Cercetătoare GlobalFocus: „Foarte mulți tineri îl dau pe Vadim Tudor ca unic exemplu de figură politică pe care ar susține-o astăzi”

La începutul lunii februarie, think-tank-ul GlobalFocus Center publica un raport despre felul în care politicienii și mișcările de extrema dreaptă folosesc social media pentru a atrage votanți tineri. Printre altele, studiul vorbește despre cum crizele din ultimii ani – pandemia, războiul din Ucraina – au crescut popularitatea unor personalități extremiste precum George Simion, Diana Șoșoacă și Dana Budeanu pe platforme care sunt frecventate în special de tineri. Drept urmare, liderul AUR este astăzi mai popular în social media decât toți politicienii mainstream din România, cu excepția lui Klaus Iohannis.

Pentru a înțelege mai bine succesul de care se bucură extremiștii pe TikTok și Instagram, dar și ce-i face pe tinerii români să privească democrația cu tot mai mult cinism și indiferență decât generațiile anterioare, PressOne a stat de vorbă cu autoarea studiului, Daniela Burciu, specialistă în științe și relații internaționale în cadrul Global Focus Center.

PressOne: În funcție de ce parametri putem măsura radicalizarea politică a tinerilor? La ce atitudini trebuie să ne uităm?

Daniela Burciu: Studiul meu are o componentă exploratorie. Există o acoperire foarte mică a problematicii implicării politice a tinerilor, mai ales în România și a fost greu să găsesc studii din trecut care să aibă chestionare aplicate tinerilor, cu grilă și niște parametri prin care să spui că uite, avem tineri care sunt în felul următor. 

Dar în timpul cercetării mele am vorbit cu mulți tineri, inclusiv de la nivel local, care sunt susținători AUR. La prima vedere ei susțin o mișcare vădit extremistă, dar, dacă le asculți opiniile, este destul de greu să-i încadrezi. Nu poți să-i portretizezi neapărat ca fiind radicali sau extremiști, sunt deconectați de ideologia partidului în sine și nu realizează că susțin o mișcare extremistă. 

Din interviurile cu ei am reușit să obțin niște direcții de cercetare noi, pentru că am auzit calificări ale unor figuri politice la care nu mă așteptam. Foarte mulți dintre ei mi l-au dat pe Corneliu Vadim Tudor ca unic exemplu de figură politică pe care ar susține-o în ziua de astăzi.

Și am auzit acest disclaimer că, într-adevăr, avea un discurs extremist, că nu sunt de acord cu felul în care se adresa femeilor, dar că avea analize de politică externă foarte bune, că știa multe lucruri și politica noastră ar arăta foarte diferit dacă ar fi astăzi lider. Că am avea altă poziție față de Rusia și așa mai departe. 

Către ce alte figuri politice se uită?

Am observat pătrunderea inclusiv în bule progresiste a unor personaje similare. Vezi Dana Budeanu. Iar pătrunderea are loc de multe ori prin conținut umoristic, prin meme. Deci chiar dacă suntem în bula noastră, cu paginile noastre și algoritmii noștri, acești oameni ajung sub o formă sau alta, de obicei umoristică, în bula noastră. Și cred că, într-o anumită măsură, indiferent de propria orientare, ajungi să internalizezi anumite mesaje. 

Vrem să putem investiga în profunzime evenimentele care afectează viața de zi cu zi a românilor. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Deci pot radicaliza inclusiv tinerii din bulele progresiste?

Eu cred că da. Tinerii sunt într-un proces de dezvoltare a propriei identități, inclusiv pe a celei politice. Și nu vorbim numai de opinii politice, ci și de elemente ce țin de interacțiunea socială. De exemplu, în studiu am scris despre Dana Budeanu și apelul la violență împotriva femeilor. Vorbesc despre acel moment pentru care s-a ales și cu dosar penal, în care îi învăța pe bărbați să-și lovească partenerele pentru a instaura frica în restul femeilor și pentru a se impune în grupurile lor de prieteni. Deci nu numai elementele care țin de agenda lor politică sunt importante, ci și felul în care abordează problematici sociale, economice, culturale.

