STUDIU. Plasticul purtat în prezent de apele Dunării ar încăpea în 20 de camioane

În fiecare zi, în Dunăre ajung 150 de kg de plastic. Cantitatea zilnică se adăugă particulelor de plastic deja existente în albia fluviului, descompuse în bucăți foarte mici și care se lipesc de roci și floră, afectând calitatea apei pe termen nelimitat.

Ca volum total, plasticul purtat de apele Dunării în acest moment ar reprezenta încărcătura a 20-25 de camioane de tip TIR. 

Informațiile reies din cel mai recent studiu coordonat de Asociația Mai Mult Verde în parteneriat cu Global Water Partnership România, „Prezența materialelor plastice în apele Dunării pe teritoriul României”, în cadrul programului „Cu Apele Curate”. 

Realizat pe parcursul a cinci sezoane și cu probe colectate din trei locuri din Dunăre, studiul subliniază nevoia unei intervenții susținute pentru lupta cu plasticul, atât la nivel local, de comunitate, cât și la nivel național. 

PressOne a vorbit cu Marta Popescu, coordonatoarea programului „Cu Apele Curate”, care ne-a explicat rezultatele studiului, dar și cum ar trebui să arate acțiunile viitoare pentru a curăța Dunărea de plastic.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Reporter: Asociația Mai Mult Verde și Global Water Partnership România au lansat de curând studiul „Prezența materialelor plastice în apele Dunării pe teritoriul României”. Ce înseamnă acest studiu și când a fost făcut? 

Marta Popescu, Mai Mult Verde: În primul rând, o să povestesc puțin despre contextul în care am făcut acest studiu. Asociația Mai Mult Verde desfășoară din 2019 programul „Cu Apele Curate”. Este un apel atât către autorități, cât și către comunitățile locale de-a lungul Dunării, la implicare în problema asta pe care o avem, de poluare – în general a Dunării și cu plastic în special. Și noi am început acest program cu diferite activități, unele mai mici, ca acțiuni de ecologizare, unele mai mari, care merg pe partea de prevenție, pe implementarea unor modele de bună practică. Am amenajat niște maluri, am pus niște coșuri acolo unde nu existau.

Cum a decurs, însă, studiul privind materialele plastice din apele Dunării?

Înapoi la 2022, ne-am dat seama că nu există niște studii, niște cifre concrete legate de cât de mare e această problemă. Probabil că toată lumea vede la știri, ca și cum ar fi o surpriză, când încep inundațiile, că se mișcă și foarte multe deșeuri pe ape. Și am zis să vedem, totuși, despre ce cifre vorbim. Și așa am ajuns să colaborăm cu Global Water Partnership.

Ionuț Procop, de la Global Water Partnership, care a fost director de proiect, face și un doctorat la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, și astfel am reușit să ajungem în laborator. E un model de bune practici aici, pentru că, de obicei, instituțiile nu colaborează foarte mult cu ONG-urile. Dar doar așa am ajuns să avem acest studiu, care e foarte cuprinzător. 

Am colaborat, pe lângă universitate și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), și cu Universitatea de Resurse Naturale și Științe ale Vieții din Viena, unde o echipă de cercetători a făcut același studiu pe o bucată de Dunăre din Austria. Ei ne-au pus la dispoziție metodologia, noi am tradus-o și am aplicat-o mai mult sau mai puțin la fel, că au fost mai multe diferențe, inclusiv partea financiară. Dar am lucrat cu ei, au venit și ei la una dintre prelevări. 

Ce înseamnă că studiul este foarte cuprinzător? 

În primul rând, am avut trei locuri de prelevare. Nu am luat doar dintr-unul. Și au fost alese strategic. Înainte de Porțile de Fier, la intrarea în țară. Apoi la Gruia, destul de aproape de Craiova. Și apoi la Isaccea, adică după întâlnirea dintre Dunăre și ultimul său mare afluent, Prutul.

Apoi am avut cinci sezoane în care am făcut aceste prelevări. A fost tot anul 2022, deci patru sezoane, și unul din primăvară în 2023. Și abia la sfârșitul anului 2023 am putut să avem niște rezultate. Cumva intuiam și aveam și niște rapoarte intermediare, dar am așteptat să facem toți pașii și să iasă aceste cifre. Din păcate, aceste studii costă foarte mult. Noi am avut un parteneriat privat, de-aici banii. 

Cât a costat studiul? 

În jur de 80.000 de euro. Drept comparație, a făcut și Apele Române pe un lac, se pare că și în lacuri deja este microplastic. Studiul acolo a costat sute de mii de euro, spre 1 milion. 

Chiar dacă noi am făcut așa, pe mai multe sezoane și în multe locuri, tot ar trebuit să fie făcute în cât mai multe locuri și pe o durată și mai lungă. Sunt foarte mulți factori care pot influența rezultatele. De exemplu, 2022 a fost mai secetos decât alții ani. Dar în anii în care plouă mai mult, probabil se schimbă semnificativ și acest dans. Că, de fapt, microparticulele de plastic uneori rămân agățate de maluri, apoi sunt trase înapoi în apă și tot așa. 

