Aici (nu mai) locuiește un mare scriitor român

Pe romancierul Radu Aldulescu (61 de ani) l-am întâlnit de două ori. Prima dată, într-o librărie: un nume pe o carte. Istoria Regelui Gogoșar.

A doua oară, în persoană, în timp ce își făcea bagajele. Cu o zi înainte să fie evacuat din camera în care a locuit în ultimii doi ani și jumătate.

Casa pentru care USR plătea o chirie lunară de 1000 de lei.

Aldulescu nu e bogat. Dimpotrivă. Locuiește – de fapt, a locuit până miercuri, 14 octombrie – într-o casă care aparține Primăriei Capitalei, pe strada Nicolae Golescu.

Imobilul a fost închiriat Uniunii Scriitorilor din România (USR), iar Aldulescu a primit o cameră pe care a mobilat-o sumar: un pat pliant, o masă și două scaune, câteva rafturi. Singurul „exces” sunt cărțile, vrafuri-vrafuri.

Aici, în acest spațiu auster, s-a născut Regele Gogoșar. Și, în vreme ce Regele trăiește în librării intime sau prin dormitoare calde, scriitorul nu mai are unde să pună capul.

"Mă mut în stradă"

Marți, 13 octombrie, ora 17. Îmbrăcat în jachetă de fâș și jeans, cu glugă pe cap, Radu Aldulescu arată ca un sportiv ascetic. Constituția atletică, formată în anii în care a fost muncitor necalificat, îi slujește acum pentru o practică de anduranță: scrisul.

L-am sâcâit cu telefoane și a acceptat să ne vedem 30 de minute, pe fugă. Știe că vreau să scriu despre ordinul de evacuare. „Păcat”, a replicat, la telefon, când i-am spus că nu vom vorbi despre literatură.

Acum nu mai pomenește despre asta. A primit hârtia de evacuare și e tulburat.

Adresa semnată de președintele USR prin care i se cere să „elibereze spațiul”.

Geniul

Asociația Sache: Locul unde toate animalele sunt vindecate până la capăt

În 2016, când a deschis cabinetul veterinar, Laura Fincu era convinsă că inițiativa lor de antreprenoriat social va rezolva problema câinilor din România. Aproape 9 ani mai târziu, după peste 100.000 de sterilizări făcute în campaniile aproape săptămânale prin țară, nu mai e atât de convinsă, dar crede în continuare cu tărie că lucrurile se vor îmbunătăți. Ca să contribuie la asta, asociația Sache construiește primul spital social pentru animale din România.

*

„Nu știu unde mă mut. Sunt în stradă. Mă mut în stradă. Am scris nouă romane, apărute în două, trei și patru ediții. Am luat premii naționale și internaționale și câteva mii de exemplare din cărțile mele se află în librăriile și în bibliotecile din țară. Asta e. Nu am casă”.

Lăudat de critica literară, care îl compară cu Marin Preda, considerat de unii chiar cel mai bun romancier de după Revoluție, Radu Aldulescu nu are nevoie de nimic altceva decât de un spațiu.

„Ultima carte am scris-o aici, chiar are la sfârșit, ai văzut și tu, că am terminat-o în acest birou. Anul ăsta, în aprilie. Eu nu am casă. Am locuit în multe spații. Practic, fiecare roman a fost redactat în mai multe spații. M-am născut în București. Până în 2003 am stat în București, în diverse locuri… Nu cred că e relevant. Din 2003 în 2008 am stat la Mioveni. Nu am mai reușit să rezist în București. Apoi, din 2009 până în prezent am stat în spațiile Uniunii. Cam asta ar fi. Din martie 2013 am stat aici. Până când oi pleca”.

În casa din strada Nicolae Golescu, Aldulescu a avut o cameră, o baie și un hol. Iarna, pornea soba. La baie avea apă. Era destul.

În timp ce vorbește, mă foiesc pe scaun, stânjenită. Intru cu bocancii în intimitatea acestui om, iar el îmi permite doar pentru că e strâmtorat. „Urâtă meserie am”, îmi zic.

Dar poate cuvintele lui vor ajunge la cineva. Totuși. Atunci am putea discuta și despre literatură, după ce îi mai citesc câteva cărți.