Și ce aspecte ale acestei abordări sunt atrăgătoare pentru tineri?

Felul în care se impun. În raport am făcut o referință la un discurs al lui George Simion în care se adresa tinerilor reuniți la un eveniment al tineretului AUR (TAUR).

Simion le spunea că știe că se simt singuri. Și îi îndemna să se uite în jur, să vadă că sunt singurii interesați de istorie și țară. Făcea apel la ceea ce în literatura de specialitate se numește „the lone wolf” (n.r. lupul singuratic), care este asociat în general cu mișcări teroriste, dar are și o componentă a participării politice. 

Cert este că s-a adresat acestor tineri care, dintr-un motiv sau altul, ajung să aibă opinii politice radicale, care se simt nereprezentați politic, dar și detașați de colegii lor de generație, de grupurile lor de prieteni.

Și atunci oameni ca Simion îi pot izola prezentându-se nu neapărat ca salvatori, dar cu promisiunea că îi vor asculta, că le înțeleg lupta interioară, că-s de acord cu ei, că le vor reprezenta interesele și vor lupta pentru drepturile lor.

Este o modalitate de a se adresa tinerilor care se regăsește și la Diana Șoșoacă.

Se vorbea mult despre radicalizarea tinerilor și în urmă cu 8-10 ani, în epoca Trump/Brexit. Cu ce diferă radicalizarea pe care o vedem astăzi?

Aș spune că radicalizarea de astăzi are un alt avânt, tocmai din cauza personajelor ca Trump și a evenimentelor precum Brexit. Acum 8-10 ani, mișcările extremiste erau mai izolate, nu aveau acces la putere, cel puțin nu în proporția în care au avut după momentul 2016. Susținătorii erau la rândul lor mai izolați, iar social media încă nu era la fel de puternică, astfel încât modul de comunicare și organizarea pe care le vedem astăzi nu erau atât de bine puse la punct. 

În momentul de față e un alt curaj de a exprima opinii care acum 10 ani erau mult mai ușor criticate. Să ai poziții extremiste a devenit o emblemă de onoare, un simbol al curajului. Mesajul transmis este „eu am curaj să spun ce cred cu adevărat” sau „eu spun ce credeți și voi, dar nu aveți curajul să o spuneți.”

Deci mișcările extremiste de astăzi au un alt tonus, tocmai din perspectiva faptului că au fost confirmați la putere câțiva din exponenții lor, dar și pentru că avem o cu totul altă configurație a social media față de cea pe care o aveam în urmă cu 10 ani. 

Care a fost rolul partidelor mainstream în toată această poveste?

În ultimii ani au existat provocări care au slăbit și vulnerabilizat foarte mult partidele aflate la guvernare. Democrația și reziliența democratică au fost slăbite de aceste provocări și de felul în care au fost gestionate de politicienii mainstream, lucru ce i-a oferit populației motive să respingă politica mainstream. 

La ce provocări te referi?

La pandemie, la războiul din Ucraina. 

Crezi că tinerii de astăzi sunt mai radicali decât cei din 2019?

Nu știu. Pentru că nu e ceva ce am putut măsura și nu știu în ce măsură mai poate fi măsurat în ziua de astăzi, ca să pot să fac o comparație validă. Aș spune că sunt mai vulnerabili la o potențială radicalizare, tocmai din perspectiva a ceea ce spuneam mai devreme, a vulnerabilizării sistemului democratic, dar și a tendințelor din mediul informațional. 

Tendințe care nu sunt neapărat foarte diferite față de ce se întâmpla acum 5 sau 10 ani, cred că existau „camere de ecou” (echo chambers) și atunci. Însă, anecdotic, aș putea spune că s-a schimbat felul în care funcționează algoritmii, care-ți reconfirmă în mod continuu opiniile politice. Deci aș zice că tinerii nu sunt neapărat mai radicali, doar că datele problemei sunt diferite. 