Cum a fost aleasă Dunărea ca obiect de studiu? De ce tocmai Dunărea?

Programul nostru „Cu apele curate” a pornit de la Dunăre, pentru că este cel mai relevant. Și dacă reprezintă o carte de vizită pentru România, că sunt 1075 de km, și avem Delta, și foarte mult din turism se construiește pe asta, e important de știut că asta vine la pachet și cu multe probleme.

Și putem să vorbim foarte cinstit și de deșeurile care intră în țară, pentru că noi primim zestre de la toate celelalte țări prin care trece. Și apoi se mai adaugă și pe teritoriul României.

90% din bazinul hidrografic al celorlalți afluenți se varsă în Dunăre și, ulterior, toate deșeurile sunt cărate către Marea Neagră. 

În raport arătați cum Dunărea transportă anual aproximativ 100 de tone de plastic, iar o mare parte există deja la intrarea în țară. Dar sub ce formă ați găsit plasticul? Și ce se întâmplă cu el după ce ajunge în apă?

În primul rând, cantitatea cea mai mare, de aproximativ 100 de tone, este împărțită egal între microplastice și macroplastice. Cantitatea asta a fost identificată doar la intrarea în țară, la Moldova Veche. Apoi, în celelalte două puncte, cantitatea scade, ceea ce ne-a pus puțin pe gânduri. Dar una dintre explicații este că bazinul Porțile de Fier acționează ca un decantor. Practic, rămân o parte dintre aceste deșeuri acolo, apoi urmând să fie repuse în circuit. Deci e ca o pâlnie, prin care nu trece tot ce primim.  

Ce tipuri de materiale plastice au fost descoperite?

Legat de tipuri de plastic, vedeta, să zic așa, este polietilena. În mai mult de jumătate dintre probe, între 52 și 86%. Asta înseamnă produse de uz casnic, pungi și alte recipiente.

Și apoi, între 12 și 26%, am avut polipropilena, care se găsește în produse precum capace, dopuri, electrocasnice, bare, țevi. 

Revenind puțin la surse, este clar că un aport mare este dat de țările pe care le parcurge Dunărea înainte de a intra în țară. Apoi se adaugă foarte multe și pe teritoriul țării. Ce am identificat noi într-un alt studiu pe care l-am făcut e că, cel puțin pe teritoriul României, sursele de uscat sunt principalul aport al poluării din apă.

Practic, există multe depozite necontrolate de deșeuri pe maluri care, la prima ploaie, ajung fix în apă. 

Cât timp rămâne plasticul în apă? Ce se întâmplă cu el în momentul în care ajunge în apă și este purtat dintr-o parte în alta?

Faptul că programul nostru este conturat în jurul plasticului este pentru că el este unul dintre cele mai periculoase deșeuri, pentru că, de fapt, nu dispare niciodată. Noi îl folosim câteva minute și apoi îl aruncăm, dar se spune că se degradează în 500 de ani. 

Așa cum am văzut și în studiul ăsta, există multe categorii de plastic: de la mezoplastic, care e mai mare de 2,5 cm, apoi macroplastic și microplasticul, care este cel mai periculos și care are până în 5 mm. Acum vorbim și de nanoplastice. Toate aceste particule, în apă, se fixează pe roci și pe floră și rămân acolo, afectând calitatea apei pe termen nelimitat. 

Și ce e pe sol este afectat destul de puternic de aceste particule. Germinarea semințelor și, în general, calitatea pământului.

Și, de fapt, până să ajungă cu totul în apă, acest nanoplastic, care se pare că este aruncat din mers și de mașini, ajunge să fie inclusiv inhalat de noi. Adică nici măcar nu mai ai povestea aia că noi aruncăm plastic în apă și îl mănâncă peștele și după aia noi mâncăm peștele. De fapt, plasticul este peste tot.

În natură se transformă în circuitul plasticului în natură. 

Dar în prezent, la nivelul Dunării și al zonelor adiacente, au fost identificate efecte asupra florei sau faunei ca urmare a prezenței plasticului?

Da, da, am văzut. Și sunt multe imagini grăitoare. Pe lângă peisajul dezolant, să zic așa, pe care îl întâlnim și care, practic, te îndepărtează de apă. În primul rând este acest efect vizual și olfactiv. În al doilea rând, a scăzut foarte mult numărul speciilor, atât de păsări, cât și de animale.

După lansarea studiului, asociația Mai Mult Verde a încercat și o colaborare cu autoritățile naționale și cu cele locale, printr-o rezoluție pentru protejarea fluviului împotriva poluării cu plastic. Ce propuneri cuprindea documentul și, mai ales, ce rezultate sperați să obțineți?

Lucrăm foarte mult cu autoritățile la nivel local și încercăm să înțelegem care sunt provocările lor. Pentru că problema asta identificată în țară, și anume că multe dintre deșeuri vin de pe uscat, se repetă. 

În teorie există obligativitatea colectării separate de atâția ani, dar nu se întâmplă. Și, inițial, mesajele noastre au fost îndreptate către autoritățile locale care au în jurisdicție aceste maluri de Dunăre. Și așa, ușor-ușor, am învățat că au foarte multe provocări și ei.