„Astea sunt condițiile. Condițiile pe care mi le asum. Astea sunt veniturile. Am spațiu, am căldură, am baie. Bine, că nu am cameră nu-știu-de-care, n-am jacuzzi sau ce să mai am? Un divan, un televizor? Nu am nevoie. Un frigider, iarăși, nu am nevoie, dar nu am nici posibilitatea. Deci, condițiile sunt conform nevoilor și posibilităților”.

Dar cărțile?

„Din vânzarea cărților nu am luat nimic sau aproape nimic. Nu știai chestia asta? Drepturile de autor în România sunt nule. Simbolice, la o adică. Am luat între 10 milioane și 30 de milioane pe lună. Acum un an jumate, am luat un premiu, Augustin Frățilă… Acordat de un juriu de bloggeri. Am avut și o bursă în Germania acum vreo doi ani, care m-a mai ajutat, și cam asta e. În rest, veniturile sunt precare”.

"Manolescu nu e scriitor. Punct"

Teoretic, Uniunea Scriitorilor funcționează ca un sindicat: e o asociație non-profit în statutul căreia stă scris, de la primul articol, că „apără interesele de breaslă, economice, sociale și morale ale membrilor ei”.

„De la USR nu avem absolut nimic. Ba, mai mult, avem să fim dați afară. USR nu ajută scriitorii. USR este o conjurație a autorilor mediocri – să spui asta! – care subminează literatura și scriitorii, asta e menirea lor. Vrei să ți-i dau și pe nume? Președintele Nicolae Manolescu – un profesor de limba română cu veleități literare care face niște politici literare ruinătoare, prin care promovează autori mediocri. Vicepreședintele Gabriel Chifu – poet și prozator mediocru, care e mâna dreaptă a lui Manolescu. Prim-vicepreședintele USR Varujan Vosganian – poet și prozator mediocru. Și politician! Ca politician, a fost acuzat că a subminat economia națională”, se înfierbântă Radu Aldulescu.

Îi spun că, în cazul lui Vosganian, nu a existat nicio anchetă după ce Parlamentul a respins cererile de ridicare a imunității sale. Ridică din umeri. L-am întrerupt.

„Nu mă pricep la economia națională, dacă a subminat-o sau nu, dar ce pot spune sigur este că a subminat literatura prin poziția lui de autor submediocru, care s-a autopromovat pentru Premiul Nobel. S-a autopropus. Horia Gârbea (președintele Asociației Scriitorilor din București – n.r.), iarăși – dramaturg mediocru, prozator mediocru… un multilateral mediocru! Asta e. Așa se fac jocurile în literatură. Au anulat ce se poate anula și le-a rămas să mai anuleze scriitorul ca persoană fizică”, spune, parcă pentru sine însuși.

N-apuc să pun o nouă întrebare.

„Totdeauna am spus și am scris această frază: Scriitorul în România este un specimen pe cale de dispariție, față de care instituțiile culturale fac tot ce e posibil pentru a-l extermina. Iată, USR a făcut tot ce e posibil ca să mă extermine! Să mă dea afară în plină iarnă. Care a fost scopul? Unu: să-l dea afară din birou pe Mircea Cipariu. Că le făcea greutăți, era în proces cu Manolescu, chestii de-astea. Doi? Să mă dea și pe mine!”.

Dan Mircea Cipariu e președintele secției Poezie din Asociația Scriitorilor București. A avut biroul în clădirea unde ne aflăm.

Este Radu Aldulescu o victimă colaterală?

„S-ar putea spune și așa. Dar cred că sunt vizat în mod direct: Toți cei care ne neagă să plece! Dacă pot să moară, să moară! Se poate spune și așa, că sunt victimă colaterală, dar sunt și vizat direct. Eu nu sunt înghițit. De ce? Pentru că sunt scriitor. Ei nu sunt scriitori. Deci, asta poți să spui, asta pot să garantez, să dau cu semnătură. Domnul Manolescu nu e scriitor. Punct. E președinte, e nu-știu-ce. Poate asta spui acolo. Asta e toată povestea”.

Dacă asta e tot, nu vreau să insist. Totuși, mai am o întrebare: unde se va duce? O variantă ar fi să se mute la Iași. Scriitorul Dan Lungu, care e directorul Muzeului Literaturii din Iași, s-a oferit să-l găzduiască acolo.