Am vorbit de politicieni și platforme social media. Cât de importante crezi că sunt condițiile economice pe care le au de înfruntat tinerii din ziua de astăzi?

Contează foarte mult, literatura de specialitate face deseori această conexiune. Pe lângă nereprezentarea politică, o cauză a radicalizării este frustrarea.

De unde pornește frustrarea tinerilor?

De la lipsuri economice și profesionale. Asta se poate vedea cel mai bine în orașe slab dezvoltate economic din provincie. Nu înseamnă că nu avem radicali și în marile centre urbane, însă frustrările economice și profesionale sunt mai puternice în urbanul mic. 

Și frustrările acestea unde se îndreaptă?

Spre cei percepuți drept responsabili, deci către guvernanți și partidele mainstream. Nu spun că este greșit să crezi că guvernul este de vină, absolut deloc. De multe ori este. Doar că plecând de la aceste frustrări, oamenii caută alternative. Alternativa vine cu un discurs care pune degetul pe rană și este centrat pe lucruri care îți amintesc de frustrările economice.

E greu să vii cu un contraargument, pentru că, până la urmă, partidele mainstream au fost la putere atâția ani și e ușor să dai vina pe ele. Dacă ne uităm la protestele fermierilor, de exemplu, e foarte greu să mergi la ei și să le explici că războiul din Ucraina este vina lui Putin, că el a invadat și trebuie să ajutăm Ucraina. Ei îți vor spune „ok, de acord, dar aici vorbesc de nevoile mele imediate”. 

De multe ori, politicienii mainstream nu țintesc aceste nevoi imediate. Și ce se aplică fermierilor se aplică și tinerilor. De asta ajung să opteze pentru mișcările extremiste, pentru că acestea dau voce frustrărilor lor, care sunt firești și ancorate în realitatea lor imediată. Realitate de care noi, în bulele noastre, nu suntem neapărat conștienți. 

Și atunci ce ar putea face, pe termen scurt, partidele mainstream?

E destul de greu să acționezi pe termen scurt, dar ar putea începe să conștientizeze pericolul. Lucru pe care nu-l văd la intensitatea la care cred eu că ar trebui să fie. Pe lângă investițiile în componenta comunicării strategice, aici vorbim, în primul rând, de nevoia unui apel la tineri. Pentru că ei au fost destul de ignorați de politica mainstream. 

Sigur, avem organizații de tineret ale partidelor, dar sunt ele niște mișcări politice reale? Influențează ele agenda partidelor din care fac parte? Sau sunt niște platforme de networking și de resurse umane pentru partide?

Nu spun că partidele mainstream trebuie să împrumute retorica și metodele figurilor extremiste. Dar dacă este ceva ce ar trebui să ia de la ele, este atenția pe care acestea le-o acordă tinerilor. 

Și dacă vor continua să ignore tinerii, cu pretextul că aceștia oricum nu votează?

Da, ne confruntăm cu un absenteism destul de ridicat în rândul lor. Însă la alegerile parlamentare din 2020, pe fondul absenteismului general, grupul de tineri a avut cea mai mare proporție în votul final. Ne place foarte mult să vorbim despre cum bătrânii ne hotărăsc viitorul. Există o anumită validitate din acest punct de vedere, însă trebuie să ne uităm și la tineri, care sunt foarte volatili și e greu să prezici, să faci proiecții în ceea ce îi privește. 

Uită-te la momentul Colectiv, la picarea guvernului Ponta și rezultatele de la alegeri ale USR-ului. Tinerii pot să aibă un cuvânt de spus și pot conta foarte mult într-un vot, așa că trebuie incluși în discuții, să simtă că au mecanisme reale de participare, nu doar consultative. Nu este suficient să inviți, ipotetic vorbind, Uniunea Studenților Români o dată pe an la palatul Victoria, la o conferință unde se vorbește două ore și la sfârșitul căreia nu se întâmplă nimic. 