De la partea financiară, cel mai des, până la un sat unde mașina nu poate să intre, pentru că străzile sunt prea înguste și nu sunt asfaltate. Adică noi trebuie să ne raportăm și la situația socială și economică. 

Apoi, mai ales de-a lungul Dunării, există foarte multe zone, le spunem noi, no man’s land.

Care nu știi exact de cine aparțin, sunt între două orașe și pentru care nimeni nu își asumă responsabilitatea. Așa că, ușor-ușor, ne-am îndreptat mesajele către autoritățile centrale. Am cerut sprijinul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor. Dar pentru că noi vrem să lucrăm concret pe niște chestii, nu doar să lansăm idei, am scris o rezoluție care cuprinde 10 recomandări, un decalog pentru Dunăre, i-am spus noi. 

Care sunt cele mai importante propuneri din acest decalog, mai ales în raport cu autoritățile statului?

În primul rând, preluarea și prioritizarea temei. Pentru că, așa cum spuneam, există un hățiș legislativ legat de cine ce trebuie să facă ce: primăriile, Apele Române, uneori mai apare și Romsilva când sunt păduri pe maluri. Apoi, pentru că una dintre provocări este partea financiară, am prevăzut și recomandat alocarea de resurse pentru prevenirea poluării cu plastic a apelor, astfel încât toți semnatarii să analizeze posibilitatea alocării unui buget special și să asigure resursele financiare și umane adecvate pentru implementarea acestor măsuri. 

Un alt lucru important este informarea cetățenilor. Tot auzim asta foarte des, că oamenii nu sunt educați, oamenii nu știu să colecteze. Și pe noi ne întristează puțin chestia asta, dar revenind la satul de care îți spuneam, unde pur și simplu nu e o stradă pe care să poată să intre o mașină, acolo ce faci? Noi nu ne-am născut cu acest spirit al colectării. Educația asta trebuie făcută de cineva. 

Din interacțiunile voastre cu localnicii, cum vi se par că sunt când vine vorba de a încerca să facă mici pași în direcția strângerii plasticului și să nu-l mai arunce acolo unde obișnuiau să o facă?

Există o deschidere foarte mare, dar noi interacționăm cu oamenii care vin la evenimentele noastre, participă la acțiuni de ecologizare. Adică trăim într-o bulă, oarecum. Noi am încercat să ajungem și la altfel de public, de exemplu la pescari. 

Pentru noi a fost o surpriză să aflăm că ei își lasă acolo sticla de bere după ce pleacă de la pescuit. Noi încercăm să le arătăm efectele și ce pot face. Așa că am început să distribuim sticle reutilizabile, de exemplu. Apoi, din nou, apropo de educație, dacă tu nu ai o cană filtrantă acasă sau niște cișmele prin tot orașul, mai greu să asiguri și continuitatea folosirii acesteia. 

Am mai încercat, pentru că după peturi pe maluri se găsesc și foarte multe mucuri de țigară, să împărțim scrumiere portabile. Din nou, oamenii se miră, nici nu știau că există așa ceva. Oamenii s-au obișnuit atât de mult cu niște chestii și, din păcate, nimeni nu le-a atras atenția.

Revenind la educație, cu copiii e foarte simplu, facem programe în școli și înveți copilul la școală, care se duce acasă și își învață părintele. Ok, dar tu nu știi exact în celelalte 364 de zile, ce se întâmplă, corect?  În plus, au mai fost situații unde noi făceam training-uri în școli și copiii ne ziceau că ei nu aveau nici măcar două coșuri, unul pentru menajer și unul pentru uscat. 

Cât de gravă este, la nivelul întregii țări, poluarea apelor cu plastic?

Destul de gravă, ca să nu zic foarte. Încercăm să ne păstrăm și noi un ton între „mâine o să murim toți” versus „hai, că o să rezolvăm totul”.

Ce e îngrijorător nu e neapărat această cantitate care, cumva, se încadrează în standardele europene și la tot ce se întâmplă în lume, ci că plasticul se produce încontinuu și cererea este mare și nu am văzut foarte multe discuții în spațiu public despre cum putem stopa sau reduce această producție. 

Dacă mâine nu s-ar mai produce plastic și nu s-ar mai cumpăra, cred că ne descurcăm să curățăm ce avem. În câțiva ani să strângem și să rezolvăm poluarea istorică. Dar problema e că noi strângem ceva ce are poate 5-6 ani deja și, în timpul ăsta, se tot produce și se tot aruncă. Este la nesfârșit. 

Cu ce putem compara cantitatea de plastic pe care o găsim în apele Dunării?

Ca volum, ar reprezenta încărcătura a 20-25 tiruri. Dar aici există o nuanță. De fapt, macroplasticul pe care l-am găsit și care e jumătate din cantitatea asta, în timp, el devine microplastic și se adaugă. Deci aceste tiruri, practic, sunt cu ușile deschise și primesc tot timpul și mai mult plastic. Se mai macină altele, apar altele care sunt aruncate, care sunt macro și apoi devin micro și tot așa, din păcate.