„Domnul Dan Lungu mi-a spus să mă duc în Iași, dar nu poate să mă țină mai mult de trei luni. O să văd ce să fac. Nu pot să mă duc la Iași cu toate bagajele. Nu am multe bagaje, dar am și eu niște haine, niște cărți. Trebuie să le mai las pe undeva, mai ales că acolo nu e pe o perioadă mai lungă. Asta e. Sunt în situația să fiu scos afară de USR, nu de primar, nu de mafia imobiliară. De proprietar! USR scoate afară un scriitor găzduit într-un birou al ei și aruncă la gunoi tot ce este – cărțile astea pe care le-ai văzut acolo, pe masă, aruncă la gunoi tot, și scriitorul, dacă se poate”.

"Ce să-ți mai dau?"

Mi se face rușine. Stau de vorbă cu un mare scriitor și eu îl întreb dacă are frigider sau unde va dormi poimâine.

Mă îndrept către vrafurile de cărți. Sunt multe titluri de Philip Roth, și Murakami, și Faulkner. Îi spun că am citit și eu un roman de Roth, dar titlul îmi scapă.

Se înseninează. „Ce, îți place să citești? Am citit și eu Philip Roth… Cât ai citit? Ți-a plăcut?”.

Mă pierd ca o elevă în fața profesorului și bâigui ceva despre evrei și America. Nu reușesc să-mi amintesc titlul cu niciun chip. (Era Complotul împotriva Americii).

„Ți-o dau pe asta, Viața mea de bărbat. Ce să-ți mai dau? Hai, nu mi le înapoia! Asta e extraordinară! Philip Roth! Cred că o să-ți placă. Vrei să-ți dau și de-ale mele? Ia să vedem ce am aici…”

Se apleacă, scormonește în bagaje și îmi întinde cărți peste cărți. Patru romane de Roth și două scrise de el: Amantul Colivăresei și Cronicile genocidului – ales „romanul anului 2012”.

Se uită împrejur, ar vrea să îmi dea și altele, mai multe, dar abia le pot duce pe astea. Și mă gândesc că îi aparțin.

„Ia-le, și-așa nu pot lua multe bagaje. Păstrează-le!”

Epilog cinic

Președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu (foto), a declarat pentru PressOne că, pentru casa în care a locuit Radu Aldulescu, Uniunea a plătit „o chirie imensă” – 10 milioane de lei vechi.

„L-am găzduit cum am putut, dar nu ne mai permitem să-l ținem pe domnul Aldulescu. L-am găzduit cum l-am ținut și în vechiul sediu al Uniunii, de la Casa Monteoru, dar casa a fost retrocedată. Nu mai putem să-l ținem pentru că, în primul rând, plătim o chirie imensă. Și plăteam degeaba. Clădirea aparține Primăriei. În sfârșit, nu știu de unde e tot acest scandal. Radu Aldulescu nu are, propriu-zis, niciun drept să stea acolo. Nu mai puteam să-l ținem, pur și simplu. Chiria era de 10 milioane de lei vechi, plus șarjele, ne ducea undeva la 16 milioane. E o clădire mare și are o poveste lungă, nu de ieri, de azi. Primăria s-a dezinteresat și condițiile de acolo au fost groaznice. Asta este. Uniunea nu e obligată să le asigure scriitorilor o casă. Ar fi bine dacă le-ar putea da fiecăruia câte o casă”, a spus Manolescu.

*

Radu Aldulescu s-a născut în 29 iunie 1954, la București. A debutat în 1993, la Editura Albatros, cu romanul Sonata pentru Acordeon, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

A mai publicat romanele: Amantul Colivăresei, Îngerul încălecat, Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare, Proorocii Ierusalimului, Mirii nemuririi, Ana Maria și îngerii, Cronicile genocidului, Istoria Regelui Gogoșar.

A scris scenariul filmului Terminus Paradis, regizat de Lucian Pintilie, care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția.

În 2013, Cronicile genocidului i-a adus Premiul literar „Augustin Frățilă”, pentru cel mai bun roman al anului 2012, premiu în valoare de 10.000 de euro.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€