De 8 ani, jurnalismul pe care îl practicăm este în primul rând în serviciul public al cititorilor, iar relația noastră cu voi rămâne coloana vertebrală a tot ceea ce facem. Așa că ne-am dori să vă cunoaștem mai bine, prin intermediul unui sondaj. Îl puteți completa aici: Sondaj PressOne.

Raportul tău vorbește despre radicalizarea spre dreapta a tinerilor. În alte bule, însă, oamenii se plâng că tinerii devin prea de stânga. Sunt numiți comuniști sau socialiști, iar unii dintre ei ajung să îmbrățișeze și să poarte cu mândrie această etichetă. 

Cele două fenomene nu se exclud reciproc. Oamenii se pot radicaliza în ambele direcții, iar axa politică e un spectru care ar putea fi ilustrat ca un cerc, de fapt. Sigur, sunt în contradicție la nivel ideologic, dar cred că rădăcinile sunt cumva asemănătoare și determinate de aceleași frustrări. 

Raportul tău vorbește și despre dezinteresul tinerilor față de democrație. De ce ajung ei să admire regimuri autoritare?

Cred că îi atrage ideea de siguranță. Economică, socială, profesională și așa mai departe. Bunicii noștri ne vorbesc deseori despre cât de bine era pe vremea lui Ceaușescu. Că aveai unde să stai și loc de muncă asigurat. Cumva, asta este și una din promisiunile regimurilor autoritare de astăzi. Că există această autoritate puternică a statului care te va apăra de anumite grupuri din societate și îți va oferi siguranță socială și profesională. 

Să zicem că ai un regim autoritar care eventual este și protecționist și investește mult în industria națională. Asta înseamnă automat locuri de muncă. Și atunci regimul autoritar vine ca o foarte bună alternativă pentru mine să mă simt reprezentat, să mă simt puternic în societatea în care sunt, în grupurile în care mă aflu, pentru că în momentul de față nu mă simt nici integrat, nici reprezentat, nici acceptat. Și asta este foarte important.

Ce crezi că se va întâmpla dacă partidele mainstream și statul nu fac nimic pentru a combate radicalizarea tinerilor? 

Nu pot să văd decât o ascensiune a mișcărilor extremiste și grupuri din ce în ce mai mari care aderă la idei extremiste și care ajung să susțină aceste partide. Mai ales dacă situația economică se va înrăutăți.

Crizele pe care le-am parcurs până acum ne vor ajunge din urmă și îi vor afecta în mod deosebit pe tinerii care nu se bucură de o siguranță a locului de muncă.

Iar un partid care nu ajunge la guvernare își permite să fie foarte populist și nu face decât să adune susținători, tocmai pentru că nu poate să fie arătat cu degetul, nu poate să fie scos responsabil pentru problemele care se întâmplă. E greu de crezut că mișcările extremiste vor ieși victorioase după alegerile din 2024. Dar dacă nu se face nimic nici după, lucrurile pot să o ia destul de tare în jos la alegerile următoare.

Cum ți se pare afirmația că tinerii sunt din start mai radicali din punct de vedere politic și că, dacă ai răbdare, le va trece lor?

Într-o măsură sau alta, cu toții putem să înțelegem fenomenul ăsta. Poate și noi eram mai rebeli acum 5-10 ani. Deci asta ar putea funcționa la o anumită parte din tineri. Însă nu cred că va funcționa pentru cea mai mare parte dintre ei. Mai ales dacă ne uităm la felul în care evoluează lucrurile.

Devin din ce în ce mai vocali, iar ideile lor se propagă și pătrund din ce în ce mai multe bule. Avem acest efect de spillover, pe care-l putem observa foarte mult în social media, iar social media nu va pleca nicăieri, ci va continua să fie un motor pentru mișcările extremiste. Nu sunt idei care dispar de la sine. Dacă frustrările de la care pleacă continuă să fie valide și toate datele pe care le avem arată că multe dintre ele se vor adânci în anii care urmează, nu prea văd cum ideile extremiste vor putea dispărea în condițiile de față.