta ca acesta să devină și proiectul unui primar excentric din România. Când a aflat că poate pleca în Indonezia, pentru un an, au urmat 6 luni de „tortură mentală”.

Cum părăsești un loc călduț numai cu un rucsac în spate și aproape nicio idee despre ce te așteaptă la destinație?

Apropiații nu puteau concepe planul nebunesc al lui Adrian. Până la urmă, s-a lăsat condus de un impuls de moment, după luni la rând de pus în balanță argumente pro și contra.

Cu 30 de zile înainte de plecare, și-a dat demisia și și-a luat un bilet de avion spre Jakarta, doar dus. La 27 august 2013 a plecat spre capitala Indoneziei. După un drum de 28 de ore începea o viață nouă.

În primul an a avut o bursă la o facultate din centrul insulei Java, în orașul Solo. Aici a învățat limba și, împreună cu un prieten indonezian, a inițiat un proiect de fotografie de stradă, Solo24Hours.

După 10 luni, a plusat: o călătorie de 3.000 de kilometri, prin 5 insule, Java-Bali-Lombok-Sumbawa-Flores, cu un motor Honda CB 1982. S-a hotărât să mai rămână un an în Indonezia.

Reacție la prezența unui aparat foto în jungla din Kalimantan (Borneo). Foto: Tessa Moult-Milewska

Proiectul său foto, care între timp s-a extins și la workshop-uri cu un grup de studenți în cadrul universității, l-a ajutat să obțină viza.

Apoi a întâlnit-o pe Tessa. Povestea lor de dragoste i-a dus împreună pe insule și mai îndepărtate ale Indoneziei, Maluku, Kai Kecil, Kai Besar, Tanimbar Kai, Borneo.

Tessa era pasionată, din copilărie, de șopârle. Astfel, nu puteau ocoli Komodo. S-au întors în Europa cu un documentar despre legătura dintre localnici și dragoni.

Adrian spune acum că opusul fericirii nu e nefericirea, ci rutina, monotonia. Asta a aflat din experiența indoneziană, iar documentarul său și al Celei Drăguțe vrea să arate „cât de frumoasă și de fragilă este legătura dintre natură și oameni”.

Cei doi s-au întors în Europa în urmă cu 5 luni, pentru a povesti legenda dragonilor din Komodo.

„Eram nefericit, pentru că eram sătul de mine într-o anumită conjunctură. Era o parte din mine care striga după schimbare, iar eu o ignorasem prea mult timp.

Acum, Pământul mi se pare un loc mult mai mic. Am impresia că am ajuns la capătul lui și nu e chiar atât de departe cum credeam. Am căpătat o imagine mai de ansamblu asupra lumii, care mă face mai tolerant.

Am înțeles că oamenii sunt buni și că nu există un motiv să ne temem de alte nații și culturi. Am învățat să nu mai resping ceea ce nu înțeleg, să accept și să încerc să înțeleg”.

Tessa și Adrian, la revenirea în Europa.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€