Anul 2017 în imagini

Munca de fotoreporter îți dă ocazia să fii martor privilegiat al celor mai importante evenimente publice, să întâlnești cei mai interesanţi oameni și să ajungi în locuri în care probabil că nu te-ai fi dus niciodată ca turist.

Vă împărtășim o selecție de imagini pe care noi, cei doi fotoreporteri de la PressOne, le-am surprins în 2017 și vă invităm să retrăiți câteva momente emoţionante de anul trecut.

Fotografii de Lucian Muntean

Văzută printre fulgi uriaşi, girafa din fața Muzeului Antipa părea o apariție stranie în dimineața zilei de 6 ianuarie 2017, când Bucureștiul a fost acoperit de prima zăpadă din an.

*

13 ianuarie 2017: cine ar fi crezut că o să-mi petrec două seri geroase într-un adăpost social, împreună cu mulţi „aurolaci”, cerşetori şi boschetari?

Surpriza a fost să descopăr niște oameni deosebiți, care nu au uitat ce înseamnă demnitatea, prietenia și speranța, în ciuda încercărilor la care viaţa i-a supus.

*

1 februarie 2017: abuzurile guvernării PSD i-au scos pe oameni în stradă în plină iarnă. Ba chiar au protestat și bebelușii!

*

15 martie 2017: o serie de zvonuri de pe rețelele de socializare sugerau că faimosul tablou „Atacul de la Smârdan” , realizat de Nicolae Grigorescu în perioada 1878-1885, ar fi fost distrus sau vândut.

Considerată cea mai valoroasă pictură românească aflată în patrimoniul statului, lucrarea nu poate fi văzută de către public, fiindcă zace de ani de zile într-un depozit al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).

*

18 mai 2017: alunecarea de teren de la cariera de cărbune Berbești Vest, din județul Vâlcea, a distrus gospodării din localitatea învecinată, Alunu, şi a lăsat pe drumuri mai multe familii.

*

31 mai 2017: treceam aproape zilnic pe lângă „omul cu harpa” de la colțul străzii Batiștei fără să bănuiesc ce poveste inedită are.

Leonid Lozovanu (56 de ani) a copilărit în Kazahstan, iar la începutul anilor 1990 a fost grănicer pe Prut, la frontiera dintre Republica Moldova şi România.

*

În perioada 9-13 iunie 2017, artista Ioana Tudor s-a aflat în greva tăcerii în fața Guvernului. Ea repeta astfel gestul din 1990 al tatălui ei (Dumitru Tudor, 68 de ani) care simbolizează „neputința unui om în fața unui stat totalitar”.

*

10 iulie 2017: medicul Cătălin Cîrstoveanu ne-a spus o poveste tulburătoare despre copiii abandonaţi de părinți în maternități sau în spitale. A văzut copii murind în aşteptarea unei soluţii la problemele birocratice…

*

20 septembrie 2017: avertismentele alarmante cu privire la o furtună nemaivăzută au dat peste cap traficul din Capitală și programul bucureştenilor. Dar nu s-au adeverit. Spre seară, doar o ploaie liniștită și câteva fulgere au brăzdat cerul.

*

26 octombrie 2017: aflat la dreapta Preafericitului Daniel, Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii i-a binecuvântat pe credinciosii români şi le-a transmis un mesaj: indiferent de granițe, ortodocșii trebuie să fie uniți, chiar dacă „suntem supuși influențelor diverse, inclusiv celor politice, ale lumii de astăzi”.

*

26 octombrie 2017: o seară memorabilă în care l-am ascultat pe filosoful Mihai Şora, care a împlinit 101 ani.

*

15 decembrie 2017: principesa Margareta veghează îndurerată la sicriul tatălui său, regele Mihai I, în Sala Tronului din fostul Palat Regal.

Fotografii de Raul Ștef

Fotojurnalismul meu este despre emoție personală şi cred că nici un alt job din lume nu poate să îți ofere stări atât de diverse.

Anul 2017 a fost unul care mi-a confirmat acest crez. Trăiesc cu iluzia că, odată, o imagine de-a mea va schimba ceva, oricât de mic, dar întotdeauna altceva pare să controleze lucrurile.

Credeam că imaginea este despre viață, dar, de fapt, este despre sfârșit, cum spune scriitorul și fotograful Attila Bartis într-un interviu recent.

Fiecare fotografie pe care am făcut-o îmi aduce aminte de ce am început această profesie. Evident că, şi în 2018, ca în ultimii 15 ani, mi-aş dori ca fotografiile mele să producă o schimbare, să dea speranță, să fie despre viață, să facă diferența…

*

Multe seri de ianuarie și de februarie le-am petrecut în stradă, alături de cei care protestau împotriva Ordonanţei 13 și a guvernului PSD. Nu mai văzusem atâta lume adunată în centrul Clujului.

La un moment dat, mulţimea părea să respire simultan, să devină un singur personaj format din indivizi, steaguri, lumânări, pancarte și sloganuri.

Fata din imagine ținea drapelul cu o naturaleţe uimitoare, ca şi cum, la vârsta ei, ar fi fost firesc să fie în Piață. Nici mulțimea, nici frigul nu păreau să o deranjeze. Ştia că era important să fie atunci, acolo.

*

Zeci de studenți din Cluj au hotărât că este important să plece la București la început de februarie 2017. Erau zile în care orice om care protesta în fața clădirii Guvernului putea să facă diferența.

*

Lucrurile interesante nu se întâmplă neapărat în primul rând sau în prim-plan.

Fata în albastru se afla în coada unei coloane de câteva mii de protestatari. Dubele jandarmilor păreau să o înghită cu tot cu pancartă.

*

Un moment în timpul căruia mă gândeam la milioanele care stau în casă, la căldură, sperând la mai bine.

*

O femeie în vârstă şi fiul ei au rămas singurii locuitori ai satului Măleni din judeţul Sălaj. Cornelia Butican (72 de ani) și Marcel Butican (48 de ani) au grijă de gospodăria lor, de câteva morminte și de o bisericuţă din lemn în care nu s-a mai slujit de 13 ani.

Voluntarii de la organizaţia Free Miorița se încăpățânează să instaleze panouri fotovoltaice pentru a duce lumină în cele mai izolate locuri din România. Așa au ajuns și la familia Butican.

*

Milioane de cetăţeni români muncesc în străinătate, iar comune întregi se depopulează şi se urâţesc din pricina caselor de beton, mari, dar pustii, ridicate de cei plecaţi.

Comuna Sâncraiu din judeţul Cluj este o excepție. Aici, oamenii accesează fonduri europene pentru agroturism, școala este renovată și plină de elevi, iar profesorii tineri nu se simt mai prejos decât colegii lor de la oraş.

*

Zilele orașului Băicoi, ce poate fi interesant aici? Când bâlciul anual al unei mici urbe este arena în care își măsoară puterea candidații la primărie, situaţia devine ofertantă.

După câteva ore în toiul luptei politice, asezonată de duelul dintre trupa Iris şi fiica manelistului Adrian Minune, prezente pe aceeași scenă, nimic nu putea să calmeze mai mult spiritele decât îndemnul găsit de acest localnic.

*

Unul dintre subiectele care au divizat cel mai mult societatea românească în 2017 a fost cel al familiei tradiţionale, cu reversul medaliei − căsătoriile între homosexuali.

Pe 1 iulie 2017, la câteva ore după un marș al susţinătorilor LGBT, câteva zeci de membri ai partidului Noua Dreaptă şi ai PRM s-au strâns în fața catedralei ortodoxe din Cluj-Napoca.

În timpul unui discurs, o tânără venită pe bicicletă, despre care aveam să aflăm că e actriţă la un teatru independent, l-a contrazis pe vorbitor.

La scurt timp, jandarmii au luat-o pe sus și au băgat-o într-o dubă. Au urmat zile întregi de articole pro şi contra Oanei Mardare, pro şi contra jandarmilor, pro şi contra „normalității” etc.

*

Digul de 16,5 kilometri de la Periprava, construit cu roaba de către deținuții politici, vorbeşte şi astăzi, după 60 de ani, despre condițiile de exterminare din acest lagăr de muncă.

*

Ruinele fostului comandament al lagărului de muncă de la Periprava fac parte astăzi dintr-un complex piscicol.

Turiști străini plătesc mii de euro pentru a fotografia păsări în arealul unic al Deltei Dunării. Nu există nici măcar un panou de informare despre ororile și victimele de la Periprava.

*

La mijlocul lunii septembrie 2017, la Cluj s-a produs o furtună cum nu se mai văzuse de mult. Arbori de zeci de ani din Parcul Central au fost rupți sau smulși din rădăcini.

*

4 octombrie 2017: „E o pictură unicat, care ascunde atâtea mistere, dar singura pe care oamenii o mai știau și o cereau tot timpul în bucătărie, în sufragerie, în living, peste tot. Cât să mai pot și eu cu Mona Lisa…”, mărturiseşte Vasile Marina, pictorul noilor îmbogățiți din zona Certeze, judeţul Satu Mare.

*

Înmormântarea Regelui Mihai a fost unul dintre cele mai emoționante evenimente la care am fost martor vreodată. Niciodată nu am simțit atât de multă unitate și tristețe. Nu mai participasem la adunări de mii de oameni la care să nu se audă aproape niciun telefon sunând sau vreo voce strigând.

Am trăit subiectul cu un mare dor, nu neapărat față de Regele Mihai I al României, ci față de simbolul pe care îl reprezintă.

Pentru mine, este finalul unei generații, generația bunicului meu, a unuia dintre cei mai dragi profesori pe care i-am avut, a zecilor de deținuți politici pe care i-am întâlnit în ultimii 15 ani − o generație care a știut să spună „Nu” până la sfârșit.